Un studiu arată că cei care au avut COVID-19 trebuie să poarte mască


    Mulți pacienți, la două-trei luni de la contractarea infecției cu noul coronavirus au niveluri mai scăzute de anticorpi, în timp ce în unele cazuri nu s-au mai produs deloc anticorpi, este rezultatul unui studiu recent.

26d72694-d171-408a-b4ec-7a513f13acf9.jpeg

Șefa Departamentului de Cercetare Clinică al Institutului Central Epidemiologic din Moscova, Tatiana Ruzhențova, a atras atenția că observațiile clinice în privința SARSCoV2 nu pot fi generalizate, transmite Știri.md cu referire la newsweek.ro.

„La mulți pacienți recuperați observăm o scădere a nivelului de anticorpi pe parcursul a două, trei luni de observație. Evident, dacă anticorpii scad, atunci scade și protecția împotriva infecției. Este necesar să spunem că unii pacienți recuperați - și acest lucru este ciudat - nu mai aveau anticorpi chiar de la începutul observației post boală. Toți acești pacienți vor fi sensibili, susceptibili la infecție", a avertizat Ruzhențova.

Cercetătoarea a subliniat importanța purtării unei măști de protecție chiar și pentru cei care au avut deja boala COVID-19.

Experții cercetează toate variantele în privința reinfectărilor, dar deocamdată nu există elemente comune care să ducă la o concluzie clară.

„În timp ce se desfășoară aceste cercetări, oamenii ar trebui să se protejeze cât mai mult posibil, atât cei care au avut, cât și cei care nu au avut infecția”, a concluzionat Ruzhențova.

newsweek.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator SIOMA

Postat

BLEA DA PROSTI MAI SUNTETI

MAI AVETI DE SCRIS MINCIUNI?

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Sergiu

Postat

Ei nu sint prosti, noi suntem prosti sau cel putin cei care cred in macaroanele lor

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

blea ebalnicurile inchideti-va eblanilor

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Гость

Postat

Обращаюсь ко всем проплаченным ПРОПАГАНДОНАМ: ЗАТКНИТЕСЬ УЖЕ, ХВАТИТ ТРАХАТЬ МОЗГИ !!!

Задрали уже со своей ФУФЛОДЕМИЕЙ

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Administration2
      De Administration2
      Ministerul Sănătății de la Chișinău a precizat într-un comunicat de presă că a emis un ordin în acest sens pe baza recomandărilor Comitetului Național Consultativ de Experți în domeniul Imunizărilor.  
      De ce a fost necesar introducerea celei de a doua doză booster împotriva Covid-19, cine va putea să-și administreze cea de-a patra doză de vaccin, care este periodicitatea între dozele booster și cât de des trebuie să ne vaccinăm împotriva Covid-19, sunt doar câteva dintre subiectele despre care s-a vorbit în ediția de vineri, 29 iulie, a emisiunii aLIVE , a cărei invitată a fost Liliana Iașan, directoarea AMT Buiucani. 
      Cine poate beneficia de cea de-a doua doză booster?
      De a doua doză de rapel pot beneficia persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele cu comorbidități, femeile gravide și cele care alăptează, beneficiarii din instituțiile rezidențiale și centrele de plasament, angajații din domeniul educației, polițiștii și militarii. Desigur, la cerere se pot vaccina toate persoanele de peste 18 ani care nu fac parte din categoriile menționate în ordin. Copii nu sunt eligibili pentru nici una dintre dozele Booster.  Pentru a doua doză booster se folosesc vaccinurile Pfizer și Moderna, iar intervalul dintre prima și a doua doză Booster nu trebuie să fie mai mic de 4 luni. 
      Cât este de importantă introducerea celei de-a doua doză booster?
      Vaccinarea este, fără îndoială, unica metodă prin intermediul căreia poate fi eradicat virusul COVID-19 și prin intermediul căreia putem salva pacienții de complicații, declară Liliana Iașan, directoarea AMT Buiucani. 
      Dacă ai fost deja infectat cu COVID-19, mai merită să te vaccinezi?
      Liliana Iașan spune că este prea riscant, dar și cam ”primitiv” să iei decizia de a aștepta să treci prin boală pentru a căpăta imunitate în loc să te vaccinezi. Iar la întrebarea ”de ce?” este foarte simplu de răspuns: Nu poți ști niciodată cum vei face față virusului și ce consecințe va avea acesta asupra sănătății tale. Există o mulțime de pacienți foarte tineri, foarte sănătoși și aparent foarte rezistenți, care odată infectați,  au trecut prin complicații foarte mari și și-au revenit foarte greu sau chiar deloc.  
       
      Pentru mai multe informații despre cea de-a doua doză booster vă invităm să urmăriți ediția din 29 iulie a emisiunii aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
       
      Эксперт рассказал, насколько необходима вторая бустерная доза против COVID-19
      С 25 июля в Республике Молдова началась вакцинация против COVID-19 второй бустерной дозой. Так, общее число рекомендованных вакцин достигло четырех.

      В пресс-релизе Министерства здравоохранения отмечается, что был издан соответствующий приказ на основании рекомендаций Национального консультативного комитета экспертов о области иммунизации.  
      Почему необходимо ставить вторую дозу вакцины против COVID-19, кто сможет ввести четвертую дозу вакцины, какая периодичность между дозами вакцины и как часто мы должны вакцинироваться — вот лишь некоторые из тем, которые обсуждались в пятницу, 29 июля, в выпуске aLIVE с Лилианой Яшан, директором AMT Буюканы. 
      Кому полезна вторая бустерная доза вакцины против COVID-19?
      Вторую бустерную дозу могут получить люди старше 60 лет, люди с хроническими заболеваниями, беременные и кормящие женщины, воспитанники интернатов и приемных семей, работники сферы образования, а также полицейские и военнослужащие. 
      Однако по запросу может быть вакцинирован любой человек старше 18 лет, который не попадает ни в одну из категорий. Детям введение любой из бустерных доз запрещено. Для второй бустерной дозы используются вакцины Pfizer и Moderna, а интервал между первой и второй бустерной дозой должен составлять не менее 4 месяцев. 
      Насколько важно введение второй бустерной дозы?
      Вакцинация, несомненно, является единственным способом искоренить вирус COVID-19 и спасти пациентов от осложнений, говорит Лилиана Яшан, директор AMT Буюканы. 
      Стоит ли делать прививку, если вы уже заразились COVID-19?
      Лилиана Яшан отмечает, что это слишком рискованно и немного «примитивно» ждать пока вы заболеете, чтобы получить иммунитет, вместо того, чтобы сделать прививку. На вопрос «почему?» эксперт ответила: «Никогда не знаешь, как ты справишься с вирусом и какие последствия он будет иметь для твоего здоровья. Есть много очень молодых, очень здоровых и, по-видимому, очень устойчивых пациентов, которые, заразившись, прошли через очень серьезные осложнения, выздоравливали очень медленно или не выздоравливали вовсе».  

      Для получения более подробной информации о второй дозе бустера приглашаем вас посмотреть выпуск от 29 июля aLIVE — онлайн передачу женского форума Mama.md и некоммерческой организацией Forum.md. Проект был реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID и UKAid.
    • Administration2
      De Administration2
      Potrivit acesteia, unii pacienți se recuperează rapid, iar alții pot resimți efectele virusului multe săptămâni și chiar luni la rând. Printre provocările enumerate de persoanele vindecate se numără oboseala, tulburările de somn, anxietatea, depresia, durerile musculare, problemele de concentrare și dificultățile de respirație.
      Care sunt efectele post-COVID-19?
      Chihai spune că cele mai întâlnite simptome a sindromului post-COVID-19 sunt oboseala, scăderea memoriei și a atenției. În același timp îngrijorările constante la aceste aspecte poate provoca tulburări de anxietate și, inclusiv, atacuri de panică. Sindromul post-COVID-19 nu are un termen stabilit cât timp poate dura, iar acest lucru depinde de fiecare persoană care a trecut prin această infecție. De asemenea persoanele care au simptomele menționate mai sus și nu se pot descurca de sine stătător, trebuie să apeleze la un specialist pentru ajutor. 
      COVID-19 afectează sistemul nervos al omului sau este doar un mit? 
      Când ești obosit nu trebuie să te culci în pat, dar să depui efort ca să faci activitate plăcută psihologic, atunci când mușchii sunt activați transmit informație către sistemul central nervos că nu există pericol, pentru că atunci când suntem în anxietate, suntem contractați. Trebuie să dormim, somnul este unul dintre medicamentele naturale. 
       
      Pentru mai multe informații despre consecințe ale COVID-19 asupra stării unei persoane care s-a vindecat vă invităm să urmăriți ediția din 19 august a emisiunii aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
       
      Специалист по психическому здоровью: у некоторых людей после Covid-19 усиливаются тревожные расстройства и панические атаки

      Согласно международным исследованиям, коронавирус влияет не только на состояние организма, но и на психическое здоровье, поэтому у некоторых пациентов может развиться депрессия и тревога. Согласно этому исследованию, у каждого третьего человека были диагностированы психиатрические или неврологические проблемы через шесть месяцев после положительного анализа на коронавирус. Об этом рассказала специалист по психическому здоровью Жана Кихай в прямом эфире передачи aLIVE на mama.md.
      По словам эксперта, некоторые пациенты быстро выздоравливают, в то время как другие могут ощущать последствия вируса в течение нескольких недель или даже месяцев. Среди проблем, перечисленных переболевшими – усталость, нарушения сна, тревожность, депрессия, мышечные боли, проблемы с концентрацией внимания и затрудненное дыхание.
      Каковы последствия COVID-19?
      Жана Кихай поведала о том, что наиболее распространенные симптомы постковидного синдрома – усталость, снижение памяти и внимания. В то же время постоянное беспокойство по этим вопросам может вызвать тревожные расстройства и даже панические атаки. Постковидный синдром не имеет установленных временных рамок, и то, сколько он может длиться, зависит от каждого человека, переболевшего этой инфекцией. Те, у кого есть вышеупомянутые симптомы и которые не могут справиться самостоятельно, должны обратиться за помощью к специалисту.
      Влияет ли COVID-19 на нервную систему человека или это просто миф?
      Когда устаешь, нужно не лежать в постели, а приложить усилия и заняться психологически приятной деятельностью. Когда мышцы активизируются, в центральную нервную систему поступает информацию о том, что опасности нет. Когда у тебя тревожность, ты напряжен и скован. И тогда на помощь приходит сон – одно из природных лекарств.
       
      Для более подробной информации о последствиях COVID-19, предлагаем к просмотру выпуск aLIVE от 19 августа. Проект aLIVE — это онлайн передача популярного женского форума Mama.md и общественной организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova, USAID и UKAid.
    • Administration2
      De Administration2
      În Republica Moldova promovarea vaccinării și conștientizarea riscurilor legate de COVID-19 rămâne una dintre priorități. Autoritățile și societatea civilă au făcut front comun pentru a lupta cu dezinformarea și pentru a combate miturile create în jurul vaccinării. În ce măsură s-a reușit acest lucru în localitățile rurale și care sunt soluțiile pentru a crește rata de vaccinare în continuare aflăm de la Inga Pasecinic, directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate în cadrul emisiunii aLIVE. 
      Statele membre au depășit cifra de 80 de % încă în 20 februarie. Republica Moldova în 26 iunie pe World Metter arată că avem o rată de 40,6 de vaccinare. 2 milioane, 33 de doze au fost și un milion 60 de mii și persoane vaccinate cu schema primară., a subliniat Inga Pasecinic.
      Vaccinarea în Mediul rural
      A fost realizată o campanie timp de 6 luni sub genericul “Satul Tău”, care a avut drept scop informarea populației despre importanța vaccinării. De fapt, cea mai mare problemă în lupta cu Covid-19 o reprezintă lipsa informării.Populația când este informată corect și nivelului de înțelegere, succesul e garantat în atingerea scopului de a crește rata. Per total populația adultă este mult mai disciplinată. Persoanele de 60 + sunt mai mult vaccinați chiar și în zonele rurale.
      Cetățenii din mediul rural au un acces mai dificil la informare, pentru unele servicii medicale cum ar fi investigații mai performante, dar în cazul vaccinării este accesibil în orice sat, spital. Totuși, localnicii au o încredere mai scăzută în medicină și sănătate.
      De ce a fost selectat laboratorului Pfizer?
      Cetățenii din Israel sunt foarte responsabili. Au un sistem informatic foarte bune care au ajutat să urmărească orice persoană. Autoritățile din Israel au fost foarte insistente și chiar sunau în intenția de a promova vaccinarea. Sunt mult mai protejați decât noi. a afirmat, directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Tehnologia ARN Mesager și ADN Mesager
      Un mit dezbătut de multă lume este că “ vaccinul a fost dezvoltat foarte rapid” , iar acest fapt nu este corect, în fiecare an avem nevoie de 2-3,4 luni pentru a dezvolta vaccinul antigripal, în țările dezvoltate în septembrie deja începe campania de vaccinare antigripală sezonieră.  
      Cu anumite grupuri de cetățeni care sunt informați mai cu seamă de rețele de socializare și google, reticența față de vaccinare era din cauza  de acțiunilor ARN, că nici într-un caz nu intră în nucleu și nu modifică genomul. Mai mult ca atât, această tehnologie de ARN Mesager a impulsat mult procesul de dezvoltare a unui vaccin anti cancer. Pfizer se îndreaptă spre a dezvolta un vaccin anticancer, care va ajuta persoanele bolnave deja, să lupte cu acest flagel. Mai mult, tehnologia ARN Mesager, e aplicată în multe boli, de exemplu psoriazis,în crearea medicamentelor inovative, a fost dezvoltată încă din 1998. Dacă vorbim despre ADN, atunci este un vaccin contra hepatitei B, care este aplicat pe larg generații 90. Avem un grup de vârstă foarte sănătoși ce ține de hepatita b, nu mai avem prevalență, incidență ridicată la această maladie. Ceea ce dovedește că un vaccin testat de 30 de ani, bazat pe ADN Mesager s-a dovedit a fi foarte eficient și protectiv, deci vorbește de la sine acest lucru. Mai era teoria morții într-un an sau doi ani. Argumentul de bază era către populația generală: Primii care au fost vaccinați, au fost angajații medicali, vedeți că a trecut un an deja, oamenii sunt sănătoși , nu mai avem cazuri de îmbolnăvire între medici, nu avem cazuri letale și grave printre lucrătorii medicali. Teoria cu moartea peste un an, am încercat ușor să o spulberăm,  a adăugat , Inga Pasecinic
      Mit: Vaccinul duce la infertilitate
      În perioada septembrie – noiembrie, în fiecare localitate în care mergeam, întâlneam femei tinere însărcinate, mai cu seama femei din domeniul medical și ele dintr-o comună cu 600, 800 persoane sunt un exemplu foarte bun. Doar cu asemenea exemple reușești sa spulberi unele mituri, a menționat directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Vaccinul salvează vieți
      În Republica Moldova, vaccinarea protejează peste 42 de mii de îmbolnăviri anual. Până în 2017 ne putem mândri că am eradicat rujeola, rubeola, poliomielită. Până la pandemie eram campioni în regiune cu o rată de peste 90%. Din nou își au un aport rețelele de socializare. În unele țări nu mai există acea temere și legătură dintre vaccin și autism. Studiile clinice care sunt sute de mii, confirmă exact inversul, că primul studiu britanic, a fost efectuat doar pe 19 copii, toate argumentele aduse ulterior sunt foarte greu de a respinge suspiciunile. 
      Mamele refuză să-și vaccineze copii
      Cea mai populară teorie falsă care există, este cea legată de autism. Chiar dacă medicul care a lansat acest zvon, a fost descalificat, toate studiile clinice dovedesc că este un fals. Vaccinurile protejează sănătatea copiilor, niciun vaccin care a fost creat până acum nu ne protejează 100% de boală, el ne protejează de forme grave, deces, spitalizare și complicații. Mamele se mai tem de metale grele și atunci venim cu explicația că metalele grele au fost demult eliminate din vaccin și nu mai există, concluzionează Inga Pasecinic
      Covid-19 în rândul copiilor
      Au apărut foarte multe studii clinice care au demonstrat prezența long covid la copii, când rămân cu unele sechele de durată, atât din punct de vedere neurologic, cât și de concentrare și tulburări de somn. Există dovezi de long covid anume în rândul copiilor, chiar dacă fac forme ușoare. Mai mult, varianta Delta a fost una foarte patogenă, a adăugat directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Creșterea numărului de Covid-19
      Acest virus este foarte mutagen, în lupta cu acest virus este important să ne vaccinăm. Chiar și țările care au atins o rată de peste 70 %, au acum niște cifre în creștere ușoară, iar noi suntem încă și mai vulnerabili. Există mai multe idei care vin din partea profesorilor și experților pe plan mondial, există o mare probabilitate că vom intra cu acest virus într-o fază endemică și va fi ca o gripă sezonieră. Asta de fapt, nu exclude probabilitatea că anual se va elabora un vaccin nou sau se va folosi cel existent ca booster, a subliniat, Inga Pasecinic
      Importanța vaccinul HPV 
      Un partener de încredere este UNFPA care are un aport în a promova această vaccinare și există și o campanie foarte bună pentru informarea mamelor. Toate fetițele pot fi vaccinate începând cu vârsta de 10 ani, el se face în două doze și este foarte important că avem în lume doar 2 vaccinuri care protejează de cancer. HPV protejează de 4 tipuri de HPV, care sunt de fapt responsabile de apariția cancerului de col uterin. Este important să spunem că acest vaccin nu introduce nici un virus, este introdus în organism pentru ca la următorul contact a fetiței cu un virus HPV, organismul să fie imun pentru aceste variante. Fiind vaccinată ea nu va mai putea contracta HPV și astfel rămâne protejată pe viitor.
      Proiectul aLIVE este o emisiune online realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
    • Administration2
      De Administration2
      În contextul anulării tuturor restricțiilor, la ce etapă rămâne procesul de vaccinare anti COVID-19? Care sunt motivele pentru care cetățenii Republicii Moldova aleg să nu se vaccineze, care sunt cele mai populare mituri despre efectele adverse ale vaccinului anti COVID-19 și de ce este nevoie să ne vaccinăm chiar dacă rata de infectare este în descreștere? La toate aceste întrebări a răspuns invitata de azi a emisiunii aLIVE - Angela Paraschiv - șefa Departamentului Epidemiologie de la USMF. 
      Tabloul epidemiologic actual la nivel mondial și național 
      La nivel mondial, conform datelor prezentate de OMS, în ultimele două săptămâni s-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 cu peste 24%. 
      Numărul de infectări este în continuă scădere și în Republica Moldova. Angela Paraschiv - șefa Departamentului Epidemiologie de la USMF spune că în prezent, în țară se înregistrează circa 100 de cazuri noi pe zi. 
      Anularea restricțiilor în contextul Sărbătorilor Pascale și revenirea cetățenilor din Diaspora
      ”Deși Sărbătorile Pascale și revenirea moldovenilor din diasporă prevăd un anumit risc de creștere a numărului de infectări cu COVID-19, ținem să menționăm că cetățenii din diasporă vin din țări în care rata de acoperire vaccinală este cu mult mai înaltă decât cea din Republica Moldova. În țările precum Italia, Germania certificatele de vaccinare încă sunt obligatorii. Asta de face să credem că situația epidemiologică din țară nu va fi afectată considerabil.”  a declarat Angela Paraschiv. 
      La ce etapă rămâne procesul de vaccinare anti COVID-19 în contextul anulării restricțiilor?
      Specialiștii susțin că îmbunătățirea situației epidemiologice la nivel global se datorează în special acoperirii vaccinale de peste 65%. De aceea, deși restricțiile au fost anulate în majoritatea țărilor, vaccinarea anti COVID-19 încă reprezintă o etapă importantă pentru protejarea sănătății publice. În prezent, datele oficiale prezintă informații conform cărora doar 32% dintre cetățenii moldoveni s-au vaccinat. 
       
      Mai multe despre acest subiect aflați din aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UK Aid.
       
      Отмена ограничений в связи с пасхальными праздниками и возвращением граждан диаспоры. Как мы уговариваем, тех, кто дома, сделать прививки

      Ношение защитных масок больше не является обязательным и в закрытых общественных местах. В решении Чрезвычайной национальной комиссии по общественному здоровью (CNESP) также указано, что гражданам больше не требуется сертификат COVID-19 для входа в закрытые общественные места, и больше нет ограничений в допустимом количестве людей в ресторанах, театрах, концертных залах и на вечеринках. 
      Как будет проходить вакцинация COVID-19 после снятия всех ограничений. Каковы действительные причины, почему жители Молдовы предпочитают не делать прививки. Каковы самые популярные мифы о побочных эффектах вакцины COVID-19, и почему мы должны делать прививки, даже если уровень инфекции снижается? На все эти вопросы ответила заведующая кафедрой эпидемиологии в USMF Анжела Параскив в студии aLIVE. 
      Текущая эпидемиологическая ситуация в мире и в стране
      По данным ВОЗ, в мире за последние две недели число случаев заражения COVID-19 снизилось более чем на 24%. 
      Количество инфекций также снижается в Молдове. Анжела Параскив, руководитель отдела эпидемиологии в USMF, отмечает, что в настоящее время в стране регистрируется около 100 новых случаев заболевания в день. 
      Отмена ограничений на пасхальные праздники и возвращение диаспоры
      «Хотя пасхальные праздники и возвращение молдаван из диаспоры несут в себе определенный риск увеличения числа случаев заражения COVID-19, мы хотели бы отметить, что диаспора возвращается из стран, где уровень охвата вакцинацией намного выше, чем в Молдове. В таких странах, как Италия, Германия, сертификаты о прививках все еще являются обязательными. Это дает нам основание полагать, что эпидемиологическая ситуация в стране существенно не пострадает», — отметила Анжела Параскив. 
      На каком этапе находится процесс вакцинации COVID-19 в условиях снятия ограничений?
      Эксперты говорят, что улучшение эпидемиологической ситуации в мире в основном связано с охватом вакцинацией более 65%. Однако, пусть в большинстве стран ограничения уже сняты, вакцинация против COVID-19 по-прежнему является важным шагом для защиты здоровья населения. В настоящее время, по официальным данным, только 32% жителей Молдовы прошли вакцинацию. 
       
      Подробнее об этой теме смотрите в выпуске aLIVE — онлайн передачи популярного женского форума Mama.md и НПО Forum.md. Проект был реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID и UK Aid.
    • Administration2
      De Administration2
      În cadrul noii ediții a emisiunii aLIVE, Ninel Revenco, Președinta Comitetului Național de Experți în Imunizare din Republica Moldova a vorbit desprе vaccinarea împotriva COVID-19, impactul vaccinării împotriva COVID-19 asupra fertilității, cât de bine a fost testat vaccinul și dacă este sigur și dacă Republica Moldova are condiții optime pentru a păstra aceste vaccinuri.
      “Procesul epidemiologic al oricărei boli infecțioase recunoaște ascensiuni sau valuri de scădere a numărului de îmbolnăviri și decese. Suntem în perioada când numărul de cazuri de Covid-19 este în descreștere, efectiv și numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor, numărul deceselor, dar totuși pandemia nu a dispărut. Pe parcursul a doi ani am avut tulpina clasică, apoi mai multe tulpini intermediare, tulpina Delta care a dus după sine foarte multe cazuri grave, multe decese, apoi a apărut tulpina Omicron și la ziua de astăzi suntem martori la apariția unor noi tulpini a variantei Omicron”, a subliniat Nineli Revenco.
      Relaxarea restricțiilor și sărbătorile pascale
      Toate măsurile antiepidemice sunt în conformitate cu starea epidemiologică din țară. În ultima săptămână rata de infectări și spitalizări a scăzut, iar majoritatea raioanelor au intrat în cod verde. Toate măsurile care au fost aprobate anterior au contribuit la rata de scădere a îmbolnăvire și a deceselor. Chiar dacă starea de urgență va fi anulată este important ca populația să respecte în continuare restricțiile, mai ales în spațiile publice : să fie respectată distanța, evitarea spațiilor aglomerate, în special să nu mergem cu copii în aceste spații, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili. Omicron a demonstrat că și copii se pot îmbolnăvi, iar rata este una destul de mare, a menționat coordonatoarea în imunizare.
      Combaterea miturilor: Vaccinul nu este sigur pentru că nu a fost suficient testat
      În timp de 2 ani au apărut multe mituri despre vaccin care, au creat dezinformare în rândul populației.
      Orice medicament atunci când este testat trece prin mai multe faze, iar în stare de pace acesta parcurge un drum mai lent. Atunci când a apărut Covid, guvernele au înțeles că trebuie să reacționeze rapid și să aloce bugete pentru a dezvolta aceste vaccinuri. Aceste platforme pe care au fost produse vaccinurile ele existau de multă vreme: dacă să facem referire la M-ARN cum este Pfizer, la aceasta paltformă s-a lucrat încă din anii 80, partea științifică voia să producă un vaccin contra Hiv Sida, însă nu le-a reușit pentru că acest virus este foarte volatil și foarte repede apar noi tulpini, iar Covid-19 este mai inert. Astfel a fost luată această platformă și adaptată la Covid-19. De asemenea, platformele pe care au fost create vaccinurile pe virusul inactiv, așa ca Sinovac, nu sunt nici acestea o noutate, sunt de multă vreme. Vaccinurile ca Astrazeneca,Sputnik nu reprezintă nimic nou, doar ca toate metodele au fost transmise pentru producerea acestui vaccin. Toate fazele clinice, preclinice, au fost efectuate conform tuturor cerințelor de studiere a eficienței și inofensivității acestor vaccinuri, doar că finisare fazelor a fost rapidă, a explicat Președinta Comitetului Național de Experți în Imunizare .
      Mituri: Vaccinarea și fertilitatea
      Deși există multă dezinformare la acest capitol, nu a fost demonstrat că virusul Covid-19 are vreun impact asupra infertilității. Medicii recomandă vaccinarea femeilor însărcinate începând cu 12 săptămâni. 
      În RM această decizie a fost aprobată la insistența obstetricienilor și ginecologilor pentru că, multe femei ajungeau în terapie intensivă, mai mult de 2000 de femei însărcinate au făcut forme grave de Covid-19 și au fost spitalizate.
      Multe femei care nu știau că sunt însărcinate și-au făcut vaccinul, au fost monitorizate, iar datele au arătat că vaccinurile nu au dus la nașteri premature, la avorturi spontane sau la Covid 19, a adăugat Nineli Revenco.
      Vaccinarea odată la 6 luni – un eveniment ciclic
      Există probabilitatea ca acest vaccin să devină ca cel antigripal. Primii imunizați vor fi cei cu grup de risc, persoanele în etate, cu boli, pentru ca tre sa ne protejăm.
      Trebuie să se vaccineze și persoanele care au trecut prin boală
      Boala nu te protejează de Covid- 19, este de scurta durată, riscul este mare să mai faci boala. Studiile arată că boala repetată poate fi mai grea, iar, specialiștii recomandă să mergem la vaccinare după boală, carantină. Acele persoane care au trecut și prin doza booster, la un interval anumit au făcut infecția Covid-19, dar ei au avut o varianta asimptomatică sau o  formă ușoară, concluzionează Nineli Revenco. 
      Refugiații și tabloul epidemiologic
      Frontiera Republicii Moldova a fost traversată de peste 96 de mii de refugiați ucraineni, iar fiecare al doilea refugiat este copil. În acest sens, există 2 riscuri mari: un nou val de Covid-19 în țară și apariția unui focar de boli infecțioase în rândul copiilor.
      În cazul rujeolei, o persoană bolnavă poate infecta până la 18 persoane, iar această infecție poate afecta creierul, funcțiile cognitive, iar fătul femeii însărcinate poate suferi malformații.
      Îndemnăm părinții copiilor din Republica Moldova cât refugiaților să-și vaccineze copii împotriva rujeolei, rubeolei, tetanos. Copiii până la 6 ani vor fi vaccinați contra rujeolei, rubeolei și poliomielitei, iar cei cu vârsta mai mare de 6 ani la fel vor fi vaccinați, a subliniat experta în imunizare.
       
      Proiectul aLIVE este o emisiune online realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
       
      В обществе по-прежнему распространяют мифы о вакцинах против Covid-19
      Специалисты по контролю и профилактике инфекционных заболеваний говорят о вероятности, что вакцина Covid-19 станет сезонной, как и вакцина против гриппа.

      В новом выпуске aLIVE председатель Национального комитета экспертов по иммунизации Республики Молдова Нинель Ревенко рассказала о вакцинации против COVID-19, о ее влиянии на рождаемость, а также о том, насколько хорошо была протестирована вакцина.
      «Для эпидемий характерны подъемы, спады или волны в отношении количества заболевших и умерших. Сейчас мы находимся на этапе спада, когда количество случаев заболевания COVID-19 снижается, как и количество госпитализаций, смертей. Однако пандемия не исчезла. В течение двух лет у нас был классический штамм, несколько промежуточных штаммов, штамм Delta, который привел ко многим смертям. Затем появился штамм Omicron, и сегодня мы наблюдаем появление его новых мутаций», — подчеркнула Ревенко.
      Смягчение ограничений и пасхальные праздники
      Принятые властями меры соответствовали эпидемиологической ситуации в стране. За последнюю неделю уровень заболеваний снизился, и большинство районов перешли на зеленый код. Однако, даже если чрезвычайное положение отменили, важно, чтобы население продолжало соблюдать ограничения, особенно в общественных местах: соблюдать дистанцию, избегать мест скопления людей, в особенности с детьми. Вирус Omicron показал, что дети также могут заболеть. Уровень заболеваемости среди них довольно высок, отметил национальный координатор по иммунизации.
      Борьба с мифами: Вакцина небезопасна, потому что не прошла достаточных испытаний
      Миф о небезопасных вакцинах до сих пор остается популярным среди населения, несмотря на то, что прошло уже более года начала кампании по иммунизации.
      «Любое лекарство при тестировании проходит несколько фаз. Когда появился Covid, правительства поняли, что должны быстрее реагировать и выделить бюджеты на разработку этих вакцин. Платформы, на основе которых создавались вакцины, существовали уже давно: если говорить об основе Pfizer, то над ней работали с 1980-х годов. Ученые хотели создать вакцину против ВИЧ-СПИДа, но у них не получилось, так как этот вирус очень изменчив. COVID-19 более инертен. Платформы, на которых были созданы такие вакцины как Sinovac, тоже не новы, как и основы для Astrazeneca и Sputnik. Все клинические, доклинические фазы были проведены в соответствии со всеми требованиями по изучению эффективности и безопасности», — подчеркнула Ревенко. 
      Мифы: Вакцинация и рождаемость
      Хотя на эту тему существует много дезинформации, доказано, что COVID-19 не оказывает никакого влияния на беременность. Врачи рекомендуют вакцинировать беременных женщин с 12 недель. 
      «В Молдове это решение было принято по запросам акушеров-гинекологов, поскольку многие женщины оказались в реанимации. При этом более чем у 2 000 беременных проявились тяжелые формы Covid-19, они были госпитализированы. Многие женщины, которые не знали о своей беременности, получили вакцину, находились под наблюдением, и данные показали, что вакцины не привели к преждевременным родам, выкидышам или COVID-19», — добавила Нинель Ревенко.
      Сезонная вакцинация раз в 6 месяцев
      Эта вакцина, вероятно, станет похожей на вакцину против гриппа. Первыми будут прививать те, кто находится в группе риска: пожилые, люди с хроническими заболеваниями.
      «То, что вы переболели COVID-19 не защищает вас от вируса. Высок риск заболеть снова. Исследования показывают, что повторное заболевание может протекать тяжелее. Специалисты рекомендуют после болезни пройти вакцинацию. Те, кто поставил бустерную дозу, также через определенный промежуток времени заразились. Однако у них был бессимптомный вариант или легкая форма», — заключила специалист.
      Беженцы и эпидемиологическая ситуация в Молдове
      За последние полтора месяца границу Молдовы пересекли 96 тысяч украинских, и каждый второй беженец — ребенок. В стране возникла ситуация, когда возможны два неблагоприятных сценария: новая волна COVID-19 и возникновение вспышки инфекционных заболеваний среди детей.
      «В случае кори один больной человек может заразить до 18 человек, и эта инфекция оказывает влияние на когнитивные функции, а у беременных женщин могут возникнуть осложнения с развитием плода. Мы призываем родителей в Молдове и беженцев вакцинировать своих детей против кори, краснухи и столбняка. Привиться от кори, краснухи и полиомиелита могут как дети до 6 лет, так и старше», — отметила эксперт по иммунизации Нинель Ревенко.
       
      Проект aLIVE — это онлайн передача популярного женского форума Mama.md и общественной организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova  при финансовой поддержке USAID и UKAid.
  •