Încălzirea globală ne afectează pielea. Iată ce spun dermatologii!


    Medicii dermatologi atenţionează că încălzirea globală reprezintă un pericol pentru piele şi ne recomandă fotoprotecţie încă din luna aprilie. Temperaturile atipice pentru începutul primăverii se resimt la nivelul întregului organism. În aceste condiţii, pielea are de suferit, iar medicii dermatologi ne explică de ce.

“La ieşirea din sezonul rece, pielea este palidă şi mai vulnerabilă la lumina. Cei alergici pot dezvolta în acest sezon urticarie solară care apoi diminuează pe măsură ce expunerea se repetă. Sunt unele afecţiuni ale pielii care se amplifică la lumină. Reacţia de bronzare este de fapt o apărare a pielii agresată de UV”, afirmă dermatologul Mihaela Leventer.

 

Despre protecţia solară se vorbeşte de ani de zile. Însă puţini sunt cei care o aplică riguros primăvara. Motivele?

 

“Românii nu au o obişnuinţă a fotoprotecţiei nici mecanice, nici cu ajutorul cosmeticelor. De obicei, îşi pun problema unei fotoprotecţii doar atunci când pleacă în concediu la mare sau dacă au avut în antecedente momente neplăcute legate de expunerea la radiaţia luminoasă. Începând din aprilie pielea trebuie să fie îngrijită şi cu produse de fotoprotecţie. În general, românii obişnuiţi cu 4 sezoane nu consideră soarele de primăvara periculos”, este de părere coordonatoarea Dr Leventer Centre.

 

Însă această convingere nu este lipsită de riscuri. Mărturie stă şi numărul tot mai mare de pacienţi care ajung la medic cu probleme de piele cauzate de soarele din ce în ce mai agresiv.

 

“Apar pete cafenii numite pistrui dacă sunt de dimensiuni mici, sau lentigine dacă au un diametrul peste 10 mm. Unele persoane fac chiar pete compacte maronii. Vasele de sânge se dilata şi pe faţă, vorbim de cuperoză. Ridarea accentuată este iar foarte vizibilă pe tenul celor care au stat mult la soare în timpul vieţii. În plus, pot apărea leziuni precanceroase numite keratoze actinice sau solare sub forma unor pete roz aspre şi chiar cancere de piele din aceste leziuni sau direct pe zone fotoexpuse”, avertizează medicul Mihaela Leventer.

 

În aceste conditii, dermatologii recomandă o evaluare a pielii înaintea sezonului estival pentru a depista eventuale leziuni sau aluniţe care trebuie îndepărtate sau doar protejate.

 

one.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.