
Pentru CCF/HHC Moldova, pregătirea școlară presupune un proces mult mai complex, prin care asistăm peste 300 de copii pe an. Copii reveniți în noile școli comunitare din apropierea casei lor, au nevoie de susținere pentru integrare. În special este vorba de cei cu cerințe educaționale speciale, care au nevoie de suport calificat pentru adaptarea la educație incluzivă, precum și copii din familii vulnerabile care riscă să abandoneze școala din cauza sărăciei familiilor lor.
Echipa de profesioniști CCF/HHC Moldova vine în susținerea școlilor, cadrelor didactice în procesul de creare a condițiilor pentru adaptarea tuturor copiilor, indiferent de condițiile lor fizice, intelectuale, sociale, emoționale, etnie, religie sau dizabilitate.
Campania ’’Ghiozdanul bucuriei” vine cu un apel către publicul larg, prin care îndeamnă fiecare doritor de fapte nobile, să susțină un copil (sau mai mulți, de exemplu un grup de frați, etc) pentru pregătire către un nou an școlar.
“Prin această campanie vrem să le demonstrăm copiilor că le suntem alături, iar școala este o etapă importantă în creșterea și dezvoltarea lor. Iar familiilor acestora vrem să le oferim sprijinul de care au nevoie, pentru depășirea situațiilor de criză”, a menționat Liliana Rotaru, Președintele CCF/HHC Moldova despre Campania GHIOZDANUL BUCURIEI.
Campania va dura până pe 26 august, timp în care vă suntem la dispoziție pentru detalii, propuneri și colectarea donațiilor. La începutul lui septembrie vom împărtăși din emoțiile și mesajele copiilor, din care poți face parte și tu.
Contactați-ne la 022 243 226 sau la 079696956