
Scopul campaniei este de a informa și sensibiliza opinia publică privind prevenirea și combaterea violenței în familie. Avocați, psihologi și polițiști au ajuns în 10 orașe din Republica Moldova pentru a schimba modul de percepere de către cetățeni a fenomenului violenței în familie, pentru ca ulterior să avem modificarea atitudinii și a comportamentului față de acesta. De asemenea, ne dorim o implicare mai activă din partea cetățenilor în prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, de a contribui la o mai bună informare a victimelor și a potențialelor victime ale violenței în familie privind drepturile prevăzute de lege și acordarea consultațiilor juridice gratuite.
ORAȘELE UNDE SE DESFĂȘOARĂ CAMPANIA DE INFORMARE:
Edineț, Rezina, Călărași, Orhei, Fălești, Criuleni, Comrat, Telenești, Cahul, Bălți
La finalul Campaniei ”Protejează familia de violență”, printr-un parteneriat cu Direcția Cultură a Municipiului Chișinău va avea loc un concert de muzică în aer liber, cu orchestra simfonică condusă de Dumitru Cârciumaru și interpreți naționali, care are ca scop să sensibilizeze opinia publică că violența în familie este o problemă a întregii societăți, nu doar a victimelor și nu doar a instituțiilor statului.
Evenimentul a fost denumit generic: “Păstrează iubirea. Protejează familia de violență”.
Campanii de informare pe subiectul victimelor violenței în familie sunt organizate de către Promo-LEX de două ori pe an începând cu anul 2013.
Invitați:
Lilia Potîng, juristă Asociația Promo-LEX