O realitate surprinzătoare. Femeile cu forme sunt cele mai fericite din lume


    Studiile spun că femeile care poartă măsuri mari la îmbrăcăminte sunt mult mai mulțumite de viața lor. Cum este posibil așa ceva când sunt industrii întregi care ne comunică subliminal că fericirea nu are nimic în comun cu purtarea unei fuste conice după o porție zdravănă de cartofi prăjiți? Ei bine, este, și vei afla mai multe în cele ce urmează.

5773c67ccf3c5_rochii_xxl.jpg

 

Contează mărimea cu adevărat? Pentru femei, dimensiunile siluetei lor influențează considerabil modul în care se raportează la sine sau modul în care au impresia că lumea se raportează la ele. (Cu siguranță, acest lucru se aplică și bărbaților din zilele noastre – cel puțin celor care petrec mai mult timp în oglindă ca noi).

 

Dacă ar fi să gândim într-un mod convențional, am presupune că femeile slabe sunt mult mai încrezătoare, degajate și au tot timpul din lume pentru experiențe și interacțiune socială, în vreme ce femeile cu forme își petrec majoritatea timpului cu discuții interioare și negocieri despre ce piesă vestimentară le poate camufla mai bine aripioarele ori echilbra vizual volumul posteriorului.

 

Adevărul este că trăim vremuri în care educația, știința și designul vestimentar sunt, în sfârșit, aliniate. Cu alte cuvinte, suntem suficient de educați ca să înțelegem că slab nu înseamnă și sănătos. Mai mult, conceptul „cu forme“ capătă noi înțelesuri astăzi, când există atât de multe opțiuni vestimentare care arată de 100 de ori mai bine pe o siluetă rubensiană decât pe manechin. Astfel de rochii XXL redefinesc termeni precum sexy și eleganța (înainte să tragi concluzii, aruncă un ochi).

 

Un studiu realizat de o companie care produce haine XXL a arătat că 74% dintre femeile care poartă măsura 44 sunt mulțumite de modul în care arată și se simt. Prin contrast, doar 59% dintre femeile care poartă măsuri între 34 și 38 au spus că sunt mulțumite de aspectul lor; 40 % au mărturisit că și-ar dori să aibă forme mai bine definite.

 

Nu e chiar șocant faptul că femeile care poartă măsuri mici sunt mult mai critice cu aspectul lor. De reținut este că dimensiunile nu ne împiedică să fim ceea ce vrem să fim și cum vrem să fim.

 

Până la urmă, toată lumea preferă să petreacă timp în compania femeilor care nu se abțin de la o gurița de tartină și care nu-și ridică în slăvi eforturile supraomenești de a rezista unui burger cu sos de brânză cu mucegai, ceapă caramelizată și bacon crocant. Niam!

 

femeia.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.