Ce este bine să mănânci vara şi de ce. Află ce alimente sunt de evitat


    Canicula impune anumite adaptări când vine vorba de alimentaţie. Evident că avem nevoie în continuare de toate grupele de alimente, diferenţa o fac cantitatea şi tipul lor. În esenţă, vara simţim nevoia de a mânca mai puţin gras, în favoarea legumelor şi fructelor proaspete.

original.jpg

La temperaturi crescute, corpul este supus unui stres canicular. Ce înseamnă asta? Pe căldură, organismul face eforturi pentru a-şi scădea temperatura, iar acest lucru înseamnă eliminare de apă, dar şi de săruri minerale, pierderi care trebuie compensate prin alimentaţie. Iată de ce trebuie să mai ţii cont dacă vrei să eviţi problemele de sănătate vara asta!

Fă-ţi plinul de fructe şi legume

Vara, când oferta de fructe şi legume este atât de variată, este bine să profităm de ele la maximum. Cu atât sunt mai colorate, cu atât mai bine. Culorile intense sunt puse pe seama oxidanţilor conţinuţi, care, printre altele, protejează pielea de efectele nocive ale soarelui. Mizează pe fructele şi legumele care te hidratează: roşii (94% apă), ţelină (95% apă), castraveţi (96% apă), căpşuni, pepene (ambele, 92% apă), mărul (84% apă) şi caise (86% apă). Acestea nu numai că îţi potolesc setea, dar îţi oferă şi vitaminele şi mineralele de care ai nevoie.

Pentru cei cu diabet, în contextul în care consumul de fructe creşte, e indicat să se reducă aportul de pâine, cereale, orez, cartofi şi alte alimente cu conţinut mare de glucide, compensându-se cu o mai mare pondere a legumelor în dietă.

Sunt de preferat meniurile uşoare

Cele mai bune pentru sezonul cald sunt meniurile uşoare. Ideale pentru micul-dejun sunt cerealele integrale, iaurtul, brânza proaspătă de vaci şi ouăle fierte, pentru prânz, supele şi ciorbele de legume cu zarzavaturi, carnea de pui, de vită şi peştele, orezul cu legume, mâncare de păstăi, iar pentru cină, salatele în diverse combinaţii (roşii şi mozzarella, de ton, orientală, cu iaurt şi castraveţi etc.) sau legumele la grătar.

Pe caniculă, probabilitatea de apariţie a căderilor de glicemie sau de calciu este mai mare. Pentru a le evita, nu sări peste cele 3 mese şi 2-3 gustări. O altă variantă ar fi să mănânci puţin şi des: adică 4-5 porţii mai mici, consumate la un interval de 3 - 4 ore.

Pofta de dulce ţi-o poţi potoli cu deserturi sănătoase! Un „dulce” delicios îţi poţi pregăti foarte uşor din fructul preferat, pe care îl pui într-un iaurt simplu şi îl laşi la congelator 2 ore.   

Hidratarea, esenţială

Primul lucru la care trebuie să te gândeşti dimineaţa este apa! Plată sau minerală, apa nu trebuie să îţi lipsească din meniul zilnic. Bea cel puţin 2,5 litri şi mai mult, dacă depui efort fizic.   

Evită excesul de cafea, de băuturi care conţin cofeină, precum şi băuturile alcoolice, deoarece au efect diuretic, ceea ce, implicit, duce la deshidratate. În plus, alcoolul scade vigilenţa, prin urmare nu mai poate fi sesizat, de pildă, pericolul insolaţiei. În locul acestora, alege sucurile naturale din fructele şi legumele de sezon. Le poţi da prin storcătorul de fructe şi le consumi ca atare sau în combinaţie cu apă minerală.

Grăsimile în exces, de evitat

Este de preferat ca vara să se evite excesul de preparate bogate în grăsimi şi în proteine animale. Acestea necesită un efort mai mare pentru a fi digerate, ceea ce poate creşte uşor temperatura corpului, dând disconfort. În ceea ce priveşte proteinele, alege sortimentele slabe de iaurturi, carne şi brânzeturi. Sunt recomandate produsele cât mai puţin prelucrate industrial, deci evită conservele şi mezelurile. Dacă eşti fan al cărnii preparate la grătar, îndepărtează părţile arse ale acesteia, întrucât conţin compuşi cancerigeni.

clickpentrufemei.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      „Canicula este definită drept o creștere a temperaturii zilnice cu peste 10 grade Celsius faţă de temperatura medie a unei zone şi este o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate, în special în regiunile cu umiditate crescută. Fiind o consecință a încălzirii globale, acest fenomen reprezintă, totodată, și un stres major pentru organism”, potrivit ANSP, transmite Știri.md.
      „Fiziologic vorbind, corpul uman este alcătuit în proporție de 60% din apă, rezervele principale fiind în sânge, rinichi, mușchi și țesutul de grăsime. În timpul temperaturilor caniculare organismul mobilizează apa din rezerve spre suprafața pielii, eliminând surplusul de căldură din corp prin evaporare. Pentru că este un proces epuizant, care solicită și un aport suficient de apă, este foarte important în această perioadă să ne alimentăm și să ne hidratăm corespunzător”, mai spun specialiștii.
      În acest sens, experții ANSP vin cu un șir de sfaturi pentru cetățeni în această perioadă:
      – Evitați mesele copioase, cu mai multe tipuri de alimente, bogate în grăsimi, amidon și zahăr. Acestea se digeră mai dificil și solicită mai mult efort din partea organismului.
      – În schimb, susțineți organismul în procesul de răcorire consumând mese simple, bogate în fructe și legume proaspete, care sunt bogate în apă. Consumați nu mai puțin de două porții de fructe și trei porții de legume proaspete în zi.
      – Evitați să consumați alcool – acesta deshidratează, mărește tensiunea arterială și împiedică organismul să lupte eficient cu canicula.
      – Limitați consumul băuturilor bogate în cofeină (ceaiul și cafeaua), întrucât acestea deshidratează, și consumați minim 2-2,5 litri de apă pe zi.
      – Fiți atenți la temperatura băuturilor – nu este indicat să consumați băuturi foarte reci. Acestea au un efect de răcorire de scurtă durată, întrucât organismul trebuie să le încălzească până la temperatura sa internă, drept rezultat se generează căldură, iar senzația de răcoare dispare. În plus, aceste băuturi pot cauza apariția unor simptome de răceală.
      – Alegeți cu precauție alimentele de la raft, în special pe cele perisabile, precum ouăle, carnea, peștele, laptele și produsele lactate, maioneza, prăjiturile. Nu le cumpărați din locurile neautorizate sau din stradă. Dacă nu sunt verificate și păstrate corespunzător acestea pot fi sursa unor intoxicații alimentare severe.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Alimentele pe care le-am ales sunt cele care nu trebuie să îți lipsească din alimentație în vara asta, dar și în restul anului, deoarece au o mulțime de beneficii, de la menținerea pielii sănătoase, până la îmbunătățirea digestiei sau a sistemului imunitar.
      1. Afine
      Afinele conțin o mulțime de antioxidanți care te ajută în ceea ce privește îmbunătățirea sănătății și prevenirea procesului dăunător al celulelor. Potrivit studiilor, afinele sunt bune și pentru stimularea memoriei și capacității creierului. În plus, le poți folosi în smoothie-uri, iaurt sau alături de semințe și alte fructe. 
      2. Roșii
      Roșiile sunt extrem de delicioase și excelente pentru aceste luni în care avem parte de temperaturi ridicate. Conțin licopen, un antioxidant care ajută la menținerea sănătății pielii și reduce riscul bolilor de inimă. Sunt extrem de ușor de inclus în alimentație, cum ar fi în salate sau sosuri.
      3. Semințe de in
      Semințele de in sunt cu adevărat uimitoare când vine vorba despre beneficiile asupra sănătății noastre. Sunt bogate în acizi grași omega-3, ajută sistemul digestiv și mențin nivelul normal al colesterolului. Pot fi adăugate în cereale, salate, smoothie-uri și deserturi.
      4. Mentă
      Menta este un remediu excelent când vine vorba de diferite probleme cu stomacul, fie că vorbim de greață, indigestie sau sindromul colonului iritabil. Menta conține uleiuri care sunt cunoscute pentru lupta împotriva cancerului. O poți adăuga în diferite băuturi, ceaiuri sau salate.
      5. Pepene roșu
      Pepenele roșu are o mulțime de beneficii datorită conținutul ridicat de apă. Acesta este bogat în antioxidanți, te ajută în prevenirea bolilor sistemului cardiovascular și menține nivelul de hidratare din organism. 
      6. Avocado
      Avocado este un aliment extrem de sănătos, fiind bogat în grăsimi monosaturate, aminoacizi, acid folic și vitamine. Te poate ajuta să elimini toxinele din organism, să îți îmbunătățești digestia, dar are efecte și anti-îmbătrânire. Este delicios în salate și poate fi consumat și ca o gustare între mese.
      7. Ardei gras
      Ardeiul gras conține carotenoizi, fibre, vitamina C și are efecte antioxidante. Pe lângă acestea, nici nu are foarte multe calorii, mai exact are 31. Îl poți mânca proaspăt în salate sau pe grătar, pentru o aromă mai crocantă.
      8. Cireșe
      Cireșele au un conținut ridicat de vitamine, nutrienți și antocianină, un antioxidant puternic care te ajută să elimini toxinele din organism, reduce inflamatațiile și calmează durerile articulare. Fie că le mănânci proaspete, în sucuri sau plăcinte, important e să te bucuri de beneficiile lor.
      9. Piersici
      Piersicile au vitamina C, B6 și potasiu, care e esențial în reglarea tensiunii arteriale. Datorită faptului că are vitamina C, oferă pielii tale strălucirea de care are nevoie, mai ales vara. Sunt delicioase, mai ales proaspete, dar și în diferite combinații cu alte fructe sau chiar în plăcinte.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Carnea de pasăre se poate păstra la congelator jumătate de an fără să își modifice calitățile și gustul. Carnea de vită sau cea de porc poate rezista mai mult. Alături de carne, merită să punem la congelator și legume cu textura mai tare precum ardeiul gras, morcovul și țelina date pe răzătoare, sau legume preparate precum vinetele și roșiile coapte pe grătar. Toate acestea pot fi puse în pungi speciale pentru congelator, din care este bine să elimini aerul pentru a ocupa cât mai puțin spațiu. Toate vor fi înghețate la fel, dar când vine vorba de dezghețare, trebuie să cunoști câteva trucuri simple să decongelezi alimentele corect.
      Cum se decongelează corect carnea
      Indicat ar fi să scoți pachetul de carne congelată cu o zi înainte de folosire și să îl lași să se dezghețe în frigider. Astfel, textura cărnii nu va fi alterată de trecerea de la o temperatură foarte scăzută la una mult mai ridicată.
      Dacă ne grăbim să o dezghețăm și folosim cuptorul cu microunde, am observat deja că la pe margini se înmoaie imediat și începe să se coacă, iar în centru este încă un bulgăre de gheață. Cuptorul cu microunde nu este o soluție, dacă vrei o carne gustoasă, care își păstrează aromele și sucul propriu.
      În schimb, ai putea decongela carnea mai repede punând pachetul respectiv între două oale de metal, pe cea de sus umplând-o cu apă clocotită. Căldura se transferă treptat și în mod egal către bucata de carne care se dezgheață uniform.
      Legumele se decongelează sau nu?
      Mai degrabă nu. Dacă ai cumpărat sau ți-ai pus singură la congelator legume pentru ciorbe și mâncăruri, pune-le în oala încălzită direct înghețate. Astfel, nu vei pierde sucurile proprii ale legumelor când se decongelează și își vor păstra textura lor naturală. Dacă le decongelezi înainte de a le pune în tigaie sau în oala de ciorbă nu vei obține decât o formă gelatinoasă, cu un gust incert.
      Și verdețurile pot sta luni de zile congelate
      Dacă vrei mărar aromat în plină iarnă, cel mai bine este să îl pui la congelator vara, după ce ai spălat crenguțele și le-ai lăsat să se usuce câteva ore la umbră. La fel poți proceda cu orice verdeață, cu pătrunjelul, cu leușteanul sau oregano.
      În congelator își păstrează toată aroma, spre deosebire de condimentele uscate. Înainte de a le folosi, nu trebuie să le dezgheți. Poți tăia doar atât cât vrei să folosești la o mâncare și poți păstra restul la rece pentru mai târziu. 
      libertateapentrufemei.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Bea opt pahare cu apă pe zi

      Pune jos carafa de apă din care te tot chinui să sorbi. Da, probabil că este necesar să bei mai multă apă, dar cantitatea recomandată,  echivalentă cu opt pahare zilnic, nu are nicio bază științifică. Nimeni, dar chiar nimeni, nu știe de unde a apărut ideea asta. Nu ești sigură dacă bei sau nu suficientă apă? Uită-te la culoarea urinei tale – ar trebui să fie galben deschis.
      Ar trebui să faci un detox

      N-ar fi minunat dacă ai putea mânca niște castraveți, ai sorbi niște suc verde și ai scăpa de tot ce-ai „păcătuit” în ultima vreme? Sorry, dar chiar nu este posibil! Organismul are propriul său mecanism de detoxifiere (se numește ficat) și nicio mâncare nu-l poate grăbi în vreun fel. Secretul constă nu în eliminarea toxinelor, ci mai degrabă în evitarea lor.
      Fără grăsime = slăbire

      Într-un test desfășurat pe parcursul a opt ani, în care au fost implicat peste 50.000 de femei, aproape jumătate dintre participante au adoptat o dietă săracă în grăsimi, iar restul nu. Cercetătorii au descoperit că femeilor la dieta fără grăsimi nu le-a scăzut riscul de cancer de sân sau boli de inimă – și nici măcar n-au pierdut cine știe ce în greutate.
      cosmopolitan.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Smântâna
      Așa cum se păstrează înghețata cremoasă la congelator, așa poți ține la congelator și smântâna. Trebuie doar să o amesteci bine cu o furculiță înainte, pentru a distribui în mod egal cantitatea de apă și apoi trebuie să învelești cutia în folie de aluminiu.
      Când o decongelezi, scurge apa și adaugă puțină pudră de amidon pentru a deveni cremoasă ca atunci când ai cumpărat-o!
      Crema de brânză
      Nu pare să fie pe lista brânzeturilor care pot fi congelate, dar crema de brânză se poate ține la congelator. Trebuie doar să o pui într-o pungă pentru alimente, să elimini aerul cât de bine poți netezind-o cu palma și apoi să învelești pachetul în folie de aluminiu. Această folie previne formarea de ace de gheață în primele ore de la congelare.
      Când o decongelezi, lasă crema de brânză să se dezghețe treptat la frigider, scurge zerul și folosește-o pentru o plăcintă sau pentru tartine cu pâine prăjită.
      Ceapa și usturoiul
      Mai au gust după ce au fost congelate și dezghețate? Sigur că da! Trebuie doar să le cureți, să le speli și să le toci mărunt. Apoi, se pun cantități potrivite de ceapă și usturoi tocat în punguțe foarte mici, se presează pentru a elimina aerul și se pun la congelator. Rezistă câteva luni și, atunci când vrei să pregătești rapid un sos sau o salată, le dezgheți în câteva minute.
      Când le decongelezi, nu este nevoie să aștepți! Ceapa sau usturoiul congelate se pun direct în tigaie cu unt sau ulei și câteva linguri de apă și se rumenesc la foc potrivit.
      Avocado se poate ține la congelator
      În cazul în care îți place mult acest fruct, cumpără câteva bine coapte și păstrează-le la congelator. Se curăță de coajă, se taie cubulețe, se stropesc apoi cu lămâie și se congelează în pungi alimentare, eventual vidate.
      Când decongelezi avocado, lasă-l să se dezghețe treptat, la frigider.
      Bacon
      Feliile subțiri de bacon rumenite pe grătar sunt savuroase. Dacă ai răbdare să pregătești mai multe odată, o parte dintre ele pot fi congelate în pungi, învelite apoi în folie de aluminiu.
      Când le decongelezi, nu este nevoie să aștepți. Feliile subțiri se pot tăia cu un cuțit și se pot adăuga la salate sau diverse preparate pentru a le da savoare.
      libertateapentrufemei.ro
  •