Dieta Rina: reguli, beneficii și meniu zilnic


    Dieta Rina îi poate ajuta pe cei care o urmează să piardă până la 20 de kilograme în greutate, asta dacă meniul zilnic este urmat cu stictețe. În plus, acest regim alimentar este adresat celor care vor să slăbească nu doar ușor, ci și sănătos.

f1.jpg

Dieta Rina este recomandată și de unii medici nutriționiști și cardiologi în cazul celor care suferă de boli cardiovasculare. Conform acestora, dieta Rina are beneficii în reglarea ratei metabolismului.

Acest regim a fost conceput de un sportiv american și presupune o combinație exactă a anumitor alimente, cu rezultate vizibile încă din primele zile de regim. Mai exact, dieta Rina presupune ca regimul alimentar să fie bazat pe disocierea alimentară, ceea ce înseamnă că într-o zi se consumă un sigur tip de aliment.

Aşa cum am menţionat mai sus, regimul se bazează pe disocierea alimentară, astfel că într-o zi se poate consuma numai un tip de alimente, cum ar fi proteinele, de exemplu, iar la micul dejun doar fructe.

Alimentele permise în dieta Rina se încadrează în următoarele patru categorii:

Proteinele: carne de pui, peşte, vită, carne de porc, brânză, lapte, ouă, etc

Amidonul: soia, orez, linte, fasole uscată, fulgi de soia, năut, cartofi, etc

Carbohidraţii: făina albă, făina de grâu integral, făina de hrişcă, făina de porumb, spachete, lasagna, cuscus, fidea, etc

Vitaminele: numai fructe şi legume

Dieta Rina – reguli generale

Micul dejun. Pe durata celor 90 de zile de regim alimentar special, singurul lucru neschimbat va rămâne micul dejun. Acesta va fi compus mereu din fructe, fie că sunt proaspete, uscate sau oleaginoase, legume proaspete sau semințe, în diverse combinații. În plus, la micul dejun se poate consuma ceai sau cafea (neîndulcite).

Ziua 1 – ziua proteinelor. După micul dejun, masa de prânz trebuie să conțină carne roșie la grătar, carne de pui sau curcan fiartă, pește . Exemple: 3 felii de piept de pui gătite la cuptor sau 3 ouă fierte. Per total, prânzul trebuie să conțină cel puțin 200 de grame de alimente cu proteine. Pe lângă carne sau brânzeturi, la prânz se poate adăuga o salată condimentată cu sare, piper sau diverse ierburi aromatice, însă fără ulei. Tot la prânz sunt permise pastele sau o supă cu o felie de pâine. Cina va consta mereu în același meniu ca la prânz, doar că într-o cantitate mai mică. În plus, de pe listă se va tăia pâinea și supa.

Ziua 2 – ziua legumelor. Dacă micul dejun îl știm deja, prânzul va consta de data ceasta în legume gătite fie la cuptor, fie la aburi, peste care se poate adăuga un sos de roșii și verdețuri. Cina, după cum am spus anterior, va consta în aceleași alimente ca la prânz, doar că într-o cantitate mai mică.

Ziua 3 – ziua carbohidraţilor. Micul dejun ca de obicei, iar la prânz avem de ales dintre paste cu sos de roșii, pizzza cu sos de roșii sau roșii proaspete, mozzarella, prăjituri, îngheţată, ciocolată neagră,etc. La cine se va respecta regula de alimente de la prânz, dar într-o cantitate mică.

Ziua 4 – ziua fructelor şi vitaminelor. În a patra zi de dieta Rina singurele alimente permise sunt cele de la micul dejun, respectiv fuctele, legumele și semințele. Partea bună în această zi este că nu există o cantitate maximă impusă.

Dieta Rina – programul meselor

Ca în orice dietă, este important să fie respectat programul de masă, în așa fel încât metabolismul să funcționeze la capacitate maximă. Astfel, există trei perioade ce trebuie respectate cu strictețe:

1. Perioada de purificare. Între 4 dimineața și până la prânz se mănâncă fructe și legume prospete la interval de două ore.

2. Perioada de ingestie. Începând cu ora prânzului și până la ora 20:00, nu contează cantitatea de alimente ingerate, ci mai degrabă combinarea corectă a acestora, precum și intervalul de timp dintre mese.

3. Perioada de digestie. De la 20:00 și până la 4 dimineața nu se mai consumă niciul fel de aliment.

Pentru ca dieta Rina să funcționeze și să aibă rezultatele dorite este necesar să fie respectat meniul disociat amintit mai sus. Zilele descrise anterior se vor repeta întocmai, fără a schimba ordinea. În plus, se recomandă un consum cât mai mare de apă.

alistmagazine.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Această decizie a fost luată în cadrul ședinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și a fost prezentată de premierul Ion Chicu, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md. 
      Decizia finală de a redeschide instituțiile de învățământ va aparține fondatorilor, doar după ce vor întruni toate regulile menționate în instrucțiunea CNESP.
      „Deși există decizia Comisiei de a relua procesul educațional, nu este garantat că toate școlile vor fi redeschise de la 1 septembrie. Sperăm că în timpul rămas toate pregătirile vor fi finalizate”, a menționat Ion Chicu, făcând apel la administrațiile instituțiilor de învățământ să respecte cerințele cu strictețe și maximă responsabilitate.
      Școlile și universitățile vor trebui să fie asigurate cu termometre, dezinfectanți și alte produse de igienă. În acest scop, Guvernul va aloca suplimentar 31 milioane lei și alte 105 milioane lei pentru remunerarea cadrelor didactice care vor munci mai mult în perioada următoare. Totodată, nu vor fi permise careurile și alte manifestații festive.
      În spațiile din incinta școlilor și universităților vor fi marcate benzi pentru a delimita distanța între persoane de cel puțin 1,5 metri. Aceeași distanță va fi respectată și între băncile din sălile de curs.
      Pentru a evita aglomerația, lecțiile vor începe la ore diferite, iar după caz ar putea fi reduse. De asemenea, va fi adaptată și durata pauzelor pentru aerisirea încăperilor și igienizarea mâinilor.
      „În incinta instituțiilor, toți vor fi obligați să poarte măști de protecție, cu acoperirea nasului și a gurii”, se menționează în nota informativă a Guvernului.
      Precizarea făcută de Ministerul Sănătății:
      „Purtarea măştilor faciale de protecţie (cu acoperirea nasului şi a gurii) în cadrul instituţiei de învăţământ este obligatorie pentru personalul instituţiei de învăţământ. Ca măsură de prevenire şi control a infecţiei cu COVID-19, elevii și studenţii sunt încurajaţi să poarte masca de protecţie în situaţia în care nu poate fi respectată distanţa fizică sau la indicaţii medicale”, menționează reprezentanții de la Sănătate.
      Zilnic, la intrare, un lucrător medical va efectua triajul epidemiologic al elevilor, studenților și personalului angajat.
      În cazul în care cineva din elevi/studenți va înregistra febră sau alte simptome, acesta va fi izolat într-o încăpere special amenajată, iar în cazul elevilor peste 18 ani sau personalului angajat se va anunța serviciul de urgență 112.
      Dacă vor fi depistate cazuri de infecție cu virusul COVID-19, întreaga grupă/clasă va fi plasată în autoizolare pe o perioadă de 14 zile.
      Hotărârea CNESP poate fi văzută aici.
      cotidianul.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Cu toate eforturile pe care le faci pentru a avea un stil de viata sanatos, sigur sunt momente in care te simti balonata. Iar acest lucru este perfect normal, si tine nu doar de ceea ce mananci, ci si de fluctuatiile hormonale.
      Nimic nu poate strica mai mult un moment perfect decat problemele cu digestia dupa masa. Insa aceste senzatii neplacute pot fi diminuate in doar cateva minute. Ceaiurile au numeroase beneficii asupra sanatatii, asa ca ai foarte multe motive sa le consumi.
      Ceaiuri pe care sa le consumi cand te simti balonata
      Ceai de menta
      Ceaiul de menta este cel mai popular ceai obtinut din plante din intreaga lume. Si sunt foarte multe motive pentru care este apreciat! Menta are proprietati antioxidante si antibacteriene, insa cel mai important beneficiu este acela ca ajuta la digestie. Poti sa consumi ceaiul de menta oricand in timpul anului, insa in mod special dupa o masa grea. Daca te simti balonata dupa ce ai consumat foarte multe alimente, acest ceai te va ajuta sa scapi rapid de disconfort.
      Ceai de turmeric
      Aproape orice problema digestiva poate fi ameliorata cu turmeric. De fapt, aceasta planta are atat de multe beneficii asupra sanatatii organismului, incat era de asteptat sa o mentionam! Turmericul a fost folosit inca din cele mai vechi timpuri, in special in medicina Ayurvedica. Este recomandat in special pentru proprietatile sale antiinflamatorii, insa ajuta si la ameliorarea senzatiei de stomac plin. Daca vrei sa te bucuri de beneficiile ceaiului de turmeric, iti recomand sa il indulcesti cu o lingurita de miere. Ceaiul va fi mai savuros si mai usor de consumat.
      Ceai de fenicul
      Te simti balonata? Ceaiul de fenicul te scapa de disconfort! Are o multime de beneficii asupra sanatatii, deoarece contine o serie de antioxidanti si vitamine (vitamina A, vitamina B si vitamina C). La fel ca menta, feniculul este foarte cunoscut pentru proprietatile sale si consumat deseori de oamenii din intreaga lume. Ajuta la relaxarea muschilor abdominali si reduce senzatia de stomac plin. Consuma-l ori de cate ori ai probleme de digestie si te vei simti mult mai bine.
      Ceai de ginseng
      Ginsengul este cunoscut inca din cele mai vechi timpuri pentru proprietatile sale miraculoase asupra sanatatii. Este antiinflamator si antibacterian, motiv pentru care este recomandat pentru problemele de digestie. Acest ceai este obtinut din radacina de ginseng si este folosit si pentru a combate oboseala sau semnele imbatranirii. Este o bautura care te incalzeste si iti da o stare de bine, pe langa beneficiile in ceea ce priveste balonarea.
      Nu obisnuiesti sa consumi ceaiuri? Exista cateva metode alternative care te ajuta sa scapi de balonare. Exercitiile de respiratie sau unele pozitii de yoga te ajuta sa scapi rapid de disconfort. Poti, de asemenea, sa excluzi din dieta alimente care contribuie la balonare, cele mai daunatoare dintre ele fiind zaharul si bauturile acidulate.
      andreearaicu.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      După ani întregi de diete fără succes, a reușit să slăbească 46 de kilograme într-un an și a făcut asta schimbând cinci obiceiuri din viața de zi cu zi. În prezent, Kiah îi ajută și pe alții să realizeze că pot reuși dacă își doresc cu adevărat.
      Punctul de cotitură
      Un zbor cu avionul a fost momentul decisiv în care Kiah a decis că trebuie să-și schimbe stilul de viață și să slăbească. Atunci când s-a așezat pe locul ei din avion, a observat că nu încape. A fost nevoită chiar să ceară o extensie pentru centura de siguranță pentru că centura obișnuită nu o mai cuprindea. 

      „Am știut atunci că trebuie să încetez să mă mai consider o victimă a circumstanțelor și să-mi asum deciziile, astfel încât să construiesc viața pe care mi-o doream cu adevărat”, a declarat Kiah pentru brightside.me.
      Kiah se luptă cu kilogramele în plus încă din copilărie. Părinții săi aveau aceeași problemă. Uneori se simțea lipsită de speranță și a ajuns să creadă că destinul său este acela de a fi supraponderală pentru tot restul vieții și că nu poate face nimic pentru a schimba asta.

      „Greutatea mea mi-a pus multe piedici, atât fizice cât și mentale. Mă complăceam în această situație și alegeam să nu fac lucrurile care îmi plăceau, cum ar fi să merg la lac sau la plajă cu prietenii și familia pentru că îmi era rușine să port costum de baie”, a declarat tânăra.
      Cu toate acestea, odată ce s-a decis să-și schimbe viața, Kiah a reușit să slăbească 46 de kilograme într-un an și până în prezent a slăbit aproape 60 de kilograme. 

      Ea a povestit că a avut săptămâni în care a slăbit mai mult și săptămâni în care nu a slăbit deloc. De aceea este de părere că indiferent de rezultatele pe care le obții în fiecare săptămână, este important să-ți păstrezi o atitudine pozitivă și să continui procesul. 
      „Au fost multe momente în care am simțit că vreau să renunț. Este descurajant să ajungi într-o astfel de etapă, atunci când nu vezi rezultatele pentru care muncești atât de mult. Mi-am tot repetat în minte că împlinirea visurilor mele merită acest sacrificiu și că trebuie să merg pe acest drum indiferent cât de mult durează”, a declarat tânăra.

      Kiah este de părere că sunt cinci obiceiuri simple care au ajutat-o să-și schimbe viața. Și nu sunt neapărat reguli alimentare, ci mai mult reguli pentru un stil de viață echilibrat.
      Cele 5 reguli simple care i-au schimbat viața:
      Trezește-te cu un o oră mai devreme și dedică acel timp pentru tine. Ai grijă să faci mișcare timp de cel puțin 30 de minute în fiecare zi. Renunță la orice aliment care nu îi oferă beneficii organismului tău. Bea mai multă apă. Scrie 10 lucruri pentru care ești recunoscătoare. Transformarea ei i-a inspirat pe cei dragi 

      Tranziția lui Kiah către un stil de viață sănătos i-a inspirat și pe cei din jurul său să facă această schimbare. Una dintre cele mai bune prietene ale sale a slăbit 22 de kilograme, iar fratele său a pierdut 31 de kilograme. Kiah este urmărită de peste 30.000 de persoane pe Instagram, acolo unde oferă sfaturi și mesaje de încurajare pentru cei care vor să-i urmeze exemplul.
      Atunci când privesc imaginile înainte și după cu Kiah, oamenii sunt impresionați de transformarea fizică radicală. Chiar dacă numărul de kilograme pe care le-a dat jos este impresionant, tânăra spune că cea mai importantă transformare a avut loc în mintea sa.
      „Cea mai importantă parte a acestei călătorii către un stil de viață sănătos a fost cea mentală. Nu a fost vorba despre a-mi urî fosta formă fizică încât să vreau să slăbesc, în schimb a fost despre a mă iubi suficient încât să fac partea grea”, a spus Kiah. 
      eva.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Angajaţii spaţiilor de agrement trebuie să dezinfecteze şezlongurile şi spaţiile folosite de vizitatori la fiecare două ore, transmite Știri.md cu referire la publika.md. 
      În prima zi de reluare a activităţii, la piscine nu a fost deloc aglomeraţie. Şi asta deoarece vremea a fost capricioasă. Cei mai mulţi clienţi au fost părinţi cu copii.
      "Suntem foarte bucuroşi că s-a deschis o piscină la care să putem veni cu copiii. Au fost dezinfectate mâinile, a fost luată proba cu temperatura corpului. Copiii sunt fericiţi că după atâtea luni în care au stat în case pot ieşi la natură."
      "Măsurile de protecţie sunt la nivel, totul este echipat. Eu mă simt în siguranţă. Este fenomenal."
      Antreprenorii iau măsuri pentru a împiedica răspândirea noul coronavirus.
      Mihai Șendrea, administrator: "Bazinele sunt preparate cu sare specială, care ucide toate bacteriile. Acum, apa se filtrează mai des. Pe lângă asta, avem cinci bazine separate, special pentru copii şi pentru maturi."
      În alte locuri, s-a luat decizia limitării numărului de clienţi. Alţi agenţi economici au renunţat la vesela de sticlă şi servesc băutura în pahare de unică folosinţă.
      Oamenii sunt încântaţi că piscinele şi-au reluat activitatea.
      "E foarte bine, am aşteptat mult acest moment, mai ales în luna iunie."
      "E foarte bine. Toţi au crezut că va ploua, dar noi stăm deja de trei ore şi e bine. Apa, la început, când intri, e cam rece, dar după e mai caldă."
      Specialiştii atrag atenţia tuturor să fie atenţi şi responsabili.
      Ştefan Gheorghiță, şef de secţie la ANSP: "Simptomele cum ar fi dureri în gât, alte simptome cum ar fi cele ale infecţiilor respiratorii acute sau pentru COVID-19, ele sunt simptome obiective, nevizibile pentru persoana care efectuează triajul la intrarea în bazin. Aici este foarte important ca persoana să nu fi avut contact cu persoană bolnavă de COVID-19."
      Agenţii economici care nu respectă regulile impuse de autorităţi riscă amenzi de până la 75.000 de lei.
      publika.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că își vor intensifica acțiunile de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul țării, transmite Știri.md.
      Totodată, Ministerul Sănătății reamintește cetățenilor și agenților economici măsurile de restricție aprobate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și menționează că cei care nu vor respecta regulile vor fi sancționați conform legislației în vigoare.
      Este interzisă: 
      - aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani, în afara domiciliului și în spațiile publice, fără necesitate stringentă;
      - aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;
      - părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;
      - organizarea şi desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural–sportiv, precum și alte măsuri/evenimente în spații/clădiri închise
      - plimbarea prin parcuri, într-un grup de mai mult de 3 persoane.
      Agenților economici le este permisă:
      - comercializarea produselor la pachet și în regim catering prin unitățile de alimentație publică și prin unitățile ce comercializează produse de patiserie, panificație și alte produse alimentare cu vânzare la geam;
      - comercializarea produselor alimentare la pachet prin unitățile de alimentație publică din cadrul unităților de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității; Comerțul ambulant, se va desfășura în baza autorizaţiei de amplasare emisă de autoritatea publică locală, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19 și amplasarea punctului de comerț la o distanță de 3 metri unul de celălalt.
      - organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu), cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție;
      - întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfășura strict în aer liber (curțile bisericilor, mănăstirilor, altor lăcașe sfinte), cu respectarea obligatorie a distanței sociale de minim 2 metri și cu purtarea obligatorie de către toți participanții a măștilor de protecție, iar începând cu 05 iunie 2020, întrunirile cu caracter religios, oficierea slujbelor religioase, se permit și în interior, respectând cerinţele de organizare.
      stiri.md
  •