Cât de eficiente sunt măștile de protecție făcute acasă


    Cât de bune sunt măștile de protecție făcute acasă, în condițiile în care pe piață se atestă lipsa acestora?

CA4AHTXCJL.jpg

Stocurile reduse de materiale de protecție s-au epuizat de pe piață încă dinaintea epidemiei de Covid-19. În multe cazuri, personalul medical a fost nevoit să reutilizeze măștile, deși acestea sunt de unică folosință, iar în cazurile extreme este nevoit să lucreze chiar și fără masca.

În presă și pe rețelele de socializare au apărut numeroase relatări despre persoane care își confecționează măștile pe cont propriu. Dar cât de sigure sunt acestea și cine ar trebui să le poarte?

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) a emis o serie de măsuri pentru a optimiza stocurile de măști. Potrivit unui comunicat emis de această autoritate, măștile de protecție confecționate acasă, inclusiv bandanele și eșarfele, ar trebui să fie utilizate doar că ultima varianta, scrie Mind Body Green.

Cât de eficiente sunt măștile făcute acasă

„Măștile realizate acasă nu sunt considerate adecvate, întrucât capacitatea lor de a proteja personalul din domeniul sănătății nu este cunoscut. Trebuie să procedați cu prudență când luați în considerare această opțiune”, recomandă CDC.

Pe de altă parte, dacă ai luat virusul sau ai în grijă pe cineva diagnosticat cu Covid-19, măștile artizanale și eșarfele sunt o opțiune mai bună decât nimic.

„Măștile făcute acasă sau eșarfele pot opri picăturile din respirația ta, dacă ești bolnav”, explică Dr. Amy Shah. „Însă nu este necesară în mod deosebit o protecție dacă nu ești bolnav”, precizează ea.

Pe lângă măștile confecționate pe cont propriu, CDC recomandă să folosești o protecție pentru toată față, inclusiv pentru ambele lături ale capului, cuprinzând și obrajii.

Cine trebuie să poarte mască?

Conform CDC, dacă nu eșți bolnav, nu este nevoie să porți masca. „Stocurile de măști pentru față pot fi insuficiente și ar trebuie păstrate pentru sistemul medical”, se arată în comunicatul citat. Însă cum unii oameni pot fi asimptomatici sau pot avea simptome moderate, poate fi dificil să-ti dai seama cine este bolnav și cine este sănătos.

Nici autoritățile americane nu sunt convinse că ar trebui să poarte masca doar cei care sunt diagnosticați pozitiv. „Grupul de urgență încă discuta dacă trebuie să schimbăm recomandările despre măștile de protecție”, a declarat Medicul Deborah Birx, coordonatoarea grupului de la Casă Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus.

„Trebuie să ne asigurăm mai întâi că angajații din sistemul sanitar au măști”, precizează Dr. Amy Shah.

Măștile artizanale trebuie spălate

Dacă îți faci și foloseșți măști artizanale de protecție, medicul Bindiya Gandhi recomandă să le speli regulat și să continui să te speli des pe mâini. Totodată, trebuie să eviți să-ti așezi masca și apoi să atingi alte părți ale corpului pentru a preveni răspândirea virusului. „Eliberăm picături când vorbim, cântăm și strigăm – nu trebuie neapărat să stranutam sau să tușim”, explică Shah.

Cea mai bună măsură de protecție rămâne, însă, izolarea. Stand acasă, departe de ceilalți, este cel mai sigur mod de a ține la distanță noul coronavirus. Fie că ai sau nu masca, continuă să respecți distanțarea socială, recomandă Mind Body Green.

andreearaicu.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator plaquenil side effects

Postat

cheapest erectile dysfunction drugs plaquenil malaria erectile dysfunction prognosis

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator ivermectin cream cost

Postat

ivermectin poisoning stromectol 3 mg tablet price is ivermectin safe for dogs what heartworm preventative was ivermectin in it

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator albuterol generic

Postat

proair ventolin substitution ventolin pill is ventolin safe during pregnancy how long do albuterol side effects last

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator amoxicillin rash toddler

Postat

mexican amoxicillin augmentin tablets 1g can a dog take amoxicillin how long is amoxicillin good for

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator generic for furosemide

Postat

aldactone vs lasix lasix 20 mg daily abnormal blood levels with furosemide what is furosemide 40 mg used for

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator amoxicillin and drinking

Postat

amoxicillin chewable amoxicillin without rx can amoxicillin cure chlamydia and gonorrhea what does amoxicillin 875 mg treat

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator lasix infusion

Postat

furosemide hypocalcemia order furosemide furosemide 20 mg tab mylan how long is lasix in your system

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator doxycycline epididymitis

Postat

doxycycline otc doxycycline uk online lyme disease treatment doxycycline side effects what is doxycycline

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator doxycycline for pets

Postat

how much doxycycline doxycycline hyc 100mg can i drink alcohol on doxycycline how long does doxycycline take to clear acne

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator clomid 50 mg

Postat

ovulation after clomid buy clomid cheap clomid or nolvadex for pct when is the best time of day to take clomid

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator prednisolone infant

Postat

prednisone prednisolone conversion prednisolone 1 cost most common side effects of prednisolone why give prednisolone for tick

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator priligy tablets cost

Postat

priligy en guatemala priligy generic 30 mg is dapoxetine approved in usa? how long to take priligy before sex

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator propecia shedding period

Postat

propecia worth it propecia without prescription usa buy propecia online generic no prescription what are the side effects of the propecia hair growth

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator glucophage 750

Postat

neurontin impotence neurontin capsules neurontin dosage for alcohol withdrawal how to avoid weight gain on gabapentin

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator neurontin 100mg tab

Postat

metformin / pioglitazone buy metformin 1000 mg difference between metformin and metformin er what does metformin do for the body

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator plaquenil

Postat

drinking on paxil paxil 10 can paxil be cut in half what is the difference between paxil and lexapro

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Administration2
      De Administration2
      În contextul anulării tuturor restricțiilor, la ce etapă rămâne procesul de vaccinare anti COVID-19? Care sunt motivele pentru care cetățenii Republicii Moldova aleg să nu se vaccineze, care sunt cele mai populare mituri despre efectele adverse ale vaccinului anti COVID-19 și de ce este nevoie să ne vaccinăm chiar dacă rata de infectare este în descreștere? La toate aceste întrebări a răspuns invitata de azi a emisiunii aLIVE - Angela Paraschiv - șefa Departamentului Epidemiologie de la USMF. 
      Tabloul epidemiologic actual la nivel mondial și național 
      La nivel mondial, conform datelor prezentate de OMS, în ultimele două săptămâni s-a înregistrat o scădere a numărului de cazuri de infectări cu COVID-19 cu peste 24%. 
      Numărul de infectări este în continuă scădere și în Republica Moldova. Angela Paraschiv - șefa Departamentului Epidemiologie de la USMF spune că în prezent, în țară se înregistrează circa 100 de cazuri noi pe zi. 
      Anularea restricțiilor în contextul Sărbătorilor Pascale și revenirea cetățenilor din Diaspora
      ”Deși Sărbătorile Pascale și revenirea moldovenilor din diasporă prevăd un anumit risc de creștere a numărului de infectări cu COVID-19, ținem să menționăm că cetățenii din diasporă vin din țări în care rata de acoperire vaccinală este cu mult mai înaltă decât cea din Republica Moldova. În țările precum Italia, Germania certificatele de vaccinare încă sunt obligatorii. Asta de face să credem că situația epidemiologică din țară nu va fi afectată considerabil.”  a declarat Angela Paraschiv. 
      La ce etapă rămâne procesul de vaccinare anti COVID-19 în contextul anulării restricțiilor?
      Specialiștii susțin că îmbunătățirea situației epidemiologice la nivel global se datorează în special acoperirii vaccinale de peste 65%. De aceea, deși restricțiile au fost anulate în majoritatea țărilor, vaccinarea anti COVID-19 încă reprezintă o etapă importantă pentru protejarea sănătății publice. În prezent, datele oficiale prezintă informații conform cărora doar 32% dintre cetățenii moldoveni s-au vaccinat. 
       
      Mai multe despre acest subiect aflați din aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UK Aid.
       
      Отмена ограничений в связи с пасхальными праздниками и возвращением граждан диаспоры. Как мы уговариваем, тех, кто дома, сделать прививки

      Ношение защитных масок больше не является обязательным и в закрытых общественных местах. В решении Чрезвычайной национальной комиссии по общественному здоровью (CNESP) также указано, что гражданам больше не требуется сертификат COVID-19 для входа в закрытые общественные места, и больше нет ограничений в допустимом количестве людей в ресторанах, театрах, концертных залах и на вечеринках. 
      Как будет проходить вакцинация COVID-19 после снятия всех ограничений. Каковы действительные причины, почему жители Молдовы предпочитают не делать прививки. Каковы самые популярные мифы о побочных эффектах вакцины COVID-19, и почему мы должны делать прививки, даже если уровень инфекции снижается? На все эти вопросы ответила заведующая кафедрой эпидемиологии в USMF Анжела Параскив в студии aLIVE. 
      Текущая эпидемиологическая ситуация в мире и в стране
      По данным ВОЗ, в мире за последние две недели число случаев заражения COVID-19 снизилось более чем на 24%. 
      Количество инфекций также снижается в Молдове. Анжела Параскив, руководитель отдела эпидемиологии в USMF, отмечает, что в настоящее время в стране регистрируется около 100 новых случаев заболевания в день. 
      Отмена ограничений на пасхальные праздники и возвращение диаспоры
      «Хотя пасхальные праздники и возвращение молдаван из диаспоры несут в себе определенный риск увеличения числа случаев заражения COVID-19, мы хотели бы отметить, что диаспора возвращается из стран, где уровень охвата вакцинацией намного выше, чем в Молдове. В таких странах, как Италия, Германия, сертификаты о прививках все еще являются обязательными. Это дает нам основание полагать, что эпидемиологическая ситуация в стране существенно не пострадает», — отметила Анжела Параскив. 
      На каком этапе находится процесс вакцинации COVID-19 в условиях снятия ограничений?
      Эксперты говорят, что улучшение эпидемиологической ситуации в мире в основном связано с охватом вакцинацией более 65%. Однако, пусть в большинстве стран ограничения уже сняты, вакцинация против COVID-19 по-прежнему является важным шагом для защиты здоровья населения. В настоящее время, по официальным данным, только 32% жителей Молдовы прошли вакцинацию. 
       
      Подробнее об этой теме смотрите в выпуске aLIVE — онлайн передачи популярного женского форума Mama.md и НПО Forum.md. Проект был реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID и UK Aid.
    • Administration2
      De Administration2
      Astfel, purtarea măștilor de protecție este obligatorie doar în  transportul public, instituțiile medico-sanitare, centre comerciale și farmacii. În celelalte spații închise, purtarea măștilor rămâne doar o recomandare.
      Totodată, decizia Comisiei Naționale Extraordinare în Sănătate Publică (CNESP) a anunțat că prezența certificatului COVID-19 în spațiile publice închise nu mai este obligatorie, iar  în cazul numărului persoanelor care se află în restaurante, teatre, săli de spectacole, petreceri, nu mai există limitări. 
      Cum se explică descreșterea numărului de infectări cu COVID-19 din țară, cum reacționează cetățenii la decizia de a relaxa restricțiile, ne așteaptă sau nu un nou val odată cu Sărbătorile Pascale și cât la sută din populația Moldovei deține certificate de vaccinare complete, am aflat astăzi în cadrul emisiunii aLIVE,  al cărei invitat a fost Nicolae Jelamschi - director ANSP. 
      Cum se explică descreșterea numărului de infectări cu COVID-19 din țară? 
      În mare parte, acest fenomen se datorează măsurilor de protecție care au fost impuse și care au fost respectate de cetățeni: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și suprafețelor, aerisirea corespunzătoare, păstrarea distanței etc. Vaccinarea este, de asemenea, un factor important precum și mutația virusului, care este una cu un grad de infectare mai înalt, dar cu un tablou clinic mai puțin grav. 
      Se anticipează o creștere a numărului de cazuri COVID-19 în contextul Sărbătorilor Pascale? Se prevede impunerea unor noi restricții?
      Se așteaptă ca numărul de cazuri să crească, dar nu semnificativ. Întrucât este sfârșit de an școlar, temperaturile sunt în creștere, iar oamenii nu mai petrec așa mult timp în încăperi, CNESP nu consideră sărbătorile care urmează un factor de risc îngrijorător. Dar, desigur, declară Nicolae Jelamschi,  urmează un nou set de recomandări suplimentare pentru cetățeni în ceea ce privește siguranța publică.
      Rămâne sau nu purtarea măștii de protecție obligatorie în spațiile închise?
      Dacă în multe țări purtarea măștii nu mai este obligatorie nici în spațiile închise, în Moldova, această restricție rămâne încă valabilă. Iar motivul este, spune Nicolae Jelamschi - director ANSP,  acoperirea vaccinală din țară care nu a depășit 30%. 
       
      Mai multe despre acest subiect aflați din aLIVE - emisiune online realizată de popularul forum pentru femei Mama.md și organizația obștească Forum.md. Proiectul a fost implementat cu sprijinul UNICEF Moldova, cu suportul financiar USAID și UKAid.
       
      Директор ANSP сказал, ожидается ли увеличение числа случаев COVID-19 в период праздников

      С учетом снижения числа случаев заражения COVID-19, Республика Молдова входит в число стран, где ограничения были частично сняты.
      Таким образом, ношение защитных масок является обязательным только в общественном транспорте, медицинских учреждениях, торговых центрах и аптеках. В других закрытых помещениях ношение масок только рекомендуется.
      В то же время решением Чрезвычайной национальной комиссии по общественному здравоохранению (CNESP) было объявлено, что наличие сертификата COVID-19 в закрытых общественных местах больше не является обязательным. Отменены ограничения по количеству людей в ресторанах, театрах, концертных залах, на вечеринках.
      Чем объясняется снижение числа заражений COVID-19 в стране, как граждане реагируют на решение об ослаблении ограничений, ожидать ли новой волны в связи с пасхальными праздниками и сколько процентов населения Молдовы имеют полные сертификаты о прививках, рассказал сегодня гость программы aLIVE Николай Желамский, директор Национального агентства общественного здравоохранения (ANSP).
      Чем объясняется снижение числа случаев заражения COVID-19 в стране?
      По большому счету, это объясняется мерами защиты, которые были введены и которые соблюдались гражданами: ношение маски, дезинфекция рук и поверхностей, надлежащая вентиляция, соблюдение дистанции и т.д. Вакцинация также является важным фактором, как и мутация вируса, которая имеет более высокую степень заражения, но менее тяжелую клиническую картину.
      Ожидается ли увеличение числа случаев заболевания COVID-19 в период пасхальных праздников? Планируются ли какие-либо новые ограничения?
      Ожидается, что количество случаев заболевания увеличится, но незначительно. Поскольку сейчас конец учебного года, температура повышается, и люди не так много времени проводят в помещениях, CNESP не считает предстоящие праздники фактором риска. Однако Николай Желамский отметил то, что гражданам будут предоставлены дополнительные рекомендации по общественной безопасности.
      Является ли ношение защитной маски по-прежнему обязательным в закрытых помещениях?
      Хотя многие страны уже отказались от обязательного ношения маски в закрытых помещениях, в Молдове это ограничение все еще действует. Как подчеркнул Николай Желамский, причина в том, что охват вакцинацией в стране не превысил 30%.
       
      Полное интервью с экспертом смотрите в новом выпуске передачи aLIVE. Проект популярного женского форума  Mama.md и общественной организации Forum.md реализован при поддержке UNICEF Moldova, при финансовой поддержке USAID și UKAid.
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Autoritățile din Ucraina au extins perioada de carantină până pe 31 august curent, cu menținerea restricțiilor de intrare în Ucraina pentru cetățenii străini. Totuși, traversarea frontierei de către cetățenii Republicii Moldova poate fi efectuată în anumite condiții.
      Intrarea și aflarea pe teritoriul Ucrainei va fi permisă cetățenilor noștri în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului, cu plasarea obligatorie în locuri determinate (la rude, prieteni, spații arendate) sau spații de observație (carantină) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.
      Totodată, cetățenii care vor prezenta rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), după traversarea frontierei de stat a Ucrainei, vor fi exceptați de la obligația plasării în carantină și monitorizării prin aplicația „Acțiune acasă”.
      Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea la autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului.
      În lista persoanelor care nu cad sub obligațiunea plasării în spațiile de observație (carantină) sau autoizolare pentru o perioadă de 14 zile au fost incluși și conducătorii autocarelor de curse internaționale regulate de pasageri.
      Zugo.md menționează că polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
      Reiterăm că în Ucraina rămâne în vigoare purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.
      În cazul apariției unor situații problematice, apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la +380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv Whatsaap și Viber).
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceasta a vorbit premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Știri.md cu referire la IPN.
      „Pandemia nu bate în retragere și chiar dacă față de mijlocul lunii iunie, când am avut aproape 500 de cazuri pe zi, acum avem o scădere de 40% față de perioada aceea, pentru noi deloc nu este un motiv de optimism mare. Această scădere mare credem că este o scădere temporară și nu este exclus că iarăși trendul se va inversa”, a declarat Ion Chicu.
      Premierul susține că cetățenii Republicii Moldova nu au devenit mai responsabili și continuă să încalce regulile stabilite de autoritățile competente. 
      „Trebuie să vă spun că ieri a fost, iarăși, pe plan global înregistrat antirecord absolut de peste 280 de mii de cazuri. Fiindcă suntem în vecinătate, vedem și evoluția în România. În fiecare zi acest antirecord se reînnoiește. Este clar că pandemia aceasta nu pleacă din Republica Moldova și este clar că nu pleacă din lumea întreaga”.
      Șeful cabinetului de miniștri menționează că pe parcursul anului 2021 sunt șanse ca un medicament împotriva COVID-19 să fie descoperit, însă până atunci, toată lumea trebuie să se adapteze noilor realități.
      „Omenirea va trebui cumva să se adapteze la această nouă circumstanță a vieții. Trebuie să luăm în considerare acest factor în activitățile noastre cotidiene și aici mă refer și la economie, și la sociale, și educație, peste tot. Noi trebuie să înțelegem că odată având această durere de cap, dar de fapt este ceva mai complicat, noi trebuie să ne adaptăm la realitățile noi”, a spus prim-ministrul.
      Nici grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august, iar pentru școli se discută cele șapte scenarii propuse de Ministerul Educației. 
      „Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile. Lucrăm la acele scheme de organizare a procesului educațional în școli de la 1 septembrie”.
      În același timp, la Moldexpo, autoritățile au deschis încă un centru de triere a persoanelor infectate cu COVID-19, pentru că primul nu mai făcea față situației.
      „Activăm spitale noi, spitalul Sfânta Treime va fi din nou activat pentru aceste necesități. Din păcate, această problemă a intrat deja pe mult timp în agenda noastră cotidiană și trebuie să o gestionăm și ca Guvern, și ca societate”, a afirmat Ion Chicu.
      ipn.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Un decret în acest sens a fost semnat de premierul italian, transmite Știri.md.
      Astfel, moldovenii nu vor avea acces în peninsulă, așa cum țara noastră înregistrează zilnic număr mare de cazuri de COVID-19.
      Totodată, Ambasada R. Moldova în Italia a anunță că până la data indicată rămân în vigoare şi reglementările prin care se interzice intrarea în Italia, a persoanelor care în ultimele 14 zile s-au aflat sau au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană.
      De asemenea, sunt suspendate zborurile directe și indirecte către și dinspre Moldova. Restricțiile respective se referă și la transportul terestru.
      Excepție de la această regulă este permisă intrarea în Republica Italiană a cetățenilor italieni, statelor Uniunii Europene, statelor Acordului Schengen, Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Andorrei, Principatului Monaco, Republicii San Marino și Statului Vatican, care au reședință/domiciliu în Italia. Aceștia pot intra în țară, cu completarea unei declarații/autocertificare și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.
      Menționăm că, iniţial, Italia şi-a închis graniţele pentru moldoveni până în data de 14 iulie.
      stiri.md
  •