Pare ciudat să pui o asemenea întrebare? E absurd să crezi că ai putea primi vreodată un răspuns plauzibil? Deși surprinzător, uneori chiar este posibil.
Sigur, părerea medicilor sau convingerea părinţilor, în special a mamei, că fătul din pântecul ei simte, aude şi recunoaşte vocile apropiaţilor nu ne mai surprinde. Le-am auzit adesea relatările. Nu la fel de plauzibil ni se pare însă ca micuțul care abia îşi face apariţia pe lume să simtă, să înţeleagă şi să reacţioneze la tot ce se întâmplă în acele momente, mai exact să participe la propria naştere şi chiar să relateze peste ani cum a decurs aceasta.
Relatări uimitoare
Ideea că ne-am putea aminti propria naştere a creat controverse timp de aproape 100 de ani. Timpul a trecut, iar piticii se pare că au început să fie luaţi în serios. E vorba mai ales de copii de 2-3 ani, care, după ce au învăţat să vorbească, au susţinut că-şi amintesc momentul naşterii și au relatat fapte verificabile, ba chiar au pus întrebări incomode.
Copiii nu sunt singurii care îşi amintesc momentul venirii pe lume. Asemenea relatări sunt frecvent auzite în timpul şedinţelor de psihoterapie în scopul vindecării de coşmaruri, dureri de cap acute şi de durată, neplăceri respiratorii sau fobii provocate de greutăţile întâmpinate în momentul naşterii. Cele mai impresionante rămân însă povestirile celor mici, care nu sunt răspunsuri la întrebările vreunui psihoterapeut, ci relatări din proprie iniţiativă, ce-i lasă pe părinţi muţi de uimire.
Cum altfel de vreme ce micuții dovedesc că ştiu mai multe decât ar fi crezut ori şi-ar fi imaginat aceştia? Ne conving studiile experţilor în psihologie şi pediatrie care cuprind astfel de relatări. O culegere cu asemenea mărturii, pe cât de neobişnuite, pe atât de impresionante, a fost alcătuită de Linda Mathison din Seattle (SUA). Una dintre concluziile trase după lecturarea relatărilor referitoare la momentul apariţiei pe lume este că naşterea se numără printre primele subiecte despre care i-a plăcea să vorbească unui copil la vârsta de 2-3 ani. Cu condiţia să fie ascultat, fireşte. S-ar părea că, atunci când se manifestă, e un impuls ce nu durează prea mult, doar vreo doi ani, cât timp amintirile despre acest eveniment sunt încă oarecum proaspete în mintea copilului.
„Lui tati îi era frică“
Unii prichindei susţin că s-au născut în apă, într-un lac sau iaz, alţii povestesc că mai întâi au trecut printr-un tunel întunecos din care au ieşit la o lumină puternică şi rece. „Acolo, înăuntru, era un şarpe (cordonul ombilical, desigur) împreună cu mine, care a încercat să mă mănânce, dar n-a reuşit pentru că nu era otrăvitor“, susţine o fetiţă. Alt copil şi-a descris naşterea ca pe o „ieşire dintr-o minge luminoasă de sticlă care s-a spart“, făcând cu siguranţă referire la sacul cu lichid amniotic. Altul relatează că a putut să iasă singur la lumină după ce medicul a făcut o tăietură mare-mare, prin mişcări circulare, „împrejur, şi împrejur, şi împrejur”, referindu-se, desigur, la operaţia de cezariană.
O fetiţă susţine că i-a fost tare-tare frig și erau mulţi oameni în încăpere, printre care şi părinţii ei. „Lui tati îi era frică să mă ia în braţe, aşa că nu făcea decât să se uite la mine şi să mă atingă uşor cu degetele. Iar tu, mami, plângeai, dar eu ştiam că nu pentru că te durea ceva, ci fiindcă erai tare bucuroasă.“ Relatarea s-a dovedit a fi veridică, părinţii fetiţei susţinând că n-au vorbit niciodată cu ea ori în prezenţa ei despre felul cum a decurs naşterea.
„Mie nu mi-a plăcut“
„De ce era atât de strălucitoare lumina în încăpere imediat după ce m-am născut?“, s-a trezit vorbind un băieţel în timp ce se bălăcea în cadă, surprinzându-şi părinţii – tatăl, profesor, iar mama, psihiatru pediatru. „Şi de ce era foarte puternică doar în locul în care mă aflam eu, în rest fiind aproape întuneric?“, a vrut să ştie micul curios. „De ce oamenii din jur aveau faţa pe jumătate acoperită cu o bandă colorată? De ce mi-a pus cineva un tub pe nas care scotea sunete ca la supt?“, a dorit să afle băiețelul.
Nu doar curiozitatea îl făcea să vorbească, ci şi nemulţumirea. Nu i-a plăcut lichidul pe care i l-au picurat în ochi, fiindcă n-a putut să vadă nimic, şi nici că l-au aşezat într-o cutie din plastic cu capac şi l-au dus în altă încăpere. Copilul nu avea de unde să ştie că într-o sală de operaţie se folosesc măşti şi lămpi chirurgicale sau echipamente de aspiraţie. Vorbăreţul băieţel, care s-a născut prin cezariană, şi-a amintit despre „nostima deschidere“ a pereţilor uterului, ca nişte ziduri care până atunci îl apăsau şi strângeau, precum o fereastră.
