Sfaturi care te vor ajuta să slăbești sănătos


    Lupta cu kilogramele în plus poate fi epuizantă și fără rezultate, de cele mai multe ori. 

slabit-sanatos.jpg

Chiar dacă știm că nu trebuie să avem cu toții același număr de kilograme și că esențial este să fim sănătoși și să avem o stare de bine în fiecare zi, parcă tot căutăm diete minune care să ne facă să slăbim rapid. Dietele minune nu există, iar ceea ce ar trebui să faci este să îți stabilești un program pe care să îl urmezi, atât din punct de vedere al alimentației, cât și al antrenamentelor.

Pe lângă astea, mai sunt și alte aspecte cărora ar trebui să le acorzi atenție:

1. Degeaba faci exerciții fizice dacă nu ai și o alimentație sănătoasă

Ai putea crede că, dacă faci suficient de mult sport, vei putea să pierzi câte kilograme îți dorești, însă nu este așa. Pentru a putea slăbi într-un mod sănătos, trebuie să faci exerciții fizice, dar și să ai o alimentație echilibrată. Sportul reprezintă o mică parte din întreg procesul de slăbit, iar alimentația este cea care joacă rolul principal. 

2. Trebuie să mănânci și grăsimi

Multe persoane au impresia că ar trebui să evite alimentele bogate în grăsimi pentru a putea ajunge la silueta dorită. Însă, ai nevoie de grăsimi sănătoase deoarece ele sunt esențiale sănătății tale, oferindu-ți energie și senzația de sațietate. Trebuie să te asiguri că alegi grăsimi sănătoase și eviți alimentele procesate. Astfel că te poți orienta către avocado, măsline, pește gras, tofu sau diverse semințe, cum sunt cele de in, dovleac, susan sau de floarea soarelui.

3. Nu există un singur mod prin care poți să slăbești

Fiecare metabolism este diferit și e important de reținut asta. O dietă care a funcționat la o persoană nu îți va oferi garanția că te va face și pe tine să pierzi în greutate. Din acest motiv, contează să îți cunoști corpul și să nu încerci diete care îți pot face rău. De asemenea, e esențial să consulți și un medic specialist înainte de a începe tot procesul, pentru a te asigura că urmezi un plan potrivit ție. 

4. Trebuie să te odihnești suficient

Somnul are o foarte mare legătură cu slăbitul. Multe studii au arătat că, dacă nu reușești să te odihnești suficient și nu dormi cele opt ore recomandate pe noapte, te poți îngrășa. Așa că, trebuie să îi permiți corpului tău să se odihnească îndeajuns de mult, astfel încât să poți avea energie a doua zi.

5. Poți mânca ciocolată, fără să te îngrijorezi că te îngrași

Este adevărat că, dacă vrei să slăbești sănătos, trebuie să ai o alimentație corespunzătoare, dar asta nu înseamnă că trebuie să îți impui restricții. Iar printre restricțiile des vehiculate în diete ar fi ciocolata. Însă, ciocolata neagră are o mulțime de antioxidanți și poate scădea riscul bolilor cardiovasculare.

6. Poți bea și alcool

Studiile arată că poți bea și un pahar de vin roșu și totuși să pierzi în greutate. Antioxidanții care se regăsesc în vinul roșu sunt potriviți dacă vrei să slăbești, așa că este modalitatea excelentă de a te relaxa de la stresul zilnic, dar și de a pierde în greutate. Însă, reține faptul că nu trebuie să exagerezi și e important să consumi alcool în mod responsabil.

elle.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Jamesshavy

Postat

sildenafil without a doctor's prescription cure for ed best ed pills

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

legal to buy prescription drugs from canada best ed treatment canadian online drugs

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

natural cures for ed treatment with drugs otc ed pills

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

online order prednisone 10mg prednisone for sale prednisone 200 mg tablets

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

prednisone uk cheap prednisone prednisone canada prescription

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

how to buy cialis in sydney cialis usa overnight cialisis on line

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Jamesshavy

Postat

erection pills that work how to fix ed ed in men

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Gregorynuapy

Postat

what to expect after taking ivermectin for scabies ivermectin heartworm treatment stromectol 3 mg tablet price

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Gregorynuapy

Postat

propecia prices propecia proscar propecia prescription online

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Gregorynuapy

Postat

ivermectin overdose in cats stromectol 3mg cost ivermectin pills for dogs

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator StromBrepe

Postat

stromectol price usa buy stromectol online buy stromectol online

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator StromBrepe

Postat

buy medication online from india india pharmacy mail order india pharmacy mail order

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator DouglasHes

Postat

price of cialis 20 mg best price for daily cialis tadalafil without a doctor's prescription

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator DouglasHes

Postat

buy clomid 50mg online buy clomid 50mg clomid tablets

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator DouglasHes

Postat

sildenafil 100 mg viagra pills sildenafil 100 mg

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator DouglasHes

Postat

sildenafil 100 mg sildenafil viagra

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator DouglasHes

Postat

stromectol without a doctor prescription stromectol for sale stromectol for sale

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator EugenezEp

Postat

ivermectin trials stromectol for sale stromectol tablets for humans

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator EugenezEp

Postat

ivermectin pill cost stromectol for sale stromectol 12 mg tablets

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Administration2
      De Administration2
      Autoritățile în sănătate au reintrodus obligativitatea măștii în instutuțiile medicale și recomandă cetățenilor să poarte masca în transportul public și în spațiile aglomerate. 
      Deși numărul de cazuri este în creștere, rata națională de vaccinare anti COVID-19 rămâne la un nivel scăzut. 
      Este sau nu vorba de un nou val de pandemie, cum îl putem preveni, dar și care sunt măsurile de urgență pe care le putem lua în legătură cu asta, aflați din ediția din 22 iulie a emisiunii aLIVE, invitata căreia a fost Daniela Demișcan, șefa Direcției Politici în domeniul sănătății publice și urgențe în sănătate publică.
      Care este situația pandemică la nivel național?
      Potrivit ANSP,  săptămâna trecută în Republica Moldova au fost înregistrate de 1,8 ori mai multe cazuri COVID-19 decât în săptămâna precedentă. În același timp, a crescut și numărul cazurilor de import, virusul fiind adus din zonele de odihnă din Turcia, Italia, România, Spania, Germania. Acest lucru este un indicator care ne vorbește că suntem la începutul unui nou val de pandemie și că măsurile impuse de autoritățile în sănătate trebuie respectate cu strictețe. 
      Care sunt prognozele ANSP pentru următoarele luni, în ceea ce privește răspândirea virusului?
      Daniela Demișcan, șefa Direcției Politici în domeniul sănătății publice și urgențe în sănătate publică declară că situația pandemică din următoarele luni depinde de mai mulți factori. În primul rând, de severitatea acestei noi tulpini de COVID0-19, de gradul de strictețe cu care vor fi respectate măsurile de către cetățeni, precum și de modul în care sistemul de sănătate va face față spitalizărilor. 
      Cum se manifestă noua tulpină COVID-19? 
      În prezent, suntem afectați de subtulpina Omicron, numită și ”centaurus”, iar specialiștii încă studiază modul în care acesta se manifestă în rândul celor infectați. Cert este că specialiștii americani presupun că anume această mutația va aduce un nou val de pandemie în toamnă. 
      Care sunt ultimele măsuri introduse la nivel național, cu ce prognoze vin autorităților centrale, dar și în ce ritm evoluează rata de vaccinare împotriva COVID-19, aflați vizionând ediția din 22 iulie  aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
       
      Эксперты рассказали, ждет ли нас новая волна пандемии
      В связи с значительным увеличением числа случаев заболевания COVID-19, в Кишиневе был введен оранжевый код эпидемиологической опасности.

      Органы здравоохранения вновь обязывают граждан носить маску в медицинских учреждениях и рекомендуют соблюдать масочный режим в общественном транспорте и в местах скопления людей.
      Ситуация в стране такова, что, несмотря на растущее число случаев заболевания, уровень вакцинации против COVID-19 остается низким.
      Грядет ли новая волна пандемии, как ее предотвратить и какие экстренные меры мы можем предпринять в связи с этим? Ответы на эти вопросы вы найдете в выпуске aLIVE от 22 июля с Даниелой Демишкан – главой Управления Политики в области общественного здоровья Министерства здравоохранения.
      Какова ситуация с пандемией в стране?
      По данным ANSP, на прошлой неделе в Республике Молдова было зарегистрировано в 1,8 раза больше случаев заболевания COVID-19, чем на предыдущей неделе. В то же время увеличилось число случаев, когда вирус был завезен из зон отдыха в Турции, Италии, Румынии, Испании, Германии. Это лишний раз говорит о том, что мы находимся в начале новой волны пандемии. Именно поэтому меры, введенные органами здравоохранения, должны строго соблюдаться.
      Каковы прогнозы ANSP о распространения вируса в ближайшие месяцы?
      Глава Управления Политики в области общественного здоровья Министерства здравоохранения Даниела Демишкан считает, что ситуация с пандемией в ближайшие месяцы зависит от нескольких факторов. Во-первых, это то, насколько серьезна угроза нового штамма COVID0-19. Во-вторых, это то, насколько ответственно граждане отнесутся к соблюдению мер безопасности, и то, как система здравоохранения будет справляться с госпитализацией больных.
      Как проявляется новый штамм COVID-19?
      В настоящее время нам угрожает подтип Omicron, более известный под названием «Кентавр». Специалисты до сих пор изучают то, как новый штамм проявляется у зараженных. И тем не менее, американские ученые предполагают, что именно эта мутация принесет новую волну пандемий этой осенью.
      Какие меры защиты населения введены на национальном уровне? Каковы прогнозы властей? Как проходит вакцинация против COVID-19? Ответы на эти вопросы вы узнаете, посмотрев 22 июля aLIVE – онлайн-трансляцию популярного женского форума Mama.md и некоммерческой организации Forum.md. Проект реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID и UKAid.
    • Administration2
      De Administration2
      În Republica Moldova promovarea vaccinării și conștientizarea riscurilor legate de COVID-19 rămâne una dintre priorități. Autoritățile și societatea civilă au făcut front comun pentru a lupta cu dezinformarea și pentru a combate miturile create în jurul vaccinării. În ce măsură s-a reușit acest lucru în localitățile rurale și care sunt soluțiile pentru a crește rata de vaccinare în continuare aflăm de la Inga Pasecinic, directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate în cadrul emisiunii aLIVE. 
      Statele membre au depășit cifra de 80 de % încă în 20 februarie. Republica Moldova în 26 iunie pe World Metter arată că avem o rată de 40,6 de vaccinare. 2 milioane, 33 de doze au fost și un milion 60 de mii și persoane vaccinate cu schema primară., a subliniat Inga Pasecinic.
      Vaccinarea în Mediul rural
      A fost realizată o campanie timp de 6 luni sub genericul “Satul Tău”, care a avut drept scop informarea populației despre importanța vaccinării. De fapt, cea mai mare problemă în lupta cu Covid-19 o reprezintă lipsa informării.Populația când este informată corect și nivelului de înțelegere, succesul e garantat în atingerea scopului de a crește rata. Per total populația adultă este mult mai disciplinată. Persoanele de 60 + sunt mai mult vaccinați chiar și în zonele rurale.
      Cetățenii din mediul rural au un acces mai dificil la informare, pentru unele servicii medicale cum ar fi investigații mai performante, dar în cazul vaccinării este accesibil în orice sat, spital. Totuși, localnicii au o încredere mai scăzută în medicină și sănătate.
      De ce a fost selectat laboratorului Pfizer?
      Cetățenii din Israel sunt foarte responsabili. Au un sistem informatic foarte bune care au ajutat să urmărească orice persoană. Autoritățile din Israel au fost foarte insistente și chiar sunau în intenția de a promova vaccinarea. Sunt mult mai protejați decât noi. a afirmat, directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Tehnologia ARN Mesager și ADN Mesager
      Un mit dezbătut de multă lume este că “ vaccinul a fost dezvoltat foarte rapid” , iar acest fapt nu este corect, în fiecare an avem nevoie de 2-3,4 luni pentru a dezvolta vaccinul antigripal, în țările dezvoltate în septembrie deja începe campania de vaccinare antigripală sezonieră.  
      Cu anumite grupuri de cetățeni care sunt informați mai cu seamă de rețele de socializare și google, reticența față de vaccinare era din cauza  de acțiunilor ARN, că nici într-un caz nu intră în nucleu și nu modifică genomul. Mai mult ca atât, această tehnologie de ARN Mesager a impulsat mult procesul de dezvoltare a unui vaccin anti cancer. Pfizer se îndreaptă spre a dezvolta un vaccin anticancer, care va ajuta persoanele bolnave deja, să lupte cu acest flagel. Mai mult, tehnologia ARN Mesager, e aplicată în multe boli, de exemplu psoriazis,în crearea medicamentelor inovative, a fost dezvoltată încă din 1998. Dacă vorbim despre ADN, atunci este un vaccin contra hepatitei B, care este aplicat pe larg generații 90. Avem un grup de vârstă foarte sănătoși ce ține de hepatita b, nu mai avem prevalență, incidență ridicată la această maladie. Ceea ce dovedește că un vaccin testat de 30 de ani, bazat pe ADN Mesager s-a dovedit a fi foarte eficient și protectiv, deci vorbește de la sine acest lucru. Mai era teoria morții într-un an sau doi ani. Argumentul de bază era către populația generală: Primii care au fost vaccinați, au fost angajații medicali, vedeți că a trecut un an deja, oamenii sunt sănătoși , nu mai avem cazuri de îmbolnăvire între medici, nu avem cazuri letale și grave printre lucrătorii medicali. Teoria cu moartea peste un an, am încercat ușor să o spulberăm,  a adăugat , Inga Pasecinic
      Mit: Vaccinul duce la infertilitate
      În perioada septembrie – noiembrie, în fiecare localitate în care mergeam, întâlneam femei tinere însărcinate, mai cu seama femei din domeniul medical și ele dintr-o comună cu 600, 800 persoane sunt un exemplu foarte bun. Doar cu asemenea exemple reușești sa spulberi unele mituri, a menționat directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Vaccinul salvează vieți
      În Republica Moldova, vaccinarea protejează peste 42 de mii de îmbolnăviri anual. Până în 2017 ne putem mândri că am eradicat rujeola, rubeola, poliomielită. Până la pandemie eram campioni în regiune cu o rată de peste 90%. Din nou își au un aport rețelele de socializare. În unele țări nu mai există acea temere și legătură dintre vaccin și autism. Studiile clinice care sunt sute de mii, confirmă exact inversul, că primul studiu britanic, a fost efectuat doar pe 19 copii, toate argumentele aduse ulterior sunt foarte greu de a respinge suspiciunile. 
      Mamele refuză să-și vaccineze copii
      Cea mai populară teorie falsă care există, este cea legată de autism. Chiar dacă medicul care a lansat acest zvon, a fost descalificat, toate studiile clinice dovedesc că este un fals. Vaccinurile protejează sănătatea copiilor, niciun vaccin care a fost creat până acum nu ne protejează 100% de boală, el ne protejează de forme grave, deces, spitalizare și complicații. Mamele se mai tem de metale grele și atunci venim cu explicația că metalele grele au fost demult eliminate din vaccin și nu mai există, concluzionează Inga Pasecinic
      Covid-19 în rândul copiilor
      Au apărut foarte multe studii clinice care au demonstrat prezența long covid la copii, când rămân cu unele sechele de durată, atât din punct de vedere neurologic, cât și de concentrare și tulburări de somn. Există dovezi de long covid anume în rândul copiilor, chiar dacă fac forme ușoare. Mai mult, varianta Delta a fost una foarte patogenă, a adăugat directoarea Centrului de strategii și politici în sănătate 
      Creșterea numărului de Covid-19
      Acest virus este foarte mutagen, în lupta cu acest virus este important să ne vaccinăm. Chiar și țările care au atins o rată de peste 70 %, au acum niște cifre în creștere ușoară, iar noi suntem încă și mai vulnerabili. Există mai multe idei care vin din partea profesorilor și experților pe plan mondial, există o mare probabilitate că vom intra cu acest virus într-o fază endemică și va fi ca o gripă sezonieră. Asta de fapt, nu exclude probabilitatea că anual se va elabora un vaccin nou sau se va folosi cel existent ca booster, a subliniat, Inga Pasecinic
      Importanța vaccinul HPV 
      Un partener de încredere este UNFPA care are un aport în a promova această vaccinare și există și o campanie foarte bună pentru informarea mamelor. Toate fetițele pot fi vaccinate începând cu vârsta de 10 ani, el se face în două doze și este foarte important că avem în lume doar 2 vaccinuri care protejează de cancer. HPV protejează de 4 tipuri de HPV, care sunt de fapt responsabile de apariția cancerului de col uterin. Este important să spunem că acest vaccin nu introduce nici un virus, este introdus în organism pentru ca la următorul contact a fetiței cu un virus HPV, organismul să fie imun pentru aceste variante. Fiind vaccinată ea nu va mai putea contracta HPV și astfel rămâne protejată pe viitor.
      Proiectul aLIVE este o emisiune online realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
    • Administration2
      De Administration2
      În Săptămâna Europeană a Imunizării și a noii ediții în cadrul emisiunii aLIVE, Veaceslav Guțu, epidemiolog Agenția Națională pentru Sănătate Publică, a vorbit despre importanța vaccinurilor administrate copiilor, împotriva bolilor precum: poliomelita, rujeola, rubeola, tusea convulsivă, etc și ce sechele rămân în urma acestor boli, dacă nu ne vaccinăm la timp. 
      De la poliomielita la Covid-19, vaccinurile au salvat milioane de vieți
      Săptămâna Europeană a Imunizării este o sărbătoare pe care o marcăm din anul 2005, în fiecare an la sfârșitul lunii aprilie care este dedicată vaccinării. Aceasta are drept scop creșterea gradului de conștientizare a tuturor cu privire la beneficiile și importanța vaccinării în viața fiecăruia. Eforturile autorităților din sănătate sunt în continuu direcționate și dedicate în procesul de vaccinare, dar anume în săptămâna Europeană a Imunizării încercăm să aducem mesajul tuturor cu privire la acest aspect, a menționat epidemiologul Veaceslav Guțu.
      Vaccinurile în Republica Moldova
      Vaccinurile care sunt astăzi în Republica Moldova sunt încadrate în programul național de imunizare care are la bază un calendar bine elaborat în conformitate cu recomandările OMS și prevede strict tipurile de vaccin și timpul de administrare a acestora. Prin intermediul programului de imunizare prevenim 13 infecții care sunt printre cele mai periculoase infecții ale căror complicații pot duce la decesuri sau la complicații foarte grave, iar copilașii pot rămâne cu sechele pe viață. Calendarul imunizării este prioritar destinat copiilor și este în conformitate cu toate recomandările, conținând cele mai noi vaccinuri.
      Vârsta specifică oricărui vaccin
      Conform calendarului vaccinării, în primele 24 de ore de la nașterea copilului se administrează vaccinul contra hepatitei B, astfel prevenim infectării cu hepatita, în unele cazuri complicațiile pot duce la deces sau hepatita cronică poate duce la cancer hepatic.
      Odată cu vaccinarea în masă noi practic nu înregistrăm cazuri în rândul copiilor nou-născuți sau de vârstă mică.
      Un alt vaccin important este cel  contra tuberculozei, pentru că în Republica Moldova se înregistrează cazuri. El se administrează în primele 2,5 zile de la naștere în maternitate.
      Începând cu 2 luni se administrează mai multe vaccinuri contra mai multor infecții și aici vorbim despre difterie, tusea convulsivă și infecțiile virale. Toate aceste infecții pot fi prevenite doar prin vaccinare , odată ce aceste vaccinuri sunt administrare începând cu 2 luni, eficiența lor este mai mare și protective pentru copilași. Pentru un efect mai bun, aceste vaccinuri trebuie administrate în mai multe doze, de aceea ele se repetă la vârsta de 4 luni, 6 luni pentru a asigura o protecție pe toată durata copilăriei lor, a subliniat Veaceslav Guțu, epidemiolog Agenția Națională pentru Sănătate Publică
      Ce se întâmplă dacă nu vaccinăm copilașii?
      Dacă nu vaccinăm copiii la vârsta de 2, 4, 6 luni există un risc ca aceștia să dezvolte tusea convulsivă în primul rând, care este o tuse destul de chinuitoare pentru micuți, iar aceasta poate să persiste până la 3 sau 4 săptămâni. Aceasta poate duce chiar și până la stop cardiac. Iată de ce Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă părinții să-și vaccineze copiii.
      În 2002 RM a devenit țară liberă de poliomielită
      Cel mai grav simptom al poliomielitei este paralizia membrilor sau mușchilor din considerentul că virusul are capacitatea de a afecta sistemul nervos central.  Astfel, procentajul  de gravitate este în jur de la 5 pana la 10 % ca acești copii care au contactat cu virusul să dezvolte paralizii ale mușchilor și să rămână cu sechele pe viață.
      Avem un obiectiv trasat din anul 1888 de a reduce poliomielita, iar în momentul de față majoritatea țărilor au îndepărtat poliomielita și nu mai înregistrează cazuri de infectare. Ultimul caz de poliomielită în Republica Moldova a fost în anul 1991, iar în 2002 a fost certificată ca țară liberă de poliomielită, a adăugat Veaceslav Guțu
      Rujeola și simptomele ei
      Rujeola este una dintre cele mai contagioase boli care pot fi prevenite prin vaccinare, contagiozitatea ei se manifestă prin faptul că  o persoană infectată de rujeola poate să infecteze alte 18 persoane de rujeolă. La momentul de față există riscul de reapariție a cazurilor de rujeolei pentru ca avem un val mare de refugiați.
      Printre simptomele rujeolei se numără: febra și erupții cutanate pe tot corpul, iar în acest caz este prioritar să ne adresăm medicului de familie.
      Vaccinul contra rujeolei are o eficiență de peste 95% și se administrează o singură doză la vârsta de un an, apoi următoarea doză la 7 ani și ultima doză la vârsta de 15 ani.
      Copii refugiaților se pot vaccina în Republica Moldova
      Ministerul Sănătății  a reglementat  procesul de vaccinare, care permite vaccinarea refugiaților cu orice vaccin. Astfel, aceștia pot începe administrarea dozelor de vaccin sau pot continua schema de vaccinare. Vaccinul este gratuit pentru toți, iar noi îndemnăm medicii de familie care au la evidență acești copii să se intereseze de statutul fiecăruia.
      Combatem mitul: Vaccinarea și autismul la micuți
      În ultima perioadă rata de vaccinare în rândul copiilor a scăzut pentru că, părinții nu au încredere în unele substanțe ale vaccinului, iar accesul la multe surse de informare a stârnit o dezinformare masivă în rândul populației. Există o percepție falsă în rândul acestora, invocând cauze ca: autism, efecte adverse, retard în dezvoltarea copilului.
      Conform studiilor, autismul este o boală genetică, iar acesta se întâlnește atât în rândul micuților vaccinați cât și nevaccinați, astfel nu există nici o legătură, a explicat epidemiologul
      Riscul apariției unui nou val de Covid-19
      Chiar dacă au fost anulate restricțiile nu este oportun să ne relaxăm, zilnic sunt raportate 100, 200 și chiar 300 de cazuri. Acum, e momentul potrivit să ne vaccinăm pentru că dispunem de vaccinuri, iar accesul în instituțiile medicale este mai liber.
      Mai mult, cunoaștem despre apariția unei noi tulpini care este un pic mai contagioasă decât Omicron, iar riscul apariției în Republica Moldova este iminent. Acoperirea vaccinală este de aproximativ 33 %, iar aceasta nu este o cifră impunătoare.
      Tulpina Omicron a demonstrat că și copii se pot îmbolnăvi, iar mulți dintre ei au fost spitalizați. În Moldova s-au vaccinat aproximativ 7000 de copii cu vârsta cuprinsă între 12-17 ani. Îndemnăm populația să se vaccineze și să reducă riscul de îmbolnăviri grave, pentru că la moment dispunem de vaccinuri așa ca: Pfizer și Johnson.
       
      Proiectul aLIVE este o emisiune online realizată de popularul forum pentru femei, Mama.md și organizația publică Forum.md. Proiectul a fost lansat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UK Aid.
       
      aLIVE: Как проводится профилактика наиболее опасных инфекций

      Врачи советуют родителям вакцинировать своих детей, чтобы избежать осложнений последствий инфекционных заболеваний, которые могут привести к смерти, параличу или хроническому гепатиту.
      В рамках Европейской недели иммунизации Вячеслав Гуцу, эпидемиолог Национального агентства общественного здоровья, рассказал в новом выпуске программы aLIVE о важности детской вакцинации от полиомиелита, кори, краснухи, коклюша, а также о том, что может произойти если не сделать прививку вовремя. 
      От полиомиелита до COVID-19: вакцины спасли миллионы жизней
      Европейская неделя иммунизации — это событие, которые европейские страны, в том числе и Молдова, отмечают каждый год в конце, начиная с 2005 года. Цель мероприятий этой недели — повысить осведомленность каждого о пользе и важности вакцинации. «Усилия системы здравоохранения постоянно направлены и посвящены процессу вакцинации, но во время Европейской недели иммунизации мы стараемся донести до каждого человека важную информацию об этом», — отметил эпидемиолог Вячеслав Гуцу.
      Вакцинация в Молдове
      Вакцины в Молдове — часть национальной программы иммунизации, которая строго предусматривает типы вакцин и сроки их введения в соответствии с рекомендациями ВОЗ. Благодаря этой программе в Молдове предотвращено распространение 13 опасных типов инфекций, осложнения которых могут привести к смерти или инвалидности.
      Определенный возраст для любой вакцины
      «Согласно графику иммунизации, вакцина против гепатита B вводится в первые 24 часа после рождения ребенка, так как в некоторых случаях инфицирование гепатитом B во время родов может стать причиной смерти, хроническом гепатиту и рака печени в будущем. Благодаря массовой вакцинации в Молдове практически нет случаев заболевания среди новорожденных и маленьких детей этим вирусом.
      Еще одной важной вакциной является вакцина против туберкулеза, так как в Молдове еще ведется борьба с этим заболеванием. Его вводят в первые 2,5 дня после родов в родильном отделении.
      Начиная с 2 месяцев, вводятся вакцины против нескольких инфекций, и здесь мы говорим о дифтерии, коклюше и вирусных инфекциях. Все эти инфекции можно предотвратить только с помощью вакцинации, но если вакцины вводятся с 2 месяцев, их эффективность выше. Для лучшего эффекта эти вакцины следует вводить в нескольких дозах, поэтому их повторяют в 4 месяца, 6 месяцев, чтобы обеспечить защиту на протяжении всего детства», — подчеркнул эпидемиолог Национального агентства общественного здоровья.
      Что произойдет, если не прививать детей?
      По словам эксперта, если не вакцинировать детей в возрасте 2, 4, 6 месяцев, есть риск, что у них разовьется коклюш, который проявляется в виде тяжелого, удушающего кашля. Это может стать причиной остановки сердца в таком юном возрасте. Именно поэтому ВОЗ призывает родителей вакцинировать своих детей.
      В 2002 году Молдова стала свободной от полиомиелита
      Вирус полиомиелита поражает центральную нервную систему. В 5-10% случаев у детей, которые перенесли это заболевание, развивается паралич мышц. «С 1888 года мы поставили цель сократить заболеваемость полиомиелитом, и в настоящее время большинство стран искоренили полиомиелит и свободны от него. Последний случай заболевания полиомиелитом в Республике Молдова был зафиксирован в 1991 году, а в 2002 году мы были сертифицирована как страна, свободная от полиомиелита», — добавил Вячеслав Гуцу.
      Корь и ее симптомы
      Корь — одно из самых заразных инфекционных заболеваний. Один человек, зараженный корью, может заразить корью еще 18 человек. Однако его можно предотвратить с помощью вакцинации. В настоящее время существует риск повторения случаев заболевания корью из-за волны беженцев.
      Вакцина против кори эффективна более чем на 95% и вводится однократно в возрасте одного года, следующая доза — в 7 лет, последняя доза — в 15.
      Дети беженцев могут быть привиты в Молдове
      Министерство здравоохранения регламентировало процесс вакцинации, что позволяет беженцам прививаться любой вакциной. Вакцина бесплатна для всех, в том числе и для граждан украины, поэтому они могут закончить или продолжить схему вакцинации уже на территории Молдовы. Эксперты призывают семейных врачей, под наблюдением которых находятся дети беженцев, поинтересоваться состоянием каждого из них.
      Вакцинация как причина аутизма у детей
      В последнее время уровень детской вакцинации падает. Доступ ко многим источникам информации привел к массовой дезинформации населения. Так появились мнения, что вакцины могут вызвать аутизм и отставание в развитии ребенка.
      «Согласно исследованиям, аутизм является генетическим заболеванием и встречается как у привитых, так и у непривитых детей, поэтому никакой связи нет», — пояснил эпидемиолог.
      Будет ли новая волна COVID-19 в Молдове
      По словам эксперта, даже если ограничения сняты, расслабляться не стоит, ежедневно сообщается о 100, 200 и даже 300 случаях. Сейчас самое подходящее время для вакцинации, потому что доступ к медицинским учреждениям стал свободнее.
      «Более того, мы знаем о появлении нового штамма, который немного более заразен, чем Омикрон, и его появление в Молдове — вопрос времени. В стране вакцинировались только 33% населения. Штамм Omicron показал, что даже дети могут заболеть. В Молдове вакцинацию прошли около 7 000 детей в возрасте 12-17 лет. Мы призываем население пройти вакцинацию и снизить риск серьезных заболеваний, потому что в настоящее время у нас есть такие вакцины: Pfizer и Johnson», — отметил Гуцу. 
       
      Подробнее смотрите в выпуске aLIVE — онлайн передачи популярного женского форума Mama.md и НПО Forum.md. Проект был реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID и UK Aid.
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Invitatul proiectului TeenZ, Ivan Gheorghiu, Secretar de stat în domeniul tineretului și sportului al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Moldova (MECC), a povestit despre efectele pandemiei asupra sportului moldovenesc.
      În prezent, în țară există 23 de școli pentru copii și adolescenți, specializate în sporturi profesionale. Aproximativ 70 de federații sportive cooperează cu Ministerul. La fel ca și comunitatea sportivă mondială, școlile și federațiile din republică au trebuit să se adapteze la noua realitate.
      “Practicile internaționale nu oferă sugestii despre dezvoltarea sportului în contextul unei pandemii. Nu a fost nicio țară care să-și împărtășească experiența, iar noi să-i urmăm exemplul și să înțelegem cum să acționăm în astfel de condiții. Totuși, datorită cooperării Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, pas cu pas, am reușit să reluăm sportul profesional în țară”, a menționat Ivan Gheorghiu.
      Sportivii profesioniști s-au reîntors la antrenamentele depline pentru a se pregăti pentru competițiile internaționale. Primele rezultate nu s-au lăsat prea mult așteptate – am obținut victorii la Campionatul European de haltere, box printre juniori, lupte libere și alte sporturi.
      Sporturile de masă au avut de suferit mai mult. Școlile au trecut la studii online, și nu toți elevii și profesorii au reușit să se adapteze. Cu toate acestea, tehnologiile moderne și noile proiecte speciale oferă școlarilor posibilitatea de a studia online eficient. În plus, profesorii au instrumente care îi pot interesa pe copii și adolescenți într-un stil de viață sănătos.
      Ministerul Educației, în special Direcția sport, cooperează activ cu federațiile sportive: judo, fotbal, atletism și șah. Federațiile au venit cu propriile propuneri, care ar putea face programul de educație fizică din școli și mai interesant pentru copii. În prezent, în 5 școli din republică se țin lecții de fotbal, care prezintă o bună participare și un interes ridicat în rândul elevilor.
      În plus, statul reia treptat activitățile sportive în școli și universități. Primul pas este de a restabili calendarul național al spartachiadelor dintre școli sportive, licee și universități.
      Sarcina principală a Ministerului Educației este de a face sportul mai atractiv și mai accesibil nu doar pentru tinerii de la oraș, ci și pentru tineretul din raioane. În acest sens, se lucrează pentru îmbunătățirea și dezvoltarea bazei tehnice și materiale din domeniul sportului. Se construiesc stadioane și terenuri de sport, orășele sportive și complexe, se dezvoltă o infrastructură pentru bicicliști.
       
      Această ediție a făcut parte din proiectul TeenZ, dedicat adolescenților. Acesta își propune să popularizeze sportul în rândul tinerilor și să motiveze copiii să fie activi fizic, în special în perioada studierii la distanță.
      Proiectul este realizat de organizația Sporter.md și UNICEF Moldova cu sprijinul Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și al rețelei naționale de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor „Youth Klinic”. 
       
      Как пандемия повлияла на развитие спорта в Молдове
      От пандемии COVID-19 пострадали не только системы здравоохранения в мире, но и спорт. Прошлый год стал годом отмененных стартов. Многие спортивные федерации также были вынуждены отменить или перенести свои международные и национальные чемпионаты.

      О том, как пандемия повлияла на развитие спорта в Молдове проекту TeenZ рассказал Иван Георгиу, государственный секретарь в области молодежи и спорта Министерства образования, культуры и исследований Молдовы (MECC).
      Сегодня в ведомстве MECC находится около 23 специализированных школ, где дети и подростки обучаются профессиональному спорту. Также с министерством сотрудничают около 70 спортивных федераций. Все они, как и мировое спортивное сообщество, вынуждены были приспосабливаться к новым условиях.
      «Не существует такой международной практики — развивать спорт в условиях пандемии. Не было ни опыта других страны, на примере которых можно было бы понять, как стоит действовать в таких условиях. Но благодаря сотрудничеству НАОЗ, Министерства здравоохранения и Министерства образования, в стране удалось, шаг за шагом, возобновить занятия профессиональным спортом», — отметил Иван Георгиу.
      Сейчас профессиональные спортсмены снова вернулись к полноценным тренировкам ради подготовки к международным соревнованиям. И уже заметны первые результаты — победы на Чемпионате Европы по тяжелой атлетике, по боксу среди юниоров, вольной борьбе и другим видам спорта.
      Массовый спорт пострадал сильнее. Уроки в школах перешли в онлайн и не все ученики и учителя смогли психологически перестроиться. Однако с помощью современных технологий, новых специальных проектов, у школьников есть возможность заниматься онлайн эффективно, а у учителей появились инструменты, способные заинтересовать детей и подростков здоровым образом жизни.
      Министерство образования, в частности департамент по делам спорта, сейчас активно сотрудничает со спортивными федерациями: по дзюдо, футболу, легкой атлетике, шахматам. Они выступили со своими предложениями, которые смогли бы сделать школьную программу по физкультуре еще более интересной для детей. Сейчас в 5 школах республики проводятся уроки по футболу, которые показывают хорошую посещаемость и высокую заинтересованность у школьников.
      Также государство постепенно возобновляет спортивную активность в школах и университетах. Первый шаг — вновь вернуть национальный спортивные календарь спартакиады между спортивными школами, лицеями и университетами. 
      Главная задача Министерства образования сделать спорт более привлекательным и доступным для молодежи не только в городах, но и в районах страны. Для этого ведется работа по улучшению и развитию технической и материальной базы в сфере спорта: постройке стадионов и спортивных площадок, спортивных городков и комплексов, разрабатывается инфраструктура для велосипедистов. 
       
      Данный выпуск был частью специального проекта для подростков «TeenZ». Он направлен на популяризацию спорта среди молодежи и мотивирование детей быть физически активными, особенно на удаленном обучении. 
      Проект реализуется организацией Sporter.md и UNICEF Moldova при поддержке Министерства образования, культуры и исследований Молдовы и национальной сети клиник для молодежи «Youth Klinik».  
      sporter.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      1. Găsiți motivația
      Motivația este impulsul de a face ceva. Fiecare are propria sa motivație. Experții vă sfătuiesc să aflați ce vă motivează copilul: eroii și bloggerii preferați, dorința de a plăcea cuiva sau de a avea mulți prieteni, dorința de a deveni cel mai rapid.
      „La copii și adolescenți, motivația se formează din exterior. Cu toate acestea, părinții trebuie nu doar să ofere copilului îndrumare, ci și să-l stimuleze suplimentar. Nu este vorba neapărat de bani sau ceva material. Poate fi ceva plăcut — laudă, aprobare, sprijin, participare. În timp, motivația externă va deveni internă", notează psihologul.
      2. Faceți sport cu întreaga familie
      Copiii copiază comportamentul părinților, stilul de viață pe care îl are familia sa. Este important ca ei să vadă un exemplu pozitiv și să înțeleagă că sportul are un impact bun asupra vieții lor. Atunci nu veți avea nevoie de multe ore de conversații pe tema unui mod de viață sănătos.
      Puteți atrage copilul în sport prin activitățile de familie: plimbări în parc, jogging, exerciții în aer liber, ieșiri comune în afara orașului. „Trebuie să creați mici tradiții sau obiceiuri familiale – să faceți sport împreună, să cumpărați sau să gătiți alimente sănătoase. Este necesar să creați un mediu sănătos în familie”, notează specialistul.
      3. Oferiți-i copilului posibilitatea să aleagă
      Dacă părinții din copilărie visau să devină patinatori, acest lucru nu înseamnă că și copiii lor vor avea același vis. Este mai bine să-i dați voie copilului să aleagă singur tipul de sport pe care vrea să-l practice și secția sportivă la care să meargă. Lăsați-l să încerce diferite secțiuni și să vadă cum se simte. Dacă după un timp nu va mai vrea, nu trebuie să-l convingeți să continue. Motivația copilului pentru sport crește semnificativ dacă a luat decizia el însuși.
      4. Lăudați copilul nu pentru rezultat, ci pentru efort
      Dacă copilul refuză categoric să meargă la antrenament, nu trebuie să-l impuneți. Încercați să purtați o discuție deschisă și să aflați motivele. Posibil că există conflicte cu colegii sau cu unul dintre antrenori.
      Psihologii pentru copii și cei sportivi la fel sfătuiesc părinții să nu-și compare copiii cu ceilalți sau să discute doar despre greșeli. Copilul își va pierde interesul pentru sport, nu va mai avea încredere și va deveni nesigur. Luați în seamă chiar și cele mai mici succese ale copilului și lăudați-l – lauda este cea mai bună motivație.
      5. Stabiliți obiective pe termen lung și pe termen scurt
      În zilele noastre, copiii și adolescenții sunt mai interesați de gadgeturi decât de sport. Este vorba despre cum funcționează creierul: jocurile online oferă recompense și rezultate rapide. Sportul este un proces pe termen lung, care aduce rezultate peste jumătate de an sau un an.
      Specialistul recomandă să stabiliți obiective pe termen lung, dar să vă concentrați pe rezultatele pe termen scurt: cum mă voi simți dacă nu mănânc chipsuri săptămâna aceasta, ce va fi corpul meu după o săptămână de așezări, câte kg voi pierde făcând sport 30 minute în fiecare zi. Realizările pot fi observate într-un mod deosebit: pentru așezări, copilul primește un abțibild cu steluță, pentru exerciții timp de 30 de minute – 2 steluțe. Este și o recompense, și o vizualizare a realizărilor.
      6. Formați-vă obiceiurile sănătoase cu fiecare antrenament
      Învățarea obiceiurilor sănătoase durează mult mai mult. Este vorba despre reacțiile chimice din creierul nostru și despre dorința de a obține plăcere rapid și fără efort. Obiceiurile sănătoase necesită adesea voință, disciplină și efort, dar nu dau rezultate rapide.
      Psihologul sfătuiește să vă schimbați atitudinea și să nu vă concentrați asupra rezultatelor, ci asupra procesului în sine: „Trebuie să începeți cu încetul – 5 minute, 10 minute. Este ca primul pas, când primul efort este cel mai greu. La fel se întâmplă și cu obiceiurile, în special cele sănătoase. Încercați la fiecare antrenament să vă formați un nou obicei sănătos.
       
      Ediția de azi face parte din proiectul TeenZ, dedicat adolescenților. Acesta își propune să popularizeze sportul în rândul tinerilor și să motiveze copiii să fie activi fizic, în special în perioada studiilor la distanță.
      Proiectul este realizat de organizația Sporter.md și UNICEF Moldova cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și al rețelei naționale de centre de sănătate pentru tineri “Youth Klinic”.
       
      Как мотивировать детей на спорт и здоровые привычки: 6 советов психолога

      Здоровые привычки рекомендуется закладывать с раннего детства, но вызвать у ребенка интерес к ним бывает непросто. Клинический психолог и гештальт-терапевт Вера Будан объяснила, как с детства привить любовь к спорту и здоровому образу жизни.
      1. Найдите мотивацию
      Мотивация — это импульс, заставляющий что-либо делать. Для каждого мотивация своя. Специалисты советуют узнать, что мотивирует именно вашего ребенка: любимые герои и блоггеры, желание нравиться другим или иметь много друзей, стать самым быстрым.
      «У детей и подростков мотивация формируется извне. Однако родителям нужно не только давать ребенку указания, но и дополнительные стимулы. Это могут быть необязательно деньги или что-то материальное, а что-то приятное — похвалу, одобрение, поддержку, участие. Со временем внешняя мотивация станет внутренней», — отмечает психолог.
      2. Занимайтесь спортом всей семьей
      Дети перенимают стиль поведения родителей, семейный уклад. Важно, чтобы они видели положительный пример и понимали, что спорт хорошо влияет на их жизнь. Тогда не понадобятся многочасовые беседы на тему здорового образа жизни
      Увлечь ребенка спортом можно через семейные занятия: прогулки в парке, пробежки, упражнения на свежем воздухе, совместные вылазки за город. «Нужно создавать маленькие семейные традиции или обычаи — вместе заниматься спортом, покупать или готовить здоровую еду. Нужно в семье создать здоровую среду», —  отмечает специалист.
      3. Давайте ребенку выбор
      Если родители в детстве мечтали стать фигуристами, это не означает, что у их детей будет та же мечта. Выбор спортивной секции и вида спорта лучше доверить самому ребенку. Разрешите ему пробовать разные секции и посмотрите, как он будет себя чувствовать. Если через какое-то время ему разонравится, не нужно уговаривать продолжать занятия. Мотивация ребенка к спорту заметно растет, если он принял решение сам.
      4. Хвалите не результаты, а усилия
      Если ребенок категорически отказывается идти на тренировку, не нужно на него давить — лучше поговорить по душам и выяснить причины. Возможно есть конфликты со сверстниками или тренером. 
      Детские и спортивные психологи также советуют родителям не сравнивать своих детей с другими или постоянно обсуждать ошибки. Ребенок потеряет интерес к спорту, перестанет доверять и будет неуверенным в себе. Замечайте даже самые незначительные успехи ребенка и хвалите его — это лучшая мотивация. 
      5. Ставьте долгосрочные и краткосрочные цели
      Сейчас дети и подростки охотнее увлекаются гаджетами, чем спортом. Все дело в работе мозга: онлайн игры дают быстрое вознаграждение и результат. Спорт — это долгосрочный процесс, который приносит результат через полгода или год.
      Специалист советует ставить долгосрочные цели, но концентрироваться на краткосрочных результатах: как я буду себя чувствовать, если эту неделю я не буду есть чипсы, каким будет мое тело после недели приседаний, сколько кг я сброшу, занимаясь каждый день по 30 минут. Достижения можно отмечать в своеобразном плане: сделал приседания — наклеил звездочку, 30 минут позанимался — 2 звездочки. Это как поощрение и визуализация своих достижений. 
      6. Формируйте по здоровый привычке за один раз
      Здоровые привычки усваиваются намного дольше. Дело в химических реакциях в нашем мозгу и его желании получать удовольствия быстро и без усилий. Здоровые привычки часто требуют от силы воли, дисциплины и усилий, но не дают быстрых результатов.
      Психолог советует поменять свое отношение к ним и не концентрироваться на результатах, а на самом процессе: «Нужно начинать потихоньку — с 5 минут, 10 минут. Это как первый шаг — первое усилие самое тяжелое. С привычками тоже самое, особенно здоровым. Нужно приучать себя к одной привычке за раз».  
       
      Данный выпуск был частью специального проекта для подростков «TeenZ». Он направлен на популяризацию спорта среди молодежи и мотивирование детей быть физически активными, особенно на удаленном обучении. 
      Проект реализуется организацией Sporter.md и UNICEF Moldova при поддержке Министерства образования, культуры и исследований Молдовы и национальной сети клиник для молодежи «Youth Klinik».  
      sporter.md
  •