Sport, concert și mulți prieteni. Ediția a III-a a festivalului „Bucurie în Mișcare”, susținut de Kaufland, a luat sfârșit


    În ziua de duminică, 9 septembrie, iubitorii distracției și a modului sănătos de viață s-au reunit pentru a celebra sportul la festivalul „Bucurie în Mișcare”, implimentat pentru al III-lea an consecutive cu suportul Kaufland! Alături de familie și prieteni, vizitatorii au avut parte de jocuri team-building, tir cu arcul, mascote și multe alte distracții pentru pici și adulți. Seara a fost culminată de un concert de la Moldovan National Youth Orchestra și Alex Calancea Band. 

alex calancea band.jpg

Pe parcursul zilei, în toate zonele festivalului s-au desfășurat activități pentru mic și mare, la care au avut posibilitatea să participe toți.  Ediția a III-a a venit cu noi surprize la zona de team-building, care a unit grupurile de prieteni și a creat unele noi. 

tir cu arcul.jpg

Nu a rămas neobservată și zona Jocurilor Copilăriei, unde toată ziua împrejur copiii, împreună cu părinții săi  s-au amuzat la tragerea cu arcul, fun basketball și fotbal target. Tot în această zonă, picii au încercat săritul în saci. 

sarit in saci.jpg

Cei mai mici vizitatori Bucurie în Mișcare au avut parte și de o serie de master-classuri și face painting la festival. Aceștia s-au transformat în eroii lor preferați și s-au jucat cu mascotele preferate: Minionul și Hello Kitty. Voluntarii festivalului s-au asigurat că picii primesc doza maximă de distracție și au lansat baloane de săpun uriașe împreună cu ei. 

fotbal.jpgvolei.jpg

Tot pe teritoriul festivalului au avut loc două cupe sportive: la fotbal și volei. Cupa la fotbal s-a desfășurat între echipele de copii, iar acea la volei i-a pus în mișcare pe studenți. Echipele câștigătoare au fost anunțat și premiate de asemenea în ziua festivalului. 

fitball.jpgcupa la fotbal.jpgteam building.jpgmaster-class.jpg

În zona scenei, s-au desfășurat manifestații sportive, prezentate de antrenori, alături de echipele lor de învățăcei. Aici am urmărit dansuri moderne și orientale, reprezentații taekwondo, yoga, fitball iar după amiază a avut loc și un flash mob „Bucurie în Mișcare”. 

„La a trea ediție a Festivalului spunem cu Bucurie că am crescut, iar în cei 3 ani de prezență în Moldova am reușit să creștem ca o mare comunitate de oameni care iubesc si aleg mișcarea. Proiectul îi provoacă pe toți iubitorii de sport să promoveze un mod sănătos de viată și mișcarea în comunitate. Suntem extrem de recunoscători tuturor partenerilor și prietenilor acestui minunat proiect pentru aportul adus în realizarea activităților și desfășurarea Festivalului.”, menționează Coordonatorul „Bucurie în Mișcare Moldova”, Olga Cortac.

Bucurie în Mișcare este un eveniment de suflet pentru noi. Este vorba despre mișcare, prieteni, sport, competiție, joacă și momente petrecute împreună cu cei dragi. Suntem foarte fericiți că este primit cu așa un entuziasm și de către cetățenii din Chișinău. Deja așteptăm ediția viitoare.”, a adăugat și Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland România. 

Finalul feeric al festivalului a început când a ieșit în scenă Moldovan National Youth Orchestra cu un spectacol de muzică și lumini. Succedând trupa MNYO, în scenă și-au făcut apariția băieții de la Alex Calancea Band și Lupii. Seara a fost încheiată sub note de etno-rock și mișcări de horă! 

 





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.