5 lucruri neașteptate care se întâmplă în corpul tău când nu mai porți tocuri


    Pantofii cu toc fac parte din arsenalul feminin și nu ne putem imagina o ținută elegantă fără ei. Însă știm cu adevărat cât de buni sunt ei pentru sănătatea noastră?

Depositphotos_3103342_s800.jpg

Tocurile schimbă aspectul oricărei ținute, ne fac să ne simțim mai atrăgătoare și mai încrezătoare și ne dau câțiva centimetri în plus la înălțime. Pe de altă parte, este un sacrificiu să porți o pereche de pantofi cu toc o zi întreagă. De la picioarele umflate, la bătături și dureri, uneori pare că pur și simplu nu merită să suferim atât doar pentru a arăta bine. Iar dacă afli și ce se întâmplă cu corpul tău atunci când renunți la tocuri pentru o perioadă, sigur vei vrea să scoți din dulap pantofii cu talpă joasă:

Nu mai riști să îți agravezi monturile

Monturile sunt una dintre cele mai neplăcute probleme cu care se poate confrunta o femeie care poartă des tocuri. Deși apariția acestora nu este cauzată de purtarea pantofilor cu toc, aceștia constituie un factor de risc și pot agrava o problemă deja existentă. După cum vezi, există o singură soluție sigură prin care poți scăpa de ele și puține lucruri pe care le știai despre monturi erau adevărate.

1.jpgScapi de durerile de spate

Tocurile îți fac posteriorul să pară mai bombat și mai tonifiat, însă asta pentru că îți fac pelvisul să stea într-o poziție nefirească. Pantofii pun presiune pe zona lombară a coloanei vertebrale, dar și pe mușchii care o stabilizează. De aceea, unele femei care poartă des tocuri se pot trezi cu dureri de spate zilnice, cauzate de alunecarea vertebrelor una peste cealaltă. Când îți dai jos pantofii cu toc, coloana revine la forma ei normală, iar stresul pus pe mușchi se reduce, chiar și durerile cauzate de spondiloză pot fi ameliorate în acest mod.

Îți îmbunătățești echilibrul

Dacă nu ești obișnuită să porți tocuri, probabil ai probleme să îți ții echilibrul atunci când încalți o pereche de pantofi înalți, după mult timp. Însă un studiu realizat în 2015 în Coreea de Sud asupra însoțitoarelor de zbor arată că purtarea regulată a pantofilor cu toc duce la formarea unui dezechilibru în dezvoltarea mușchilor gleznelor și ai gambelor. Acest lucru poate cauza, în timp, probleme de menținere a echilibrului. În schimb, când porți pantofi cu talpă joasă, echilibrul ți se îmbunătățește, deoarece și mușchii ți se dezvoltă în mod egal.

128335116_1.jpgȚi se alungesc picioarele

Pantofii cu toc îți fac picioarele să pară mai lungi, însă dacă renunți la ei este posibil să ai picioarele mai lungi. Un studiu publicat în 2012 în Jurnalul de Fiziologie Aplicată a descoperit că femeile care poartă întotdeauna pantofi cu toc merg cu pași mai mici și au mușchii gambelor mai scurți. Problema afectează în special adolescentele care încep să poarte tocuri, deși corpul lor nu este încă dezvoltat complet, dar poate apărea și la femeile mai în vârstă. Pentru a remedia problema, poți face exerciții de întindere și poți schimba tocurile pe o pereche de balerini, astfel încât să îți aduci mușchii gambelor la forma lor inițială, spun cercetătorii.

Nu te mai dor tălpile

Tocurile nu îți scurtează doar mușchii gambelor, ci și tendonul lui Ahile. Acesta este motivul pentru care durerile de picioare continua și când îți dai jos pantofii. Tensiunea pusă pe tendonul prea scurt se ameliorează însă în timp, cu condiția să nu mai porți tocuri zilnic. Probabil știi deja regula de a nu te descălța atunci când ai niște pantofi cu toc în picioare, deoarece ți se vor umfla tălpile și va fi cu atât mai dureros să te încalți la loc. Oricât de comozi ar fi, pantofii cu toc reduc circulația sângelui la nivelul tălpilor, pun presiune pe țesuturi, așa că picioarele se umflă imediat cum te descalți. Încearcă să renunți pentru o perioadă la tocuri și vei scăpa și de senzația că mergi pe pernuțe de fiecare dată când ajungi acasă.

femeia.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • maria981s
      De maria981s
      Astăzi, în cultura multor țări, ceaiul a devenit un adevărat ritual, iar consumul acestuia - o artă. O invitație la ceai reprezintă una dintre cele mai plăcute și calde forme de socializare, un mod frumos de a-ți petrece timpul cu prietenii și de a scăpa de stresul acumulat pe parcursul zilei. Pe lângă atmosfera plăcută și relaxantă pe care o creează, această băutură poate avea efecte miraculoase asupra sănătății, dacă știi să o consumi în mod corect.
      Iată 5 tipuri de ceai și beneficiile acestora pentru organism:
      Ceaiul de mentă. După o masă copioasă, atunci când te simți plin și greu, ceaiul de mentă poate face minuni. De asemenea, în cazul indigestiilor, infecţiilor gastrointestinale sau balonării, infuzia din mentă va favoriza digestia, va combate diareea și va ameliora durerile de stomac. Aveți grijă însă, căci consumul ceaiului de mentă în exces poate provoca riscul de constipaţie.

      Ceaiul de ghimbir are de asemenea proprietăţi digestive dovedite.
      Acesta ajută la prevenirea fermentației gastrice (post ingestie alimentară), proprietatea lui cea mai importantă fiind aceea de a combate greaţa. Este recomandat femeilor însărcinate care se confruntă cu această problemă.

      Ceaiul verde poate fi un tovarăș de nădejde pentru cei care vor să dea jos kilogramele în plus, dar și pentru cei care se află în stări depresive. Este un eficient adjuvant în afecţiunile cardiovasculare, reglează metabolismul, crește imunitatea organismului, energizează organismul în cazurile de oboseală, asigură o bună funcționare a ficatului și a rinichilor, menține un ritm cardiac constant și previne apariția infecțiilor respiratorii și digestive.
      De asemenea, ceaiul verde este un adjuvant în cazul sclerozei multiple, iar testele de laborator efectuate au demonstrat că utilizarea acestuia în timpul urmării unui tratament chimioterapeutic crește eficiența tratamentului. Datorită cantității ridicate de cofeină pe care o conține, specialiștii recomandă consumul de ceai verde doar în prima parte a zilei.

      Ceaiul de galbenele poate fi remediul ideal pentru cei care suferă de gastrită. Are proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene, fiind utilizat ca adjuvant al tratamentului medical şi nutriţional al gastritelor şi al ulcerului gastric. Totodată, poate fi consumat în cazul afecţiunilor gingivale, deoarece are rol antiinflamator. Contribuie la reglarea ciclului menstrual, iar în perioada menstruală ajută la calmarea durerilor pelvine.

      Ceaiul de schinduf are grijă de sistemul tău nervos. Ceaiul de schinduf are proprietăţi depurative, diuretice, contribuie la stimularea sistemului nervos central, al metabolismului glucidic şi lipidic, de asemenea contribuie la stimularea secreţiilor gastrice şi intestinale, favorizează digestia şi reglează funcţia pancreasului.

      Consumați ceaiurile în combinații potrivite și în cantităţi moderate. Și țineți minte, în general,  ceaiul poate fi un adjuvant al tratamentului medical, niciodată un înlocuitor!
      Сегодня празднуем Международный день чая!
      Каждый год 15 декабря во всем мире празднуют Международный день чая. Лечебные свойства травяных настоев были известны уже шесть тысяч лет назад. Именно в ту пору жители Бирмы и Таиланда превратили чаепитие в свой ежедневный ритуал. В 1610 году, европейцы впервые познакомились с чаем, благодаря голландскому судну, которое привезло чайные листья из Азии. Перевозки были очень дорогостоящими, а потому чай долго считался «напитком для богатых».
      Сегодня в культуре многих стран чаепитию отводится особое место, а сам ритуал стал настоящим искусством. Приглашение на чай — это один из самых приятных и душевных видов общения, это отличный способ провести время с друзьями и избавиться от стресса, накопившегося за целый день. В дополнение к приятной и расслабляющей атмосфере, которую создает чаепитие, чай может оказывать полезное действие на ваше здоровье, если его правильно употреблять.
      Представляем вам 5 видов чая и рассказываем о их пользе для организма:
      Мятный чай. После того как вы плотно поели и начали ощущать тяжесть, мятный чай способен творить чудеса. Кроме того, в случае расстройства желудка, желудочно-кишечных инфекций или вздутия живота, мятный настой будет способствовать пищеварению, поможет при диарее, облегчит боль в животе. Однако будьте осторожны, так как чрезмерное употребление в пищу чая с мятой может привести к запору.

      Имбирный чай обладает доказанным положительным эффектом для пищеварения.
      Чай с имбирем ускоряет и улучшает процесс переваривания пищи. Одно из важнейших свойств этого напитка заключается в борьбе с тошнотой, а потому он просто незаменим при токсикозе во время беременности.

      Зеленый чай станет надежным товарищем в борьбе с лишними килограммами, а также поможет тем, кто находится в депрессии. Действие зеленого чая эффективно при при сердечно-сосудистых заболеваниях и проблемах с обменом веществ. Регулярное потребление этого напитка повышает иммунитет, избавляет от усталости, обеспечивает хорошую работу печени и почек, поддерживает нормальный сердечный ритм и предотвращает возникновение респираторных и пищеварительных инфекций.
      Кроме того, зеленый чай рекомендуется при рассеянном склерозе. Лабораторные исследования показали, что его применение при химиотерапии повышает эффективность лечения. Из-за высокого содержания кофеина в зеленом чае, специалисты рекомендуют пить его только в первой половине дня.

      Чай из календулы может стать идеальным средством для тех, кто страдает гастритом. Обладает противовоспалительными и антибактериальными свойствами, используется в качестве добавки к медикаментозному лечению и диете при гастрите и язвенной болезни желудка. В то же время, отвар из календулы можно употреблять при заболеваниях десен, поскольку он имеет противовоспалительное действие. Способствует регуляции менструального цикла и применяется как обезболивающее во время месячных.

      Чай из пажитника позаботится о вашей нервной системе. Этот напиток действует как очищающее средство, диуретик, стимулирует ЦНС, усиливает метаболизм глюкозы и липидов, помогает стимулировать желудочно-кишечную секрецию, способствует пищеварению и регулирует функцию поджелудочной железы.

      Травяные чаи следует употреблять в подходящих сочетаниях и в умеренных количествах. И не забывайте о том, что чай желательно пить лишь как вспомогательное средство, а не как самостоятельное лечение!
      mama.md
    • maria981s
      De maria981s
      Nașterea prin cezariană la cerere a devenit tot mai frecventă în România în ultimii ani, iar de cele mai multe ori motivele invocate au legătură cu frica de durere sau teama legată de posibilele rupturi perineale la naștere, avertizează specialiștii. Vestea bună este că trendul în România începe să-l urmeze pe cel internațional, astfel că din ce în ce mai multe gravide aleg să nască natural după cezariană. Dacă ai ales nașterea prin cezariană, trebuie să știi că după ea este posibil să naști natural. 
      Nașterea naturală după cezariană, încurajată la nivel internațional
      Dacă o femeie a născut prin cezariană și își dorește apoi o naștere naturală, acest lucru se poate face după ce trece un an de la operația de cezariană. ”În absența contraindicațiilor specifice, la minim un an de la operația cezariană se poate obține o nouă sarcină și se poate încerca nașterea naturală. Fiecare caz este analizat individual, în funcție de experiența clinică a obstetricianului curant”, susține dr. Radu Botezatu, medic specialist obstetrică ginecologie la Peltecu Medical. 
       
      Nașterea naturală după cezariană: 3 factori de care se ține cont

      Există mai mulți factori care trebuie analizați înainte ca medicul să recomande nașterea naturală după cezariană, însă cei mai importanți sunt:
      1.Motivul și condițiile pentru care s-a efectuat prima cezariană
      În cazul în care motivele au fost întemeiate și acestea se repetă și în sarcina curentă, nașterea vaginală trebuie analizată foarte atent. “Aici ne referim la toate condițiile care țin de oxigenarea fetală, funcția placentară și greutatea fetală la sfârșitul trimestrului 3 de sarcină, localizarea placentei sau alte patologii asociate: fibroame, anomalii uterine”, spune dr. Radu Botezatu. 
      2. Modul de vindecare al cezarienei anterioare
      Contează foarte mult cum s-a vindecat operația de cezariană, deoarece în cazul în care a avut loc o infecție, există posibilitatea că cicatricea formată să nu fie suficient de solidă. 
      3.Vârsta gestațională la care s-a efectuat cezariana și felul inciziei
      Ghidurile actuale contraindică travaliul pe uter cicatricial în cazul unei incizii uterine clasice (verticale) fiind cunoscut riscul crescut de ruptură uterină.
      După cum ne spune medicul, istoricul familial contează mai puțin decât istoricul personal în luarea acestei dezicii. Riscul de complicații severe al uterului cicatricial este în cea mai mare parte pe timpul travaliului, astfel când gravida se află în travaliu ea trebuie să avertizeze de urgență personalul medical dacă observă o sângerare abundență bruscă, o durere importantă suprapubiană sau oprirea bruscă a contracțiilor uterine și a mișcărilor fetale.
      Avantajele nașterii naturale
      Este dovedit științific faptul că riscul de complicații precum sângerări, infecții sau de tipul celor embolice este mult mai scăzut în cazul nașterii naturale în comparație cu cea prin cezariană. De asemenea, nou-născutul va avea imunitatea mai bine dezvoltată și un risc mai scăzut de obezitate și boli astmatice în decursul vieții. Mai mult, există și avantajele ce țin de confortul pacientei, și anume: o recuperare mult mai rapidă, lactație instalată repede, mobilizare imediat după naștere și o durere mult mai mică.
      În schimb, operația cezariană predispune și la anumite complicații specifice pe termen lung ce pot influența semnificativ o viitoare sarcină. “Printre cele mai serioase se numără inserția anormală a viitoarei placente (pe zona cicatricială, placentă cu aderența anormală) care predispune la complicații severe hemoragice ce pot pune viața pacientei în pericol la o viitoare naștere. O altă complicație este ruptura uterină în cazul unui travaliu ulterior, zona cicatricială fiind o porțiune cu rezistență scăzută a peretelui uterin, care poate pune atât viața mamei cât și a nou-născutului în pericol”, explică medicul Radu Botezatu. 
      Frica de durere, un motiv adesea invocat de româncele care optează pentru cezariană
      Incidența în creștere a operației cezariene în România este într-adevăr cauzată în mare parte și de gravidele care aleg calea mai ușoară de a naște, neluând în calcul sau nefiind informate complet cu privire la recuperarea, riscurile și complicațiile posibile pe termen lung ale operației cezariene. “Unele dintre motivele invocate de gravidele care solicită cezariană sunt: frică de durere, teamă de imprevizibil (travaliul se poate declanșa oricând, inclusiv noaptea sau în weekend) astfel medicul curant poate fi sau nu disponibil în acel moment, teamă legată de posibilele rupturi perineale la naștere și, nu în ultimul rând, dorința unora de a planifica o anumită dată pentru naștere”, spune dr. Radu Botezatu. 
      eva.ro
    • maria981s
      De maria981s
      De cele mai multe ori, Meghan Markle isi contureaza ochii cu maro inchis, insa recent, la Centenarul Armistitiului, a fost zarita cu un machiaj mai subtil.  

      Un expert in make-up a dezvaluit ca linia maro deschis de la baza ochiului nu este intamplatoare, ci un truc eficient de a ascunde oboseala: "Meghan pare sa aiba o linie fina de eyeliner nude la baza ochilor. Imi place acest aspect, si eu il folosesc des, mai ales atunci cand clientele mele au o zi grea".  

      "Acest truc face ca ochii sa para mai mari si mai luminosi. Totodata, ascunde roseata si oboseala si te face sa arati ca si cum ai avut o noapte lunga si odihnitoare", a declarat make-up artistul Francesca Abrahamovitch.  
      perfecte.md
    • maria981s
      De maria981s
      Sfaturile de mai jos sunt culese si adaptate din cartea “100 de retete preparate de tine, pentru tine”, a frantuzoaicei Joséphine Fairley. Prima recomandare a lui Joséphine Fairley pentru perioada de iarna, dar nu numai, este hidratarea si respectarea celor doi litri de lichid pe zi.
      Mic dejun pentru vitalitate

      Temperaturile scazute solicita organismul, iar in consecinta metabolismul are nevoie de proteine de calitate, de minerale si de multe vitamine. Masa de dimineata este mai importanta ca niciodata in perioada rece. Asa ca mananca dimineata.
      Cele mai bune solutii: un ou tare, o felie de paine integrala cu miere si o cafea sau o bucata de carne alba si cateva bucatele de legume sau cereale si lapte ori iaurt. Dar, indiferent ce alegi, adauga o salata de fructe si legume crude, care te va face sa ai o zi minunata.
      Reteta preferata a lui Joséphine Fairley: un mar sau o para, o mandarina sau o portocala, obligatoriu un morcov mic, boabele unui ciorchine de strugure sau o lingura de stafide, cateva picaturi de suc de lamaie proaspat stoarsa, 15-20 de picaturi de propolis lichid (il gasesti in magazinele de tip plafar), totul amestecat cu o lingurita de miere si putina apa. Amesteca toate aceste ingrediente curatate si taiate in bucatele si consuma salata, cu tot cu sucul lasat, imediat dupa ce a fost facuta.
      La capitolul timp operatiunea inseamna fix cinci minute. Combinatia iti asigura pilula de sanatate si energie pentru urmatoarele 24 de ore.
      Reteta pentru un ten de papusa

      Marea problema o reprezinta variatiile de temperatura si aerul uscat, in urma incalzirii centralizate.
      Ceea ce rezulta este un ten ofilit, tern, o fata palida si lipsita de stralucire, care tanjeste dupa soare. Solutia: o masca binefacatoare, capabila sa hraneasca pielea in profunzime si sa-i redea stralucirea din mijlocul verii.
      Ingredientele sunt simple si le gasesti in toate magazinele naturiste: o lingura de argila alba, o lingurita de spirulina pudra (se gaseste si in farmacii si in magazinele naturiste ambalata in borcane de 200 grame), o jumatate de lingurita de ulei din nuci de Macadamia (de la plafar), trei-cinci picaturi de ulei de lamaie, vitamina E (o capsula cu ulei – de la farmacie).
      Amesteca spirulina cu argila. Adauga uleiurile si putina apa plata pana rezulta o pasta groasa. Intinde masca pe fata bine curatata si lasa masca sa actioneze 10 – 15 minute.
      Este recomandata o data pe saptamana, pana vine primavara.
      Gomaj pentru corp

      Sa nu te mire ca ai tendinta sa te neglijezi, in perioada rece. Toate femeile fac asta. Pe de o parte, din cauza lipsei de timp, pe de alta, din cauza faptului ca esti infofolita si pielea nu mai este un “accesoriu”.
      Uitam mai ales genunchii, pielea de pe picioare, care sufera din cauza lipsei de aer si de lumina, ascunsa in spatele ciorapilor si al pantalonilor. La fel si coatele si, nu in ultimul rand, umerii si spatele. Poti compensa toate acestea prin gomaj, care face pielea sa straluceasca si sa astepte nerabdatoare primavara.
      Ingrediente: trei linguri cu zahar, pudra de migdale (o poti prepara in casa din migdale macinate), ulei de seminte de struguri (il gasesti in magazinele de tip plafar sau chiar in supermarket), 20 de picaturi de ulei de migdale.
      Amesteca toate ingredientele si maseaza-ti pielea dupa ce te-ai spalat bine cu un gel de dus. Foloseste o manusa mai aspra cu miscari circulare. Gomajul este foarte eficient daca il aplici de doua ori pe saptamana.
      Masca de par, magica

      Efectele frigului, combinate cu salurile si caciulile, la care se adauga poluarea si aerul uscat, sunt devastatoare pentru parul tau. Isi pierde stralucirea, vitalitatea, iar despre volum nici nu mai poate fi vorba.
      Solutia este aceasta masca minunata, care ii reda bogatia si care il intretine si sub caciula si in aerul climatizat si uscat. Ingrediente: un ou, o lingura de ulei de jojoba (care poate fi inlocuit si cu ulei de masline), o lingura de gel de aloe vera (in magazinele naturiste), o lingura de miere. Incalzeste uleiul amestecat cu mierea la bain-marie cateva minute. Adauga gelul de aloe si oul (intreg) batut bine inainte si intinde masca pe parul curat si ud, de la radacina la varf. Cantitatile sunt ideale pentru par mediu. Daca ai parul lung, prepara reteta o data si jumatate.
      Suporta masca pe par o data pe luna, circa trei ore. Acopera-ti parul cu o folie de plastic, astfel incat sa nu-ti fie nici frig, iar parul sa ramana umed. Indeparteaza masca folosind doar apa calda din abundenta.
      Dulceata de inger, pe mainile tale

      Din pacate, iarna neglijam inclusiv mainile si unghiile. O eroare grava, pentu ca pielea isi pierde elasticitatea, iar unghiile, mai ales din cauza variatiilor de temperatura, devin casante. Efecte minunate are combinatia de trei linguri de ulei de ricin, trei linguri de ulei de masline (uleiul de floarea soarelui este la fel de bun), amestecate cu sucul de la o lamaie. Incalzeste putin amestecul si inmoaie-ti mainile 15 minute, o data pe saptamana. Dupa ce a trecut un sfert de ora, maseaza-ti palmele, incheieturile si articulatiile. Spala mainile cu apa si sterge-le cu un prosop. Ingerii vor visa mangaierea mainilor tale!
      Frumusetea este sanatate la interior

      Toamna si iarna, organismul are nevoie apararea sistemului imunitar ca sa faca fata tuturor atacurilor virale si bacteriene.
      Solutia este sa detoxifici si sa-ti protejezi caile respiratorii. Combina trei linguri de cimbru, cu trei linguri de echinaceea uscata (in magazinele de tip plafar sau bio) si doua linguri de frunze de eucalipt (uscat, tot din magazinele de tip plafar sau bio). Adauga coaja de portocala, pentru aroma. O lingurita de amestec este suficienta pentru o cana de ceai, iar cantitatea de plante este suficienta pentru cate un ceai in fiecare seara, vreme de doua saptamani.
      Bea ceaiul indulcit cu miere, impreuna cu o felie de lamaie. Este o incredibila pavaza impotriva virozelor de iarna!
      femeia.ro
    • maria981s
      De maria981s
      Consumul de zahăr adăugat a arătat contribuții majore la doza de calorii consumate de fiecare adult și copil zilnic! Consumul ridicat de zahăr se conectează cu îngrășarea și efecte extrem de negative asupra glicemiei. Acestea sunt deja două elemente care pot avea un impact negativ asupra sănătății fiecăruia, respectiv două motive întemeiate pentru a renunța la zahăr! 
      Stevia este un îndulcitor pe bază de plante cu zero calorii! Dacă alegeți să înlocuiți zahărul de masă cu un extract de stevia de înaltă calitate, vă va ajuta nu doar în scăderea consumului zilnic de zahăr, dar și în scăderea caloriilor care vă vor ajunge în corp. Păstrând aportul de calorii la un nivel sănătos, veți reuși să alungați obezitatea la fel ca și alte probleme de sănătate des întâlnite, precum diabetul.
      Slăbește sănătos fără să renunți la dulciuri! 
      Cu toate acestea, înlocuirea zahărului cu o alternativă sănătoasă, este recomandată nu doar persoanelor la care există riscul de diabet ci și la persoanele care pur și simplu își doresc să slăbească!
      Dacă vă confruntați cu kilograme în plus de care nu reușiți nici cum să scăpați, motivul poate varia, însă cel mai des întâlnit este excesul de calorii.
      Stevia, ceva dulce fără calorii!

      Caloriile pot fi reduse, fără să vă cântăriți fiecare masă și fără să cheltuiți o avere pe programe dietare! Tot ce trebuie să faceți este să renunțați la zahăr, însă nu la dulce!
      clickpentrufemei.ro
  •