Vanda

Cel Mai Sărac Preşedinte Din Lume

Postări Recomandate

Vanda

Funcția de președinte al unei națiuni e asociată, aproape instantaneu, cu ideea unui stil de viață ieșit din tiparele cotidiene. Paradigma nu se aplică însă și în cazul unui președinte sud-american, ce trăiește la ferma soției sale, cultivă legume și își donează salariul de șef.

 

Președintele din Uruguay, Jose Mujica, trăiește la ferma deținută de soția lui, în apropiere de capitala Montevideo.După o călătorie cu mașina pe un drum prăfos de țară, vizitatorii descoperă o fermă obișnuită, cu rufe întinse la uscat afară, o curte plină de iarbă și un cățel cu trei picioare. Doar doi ofițeri de poliție păzesc reședința șefului statului.

 

Jose Mujica (77 de ani) și soția sa se ocupă personal de fermă, iar una dintre ocupațiile lor preferate e plantarea florilor.

"Trăiesc așa de când mă știu. Mă descurc foarte bine cu ceea ce am", își începe povestea președintele Mujica, odihnindu-se pe un scaun vechi din grădina fermei sale.

 

Potrivit declarației sale de avere, Mujica a câștigat, în 2010, 1.800 de dolari. Asta pentru că și-a donat, în fiecare lună, aproape tot salariul de președinte.

 

Anul acesta, liderul din Uruguay a trecut în declarația de avere și jumătate dintre bunurile soției sale (terenul, casa și tractoarele), ajungând astfel la 215.000 de dolari.

"Sunt denumit "cel mai sărac președinte", dar nu mă simt așa. Săraci sunt cei care muncesc doar pentru a avea un stil de viață luxos, dorindu-și în același timp să aibe și mai mulți bani. Unii pot considera că sunt un bătrân excentric, dar asta este alegerea mea", explică Jose Mujica.

 

Mujica este președinte din 2009 și, la alegerile din 2014, nu va mai putea candida. În anii `60 și `70, a făcut parte din forțele de gherilă Tupamaros, inspirat de revoluția din Cuba. A fost împușcat de șase ori și a petrecut 14 ani în închisoare, fiind eliberat în 1984, când Uruguayul a redevenit o țară democratică.

 

De-ar gindi si politicienii noştri la fel ca Jose Mujica ...

 

sursa: www.24h.md

Editat de Danelushka

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum