Sarcina la 50 de ani: beneficii, riscuri și complicații


    Șansele de a rămâne însărcinată scad odată cu înaintarea în vârstă, dar avansul tehnologic și noile tratamente pentru infertilitate au făcut posibil ca femeile să aibă copii la vârste de neînchipuit în trecut. Precis ai auzit de femei care au rămas însărcinate la 30 sau 40 de ani dar cum este sarcina la 50 de ani? Ce riscuri și avantaje îi pot fi asociate?

cuando-la-gestante-es-la-abuela-del-futuro-bebe_crop1482495500485.jpg_1766101075.jpg

Poate fi foarte dificil sau chiar imposibil pentru o femeie să rămână însărcinată în mod natural după vârsta de 50 de ani, dar cu ajutorul noilor tratamente de reproducere asistată ar putea fi un vis realizabil. În general sarcina la 50 de ani presupune recurgerea la fertilizarea in vitro, iar șansa de a avea un copil este de aproximativ 1%.

Ce avantaje are sarcina la 50 de ani?

Femeile care au ajuns la vârsta de 50 de ani nu trebuie neapărat să renunțe la dorința de a avea un copil, ci chiar există efecte benefice ale unei sarcini în această etapă din viață:

1. Femeile de peste 50 de ani au mai multă experiență și stabilitate financiară

În acest interval de vârstă este mult mai probabil ca o femeie să aibă o viață stabilă și să fi ajuns la un nivel salarial confortabil, cu economii substanțiale.Când vine vorba despre cheltuielile asociate cu sarcina și cu îngrijirea bebelușului nu va fi foarte complicat să se descurce și va avea fonduri suficiente. De asemenea, o femeie de 50 de ani are o stare emoțională stabilă, are experiență de viață și se acceptă așa cum este, cu defecte și calități.

2. Copiii cu mame mai în vârstă au realizări importante

Copiii care se nasc după o sarcină la o vârstă mai înaintată au tendința de a fi stângaci. Structura specifică a creierului unei persoane stângace oferă o gamă foarte largă de posibilități, crescând șansa de a avea realizări substanțiale de-a lungul vieții.În cadrul studiilor de specialitate s-a constatat că peste 90% dintre copiii cu mame mai în vârstă au rezultate excelente la școală.

3. Femeile care nasc mai târziu trăiesc mai mult

Potrivit specialiștilor, nașterea la o vârstă înaintată poate prelungi durata de viață, ajungându-se la o speranță de viață de 80-90 de ani. Acest lucru se întâmplă pentru că genele care le permit femeilor în cauză să susțină sarcina și să nască mai târziu întârzie și procesul de îmbătrânire care crește riscul de îmbolnăviri.

Riscurile și complicațiile asociate cu sarcina la 50 de ani

43140f8c95e985f4f1b3960b18381e8d.jpg

Deși numărul de femei care rămân însărcinate și nasc după 50 de ani a crescut în ultimii ani trebuie cunoscute și riscurile pentru mame și copii.

Iată care sunt complicațiile care pot apărea:

1. Cancerul

Femeile mai în vârstă care recurg la tratamente de fertilitate pentru a rămâne însărcinate au un risc ridicat de cancer la sân. Potrivit specialiștilor, administrarea hormonilor suplimentari poate interacționa negativ cu procesul normal de îmbătrânire a celulelor de la nivelul sânilor.

2. Probleme cu inima

Stresul și presiunea la care este supusă inima femeilor de peste 50 de ani ca urmare a sarcinii au fost adesea comparate cu participarea la maraton la o vârstă înaintată. Cu cât femeia are o vârstă mai ridicată, cu atât pot apărea mai multe complicații.Începând cu vârsta de 40 de ani se accentuează riscul de preeclampsia, care crește proporțional cu trecerea timpului.

3. Placenta previa

Riscul apariției acestei complicații în timpul sarcinii este foarte mare după 50 de ani, fiind caracterizată prin creșterea placentei în zona inferioară a uterului și blocarea totală sau parțială a deschiderii colului uterin. Consecințele pot fi nașterea prematură și hemoragiile vaginale severe.

4. Riscuri pentru bebeluș

Bebelușii cu mame de peste 50 de ani au un risc crescut de boli cardiace și malformații. De asemenea, se pot naște înainte de termen.

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Daneesha Haynes, Ariel Williams și Ashley Haynes au născut cei trei copii pe data de 3 iulie la OhioHealth Mansfield Hospital, transmite Știri.md cu referire la gandul.ro.
      Un articol din 1998 al Associated Press menționează că șansele ca trei surori să nască în același timp sunt de 1 la 50 de milioane. A fost o binecuvântare, a spus Daneesha Haynes. Este incredibil. Această întâmplare a uimit pe toată lumea.

      Williams a fost prima dintre cele trei surori care a născut și a numit-o pe fiica sa Sincere. Ashley Hanes fost cea de-a doua care a dat naștere unui copil, Adrion, iar Daneesha Haynes a completat trio-ul cu fiica ei Emrie, care cântărea 2,2 kilograme atunci când s-a născut.
      Dr. Edroy McMillan s-a ocupat de toate cele trei nașteri. Doctorul a refuzat să fie intervievat.
      Mama surorilor, Deborah Ware, a spus în glumă că nu va mai fi nevoie de alți copii la viitoarele petreceri de naștere ale nou-născuților.
      gandul.ro
    • Lia07
      De Lia07
      Salutare mamicilor cu burtici !!!
       Cine dorește să se alăture unui chat destinat viitoarelor mamici pe telegram sau poate viber, unde zilnic să ne împărtășim cu noi emoții, poze, analize și tot ce este legat de sarcină
      Cine este gata să se alăture grupului!?
    • julia122997
      De julia122997
      Să o iau de la capăt la 25 de ani nu era în plan. Mi-a trebuit ceva să mă adun și să pot plânge în scris, aici. Obișnuiesc să fac asta mai ales atunci când nu mai am lacrimi. 
      Bine sau nu (și spun asta pentru că societatea n-a scăpat încă de anumite prejudecăți), la 25 de ani, simțindu-mă împlinită și aptă pentru ceea ce urma să se întâmple, așteptam cu nerăbdare să devin mamă (cea mai mare dorință a mea era și este să devin mamă).
      Îmi trăiesc iubirea alături de partenerul meu, o iubire care durează de câțiva ani, și urma să avem un copil
      Primul copil era "împlinirea iubirii noastre", așa îi plăcea iubitului meu să-mi spună. Mai mult decât atât, în încercarea de a explica de ce trăiesc eu un coșmar, încep prin a spune că așa m-am născut, cred, cu dragostea pentru copii. 
      Aveam 8 ani și-mi aduc aminte că i-am spus mamei că, singurul cadou pe care-l doresc de ziua mea, e un "bebeluș fără păr". Nu știu de unde "fără păr", neapărat, dar așa îmi imaginam și atât știam eu atunci: că bebelușii nu au păr! Voiam să mă joc "de-a mama". Îmi plăcea la nebunie să văd bebeluși reali, să mă joc cu ei, să-i plimb cu căruciorul, și eram fascinată atunci când îmi plimbam păpușa în brațe. 
      La 8 ani, cu siguranță era o joacă, dar cert e că sentimentul acesta a rămas la fel în sufletul meu, iar dragostea mea pentru copii nu va înceta niciodată! Mă tot întrebam acum câțiva ani: "Doamne, oare cum voi fi atunci când îl voi ține pe al meu la piept?!"
      După ce am terminat liceul, am început să lucrez part-time cu copiii, inclusiv în perioada facultății. Mi-a fost drag să fac asta câteva ore pe zi
      Încă din copilărie, mama a fost cea căreia mă confesam ca celei mai bune prietene. Avea răbdare cu mine și vorbeam deschis despre orice, știa cum să mă ajute să mă pregătesc pentru viitor, cum să am grijă de sănătatea mea, ca femeie în devenire. În special pentru noi, femeile, e necesar să înțelegem că, până să ajungem să ne ne dorim copii, trebuie să conștientizăm că avem nevoie de vizite regulate la medic, fie că ne place sau nu, sunt necesare analizele de rutină (cel puțin), plus testele specifice nouă, mai ales după ce am trecut de adolescență, atât pentru noi, personal, cât și dacă ne dorim copii.
      De pe la 20 de ani, am început să fiu cât pot de atentă în privința asta, o dată la opt luni, sau o dată pe an, făceam un set de analize ginecologice pentru a mă asigura că sunt bine.
      Analize care au fost întotdeauna foarte bune
      Nu m-am confruntat niciodată cu infecții grave sau ceva ce avea să pună în pericol o eventuală sarcină. Numai chisturile ovariene reprezentau singura problemă de care știam. Erau probleme hormonale cu care mă confruntam din adolescență. Mă familiarizasem, oarecum, cu ideea, dar nu eram împăcată nicicum (ori de câte ori auzeam: "Va fi greu să rămâi însărcinată!").
      Și pentru că de-aici mă apropii de subiect, de ceea ce mă doare cel mai tare acum, vreau să mai explic ceva: n-am privit niciodată copiii ca pe un obiect personal. Nu-mi doresc copii doar pentru a-i face ca să fiu în rândul lumii sau pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Știu și înțeleg si asta, e natura umană a multora dintre oameni și nu-i judec nici pe cei care gândesc așa, dar am înțeles cu timpul faptul că pe copil "îl faci" pentru el, ca să spun așa. Nu crește singur, bineînțeles, dar tu îl ajuți să se formeze și pregătești adultul care va fi mâine.

      Da! Categoric, te împlinește, pe tine, pe voi doi, iubirea voastră, viața voastră! E o responsabilitate imensă pe care o ai pentru toată viața, cât și o "obligație" morală, ca părinte. Dar cu toate astea, trebuie să conștientizăm și să-i acordăm șansa și dreptul la a-și trăi propria viață și propriile decizii. Asta am învățat din experiențele pe care le-am trăit, fiind înconjurată de copii.
      Dar, din păcate e adevărat, viața nu e dreaptă.
      Cu cât îți dorești mai mult, cu-atât mai greu obții
      În urmă cu patru ani, după un simplu control de rutină, am aflat că problema mea cu acele chisturi devenise serioasă, iar tratamentul cu anticoncepționale, strict pentru problemele hormonale și chisturi nu a mai dat randament.Aveam dureri frecvent, îmi era foarte rău nu doar în perioada menstruației, iar organismul a respins, într-un final, anticoncepționalele. Le-am luat o perioada scurtă de timp, strict pentru asta, vreo șase luni. 
      Am fost norocoasă, în schimb, pentru că am întâlnit un medic dedicat meseriei, care și-a făcut treaba foarte bine din punctul acesta de vedere (menționez că alți doi au confirmat același diagnostic), așa că s-a ajuns la operație laparoscopică. 
      În urma operației s-a constatat: sindromul ovarelor polichistice și infertilitate primară
      Când am citit diagnosticul, țin minte că m-am oprit la "infertilitate" și mi-a stat inima, îngrozită la gândul că mai târziu, n-am să pot deveni mamă!
      Ovarele nu mai aveau nicio problemă, dar am aflat că trompa stângă era malformată, adică blocată din naștere. Fiind ceva congenital, era ireversibil. Trompa dreaptă, în schimb, era funcțională deci aveam o singură trompă pe care mă puteam baza. Medicul m-a liniștit și mi-a spus: "Da, se poate să aveți copii, mai greu, dar o să puteți! Trebuie să facem tratament și pentru fertilitate, iar după un an, puteți încerca!" Mă documentasem și eu, știam că se poate, sunt atâtea femei care au o singură trompă, nu era situația atât de neagră și la urma urmei, exista și a doua opțiune. Cert era că fără tratament, erau șanse foarte, foarte mici. Nu mai zic de o extrauterină...
      Mă consolam spunându-mi că trebuie să existe mame și pentru cei "ai nimănui", și că pot adopta
      Dar îmi doream din răsputeri, în același timp, să trăiesc și experiența sarcinii, să simt cum crește în mine. 
      Am căzut de comun acord cu partenerul meu să așteptăm vreo doi ani până să încercăm și să încep tratamentul. La mine era problema, nu la el. 
      Cu toată dragostea mea pentru copii și oricât l-aș fi dorit pe-al meu, am privit întotdeauna cu luciditate situația și, cu siguranță, nu era prea mare grabă, adică n-ajunsesem la o vârsta prea mare încât să-mi fi pus problema timpului. Frica mea cea mare era că n-am să pot atunci când o să încerc! Asta mă obseda! Și pentru că mă visam mamă tânără, am zis amândoi că, dacă era să vină, totuși, mai repede, ar fi fost o minune!! Și era binevenită! Opțiunea avortului era și este exclusă din schemă pentru mine.

      Am mers mai departe plină de speranță și cu multă credință în Dumnezeu
      Simțeam că anul 2020 îmi va aduce multe schimbări, dar nu mi-am imaginat o clipă că va fi atât de crud, și mă va duce de la o extremă, la alta! 
      La începutul anului, aflam cea mai mare veste  —  la trei ani după operație, se întâmplase minunea mult așteptată, eram însărcinată!!! Da! Fără niciun tratament, pur și simplu, s-a întâmplat! Iar eu habar nu aveam, până să aflu, pentru că n-avusesem niciun simptom. Mai mult decât atât, în aceeași perioadă, partenerul meu era țintuit pe un pat de spital din cauza unei probleme de sănătate care se agravase, neștiind dacă va ieși viu de acolo.
      Medicii mi-au spus să iau în calcul orice
      Acela a fost momentul în care am simțit pentru prima oară în viață, adevărul din cuvintele mamei: "Atunci când ți se pare că Dumnezeu îți ia pe o parte, vine momentul în care vezi cum îți dă pe cealaltă parte!" Nici în ruptul capului n-am stat să mă gândesc dacă vreau copilul sau nu! Îl doream din toate încheieturile și eram pregătită pentru orice s-ar fi întâmplat mai departe, chit că rămâneam singură sau nu! Eram asumată! 
      Cu siguranță mi-aș fi dorit enorm să fi fost și el lângă mine, dar am fost nevoită să îi spun la telefon, până să ajung la el. Când am ajuns, ne-am strâns în brațe printre firele aparatelor și am plâns de fericire! Apoi, evoluția lui a fost extraordinară, a scăpat două săptămâni mai târziu. 
      Am aflat de sarcină destul de repede, și culmea, la doar doua zile de întârziere a ciclului menstrual, când am făcut testul. În condițiile în care, de când suntem împreună, am făcut nu știu câte teste, la fiecare întârziere de una sau două săptămâni. 
      Am sunat imediat asistenta medicului meu, cu care obișnuiam să țin legătura
      Era sâmbătă. Iubitul meu încă nu ieșise din spital, era abia sfârșitul primei săptămâni. Nici nu mai știam cum să mulțumesc Divinității și, în același timp, cum să fac să nu mă mai afecteze atât de puternic emoțional situația prin care treceam. Pentru că încă aveam inima cât un purice, abia reușeam să pun geană pe geană. Asta era cea mai mare problemă. Strângeam din dinți și zâmbeam în timp ce plângeam. Făcusem un calcul și aveam trei săptămâni de sarcină. Mă tot gândeam "Doamne, dacă nu e în uter, dacă nu e bine?" Nu-mi venea să cred că reușisem! Apoi mi-am dat seama că aveam deja mai mult de șase nopți nedormite, de țigări fumate în plâns continuu toată săptămâna, de nemâncată, de mers mult pe jos, navetă între job, spital și casă.

      Dac-aș fi aflat mai repede (chiar dacă a fost, relativ, repede), aș fi făcut, cu siguranță, mai mult! Dar n-am știut! 
      M-am plâns asistentei la telefon și m-a liniștit spunându-mi că e mult prea mică sarcina pentru a-mi face grijile astea acum, e bine să conștientizez dar să o iau treptat, că am timp până la trei, patru luni. Dar nu mi-a trebuit mult deloc, din minutele următoare n-am mai pierdut numărul țigărilor de supărare, și n-am mai consumat deloc, nici cafea. Așa îmi și propusesem demult. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Așa că din punctul acesta de vedere, sunt împăcată cu mine! Mi-au fost alături și mama, prietena, nașii, și o bună cunoștință, psiholog.
      În următoarea săptămână, prima ecografie arăta cinci săptămâni și o zi! Se vedea clar. Era bine poziționată! Era în uter! 
      O săptămână mai târziu, la șase săptămâni jumate, i-am auzit pentru prima dată inima! N-am simțit niciodată ce-am simțit atunci! Bătăile erau foarte bune, totul evolua perfect. Numai mie nu-mi venea să cred! Am făcut analizele necesare - erau foarte bune. Aveam, totuși, dureri asemănătoare crampelor menstruale, ceea ce nu era bine, pentru că erau dese. Erau și cuțite puternice, dar care nu durau mai mult de câteva minute. Simțeam, cumva, că asta nu era bine și nu simțeam greșit. Dar, conform ecografiilor, nu se întâmplase nimic, am urmat tratamentul până aproape de 8 săptămâni, când m-am trezit plină de sânge. 
      Am plecat amândoi în goană spre spital, timp în care eu urlam că nu vreau să-l pierd! S-a ținut cu dinții buburuza mea! Doctorița care era de gardă în acea noapte mi-a spus că e bine, că e acolo, nu era semn bun că am avut hemoragie dar scăpase, trăia! Eu nu așteptam decât atât: să-i aud bătăile inimii și, pentru că le-am auzit, am răsuflat ușurată. Cu toate că mi s-a spus că procentul de reușită era destul de mare (80%), mă gândeam cu groază și mă rugam să nu fiu eu acea excepție de 20%.
      Am rămas în spital câteva zile. M-au monitorizat, copilul trăia, era tot acolo
      Am discutat între timp cu medicul meu care mi-a dat "instrucțiunile" pentru acasă, pe care le-am respectat amândoi cu precizie. Am stat acasă două săptămâni. Mi-a spus să revin oricând, dacă e cazul. N-am mai sângerat de atunci dar aveam dureri surde. 
      După cum știți, până la sfârșitul primului trimestru de sarcină se conturează toate "detaliile". Da, buburuza mea avea deja, ochișori, mânuțe, piciorușe, urma să se contureze lobul urechii, și chiar dacă era foarte, foarte mică, "juca" în uter. 
      Cu două zile înainte de ultimul control, am avut un vis
      Când o persoană dragă care nu mai e printre noi îți apare în vis și îți spune că ”va avea grijă de ea”, înțelegi mesajul. Probabil era fetiță. Am refuzat să cred ce urma să se întâmple și, așa prăpăstioasă cum eram, mă îmbărbătam! 
      Am refuzat să cred până s-a întâmplat! Minunea mea a murit la zece săptămâni încă puțin și ne pregăteam să încheiem primul trimestru.
      În dimineața în care am ajuns la control, aveam un nod în gât pentru că simțeam. Chiar simțeam că ceva nu e bine, dar tot nu acceptam! Nici doctorului nu-i venea să creadă. M-am pus pe masă, mi-a pus ecograful pe burtă și tăcere! Eu am încremenit. Nu zicea absolut nimic, nu mi-a întors monitorul cum o făcuse până atunci, și tăcea. Am întrebat eu: 
       – E rău?! 
      –  Haideți, vă rog, să vă dezbrăcați, să mă uit și așa, să mă asigur
      M-am dezbrăcat pentru transvaginală și nimic! Se uita la monitor, aștepta și tăcea! Nu știa cum să-mi spună, probabil, pentru că văzuse cât mi-l doream, fiindu-i pacientă de câțiva ani. 
      – Ce e?! 
      – Nu-i mai bate inima! 
      Asta era și nu-mi dădusem seama! Asta așteptam să auzim și nu mai auzeam! Nu știu cum m-am îmbrăcat și m-am luat cu mâinile de cap, șocul a fost atât de mare încât amețisem la propriu. M-am ținut tare și mă gândeam la ce mă așteaptă dincolo de ușa cabinetului, cum îi spun lui?!

      Am ieșit un pic și i-am spus atât: "S-a oprit din evoluție!"
      El se uita mut la mine ca și când n-ar fi știut ce înseamnă. Știa, dar refuza. M-am întors în cabinet și-am aflat că a doua zi urma să mă chiureteze: chiuretaj cu anestezie generală. Ăsta era calvarul ce urma! Ceva prin care eu nu mai trecusem niciodată. Nu avusesem un avort spontan, ci un avort ratat (atunci când produsul de concepție nu se elimină pe cale naturală - sarcina fiind mai mică, dar totuși prea mare pentru altă opțiune și atunci e nevoie de chiuretaj). De-atunci mi s-a rupt filmul, știu că mă uitam în gol către doctor...
      În seara aia, m-am dus la biserică și-am aprins o lumânare pentru pruncul meu nenăscut
      Am rugat-o pe Maica Domnului să-l aibă în pază pe îngerul meu și i-am mulțumit pentru că îmi dăduse șansa să mă simt mamă pentru scurt timp. Am rugat-o să nu mă lase și să mai facă o minune. 
      N-am putut dormi în noaptea aia, mă mângâiam pe burtă și închideam ochii la gândul că era ultima noapte în care îl mai aveam în pântec! Nu m-am trezit la realitate decât atunci când m-am întors de dimineață la spital, pentru chiuretaj. Tot nu acceptam, nu-mi venea să cred pentru ce mă întorsesem acolo. Oricât mi-ar fi spus ceilalți din toate părțile că e bine că a fost o sarcină pe cale naturală, asta nu mă încălzea cu nimic! Eu mă duceam să-mi iau adio de la copilul meu!
      Că era cât un deget sau cât palma, mai mic sau mai mare, era copilul meu! Al meu! Primul meu copil pe care-l iubeam din totdeauna!
      Se pare că fi fost vorba despre o anomalie cromozomială (o afecțiune care nu l-ar fi lăsat să trăiască mai departe), dar chiar și așa, eu nu mă puteam bucura că s-a întâmplat atunci, și nu mai târziu, asta mi-era doar consolarea pentru "mâine". Nu pentru că eram egoistă, dar putea să nu se întâmple așa, nu?
      Cu toții s-au comportat exemplar cu mine, nu am ce să le reproșez, n-aveau cum să-l mai aducă înapoi, dar pentru mine a contat empatia. 
      Când au venit asistentele și anestezistul la mine, pentru pregătire, am început să plâng în hohote
      Abia am putut să le spun cum mă cheamă și mi-am tras mâna, refuzam branula, le-am spus că nu vreau să-mi facă nimic, eu nu pot să-l dau afară de-acolo! Una dintre ele mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus calm: "Doamnă, a murit ... puteți să muriți și dumneavoastră, nu e vina nimănui! N-aveți încotro, sunteți tânără și va fi bine! Și eu am pierdut unul, nu primul, dar vă înțeleg mai bine decât credeți! Astăzi am un băiat de 27 de ani!" M-am uitat la ea și n-am reușit să scot decât un "Mulțumesc!" 
      M-au condus în sală, au avut răbdare cu mine, mi-au făcut anestezia prin perfuzie și mi-au pus masca pentru inhalare. 
      – Și-acum, o să adormim, în 20 de secunde.
      Știu că am închis ochii și-am apucat să-mi spun în gând numai atât: "Iartă-mă, copilu' meu, că n-am putut să fac nimic! Te iubesc!!! Ajută-mă, Doamne!", am zis de două ori. De-atunci nu mai știu nimic, n-am simțit nimic. 

      M-am trezit cu ochii lipiți de plâns și umflată la față, am plâns continuu cât am stat cu perfuzia și mă durea îngrozitor toată burta, cu tot cu spate
      Dar prima durere pe care am simțit-o la propriu, a fost în piept! Aveam un junghi puternic și mă țineam cu mâna de acolo.M-au rugat să încerc să mă calmez un pic, era o angină pectorală din cauză că m-aș fi încordat, dar avea să treacă repede. Eu știam că mă doare inima! 
      Când m-am ridicat prima oară din pat, am simțit că mă împrăștii pe jos! Durerea iradia, a fost foarte puternică, dar ușor, ușor, mi-am revenit fizic. Am plecat acasă în aceeași zi, desfigurată cu totul. 
      Asta a fost intensitatea cu care am trăit eu, ceea ce mi se întâmplase. 
      În ziua aia, 18 februarie, am murit și am înviat. O parte din inima mea, s-a dus atunci, cu el, pentru totdeauna! 
      Astăzi e astăzi. Durerea asta nu va trece niciodată! Simt că se va estompa odată cu venirea celui de-al doilea. De ce trece timpul, mi-e mai rău. E invers! N-am să renunț să mă întreb cum ar fi fost peste o lună, peste cinci sau peste un an, când ar fi trebuit să-mi strâng puiul la piept! 
      Acum, trăiesc cu o speranță în plus și una în minus. În speranța că am pierdut o sarcină pe cale naturală, ceea ce înseamnă c-aș mai putea rămâne, dar și cu un risc mai mare de pierderi recurente.
      Fetelor, doamnelor, procedura prin care am trecut eu, a fost aceeași care se efectuează și în cazul sarcinilor nedorite
      Eu nu am avut de ales!! Nu am avut ce să fac, oricât m-aș fi opus. N-o să judec pe nimeni nici de-acum încolo, așa cum n-am făcut-o nici până acum din punctul ăsta de vedere, dar vă spun din tot sufletul, vă rog chiar, dacă puteți evita așa ceva, evitați să ajungeți acolo!

      Nu vă mutilați sufletul dacă puteți evita asta!
      Când nu ai de ales, într-adevăr, n-ai cum să te opui, cum a fost în cazul meu și al multora! Dar acum, când îmi dau seama prin ce trec atâtea fete, mai ales minorele, mi se face pielea de găină când mă gândesc că dintr-o "simplă greșeală" ajung să treacă prin așa ceva. Nu e deloc simplu, asta e clar, indiferent de circumstanțele pentru care se ajunge aici! E nevoie de mult sprijin în ambele situații! Dar așa cum intrați pe net în speranța de a găsi ajutor în privința unei întreruperi de sarcină, faceți tot ce puteți și căutați metodele de contracepție, care sunt multe, de altfel, înainte de a ajunge acolo!
      Societatea mai are și ea de învățat! Multe, multe!
      Știu că nu putem fi toți la fel, e vorba de un cumul de factori, dar cu siguranță ar trebui să se facă muuuult mai multe în privința asta - pornind de la educație, atitudine, până la fapte. 
      Durerea pierderii unei sarcini, a unui copil mult dorit, este inimaginabilă și incomparabilă! Pentru mine, că aveam două, cinci sau mai multe luni (nu pot să mă gândesc cum ar fi fost să-l fi născut așa, sau să moară apoi - ăsta e apogeul), indiferent cum ar fi fost, tot copilul meu era! Nu puteam să simt altfel! 
      Să învățăm despre empatie, despre cum să nu fim nepăsători
      Suportul emoțional pe care mamele ar trebui să-l primească trebuie să vină din partea tuturor. Atât din partea celor care nu știu ce înseamnă, cât și din partea părinților de îngerași. Eu am pe cine trebuie lângă mine și sunt recunoscătoare Domnului pentru asta. 
      Știu că suntem multe, foarte multe! Știu că multe dintre voi ați trecut prin asta. Pentru voi, dragi mămici de îngerași, am scris povestea mea: să vă spun că "familia" s-a mărit. Sunt alături de voi, așa cum inimioara mea e acolo, împreună cu inimioarele voastre. 
      Vă îmbrățișez cu drag,
      C.
      (Notă: Această poveste ne-a fost trimisă pe adresa redacției. La rugămintea autoarei, nu am publicat numele ei. Ea și-a dorit să facă publică numai povestea, nu și indentitatea ei, iar noi îi respectăm această dorință.)  
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Un somn bun şi odihnitor este piatra de temelie a sănătăţii noastre – influenţează modul în care arătăm şi ne simţim şi ne asigură energia necesară pentru a face faţă provocărilor zilnice. Ai observat, probabil, după un somn profund, că dimineaţa te simţi mult mai bine şi chipul din glindă îţi zâmbeşte.
      Somnul profund regenerează creierul şi corpul
      Aceste transformări se datorează faptului că, în timp ce dormi, atât creierul, cât şi organismul „lucrează“ intens, încărcându-ţi bateriile pentru o nouă zi. Astfel, un somn suficient şi profund regenerează toate ţesuturile din organism, datorită hormonilor de creştere care au şi rolul de a îmbunătăţi memoria, de a stimula sistemul imunitar, de a menţine producţia de insulină, de a stimula creşterea masei musculare şi contribuie la buna funcţionare a metabolismului.
      Bebelușii
      În primele luni de viaţă, bebeluşii petrec mult timp dormind. Mai exact, în această perioadă, micuţii dorm între 14-18 ore pe zi. Somnul lor, însă, nu este continuu, ci este format din mai multe episoade. La şase luni, bebeluşul nu mai doarme deja atât de mult pe timpul zilei, durata somnului fiind de aproximativ 12-14 ore. În ceea ce priveşte somnul de zi, acesta poate dura de la 30 de minute până la patru ore.
      1-13 ani
      Copiii între 1şi 13 ani dorm aproximativ 11-14 ore. Însă, după vârsta de cinci ani, unii ştrengari renunţă la somnul de zi. Pentru o dezvoltare armonioasă, specialiştii recomandă ca micuţii să meargă la culcare între orele 20:00 şi 21:00 şi să se trezească între 6:00 şi 8:00.
      14-20 ani
      Adolescenţii cu vârste între 14 şi 20 de ani dorm şi mai puţin, aproximativ 8-10 ore pe noapte. Pentru un somn odihnitor, este indicat ca aceştia să meargă la culcare în jurul orei 22:00.
      Adulții
      Şi la adulţi ciclul de somn este diferit. Astfel persoanele cu vârste între 20-40 de ani dorm câte 7-8 ore, iar cele cu vârste de peste 45 dorm mai puţin, aproximativ 5-7 ore de somn. De asemenea, vârstnicii se trezesc de mai multe ori de-a lungul nopţii.
      În schimb, nopţile repetate fără somn pot afecta memoria şi cresc riscul de diabet zaharat, din cauza dereglării nivelului insulinei. De asemenea, insomnia favorizează apariţia infarctului şi a accidentului vascular cerebral şi poate duce la scăderea imunităţii.
      clickpentrufemei.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Astăzi, în timpul sarcinii femeile duc un mod activ de viaţă – lucrează, călătoresc, participă la diverse activități și merg la cosmetician. Dar alegerea îi aparţine viitoarei mămici, numai ea decide dacă vrea să meargă la antrenament sau de exemplu, să-şi îndepărteze părul de prisos. Sarcina noastră este de a clarifica ce metode de epilare dăunează mamei şi copilului.
      Înainte de a decide să te epilezi, ţine cont de următoarele reguli importante:
      1. Întotdeauna dezinfectează pielea și ustensilele.
      Acum, organismul tău are nevoie de protecţie suplimentară, de aceea, dezinfectează și penseta înainte de a smulge sprâncenele şi mustaţa.
      2. Fii gata să suporţi durerea.
      În timpul sarcinii creşte sensibilitatea, de aceea o procedură cu care eşti obişnuită deja s-ar putea părea mult mai dureroasă.
      3. Fă un test pe o suprafaţă mică a pielii.
      Aceasta s-ar putea să aibă o reacţie neaşteptată chiar şi la procedura obişnuită de bărbierit sau epilare cu ceară, iată de ce nu trebuie să te ia prin surprindere roşeaţa sau erupţiile cutanate în pliurile pielii. Dacă ai posibilitatea, fă un mic test pe o suprafaţă mică a pielii.
      4. Nu tăcea.
      Dacă mergi la salon, comunică-i neapărat cosmeticianului că eşti însărcinată. Dacă simţi un disconfort, spune-i specialistului despre asta.
      Proceduri la domiciliu
      Bărbierit
      Bărbieritul este cea mai rapidă şi nedureroasă modalitate de a înlătura firele de păr. Dar din păcate acestea încep să crească a doua zi, deoarece în timpul bărbieritului se rade doar partea firului de păr aflată la suprafaţa pielii, în timp ce rădăcina rămâne intactă.
      Ce trebuie să ştii în timpul sarcinii.
      În perioada gravidităţii părul creşte puţin mai rapid, de aceea te vei bucura mai puţin de rezultatele procedurii. Totodată, în ultimele luni ale sarcinii accesul în anumite zone va fi mai dificil şi vei fi nevoită să-i ceri o mână de ajutor partenerului.
      Cremă depilatoare
      Crema depilatoare elimină doar partea firului de păr aflată la suprafaţa pielii. Doar că, în timpul acestei proceduri, părul nu se taie, ci se dizolvă, astfel părul începe să crească după aproximativ 3-5 zile de la depilare.
      Cremele depilatoare au un miros destul de tăios și, în timpul toxicozei, pot să provoace vomă. Se recomandă de a alege creme fără miros, iar înainte de procedură fă un test de sensibilitate pe o zonă mică a pielii – în timpul sarcinii pielea ar putea avea o reacţie neaşteptată la crema pe care o foloseşti de mult timp. După procedură aplică pe piele o cremă calmantă pentru copii sau pantenol.
      Epilator
      Epilatorul smulge rădăcina, de aceea procedura este mai dureroasă decât bărbieritul sau îndepărtarea părului cu ajutorul cremei, dar rezultatul se menţine pentru 10-14 zile. Singurul dezavantaj al acestei metode sunt firele de păr crescute sub piele, de aceea după fiecare procedură, utilizează un spray sau o cremă împotriva încarnării părului și foloseşte un scrub cu regularitate.

      Chiar dacă ai suportat cu uşurinţă durerea în timpul sarcinii, acum s-ar putea să ai o reacţie mai acută la procedură. Unele epilatoare permit de a efectua procedura în duş sau dispun de o duză cu efect de răcire pentru a diminua durerea.
      Firele plăpânde de păr pe abdomen sau o cărăruie din fire întunecate şi aspre la sfârşitul primului trimestru de sarcină este ceva firesc. În această perioadă creşte nivelul de androgeni – hormoni sexuali masculini, secretaţi de glandele suprarenale şi placentă. După naştere, nivelul hormonal va reveni la normal şi firele de păr de pe burtă vor cădea de la sine.
      Proceduri la salon (îndepărtarea temporară a părului)
      Cel mai des femeile se întorc la salon în a doua jumătate a sarcinii, când este dificil de a îndepărta părul fără ajutor.
      Dacă nu ai smuls firele de păr niciodată şi ai recurs doar la ras sau le-ai îndepărtat cu ajutorul cremei depilatoare, atunci va fi foarte dureros pentru că rădăcina se află adânc, foliculul de păr este mare, iar firul este aspru. Cel mai probabil cosmetologul va refuza să efectueze procedura.
      Din cauza durerii puternice, glandele suprarenale secretă adrenalină, care la rândul ei provoacă constrângerea vaselor abdominale şi contracţia musculaturii netede. Este o reacție firească a corpului, la care, în condiții obişnuite, nu ai acorda atenție, dar în timpul sarcinii, astfel de oscilaţii hormonale sunt contraindicate.
      Însă dacă înainte de graviditate ai îndepărtat părul constant cu epilatorul, cu ceară sau pastă de zahăr, atunci procedura nu va fi prea dureroasă, deoarece firul de păr este subţire şi moale, iar foliculul este slăbit. Organismul nu va reacționa la îndepărtarea părului cu secreţia adrenalinei, de aceea va fi posibil de a efectua procedura la salon.
      Singura dificultate în cazul îndepărtării părului cu tot cu rădăcină în timpul sarcinii este transpiraţia sporită, dar un specialist experimentat va face faţă cu ajutorul talcului şi a şerveţelelor uscate.
      Sugaring
      Sugaring este o procedură mai puțin dureroasă decât îndepărtarea părului cu ceară, deoarece pasta de zahăr înfășoară părul la baza rădăcinii și îl ajută să alunece mai ușor din folicul. Sugaring este cea mai populară metodă de îndepărtare a părului în rândul gravidelor.
      Alege o pastă de zahăr fără coloranți cu compoziție naturală, aceasta este hipoalergenică, deoarece nu conține componente sintetice și agresive. Ea nu dăunează copilului. Pasta de zahăr îndepărtează blând firele de păr, de aceea poate fi utilizată pentru pielea cea mai sensibilă.
      Epilare cu ceară
      Epilarea cu ceară ar putea să fie mai dureroasă, în comparaţie cu sugaringul, în schimb aceasta este mai rapidă.

      Există o singură regulă – evită ceara fierbinte. Dar ceara cu temperatură mai scăzută de topire costă mai scump, decât ceara clasică, de aceea procedura va costa mai scump.
      Proceduri la salon (îndepărtarea completă a părului)
      Electroepilare
      Electroepilarea este singura metodă de îndepărtare a părului care practic este strict interzisă în timpul sarcinii. În timpul procedurii în fiecare folicul de păr se introduce un ac special, care îl distruge cu impulsuri electrice.
      Este o procedură extrem de dureroasă, de aceea se aplică anestezice – de suprafaţă sau injectabile. Utilizarea anestezicelor în timpul sarcinii este contraindicată.
      Fotoepilare şi epilare cu laser
      Aceste proceduri sunt relativ contraindicate în timpul perioada sarcinii şi alăptării. Prin urmare, procedurile nu sunt strict interzise, însă dacă ştii că îţi vei face griji, atunci mai bine să le eviţi – stresul poate avea un impact negativ asupra secreţiei de lapte şi în perioada sarcinii.

      În SUA şi Europa graviditatea nu este contraindicație pentru îndepărtarea părului cu laser. După impactul său asupra organismului ea este echivalentă cu ecografia. Dar în spaţiul post-sovietic, cel mai probabil ţi se va refuza epilarea cu laser, deoarece în această zonă este o procedură relativ nouă şi nu toţi specialiştii îi cunosc toate nuanţele.
      Ai aflat că eşti însărcinată în timpul cursului de epilare cu laser? Ai putea suspenda cursul pentru a reveni la proceduri după naştere. Rezultatul epilării se va păstra aproximativ la nivelul pe care l-ai atins. Probabil din cauza schimbării fonului hormonal se vor întoarce 10% din firele de păr, dar nu mai mult.
      Contraindicaţii pentru îndepărtarea părului în timpul sarcinii
      În unele cazuri se interzice îndepărtarea părului pe orice cale:
      avorturi în anamneză, sarcină in-vitro, insuficiența ischemico-cervicală – deschiderea colului uterin sau a istmului uterului ca urmare a presiunii intrauterine crescute, internarea pentru îngrijire în timpul sarcinii, vene varicoase în zona inghinală. În timpul gravidităţii, fonul hormonal suferă schimbări și multe femei se confruntă cu schimbarea greutății, retenţii de apă, pierderea tonusului pielii și transpirație intensivă. Însă numai viitoarele mămici trebuie să ia decizii legate de corpul lor.
      omactiv.md
  •