Cum să te speli pe față corect


    Poate că nu ți se pare foarte important să te speli pe față de două ori pe zi, însă beneficiile aduse pe termen lung tenului tău probabil că te vor convinge să faci acești pași în mod corect.

face-wash1-990x693.jpg

Experții în frumusețe din toată lumea sunt de părere că există anumite lucruri pe care le poți face și care te pot ajuta să te speli pe față corect. Iar nerespectarea acestor pași s-ar putea să anuleze toate eforturile pe care le faci pentru a menține frumusețea și sănătatea tenului și chiar și să provoace anumite daune la nivelul feței, care nu ar apărea în mod normal. Iată cum poți să te speli pe față corect conform sfaturilor oferite de specialiștii în frumusețe!

3 pași care te ajută să te speli pe față corect

1. Spală-te bine pe mâini înainte

Ce rost ar avea să te speli pe față dacă nu te speli și pe mâini în prealabil? Acele bacterii care există pe mâinile tale pot fi transferate cu ușurință pe față și, de asemenea, pot duce la apariția unor probleme ale tenului. Cu alte cuvinte, spală-te pe mâini cu un săpun hidratant, înainte de a te spăla pe față, pentru a evita răspândirea bacteriilor.

2. Spală-te pe față în sensul invers al foliculilor

Acest secret al frumuseții provine de la specialiștii în frumusețe din Coreea.
Iar pentru a-ți da seama cum poți face acest pas corect, te poți ghida după firele de păr. Dacă părul crește inclinat spre sud, va trebui să îți speli fața cu mișcări circulare, înspre nord. În acest fel, vei putea curăța și crăpăturile de la nivelul feței, astfel încât să nu mai rămână bacterii deloc pe ten.

3. Șterge-te întotdeauna cu un prosop curat

Multe persoane nu se șterg cu un prosop curat după ce se spală pe față. Gândește-te puțin. Abia te-ai spălat pe față și ai îndepărtat bacteriile, însă când te ștergi cu un prosop murdar nu faci decât să adaugi din nou bacteriile pe față. Data viitoare când te speli pe față, rezistă tentației de a te șterge cu prosopul pe care l-ai folosit după duș sau pe care te ștergi de obicei pe mâini. Adu-ți aminte că bacteriile nu au nevoie de un timp foarte îndelungat pentru a se răspândi. Așa că alege un prosop curat, chiar dacă te îngrijorează grămezile de prosoape pentru spălat care se vor strânge. Fața ta îți va mulțumi cu siguranță și te va răsplăti cu frumusețea și sănătatea sa.

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Comunici cu cei din jur mai ales prin intermediul feței: prin vorbe, priviri, mimică. De aceea, este imposibil să te ascunzi atunci când ai probleme cu dinții. În acest caz, problemele de sănătate se transpun și în probleme estetice. Pentru a nu fi pusă în situația de a te feri să zâmbești, este bine să iei în calcul câteva recomandări pentru a-ți menține dantura sănătoasă și frumoasă. 
      1.Vizitează periodic medicul stomatolog
      Nu trebuie să ajungi la medic doar când durerea de dinți devine insuportabilă sau după ce dantura ta și-a pierdut în totalitate culoarea naturală, pentru că s-ar putea ca atunci să fie prea târziu. O vizită periodică la medicul stomatolog, de exemplu, o dată la șase luni, te poate scuti de complicații ulterioare, deoarece le vei putea preveni. De asemenea, în urma controlului stomatologic, vei afla dacă ai vreo infecție încă nedepistată, vreun început de carie sau orice altă problemă și o vei putea trata la timp, înainte ca situația să se agraveze. Poți profita de această vizită pentru a cere sfaturi și recomandări medicului, întrucât este persoana cea mai în măsură să îți ofere informații sigure pentru sănătatea ta și a danturii tale. Astfel, te vei putea bucura de niște dinți sănătoși, care să te facă să fii mereu cu zâmbetul pe buze. 
      2. Evită anumite alimente și consumă produse la temperatură moderată
      Alimentele care afectează cel mai mult dinții sunt cele acide: dulciuri, citrice, băuturi carbogazoase etc. Acestea, prin descompunere, produc acizi care distrug calciul din smalț și favorizează formarea cariilor. Nici vinul și cafeaua nu trebuie consumate în exces deoarece afectează culoarea dinților. Și deasemenea, nicotina din țigări este una din substanțele cunoscute pentru că duce la îngălbenirea lor, pentru că se depune pe dinți; în plus, poate provoca apariția cariilor, motiv pentru care dantura este afectată și de fumat. Trebuie să ai grijă și la temperatura alimentelor pe care le consumi. De preferat este să nu consumi produse foarte reci sau fierbinți, ci la o temperatură moderată. În caz contrar, extremele afectează smalțul dinților, iar efectul imediat resimțit este durerea. Mai ales persoanele care suferă de sensibilitate dentară simt acest efect, deoarece stratul de smalț care le acoperă dinții nu este suficient de gros pentru a-i proteja. Consumarea alimentelor la o temperatură moderată te va scuti de dureri de dinți și de scăderea rezistenței acestora pe viitor. 
      3. Spală-te pe dinți după fiecare masă și schimbă-ți periodic periuța
      Este destul de greu să te poți spăla pe dinți de fiecare dată după ce mănânci pentru că uneori iei masa în oraș, alteori la serviciu. O idee bună este să ai mereu la tine o periuță de dinți și un tub mic de pastă, dar dacă ți se pare foarte complicat, măcar dimineața și seara este obligatoriu să faci asta, pentru a îndepărta resturile de mâncare care îți vor afecta, în timp, dinții. 
      Asociația Dentară recomandă, în general, înlocuirea periuței de dinți la aproximativ trei-patru luni, atunci când aceasta prezintă semne de uzură. Dar sunt și cazuri când este bine ca periuța să fie schimbată mai repede: dacă, de exemplu, ai fost răcită, pentru că germenii care ți-au provocat îmbolnăvirea vor rămâne pe ea. Înlocuind-o, eviți să continui să te expui acestora și să te îmbolnăvești din nou. De asemenea, periuțele de dinți ale copiilor este bine să fie schimbate mai des decât cele ale adulților, pentru că ei au dinții mai sensibili și mai predispuși la probleme dentare. 
      unica.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Sunt inestetice, fiindcă arată ca niște coșuri, și ne strică tot outfitul. Da, vorbim despre firele de păr crescute pe sub piele. 30% dintre femeile care se epilează le consideră cea mai enervantă parte din procesul epilării. Așadar, iată cum să scapi de firele crescute pe sub piele.
      Sfatul dermatologului: cum să scapi de firele crescute pe sub piele
      „Starea pielii este importantă când vine vorba de firele crescute pe sub piele”, spune doctorul Anita Sturnham, dermatolog. Deschiderile foliculilor pot fi astupate de celule moarte, iar din acest motiv, părul nu poate pătrunde la suprafață. Totuși, el continuă să crească, acoperit de stratul de piele. Cum poți preveni asta? Exfoliază-te între sesiunile de îndepărtare a părului, pentru a te asigura că pielea este curată și părul poate crește în direcția corectă. „Acțiunea de exfoliere blândă îndepărtează primul strat de piele și părul poate pătrunde la suprafață”, spune dr. Sturnham.
      Ce să faci dacă nu poți exfolia mecanic zona?
      În unele zone, precum pe linia bikinilor sau la axilă, nu poți aplica sfatul de mai sus. Exfolierea mecanică prin bureți sau cu produse cu granule nu este recomandată, pentru că pielea este prea sensibilă. Ce poți face este să ștergi aceste zone cu o dischetă de vată îmbibată în acid glicolic sau salicilic. Aceștia dizolvă impuritățile și deblochează porii, fără să trebuiască să freci pielea.
      Cum să eviți firele de păr crescute pe sub piele dacă obișnuiești să te razi
      Dacă preferi să te razi cu lama pentru a îndepărta părul, iată cum poți scăpa de firele crescute pe sub piele. Întotdeauna trebuie să te razi în direcția în care crește părul, să folosești o spumă de ras, și să clătești lama după fiecare folosire (adică după fiecare mișcare). De asemea, este total neindicat să folosești aceeași lamă timp de trei luni. Recomandat este să schimbi lama după ce ai folosit-o de maximum 10 ori.
      De ce nu toate femeie au o problemă cu firele crescute pe sub piele?
      „Firele noastre de păr sunt unice – grosimea, asprimea, culoarea și rata de creștere diferă de la persoană la persoană. Deși folosim metode similare de îndepărtare a părului, unele persoane se confruntă cu firele crescute pe sub piele, în timp ce altele nu au această problemă”, explică Dr. Sturnham.
      Cel mai important
      Este să nu le scoți cu mâna. Firele de păr crescute pe sub piele aproape de suprafață pot fi scoase cu ajutorul unui ac steril sau al unei pensete. Totuși, dacă firul de păr este la un nivel mai adânc, nu săpa după el. Altfel, riști să faci foliculită – o afecțiune care duce la inflamarea și infectarea porilor. Nu uita să aplici un tratament antibacterian.
      zumi.md
    • julia122997
      De julia122997
      Ca sa te poti bucura intreaga vara de cosite sarutate de soare, include in ritualul de ingrijire produse cu rol protector. Hidratarea este un cuvant cheie in acest sezon, mai ales daca obisnuiesti sa petreci multe ore in soare. Mersul la plaja in repetate randuri iti va afecta frumusetea parului. Acesta va deveni mai uscat, mai aspru si vei observa ca varfurile au inceput sa se despice. Vestea buna este ca in comert exista o multime de variante care promit sa iti apere podoaba capilara de efectele nocive ale radiatiilor solare. In functie de caracteristicile si de nevoile parului tau, opteaza pentru ulei, sampon, balsam ori spray cu protectie solara.
      Inspecteaza rutina de ingrijire si afla unde trebuie sa faci modificari pentru a te bucura toata vara de un par splendid.
      Foloseste in fiecare zi un produs cu factor de protectie UV
      Inainte de a iesi din casa, aplica pe par un produs special conceput pentru protectia parului. Acesta trebuie sa aiba factor de proctectie solara in compozitie, care va sigila firele de par si le va feri astfel de efectele nocive ale radiatiilor. Spray-ul cu SPF pentru par este cea mai simpla metoda. Este suficient sa il pulverizezi pe par si te cei simti in siguranta atunci cand vei iesi din casa. Aplica produsul de fiecare data cand masezi pe piele lotiunea solara.
      Inlocuieste samponul obisnuit
      Daca ai observat ca samponul pe care il folosesti nu contribuie la hidratarea parului tau, atunci este un semn clar ca trebuie sa il schimbi. Ai nevoie de un produs potrivit pentru ritualul de îngrijire a parului vara. Unul care sa hidrateze si sa hraneasca intens, lasandu-ti podoaba capilara matasoasa si stralucitoare, este tot ce ai nevoie. Daca mai are in compozitie factor de protectie UV, trece-l neaparat pe urmatoarea lista de achizitii.
      Foloseste balsam de par intens hidratant
      Balsamul va fi cel mai bun prieten al tau daca ai parul uscat fiindca va tine piept cu succes tuturor factorilor externi (radiatii UV, sarea din mare, clorul din piscina, etc). De asemenea, poti prepara acasa masti naturale formate din uleiuri vegetale, miere si vitamina E.
      Poarta accesorii care iti protejeaza parul
      Palariile, esarfele, salurile si sepcile protejeaza parul de radiatiile ultraviolete. Poarta-le in special in zilele in care petreci mai mult timp in aer liber. Alege modelul care se potriveste stilului tau si iti va fi usor sa il introduci in tinutele tale vestimentare.
      Aplica produse pentru protectie termica
      Din rutina pentru ingrijirea parului pe timp de vara nu ar trebui sa lipseasca un produs pentru protectie termica. Aplica o crema ori un spray cu aceasta caracteristica inainte de a folosi uscatorul, placa ori ondulatorul de par. Astfel vei preveni uscarea, degradarea si ruperea firului de par.
      kudika.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Te tentează preparatele cu brânză, dar de fiecare dată când guști ai probleme cu acneea și depășești totalul de calorii pe care ți l-ai propus? Nu trebuie să renunți la brânză, ci să înveți  să faci alegeri mai inspirate. Nu te lăsa intimidat de reputația brânzei. Nu va bloca arterele și nici nu va crea un exces de sodiu dacă procedezi în mod inteligent.
      Brânza îți asigură o doză importantă de proteine, calciu, vitamina D și alți nutrienți care previn îmbolnăvirile.
       Iată cum trebuie să procedezi pentru a include brânza într-un meniu echilibrat:
       1. Citește cu atenție eticheta
      Poate te întrebi ce sens are să te uiți la etichetă dacă știi deja că brânza îngrașă, dar nu contează numai grăsimile și caloriile. Niciuna dintre aceste informații nu are neapărat o conotație negativă, însă contează să verifici și alte componente.
      De exemplu, brânza proaspătă conține multă cazeină, un tip de proteină care favorizează creșterea masei muscuare, fiind ideală ca gustare înainte sau după antrenamentele la sală. Persoanele care ridică greutăți consumă uneori cazeina și sub formă de pudră, dar în general este suficient să mănânci o porție de brânză proaspătă cu felii de ananas sau o salată. Bonusul este că această proteină îți menține și dinții puternici și strălucitori.
      Când citești totalul de grăsimi amintește-ți că tu controlezi cât consumi prin dimensionarea porției.
       2. Cumpără-ți un cântar de bucătărie și folosește-l des
      Precis ai auzit această recomandare, dar când vine vorba despre brânză este și mai important să o pui în practică pentru a preveni depășirea totalului de calorii. Nu aproxima cantitatea de brânză folosită, ci cântărește bucata pentru a te asigura că nu pui mai mult de 60g la orice rețetă. Există tendința de a subestima cantitatea utilizată, dar nu îți vei face deloc o favoare dacă urmărești să slăbești în timp ce te bucuri de gustul bun.
       3. Lasă brânza să ajungă la temperatura camerei
      Ficare sortiment de brânză va avea un gust mai intens dacă lași bucata să ajungă la temperatura camerei, în loc să o consumi imediat ce ai scos-o din frigider.Este foarte util să folosești  acest truc. Dacă savoarea este mai puternică după ce brânza nu mai este rece vei folosi o cantitate mai redusă fără să ți se pară că îți impui restricții.
       4. Alege tipuri de brânză care conțin mai puțină grăsime în mod natural
      Unele sortimente de brânză conțin un procent mai redus de grăsimi, de exemplu mozarella, feta și brânza de capră. Încearcă să utilizezi o felie de brânză mozarella când pregătești un burger în loc de brânză Cheddar. Se va topi mai ușor, iar dacă îți lipsește gustul de dinainte poți adăuga puțin mărar și o linguriță de muștar.
      Citește întotdeauna profilul nutrițional pentru că nu poți determina cantitatea de grăsimi numai uitându-te la o bucată de brânză. Deși în general brânzeturile cremoase au mai multă grăsime decât cele tari sau care se sfărâmă, există și brânzeturile Brie și Camembert, care au un procent redus de grăsimi. Toate variantele pornesc de la culoarea albă sau ușor aurie, iar brânza Cheddar și cea Colby devin galbene prin folosirea semințelor de annatto.
      5. Încearcă brânza nepasteurizată
      Are mai multe vitamine și minerale decât varianta pasteurizată și este mai ușor de digerat pentru persoanele intolerante la lactoză. De asemenea, conține bacterii utile pentru tractul digestiv, reducând riscul de infecții.  
      6. Mizează pe aromă
      De exemplu, pentru brânza feta și cea cu mucegai gustul este atât de intens încât nu vei simți nevoia să folosești prea mult. Nu uita că gustul este foarte important, așa că poți alege sortimente cu multe grăsimi, dar cu o aromă aparte pentru că nu ai cum să exagerezi. Poți încerca și brânzeturile aromate, de exemplu brânza Havarti cu piper și mărar, brânza feta cu roșii uscate sau brânzeturile maturate cu nucă și ardei iute.
      eva.ro
  •