lililili

Bolii Infectioase ( Istoria Voastra Si Sfaturi Pentru Altii)

Postări Recomandate

lililili

Suntem inconjurati de mii si mii de infectiii ...Cum sa le prevenim si sa le lecuim??!!!!

 

 

Sindrom TORCH

Sindromul TORCH reprezinta de fapt acronimul medical al unei pleiade de 5 sau mai multe infectii congenitale, cel mai frecvent de natura virala, care afecteaza fatul sau nou nascutul si care i-au fost transmise acestuia intrauterin, de la mama.

 

TORCH reprezinta initialele pentru:

• Toxoplasmoza

• Other (Alte infectii – sifilis, varicela, oreion, parvovirus, HIV);

• Rubeola

• Citomegalovirus

• Herpes simplex

Fatul contracteaza o infectie TORCH in uter, atunci cand mama este infectata si transmite bola copilului, prin sange. Fatul aflat in plina dezvoltare este vulnerabil fata de aceste infectii pentru ca sistemul sau imunitar nu este suficient de puternic pentru a lupta si respinge agentii patogeni care provoaca astfel de infectii. Fata de un copil sau un adult imunocompetent, care produc rapid anticorpi ce inlatura infectia si previne reinfectarea, sistemul imunitar al fatului nu poate controla eficient agresiunea germenilor asupra organismului sau iar boala persistenta previne dezvoltarea normala a unor organe vulnerabile.

 

Cine este afectat de infectiile intrauterine TORCH?

Nu toate cazurile de infectie TORCH materna vor fi insotite de afectarea intrauterina a fatului. Pentru ca boala sa fie transmisa copilului aflat in uter, agentii patogeni trebuie sa traverseze placenta, o adevarata bariera fiziologica in calea germenilor. Riscul ca fatul sa fie afectat depinde de mai multi factori:

• Daca mama contracteaza infectia pentru prima data in timpul sarcinii;

• Severitatea afectarii materne;

• Tipul infectiei;

• Cat de precoce in timpul sarcinii fatul este expus infectiei;

• Daca mama primeste un ntratament adecvat pentru boala sa;

• Gradul de afectare a placentei

 

Semne si simptome de infectii congenitale

Cele mai frecvente semne si simptome sunt febra, alimentatia dificila, echimozele la nivelul mucoaselor sau tegumentelor, marirea in volum a splinei, a ficatului (hepatosplenomegalie), icter (colorarea galbuie a mucoaselor, tegumentelor, conjunctivelor), tulburari de auz, anomalii la nivelul ochilor si alte simptome mai putin specifice.

Toate infectiile determina afectari oculare, nervos centrale si tegumentare si se caracterizeaza in special prin aparitia:

Corioretinitei (inflamarea coroidei si a retinei oculare) - apare mai ales in infectiile cu Toxoplasma si Citomegalovirus.

Microcefalie (tulburare in care diametrul capului este mai mic decat media normala pentru varsta si sexul pacientului).

Calcificare cerebrala focala (aparitia unor depozite de calciu in diverse regiuni ale creierului).

 

In general, mama prezinta simptome minore, putin exprimate clinic sau uneori doar febra moderata. Infectia este severa in cazul fatului, avand prognostic nefavorabil, iar uneori poate determina avortul spontan. Infectia poate sa apara oricand pe parcursul sarcinii iar transmiterea ei se face pe cale sangvina (hematogena) indiferent de trimestrul de sarcina.

 

Datorita afectiunilor pe care le determina, este foarte importanta diagnosticarea intrauterina a sindromului TORCH. Copiii nascuti cu un astfel de sindrom vor prezenta probleme grave de sanatate: hepatosplenomegalie, corioretinita, malformatii fetale, icter, trombocitopenie, anomalii ale sistemului nervos central, infectii cerebrale, infectii ale meningelui cerebral, microcefalie, malformatii cardiace, cataracta, surditate, retard mintal, petesii (atat pe tegumente cat si pe mucoase) si diateze hemoragice cu potential fatal.

 

1. Toxoplasmoza este o boala parazitara determinata de Toxoplasma gondii. Forma congenitala se manifesta prin encefalomielita, hidrocefalie, convulsii, varsaturi explozive, grave (expresie directa a suferintei neurocerebrale). De asemenea apar si edeme generalizate, icter, defecte osoase si corioretinita. Boala se transmite fatului indiferent de momentul contactarii parazitozei, insa difera incidenta transmiterii: in trimestrul 1 de sarcina incidenta de transmitere transplacentara este mica (aproximativ 15%) insa riscul teratogen este maxim. In trimestrul 3 de sarcina incidenta este mare (65% din infectii se transmit transplacentar) insa nou-nascutul este adesea asimptomatic.

Datorita riscului mare de malformatii, in cazul infectiei in trimestrul 1 de sarcina, femeia are ca prima optiune incheierea sarcinii (avort terapeutic). Daca acest lucru nu se doreste, se poate incerca tratamentul cu sulfadiazina, pirimetamina si acid folic. Nou nascutul simptomatic se trateaza cu spiramina.

 

2. Rubeola este o infectie virala determinata de virusul rubeolic, ce apare de cele mai multe ori in copilarie sub forma unor eruptii generalizate cu evolutie, de cele mai multe ori benigna. Contactata in cursul sarcinii infectia poate avea consecinte grave, fiind incriminata in aparitia unor malformatii congenitale importante: oculare, auditive (chiar si surditate), cardiace, viscerale (hepatice, cerebrale, osoase). Alte semne si simptome ale infectiei congenitale sunt prematuritatea, greutatea mica la nastere, trombocitopenia neonatala, anemie si hepatita.

Riscul maxim este in trimestrul 1 de sarcina, in etapa de formare a organelor la fat si afectarea poate fi atat de grava incat sa determine avort spontan sau sarcina oprita in evolutie. Viitoarele mame sunt sfatuite sa isi faca vaccinul antirubeolic in perioada preconceptionala sau la inceputul sarcinii. Tratamentul nou-nascutilor este adresat in principal complicatiilor: cardiopatiile congenitale si cataracta pot fi rezolvate chirurgical, insa prognosticul nou-nascutilor ramane rezervat.

 

3. Infectia cu citomegalovirus in timpul sarcinii implica un risc foarte crescut de malformatii la fat (cu cat sarcina este in faza mai mica). Studiile au demonstrat ca in tarile dezvoltate 8% din femei contacteaza infectia in timpul sarcinii si jumatate din ele o transmit fatului. 20-40% din nou nascuti prezinta simptome importante: pneumonie, afectiuni gastrointestinale, oftalmologice si neurologice. Virusul poate fi transmis si postpartum - prin laptele matern. Cele mai frecvente manifestari ale infectiei intrauterine sunt: retard in cresterea intrauterina cu greutate mica la nastere, microcefalie, purpura si petesii, convulsii, hepatoslenomegalie, afectiuni ale sistemului nervos central.

Unele cazuri pot fi fatale, insa majoritatea nou-nascutilor supravietuiesc in prezenta unui tratament suportiv adecvat. Aproximativ 80% dintre acestia dezvolta insa complicatii in primul an de viata: surditate, tulburari de vedere si retard mental. Copiii care sunt asimptomatici la nastere se pot confrunta tardiv cu surditate, corioretinita, tulburari de coordonare a miscarii.

 

4. Infectia cu virusurile herpes simplex I si II este si ea implicata in aparitia diverselor tulburari congenitale, in functie de momentul contactarii ei. Leziunile herpetice au localizare diferita, in functie de tulpina infectanta: la nivelul regiunii orofaciale (in special HSV I) sau genitale (mai ales HSV II, insa si HSV I). Contactarea infectiei in timpul sarcinii poate determina avortul spontan, moartea intrauterina, multiple malformatii (cardiace, cerebrale) greutate mica la nastere. Infectia neonatala se datoreaza transmiterii verticale a virusului de la mama la fat prin filiera pelvigenitala, in timpul nasterii naturale. Reprezinta peste 80% din totalitatea cazurilor si se datoreaza contactului direct dintre nou nascut si secretiile genitale ale mamei.

Herpesul neonatal se poate caracteriza prin manifestari cutanate, oculare si prin leziuni herpetice diseminate in sistemul nervos central. Afectarea nervoasa este sustinuta de simptome precum convulsii, tremor, letargie, iritabilitate. Rata mortalitatii este destul de crescuta, aproximativ 25%. In cazul femeilor insarcinate diagnosticate cu o astfel de infectie se recomanda operatia cezariana (daca leziunile sunt active). Daca leziunile nu sunt evidente clinic si pacienta nu are virusul prezent in secretiile vaginale, insa fost infectata la un moment dat cu acesta, se poate practica nasterea pe cale vaginala.

 

Categoria de alte infectii "others" include: hepatita B, sifilis, infectia HIV, virusul varicelo-zosterian, fiecare avand semne si simptome specifice sau mai putin specifice, in functie de diversi factori (in principal varsta gestationala si stadiul organogenezei). Ca urmare, fiecare infectie asociaza un prognostic diferit.

 

Screeningul prenatal pentru sindromul TORCH:

Testul TORCH reprezinta un grup de analize de sange ce determina titrul de anticorpi specifici germenilor implicati in infectiile grupului TORCH. Acet test determina prezenta si contentratia in sange a anticorpilor – substante produse de sistemul imunitar in prezenta unor compusi din structurile agentilor patogeni (antigene).

 

Cine este candidat pentru testul TORCH?

Orice femeie gravida cu antecedente obstetricale sau care a fost expusa infectiilor TORCH, ar trebui sa-si faca testul prenatal.

Atunci cand s-a stabilit o infectie TORCH a mamei, medicul va decide masurile care se impun, in functie de mai multi factori printre care tipul infectiei, varsta fatului, titrul de anticorpi, momentul expunerii etc. Pentru unele infectii este posibil tratamentul, cu pastrarea sarcinii, in timp ce pentru altele se indica avortul terapeutic.

 

Obiectivarea infectiei la nou nascut se face la fel, prin analizarea unei mostre de sange obtinuta prin punctia calcaiului. Acesta este un test screening iar unele infectii pot necesita efectuarea in plus a altor analize pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine. In cazul toxoplasmozei, a sifilisului sau rubeolei poate fi necesara obtinerea unei probe de lichid cerebrospinal de la fat. In cazul citomegalovirusului diagnosticul se pune pe cultivarea virusului intr-o proba de urina de la fat in timp ce pentru herpes simplex este necesara cultura pe mostre de tesut.

Editat de lililili

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri
lililili

În fiecare an trebuie să ne monitorizăm sănătatea cu ajutorul unor baterii de analize medicale asfel încât să eliminăm din viaţa noastră “surprizele neplăcute”. Această atenţie pe care o acordăm sănătaţii noastre are un caracter preventiv, deorece are ca şi scop identificarea din timp a unor afecţiuni specifice vârstei, sezonului, factorului genetic etc

O atenţie deosebită trebuie acordată afecţiunilor ficatului, deoarece leziunile la nivelul ficatului pot fi ireversibile. Deşi ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt înlocuite cu altele noi), el este supus unor agresiuni infecţioase (hepatite virale A, B, C, D, E) sau neinfecţioase (hepatitele cauzate de alcool, medicamente, obezitate) ducând la boli grave ale ficatului (hepatitele, ciroza, litiaza biliară, cancerul hepatic, Maladia lui Wilson etc).

 

Hepatitele Virale

Reprezintă un grup de afecţiuni caracterizate prin alterarea funcţiei hepatice ca urmare a multiplicării unor virusuri în celulele acestuia. Afectarea hepatică este iniţial acută (primele 6 luni de la infectare), majoritatea virusurilor hepatice persistând ulterior în organism şi modificând progresiv şi variabil arhitectura şi funcţionalitatea ficatului până la stadii ireversibile. Afecţiunile hepatice ce evoluează peste 6 luni de la momentul infectării se numesc hepatite cronice iar virusurile ce pot determina aceste boli sunt: VHB în asociere sau nu cu virusul hepatic delta şi VHC.

 

Hepatita A

VHA determină doar hepatita acută (se vindecă în 2-3 luni). Odată făcut acest tip de hepatită avem protecţie imună pentru tot restul vieţii, adica nu vom mai face niciodată boala. Hepatita acută A reprezintă o infecţie generală a organismului, dar afectarea este predominant hepatică. Moldova este zonă endemică (frecvenţa e mare), majoritatea persoanelor contactând la un moment dat în viaţă (de regulă în copilărie) infecţia. Mâinile murdare, alimentele şi apa contaminate reprezintă principalele surse de infecţie. Nu se transmite prin sânge, injecţii, operaţii. Virusul se înmulţeşte în celulele hepatice dar nu le lezează astfel că, dupa eliminarea lui, ficatul nu ramâne cu leziuni permanente.

 

Hepatita cronică cu virus B şi D

Hepatita cronică B derivă din hepatita acută cu virus B ce persistă peste 6 luni. Căile de transmisie cele mai frecvente pentru virusul hepatic B sunt: sângele şi produsele de sânge infectate, contactul sexual neprotejat cu o persoană infectată şi transmiterea de la mamă la făt (momentul naşterii este cel mai infectant). În mod frecvent, infecţia cu virus B se asociază infecţiei cu virus D, uneori şi cu virus C sau chiar HIV. Virusul D nu poate duce la o hepatită cronică fără să existe şi infecţie cu virus B în acel organism. Prezenţa lui se face prin determinarea antigenului VHD în sânge. După un episod de hepatită acută B, virusul :

rămâne latent în organism (nu determină simptome clinice iar transaminazele sunt normale) dar se poate transmite, stare denumită purtător cronic inactiv

se poate multiplica în special în ficat ducând în timp la leziuni tip hepatită cronică

1/3 din cei infectaţi cu virusul B vor evolua la stadiul de ciroză şi cancer hepatic. 60% din hepatocarcinoame se grefează pe ficatul infectat cu virusul B

Simptomele hepatitei cronice cu virus B sunt bruşte: oboseală, somnolenţă accentuată, jenă în dreapta sub coaste, dispepsie, cu obiectivarea clinică a ficatului mărit (hepatomegalie). Pentru a beneficia de tratament specific antiviral, singurul în măsură să vindece boala, trebuie determinat nivelul transaminazelor, spectrul complet al antigenelor şi anticorpilor, viremia (nivelul AND-ului VHB) şi puncţia biopsie hepatică pentru decelarea prezenţei şi severităţii afectării ficatului. Asocierea virusului B cu D determină forme grave de hepatită, frecvent cu dezvoltarea insuficienţei hepatice.

 

Hepatita cronică cu virus C

Hepatita cronică apare atunci când virusul este prezent în sânge timp de 6 luni de la infecţia acută, chiar dacă transaminazele sunt normale şi nu există modificări microscopice hepatice. Infecţia cu virusul hepatic C este cea mai frecventă infecţie transmisă pe cale injectabilă. Frecvenţa infecţiei VHC este foarte mare, determinând peste 20% din hepatitele acute, 70% din hepatitele cronice, 40% din cirozele hepatice, 60% din cancerele hepatice şi 50% din indicaţiile de transplant hepatic. În Moldova frecvenţa diagnosticului hepatitei cronice C este în continuă creştere (mare parte datorită condiţiilor precare sanitare de dinainte de 1989) reprezentând peste 60 % din hepatitele cronice şi ciroze şi, din nefericire, tipul de virus este destul de rezistent la tratament.

Factorii de risc pentru infecţia cu acest virus sunt reprezentaţi de:

Contactul intravenos cu ac de seringă infectat, transfuzii cu sânge infectat, droguri administrate intravenos cu ac de seringă infectat

Mama infectată ce transmite noului-născut virusul

Efectuarea de hemodializă (pacienţii cu insuficienţă renală cronică în stadiu terminal)

Contactul sexual cu o persoană infectată; parteneri multipli

Majoritatea infecţiilor acute cu virusul hepatitei C progreseaza la hepatită cronică, ulterior la ciroză hepatică şi chiar la cancer hepatic, mai ales dacă virusului i se adaugă şi alti factori ce agresionează ficatul: alcoolul, infecţia cu virusul hepatic B sau persoana are o imunitate mai slabă prin alte boli severe. Hepatita cronică nu determină mult timp nici un simptom. În momentul în care leziunile hepatice sunt destul de severe, apare oboseala, jena sub coaste în dreapta, dispepsia sau erupţii cutanate. Atenţie: Chiar dacă o bună perioadă de timp nu determină simptome, hepatita cronică cu virus C trebuie tratată cu maximă seriozitate datorită rezistenţei la tratament şi a evoluţiei la boli grave (ciroză şi cancer hepatic).

 

Informaţii Utile

Infecţia cronică cu virusul hepatitei B si C reprezintă o problemă de sănătate publică în întreaga lume, frecvenţa reală a acestor infecţii hepatice fiind mult mai mare decât vârful icebergului cunoscut. Deşi cele 2 virusuri sunt diferite ca mod de acţiune şi tratament, ambele duc la dezvoltarea bolilor hepatice cronice (hepatite cronice) cu progresia acestora rapidă, în lipsa tratamentului, spre ciroză hepatică şi cu creşterea riscului de grefare a unui cancer hepatic (hepatocarcinom) fie pe hepatită cronică, fie pe ciroză.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum