Femeia care şi-a făcut 350 de proceduri cosmetice


    Peste 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, 1.735.608 euro. Atât a costat corpul pe care îl are acum fostul model britanic Alicia Douvall, în vârstă de 42 de ani.

Renumită pentru numărul-record de operaţii estetice şi de proceduri cosmetice la care s-a supus, ea a realizat marţi, la Londra, un pictorial în care îşi etalează cu generozitate corpul extrem de preţios. Însă este acesta şi atât de frumos pe cât a investit posesoarea sa?

alicia-douvall-pics-closer-image-4-255987938.jpg

Ei bine, fotografiile "spun" tot. Şi nu o avantajează, ba dimpotrivă. Dacă e să o "demontăm" piesă cu piesă, aşa cum se întâmplă cu o maşină care ajunge într-un atelier de tinichigerie pentru a i se depista istoricul plin de reparaţii nu tocmai reuşite, observăm, cu toată indulgenţa, că suma astronomică pe care Alicia a cheltuit-o n-a transformat-o într-o femeie de vis. 

Trăsăturile faciale sunt evident modificare, mai degrabă malformate, impresie accentuată de colţurile căzute ale gurii. Implanturile mamare cu silicon nu reuşesc să atragă suficient atenţia de la genunchii inestetici şi mai ales de la posteriorul "prăbuşit" de care vedeta pare să fie foarte mândră după cum îl arată spre camera foto. 

kinopoisk.ru-Alicia-Douvall-812824.jpg

Impresia de derizoriu este accentuată şi de piesele de lengerie în care modelul a pozat, în special de neglijeul albastru care îi dădea mai degrabă un aer vulgar ce evocă mai degrabă o profesionistă din Cartierul Roşu din Amsterdam decât o femeie atractivă.

Pictorialul, destul de lăudat de cotidianul britanic Daily Mail, este mai degrabă o încercare forţată de a atrage atenţia şi de a găsi o cale de a rămâne în prim-plan pentru ca investiţia în proceduri cosmetice să merite tot efortul. Şi a fost un efort foarte mare, pentru că acest hobby nu-i doar costisitor, ci şi periculos şi greu de suportat.

Anul trecut, Alicia a dezvăluit că implanturile fesiere au explodat după operaţie şi că siliconul s-a scurs şi a ajuns în sistemul ei vascular. Acest incident a determinat-o să renunţe la operaţiile estetice. 

337042l.jpgarticle-2297998-0A88C59B000005DC-738_306x663.jpg

În 2006, modelul a cheltuit 10.000 de lire sterline (11.570 de euro) pe implanturile fesiere, dar a avut nevoie de şase luni pentru a le scoate, scrie Daily Mail. 

Într-un interviu pentru Closer magazine, ea a mărturisit că se temea că acestea ar putea să o ucidă şi că nu mai putea să stea aşezată mai mult de 20 de minute. "Chirurgul mi-a spus că ambele implanturi din posterior s-au rupt total. Nu ştiam că pot exploda. Mă doare tot timpul fundul. Ştiu că trebuie scoase, dar mi-e teamă că o să rămân cu pielea deformată acolo", declara Alicia anul trecut, înainte de operaţia de eliminare a pungilor din fese.

££-Alicia-Douva.png

Actualmente vedetă de reality show, Alicia Douvall, pe numele real Sarah Howes, a făcut în total 350 de proceduri cosmetice în 20 de ani, printre care 16 operaţii de mărire a sânilor şi şapte în zona nasuului, notează Daily Mail.

article-2297998-18E0EF80000005DC-710_634x671.jpg

Alicia Douvall deţine compania de produse cosmetice Douvall's şi a apărut în mai multe show-uri de televiziune din Marea Britanie, printre care "Celebrity Love Island", "Celebrity Big Brother", "Glamour Models", "Mum and Me", "Glamour Model Mum" şi "Baby and Me".

În decembrie 2015, ea a lansat un volum autobiografic, intitulat "Don't Call Me Ugly" ("Nu-mi spune urâtă").

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator qwerty

Postat

38 ani are ea

 

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator любитель крокодилов

Postat

осталось ее поджечь)  

последний шанс не быть такой жуткой)

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • maria981s
      De maria981s
      Data: 17 martie 2019
      Ora: 15:00
      Locaţie: Smart Start Kids Academy, str. Nadejda Russo 2/2, or. Chişinău (Miriam).

      La eveniment se va vorbi despre:
      - Procedurile de îngrijire și înfrumusețare compatibile și incompatibile cu alăptarea (masaj, tatuaj ș.a.);
      - Sportul în timpul alăptării. Când putem începe să-l pacticăm, cum și cât se permite;
      - Alimentația unei mame care alăptează. Exemplu de dietă;
      - Cum stoarcem laptele dacă avem nevoie să lipsim de acasă. Cât și cum îl păstrăm, cum îl oferim lui bebe;
      - Tratamentele, procedurile, intervențiile și manipulările medicale permise în timpul alăptării. Cum și unde verificăm compatibilitatea.
      Iar antrenoarea Fit Mami, Miha Galbura va arăta cum să verificați diastaza recti și cu ce exerciții începem sportul după naștere.

      Eveniment în LIMBA RUSĂ prezentare în română şi traducere la solicitare.

      Evenimentul și locația BABY FRIENDLY :)
      Așa că vă așteptăm împreună cu bebelușii voștri!

      Parteneri: Ушастый Нянь, Smart Start Kids Academy, OM Kids, Fit Mami, PrimulSens, Molfix Moldova, Vibrucol, Equilibra Moldova Baby, Burtici.md.
      Parteneri informaționali: Mama.md, Targul Mamicilor {Fermecate}, TIRGUL MAMICILOR NON-STOP (MOLDOVA), Ask a MOM, Dear Woman.
      Pentru rezervări și informații despre bilete - sunați 069 11 61 86

      _________________________________________________

      Приглашаем будущих мам и мам с малышами на семинар о Здоровье, Красоте и Спорте во время кормления грудью с консультантом по грудному вскармливанию и соучередителем Mămica Alăptează - Ольгой Гутюм.

      Мероприятие на русском языке (с переводом и материалами на румынский - по необходимости).

      Дата: 17 марта 2019
      Начало: 15:00
      Адрес: Smart Start Kids Academy, ул. Надежда Руссо 2/2, г. Кишинев (Miriam).

      Будем говорить о том:
      - как питание мамы влияет на состав молока;
      - как похудеть и какую диету можно держать во время кормления грудью;
      - что делать маме, если она заболела, какие процедуры, обследования разрешены во время лактации, как понять безопасно ли лечение мамы для малыша;
      - салонные процедуры: косметология, волосы, ногти, татуаж, ботокс, пилинг, лифтинг, массаж, сауна и другое;
      - спорт во время кормления грудью, когда можно начинать, как сделать это правильно во время лактации;
      - а если все таки надо оставить сцеженное молоко для ребенка? Kак эффективно сцедить и как хранить молоко.
      Также, на семинаре будет присутствовать тренер Fit Mami, Miha Galbura, которая покажет всем желающим как проверить состояние мышц после родов и с каких упражнений начинать занятия спортом после родов.

      Мероприятие и место BABY FRIENDLY
      Ждем вас вместе с малышами!

      Партнеры мероприятия: Ушастый Нянь, Smart Start Kids Academy, OM Kids, Fit Mami, PrimulSens, Molfix Moldova, Vibrucol, Equilibra Moldova Baby, Burtici.md.
      Информационный партнер: Mama.md, Ask a MOM, TIRGUL MAMICILOR NON-STOP (MOLDOVA), Targul Mamicilor {Fermecate}, Dear Woman.

      Информацию о билетах и бронирование - по телефону - 069116186.
    • maria981s
      De maria981s
      Dacă la 30 de ani îți făceai primele griji și te gândeai la produsele cu proprietăți anti-aging, pe măsură ce te apropii de 40 de ani, este momentul să iei mult mai în serios acest lucru.
      La 40 de ani, pielea noastră se reface mai greu față de durată aceluiași proces la 20 de ani, adică ciclul se transformă din 20 de zile în 45 de zile, în medie. Astfel, vindecarea rănilor se produce mai greu, acest lucru fiind valabil chiar și în cazul acneei, care poate apărea și la această vârstă. În plus, razele soarelui, precum și poluarea, ți-au afectat țesutul și probabil ai primele riduri în zona frunții și a ochilor.
      Acest lucru este perfect normal, însă dacă vrei să ai mai multă grijă de pielea ta, este recomandat să începi să folosești aceste produse, dacă nu o faci deja.
      1. Un gel de curațare hidratant
      Curățarea este un pas la care nu trebuie să renunți, indiferent de decada în care te afli. Este indicat să faci acest lucru atât dimineața, cât și seara înainte de culcare pentru a scăpa de impurități, acestea fiind vinovate adesea de blocarea porilor. În plus, trebuie să te asiguri că te demachiezi foarte bine în fiecare zi.
      2. Un serum antioxidant
      Tenul tău trebuie să fie protejat mereu, așadar este bine să folosești antioxidanți. Cel mai simplu este să aplici un serum cu ingrediente potrivite, care îți vor ajuta pielea să se refacă mai ușor. Folosind un astfel de produs, tenul tău va fi mai luminos și va fi mai protejat de factorii externi, precum poluare și raze UV.
      3. Retinol
      Dacă la 30 ani abia făceai cunoștință cu acest ingredient, el nu ar trebui să lipsească din rutina ta de îngrijire la 40 de ani. De-a lungul timpului, numeroase studii au demonstrat că acest retinoizii pe care îi aplici local (vitamina A) ajută la reducerea ridurilor fine prin protejarea producției de colagen. În plus, retinolul ajută la îmbunănățirea texturii tenului și a hiperpigmentării.
      4. O cremă hidratantă potrivită
      Crema hidratantă trebuie folosită la orice vârstă, însă în funcție de fiecare decadă în care te afli, aceasta are și diferite proprietăți. Astfel, dacă la 20 de ani cauți o cremă simplă, la 40 îți trebuie o cremă foarte hidratantă, care are și ingrediente menite să reducă liniile fine, de exemplu coenzima Q10.
      5. Cremă cu factor de protecție solară
      Acest produs este, la fel în cazul cremei hidratante, obligatoriu indiferent de vârstă. Deoarece razele UV sunt mai dăunătoare ca niciodată, este momentul să ai grijă de pielea ta și nu doar pentru a evita apariția prematură a ridurilor, ci și pentru a te proteja de cancerul de piele. Dacă ai o piele cu imperfecțiuni, alege un produs care conține și zinc. În plus, trebuie să folosești obligatoriu cu cremă cu SPF dacă aplici acizi sau retinol.
      6. Cremă de ochi specifică problemelor tale
      La 40 de ani este indicat să folosești o cremă de ochi specială pentru problemele tale. Astfel, trebuie să cauți un produs care combate ridurile fine și cearcănele, având astfel nevoie de ingrediente speciale. Sunt indicate cremele care conține peptide și antioxidanți.
      elle.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Ne-au încântat tinerețea cu talentul lor și au cucerit inimile a milioane de femei din generații diferite. Astăzi unii nu mai sunt printre noi, alții au îmbătrânit, dar nu și-au pierdut farmecul. Chiar dacă au câteva decenii iar frunțile lor sunt mai brăzdate de apăsarea timpului, acești tipi celebri și din cale afară de arătoși continuă se se țină bine. Un lucru e sigur - sunt frumuși, puternici și deștepți, combinație care astăzi se găsește mai greu.










      eva.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Marilyn Monroe, simbol al frumuseții
      Eleganța lui Marilyn Monroe, trupul său și frumusețea au făcut-o să fie pe primul loc în categoria celor mai frumoase femei din lume.  Regretata vedetă a cunoscut succesul datorită abilităților artistice, dar și pentru că reușea întotdeauna să își pună în valoare trăsăturile fizice.
      Elementul care a ajutat-o pe Marilyn să se remarce a fost, într-adevăr, zâmbetul. Dar, pe lângă acesta, frumoasa vedetă a știut cum să-și accentueze celelalte trăsăturile prin intermediul unor trucuri mai puțin obișnuite.

      Vaselină cosmetică folosită ca primer. Baza folosită întotdeauna de Marilyn era o cremă cu vaselină cosmetică. Crema dădea un efect catifelat pielii, în timp ce pomeții căpătau un aspect luminos.
      Cinci tipuri diferite de ruj. Buzele pline, proeminente, nu sunt o invenție modernă. Marilyn Monroe folosea o tehnică similară, aplicând cinci straturi diferite de ruj. Nuanțele închise erau aplicate în colțurile buzelor, după care machiajul era completat cu un ruj mult mai deschis la culoare, în centrul buzei inferioare.
      Conturul ochilor. În general, femeile folosesc un singur tip de creion de contur al ochilor, de culoare neagră sau maronie. Secretul lui Marilyn era combinația acestor două culori, pentru un efect inedit.
      Conturarea nasului. Poate cel mai interesant truc al actriței este conturarea nasului. Pudra roz era aplicată atât pe obraji, cât și pe vârful nasului. Astfel, Marilyn creea iluzia unui nas mai mic și mai bine definit.
      clickpentrufemei.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Priveşte aceşti oameni şi te vei convinge de acest lucru. Înfăţişarea lor este ireală şi pare că au ajuns ca prin magie pe această planetă. Indiferent cât ne-am chinui, nu vor reuşi niciodată să arătăm aşa. Natura creează lucruri uimitoare, iar ei sunt dovada vie!

      Iată 20 de persoane cu o înfăţişare unică!




















      eva.ro
  •