Fără mezeluri și crenvurști! Va fi interzisă carnea procesată în grădinițe și școli


    „Va fi interzisă carnea procesată(mezelurile și crenvurștii) în cantinele pentru copiii din instituțiile școlare și preșcolare”. Declarația a fost făcută de către ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, informează Agora.

Ordinul a fost semnat astăzi de către ministrul Glavan și urmează să fi publicat în Monitorul Oficial în următoarele zile.

 

„O dată cu intrarea în vigoare a ordinului semnat va fi interzisă carnea procesată în cantinele pentru copiii din instituțiile școlare și preșcolare. Este vorba de mezeluri și crenvurști, în special. Vom face posibil ca să înlocuim carnea procesată cu carnea proaspătă. Costurile financiare nu va fi mai mari. Vom reduce consumul de grăsimi și zahăr. Vom reveni la acele 60 de minute de sport zilnic - obligatoriu”, a specificat ministrul.

 

Potrivit ministrului Glavan, copiii trebuie să consume fructe și legume - zilnic. „Practic fiecare al doilea copil este bolnav - urban. Unul din patru este sănătos - rural. Nu este normal. Noi trebuie să introducem noi meniuri”, a subliniat ministrul.

 

De asemenea, Glavan a recunoscut că în noul meniu se va micșora cantitatea de napolitane, biscuiți și orice alte produse făinoase pe care le consumă un copil pe parcursul zilei.

 

În următoarea perioadă urmează să fie creat un grup de lucru care se va ocupa cu monitorizarea noului meniu și implementarea acestuia.

 

agora.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Неужели!! А почему бы сразу в этот же приказ не внести и те же печеньки, вафельки прочие сладости о которых упомянули выше? зачем 2 раза делать одно и тоже?

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Потому что мы подписывали петицию против сосисок

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Так себе(

Postat

Она сказала, что стоимость не вырастет. Такие "реформы" каждый дурак может провести. Запретить сосиски и дать морковку. И так одними крупами давятся эти дети, теперь даже сосисок не увидят. Наподписывали(((

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vallentina

Postat

Она сказала, что стоимость не вырастет. Такие "реформы" каждый дурак может провести. Запретить сосиски и дать морковку. И так одними крупами давятся эти дети, теперь даже сосисок не увидят. Наподписывали(((

согласна, что наподписывали...

сосиски убрали, да, а что будет вместо?

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.