Vitamine și minerale care ajută la creșterea fertilității


    Studiile arată că între 10% și 20% dintre femeile care doresc să rămână însărcinate nu reușesc să obțină sarcina în primul an de încercări

phc25m23eo2qbwe.jpg

Alimentele consumate sunt importante pentru întregul organism, inclusiv pentru funcția de reproducere. De aceea, dacă îți dorești un copil, este necesar ca printr-o dietă echilibrată să îți procuri vitamine, minerale, aminoacizi esențiali.

Vitamine din complexul B

Vitaminele B – B3 (niacina), B6 (piridoxina), B9 (acidul folic), B12 (cobalamina) – joacă un rol important în formarea și funcționarea normală a celulelor. Toate tipurile de celule, inclusiv celulele reproducătoare, sunt dependente de nivelul vitaminelor B. Dintre acestea, atunci când vine vorba despre fertilitate, vitamina B9 sau acidul folic este cea mai cunoscută.

Acidul folic este esențial atât pentru creșterea șanselor de obținere a sarcinii, cât și pentru dezvoltarea normală a fătului. De aceea, suplimentele cu acid folic sunt recomandate din perioada de preconcepție până la apariția primelor simptome sarcina. Deficitul de acid folic este implicat în apariția unor dereglări hormonale, tulburări de ovulație, sindromul ovarelor polichistice. Toate acestea reprezintă cauze ale infertilității.

Vitaminele B pot fi procurate din alimentație: legume cu frunze verzi, cereale integrale, semințe, nuci, leguminoase, carne, ouă.

Vitamina C

După cum bine știm, vitamina C este un puternic antioxidant care ajută la menținerea sănătății țesuturilor și la funcționarea sistemului imunitar. Rolul antioxidant este important și în fertilitate. Impactul negativ al radicalilor liberi se răsfrânge și asupra structurilor aparatului reproducător feminin. Or, vitamina C are capacitatea de a neutraliza radicalii liberi, reducând stresul oxidativ de la nivel celular.

Principalele surse naturale de vitamina C sunt fructele și legumele proaspete.

Vitamina D

Nivelul scăzut de vitamina D este asociat cu infertilitatea, tulburări ovulatorii și riscul de endometrioză. Cercetările au demonstrat că sistemul reproducător feminin conține receptori pentru vitamina D, ceea ce indică necesitatea ei pentru susținerea fertilității. Vitamina D este singura vitamină care poate fi sintetizată de organism, dar pentru aceasta este nevoie de expunerea la soare. Pentru că vitamina D se produce în piele, sub acțiunea razelor ultraviolete. În sezonul rece, din cauza lipsei luminii solare, majoritatea oamenilor au deficit de vitamina D. De aceea, trebuie asigurată din suplimente alimentare și surse alimentare (pește, unt, ficat, ciuperci).

Calciul

Acest mineral  joacă un rol important nu doar pentru sănătatea oaselor, ci și pentru echilibrul hormonal. Sunt studii care au constatat că femeile care au un nivel normal de calciu în organism prezintă un risc mai mic nu doar de osteoporoză, ci și de endometrioză și probleme legate de ovulație. Cele mai cunoscute surse alimentare de calciu sunt lactatele, dar și legumele cu frunze verzi, semințele de in, soia, citricele.

Fierul

Necesar pentru formarea și funcționarea normală a globulelor roșii, fierul este implicat și în capacitatea de obținere a unei sarcini. Deficitul de fier conduce la anemie. Or, anemia este una dintre cauzele infertilității la femei. Pentru a avea suficient fier în organism este bine să ai o dietă echilibrată din care să nu lipsească produsele din carne, pește, ouă, spanac.

Seleniul

Este un mineral care joacă un rol important în activitatea normală a axei hipotalamus – glanda tiroidă – ovare. Cele mai bogate alimente în seleniul sunt nucile braziliene. O singură nucă de Brazilia asigură doza zilnică recomandă de seleniu. Alte surse sunt tonul, sardinele, creveții.

Zincul      

Antioxidant puternic, zincul este implicat de asemenea în imunitate, regenerare celulară, fertilitate. Deficitul de zinc este asociat cu lipsa ovulației. Printre alimentele bogate în zinc se numără fructele de mare, carnea de curcan, nucile caju, ciupercile, năutul, semințele de dovleac.

tabu.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      În ciuda proporțiilor sale, ficatul își desfășoară atât de importanta activitate cel mai adesea în tăcere, fără a da semne că se află într-o situație disperată decât atunci când este prea târziu.
      Tocmai de aceea, e imperios necesar să ai grijă cu dedicație de sănătatea ficatului tău. În acest sens, programele de detox care luaseră cu asalt universul sănătății acum câțiva ani ne promiteau un organ mai sănătos prin purificare. Curând a luat însă avans o nouă direcție: dacă ne-am îngriji de ficatul nostru prin nutriție? În acest sens, află care sunt vitaminele de care are nevoie ficatul tău, pentru a-i potența activitatea!
      De ce este atât de important ficatul?
      Ficatul desfășoară unele dintre cele mai importante funcții în corp, fiind principalul organ care ne protejează de propriile alegeri nocive de viață. Detoxificând, epurând, susținând digestia sau formarea cheagurilor de sânge, ficatul stă practic la baza sănătății tale.
      Cea mai importantă funcție a ficatului este aceea de detoxifiere, eliminând substanțe toxice ce pot fi conținute de medicamente, mâncăruri sau hormoni. Astfel, fie că ai băut un pahar de vin sau ai mâncat o pungă de chipsuri, bietul ficat se va ocupa să șteargă urmele „nesăbuinței tale”, prin urină sau scaun. De asemenea, ficatul filtrează și purifică sângele.
      Tot ficatul este cel care contribuie la reglarea metabolismului, extrăgând zahărul din sânge și transformându-l în glucoză, ce va fi folosită când scade glicemia, iar tu ești lipsită de energie.
      Secreția bilei, depozitarea vitaminelor și a mineralelor, stocarea sângelui folosit apoi drept rezervor în situații de urgență cum este șocul hipovolemic, sunt alte funcții de seamă pe care și le asumă ficatul. Mai avem nevoie să îți explicăm de ce ficatul este considerat a fi unul dintre cele mai importante organe din corp, în aceste condiții?
      4 vitamine de care ficatul are mare nevoie
      În ceea ce privește relația dintre menținerea sănătății ficatului și nutriție, studiile au demonstrat că există o corelație importantă. Deși mai sunt încă necesare cercetări în acest sens, un lucru este sigur: ai grijă prin alimentație de ficatul tău și te va răsplăti cu aceeași dedicație.
      Iată care sunt vitaminele ce vor menține sănătatea ficatului tău!
      Vitamina E
      Unul dintre cei mai potenți antioxidanți, vitamina E protejează celulele și țesuturile de radicalii liberi din atmosferă, iar dacă nu ți se pare o misiune nobilă, află că stresul oxidativ produs de aceștia poate cauza afecțiuni grave, precum cancerul sau bolile cardiovasculare. Dar vitamina E este considerată și un aliat prețios în cazul bolii ficatului gras non-alcoolic, o serie de afecțiuni hepatice prezente la cei care nu consumă alcool sau se delectează cu el în cantități moderate.
      Această relație a fost demonstrată și în cadrul unui studiu din 2018, publicat în revista Antioxidants. Conform acestuia, vitamina E reduce stresul oxidativ în cazul pacienților diagnosticați cu boala ficatului gras non-alcoolic, deși mai sunt necesare cercetări în acest sens.
      Vitamina C
      Precum vitamina E, și vitamina C are calități antioxidante importante, fiind de asemenea necesară pentru combaterea radicalilor liberi. De data aceasta, relevant este un studiu apărut în revista Nutrients în 2014, care pleca de la premisa că o deficiență a vitaminei C poate provoca dezvoltarea bolii ficatului gras.
      Vitamina B12
      Solubilă în apă, vitamina B12 este prezervată la nivelul ficatului, de aici fiind evidentă și relația specială dintre ele. Corelația ulterioară este realizată tot prin intermediul bolii ficatului gras non-alcoolic: un studiu publicat în 2018 în revista Nutrients ajungea la concluzia că nivelurile scăzute de B12 pot agrava afecțiunea despre care ți-am vorbit mai sus.
      Vitamina D
      Numită și „vitamina soarelui” deoarece este produsă odată cu expunerea la astrul zile, vitamina D este probabil cel mai important nutrient pentru ficat. Iar dacă te mai îndoiești de potența sa, află că vitamina D este convertită într-o sursă nutrițională disponibilă din punct de vedere biologic pentru organism tocmai prin intermediul ficatului.
      Conform unui studiu din septembrie 2017, deficiența de vitamina D este prezentă azi covârșitor mai ales în statele puternic dezvoltate și industrializate din emisfera nordică, în care oamenii petrec puțin timp afară, prin natura profesiilor și a stilului de viață sedentar. Dar cercetarea a nuanțat și un aspect mai puțin cunoscut, anume acela că deficiențele de vitamina D erau corelate și cu afecțiuni precum obezitatea, diabetul de tip 2 sau boala ficatului non-alcoolic.
      Mai mult, suplimentarea nivelurilor de vitamina D putea ușura manifestarea și simptomele bolii ficatului non-alcoolic, un motiv în plus să mizezi pe această vitamină.
      Firește, soluția nu este să te expui zilnic la soare, neprotejat, mai ales în condițiile creșterii cantității de radiații periculoase cu care ne confruntăm azi. Din fericire, există suplimentele cu vitamina D.
      divahair.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Shoturile de vitamine sunt o bună modalitate de a îmbunătăţi imunitatea, dar nu uitaţi că doar băuturile nu sunt suficiente.
      Shot de lămâie şi ghimbir
      Număr de shoturi:2
      Ingrediente:
      - miere 2 lingurițe
      - sucul de lămâie2  buc.
      - ghimbir 20 g
      - ardei iute½ linguriță
      1. Sucul se încălzeşte, în el se dizolvă mierea şi ardeiul.
      2. Ghimbirul se taie cuburi mici și se bate în blender împreună cu amestecul de lămâie şi miere pentru a obţine o masă omogenă

      Shot de morcovi cu mirodenii
      Număr de shoturi:2
      Ingrediente:
      - morcovi 1 buc. (100 g)
      - miere 2 lingurițe
      - curcuma1 linguriţă
      - scorţişoară 1 linguriţă
      1. Se încălzesc 100 ml de apă și se dizolvă mierea cu mirodeniile în ea.
      2. Morcovii se taie cuburi mici și se bat în blender împreună cu apa caldă pentru a obţine o masă omogenă.
      Shot de grepfrut şi cătină
      Număr de shoturi:2
      Ingrediente:
      - sucul de la un grepfrut 1 buc.
      - cătină congelată100 g
      - miere 2 linguriţe
      - piper negru1 linguriţă
      1. Sucul se încălzeşte, în el se dizolvă mierea şi piperul negru.
      2. Cătina se amestecă în blender împreună cu amestecul de miere şi grepfrut până se obţine o masă omogenă

      omactiv.md
    • julia122997
      De julia122997
      Ce să consume bărbații
      Dieta joacă un rol important în tratarea infertilității. Bărbații ar trebui să mănânce cât mai natural și să renunțe la carne, pentru o anumită perioadă de timp, pentru detoxifiere. Va consuma, în schimb, nuci, semințe de dovleac și de floarea-soarelui, năut sau linte. Alte alimente care ajută sunt: țelina crudă (rădăcini și frunze), mărarul, ceapa, usturoiul, laptele de capră, uleiul de măsline virgin și cerealele integrale.
      Ce să consume femeile
      Și la femei, tratamentele naturiste ar trebui însoțite de un regim de viață sănătos și cu o alimentație cât mai naturală, cu cât mai puțini aditivi alimentari, fără conservanți. Amândoi soții ar trebui să renunțe la consumul excesiv de alcool și la fumat, să aibă activitate fizică (preferabil cel puțin o jumătate de oră de efort susținut pe zi, de cinci ori pe săptămână). Femeile ar trebui să țină cont și să nu aibă kilograme în plus, dar nici să nu fie prea slabe. S-a constatat că, multe femei obeze sau subponderale au probleme de fertilitate.
      Ceaiul verde dublează șansele de concepție
      În Statele Unite, cercetătorii au observat că femeile care beau mai mult de o jumătate de cană ceai (negru sau verde) pe zi au avut o creștere semnificativă a fertilității, comparativ cu cele care nu consumau ceai. Se pare că efectul acesta este dat de două componente polifenoli și xantină, substanțe care contribuie la eliberarea de ovule sănătoase. Totuși, în timpul sarcinii este contraindicat.
      Vitaminele C și E mențin echilibrul hormonal
      Pentru menținea echilibrului hormonal, femeile au nevoie de vitaminele C și E. Administrarea lor a dus la creșterea spectaculoasă a fertilității. Cel mai bine ar fi să iei aceste vitamine din alimentație. Vitamina C o găsești în cătină, măceșe, coacăze negre, kiwi, broccoli, vărză de Bruxelles, citrice, pepene galben, spanac, varză verde crudă. Uleiul de cătină, de măsline presat la rece, de soia și miezul de nucă au un conținut ridicat de vitamina E.
      Brânca-ursului, supliment alimentar pentru probleme hormonale
      Dacă sterilitatea este pe fond hormonal, planta numită brânca-ursului poate fi ceea ce ai nevoie, pe lângă dieta pentru fertilitate. Este de ajutor atât femeilor, cât și bărbaților, fiind un stimulent hormonal și tonic sexual. Stimulează producerea ovulelor și este utilă și în cazul femeilor care au intrat prematur în menopauză. Cele care au ciclul neregulat vor scăpa, cel mai probabil de această problemă. Pentru bărbați acționează ca leac împotriva impotenței cauzate de probleme vasculare, hormonale și chiar psihice pentru că este vasodilatator și stimulează producția de hormoni masculini. Crește concentrația de spermatozoizi și motricitatea lor. Pentru a fi eficient, tratamentul trebuie făcut între trei și șase luni. De obicei, se ia câte o linguriță de tinctură diluată în 100 ml apă de patru ori pe zi.
      libertateapentrufemei.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Se distruge însă extrem de ușor în contact cu lumina. Dar și dacă tăiați fructele ori legumele. Vegetalele din supermarket nu o conțin.
      Nu există episod de viroză, mai ales în plin sezon, în care tratamentul să nu fie completat de recomandarea de a lua vitamina C. Din tot felul de surse, inclusiv din alimentație. 
      E bine să știm totuși că vitamina C din frunze, fructe ori legume se distruge la 24 de ore după recoltare.
      Corpul uman nu poate să producă Vitamina C, de aceea are nevoie să și-o ia din surse exterioare. Consumă cantități uriașe în timpul efortului fizic, dar și în perioadele cu infecții. 
      Cantitățile mari sunt metabolizate când sunteți supuși stresului psihic ori chimic, ceea ce înseamnă poluarea făcută de mașini ori țigări.
      Spre exemplu, o singură țigară determină organismul uman să consume 25 de mg de Vitamina C. Această în condițiile în care necesarul zilnic este de 100 de miligrame.
      De unde o luăm iarna? Din frunze proaspete, dar nu din legume și fructe care stau în raft.
      Mihaela Bilic, medic nutritionist: „Vitamina C la 48 de ore de la cules scade la mai puțin de jumătate și atunci important e să mâncăm legume congelate, murate, gătite. Aduc mai mult decât Vitamina C în organismul nostru.”
      Dacă aveți fructe care se mențin și iarna, mere ori pere, nu le luați această vitamină prin tăiere în felii. Mărul ori para de iarnă se consumă ca atare.
      Ion Ion, Facultatea de Chimie Aplicată: „Vitamina C este un compus organic care se oxidează foarte ușor. Când ați tăiat un măr, se oxidează imediat. Produsul oxidat nu mai e bun.”
      Dragoș Peteu, medic homeopat: „Toată lumea e convinsă că lămâile au multă Vitamina C. Nu e cea mai bogată sursă de Vitamina C. Lămâia are mult acid citric. Viitamina să fie din surse naturale: măceșe, cătină.”
      Măceșele conservate în miere, cătina conservată în miere conțin și iarna cea mai mare concentrație de Vitamina C.
      Dar și mierea consumată ca atare poate aduce indispensabila vitamină.
      stirileprotv.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Fructele vor fi întotdeauna mai sănătoase decât dulciurile din comerț, carnea procesată sau preparatele de la fast food, dar chiar și în domeniul alegerilor naturale există priorități. Copilul tău are nevoie de multe vitamine și minerale pentru a se dezvolta armonios și a avea energie pentru a afla tot mai multe lucruri, iar meniul este cel mai simplu și gustos mod în care-i poți veni în ajutor.
       Iată ce fructe ar trebui să incluzi în meniul lui cât mai des:
      1. Fructele de pădure
      Cireșele, zmeura, murele, căpșunile și afinele conțin foarte mulți antioxidanți, în special vitamina C, reducând foarte mult riscul de cancer. Fructele de pădure sunt o hrană adecvată și pentru creier deoarece susțin dezvoltarea abilităților cognitive. Consumul zilnic de fructe de pădure poate preveni efectele negative pe termen lung ale stresului, protejând creierul uman și în special capacitatea de memorare a informațiilor noi.
      Aceste fructe conțin și acizi grași de tip Omega-3, iar copilul tău nu va refuza smoothie-urile care au culori atractive, sosurile din iaurt cremos și cireșe ori cerealale calde sau reci de la micul dejun combinate cu mure și căpșuni. Poți încerca și să-l obișnuiești cu o variantă light de desert, combinând murele și zmeura cu un topping din frișcă. De asemenea, poți mixa fructele cu legume pentru a obține un gust original, de exemplu cireșe cu broccoli sau căpșuni cu fasole verde.
       2. Merele
      Îl vor ajuta pe copilul tău să aibă un organism fortificat în timp ce se joacă, aleargă, sare sau se implică în activități sportive. Pectina din componența merelor este solubilă în apă și stimulează proliferarea bacteriilor benefice din tractul intestinal. Merele conțin și un nivel ridicat de bor, care protejează dantura și menține oasele puternice. 
      Un singur măr va oferi copilului un sfert din necesarul zilnic de vitamina C. În plus, acest fruct reduce riscul de diabet, atac de cord, probleme de vedere și cancer. Este foarte ușor să înlocuiești deserturile cu felii de măr cu esență de vanilie sau puțină scorțișoară, iar combinațiile pentru smoothie-uri îți permit să devii tot mai creativ.
       3. Bananele
      Știai că atleții consumă des banane pentru că le furnizează carbohidrați care susțin rezistența fizică? Poate copii nu au drept obiectiv creșterea masei muscualre, dar cu siguranță simt nevoia de energie suplimentară. Aceste fructe bogate în vitamina B6 sunt foarte importante pentru sănătatea pielii și a sistemului nervos. De asemenea, bananele furnizează cantități importante de vitamina C, fibre și potasiu, mixul care protejează inima copiilor de afecțiunile cronice.
      În ciuda opiniilor eronate copii nu se vor îngrășa dacă mănâncă banane, așa că le poți da fructele fără nicio problemă. Încurajează-i să opteze pentru această variantă cu vitamine ca gustare, adaugă banane la înghețată sau la prăjituri și combină feliile aromate cu porția de cereale de la micul dejun.
       4. Portocalele
      O singură portocală conține suficientă vitamina C pentru două zile! De asemenea, este o sursă foarte bună de fibre și beta-caroten. Gustul dulce provine dintr-o combinație de glucoză, fructoză și sucroză, iar coaja fructului furnizează pectină, fibre și flavonoide care previn gripa și răceala. Include felii de portocală în toate salatele de crudități și oferă-i copilului suc de portocale în locul băuturilor carbogazoase cu mult zahăr. Poți mixa cantități egale de suc de protocale și suc de morcovi pentru a stimula sistemul imunitar al celui mic.
       5. Piersicile
      Conțin cea mai ridicată proporție de zahăr natural, sunt o sursă foarte bună de vitamina C și de fibre. În același timp furnizează organismului o cantitate ridicată de potasiu, prevenind hipertensiunea arterială și afecțiunile renale în rândul copiilor. Piersicile galbene asigură și o doză utilă de beta-caroten, pe care organismul îl va transforma în vitamina A.
      eva.ro
  •