O tânără a aflat că este însărcinată abia atunci când a născut


    O femeie din orașul american Houston este protagonista unei povești neobișnuite. Tânăra a aflat că este însărcinată abia atunci când a născut.

Uimitor.-Proaspata-mamica-nu-stia-ca-este-insarcinata.jpg

Proaspăta mămică spune că nu a avut niciun simptom care indică o sarcină, de aceea nu a mers la ginecolog, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

S-a îngrăşat puțin, cu vreo patru kilograme, dar nici prin gând nu i-a trecut care ar fi adevărata cauză.

Jaxson are 2 kilograme și 300 de grame și s-a născut în weekendul în care americanii au sărbătorit Ziua Mamei.

Dar nu a fost deloc o sarcină normală pentru tânăra care l-a adus pe lume. Iar tatăl abia s-a dezmeticit.

Chris, tatăl copilului: „Nu avem ecografii, înregistrări cu bătăile inimii sau fotografii din timpul sarcinii.”

S-a ajuns în această situație pentru că mama copilului nu a avut habar că este însărcinată. Iar partenerul ei, nici atât.

Chris, tatăl copilului: „Nu a fost absolut niciun semn, bebeluşul nu a lovit. E adevărat, Cyndy s-a îngrăşat cu vreo 4 kilograme şi jumătate pe durata sarcinii, dar...”.

Ziua în care a născut părea una obișnuită.

Cindy, mama copilului: „Am vrut să fac o baie caldă, pe îndelete, ca de obicei, sâmbăta. Însă, după nici oră, el era acolo. Nu am simţit că trebuie să mă screm, corpul meu parcă a făcut singur totul. S-a născut imediat.”

Bebelușul nu a plâns, spune mama, dar era conștient și părea perfect sănătos. Tânăra era singură acasă pentru că partenerul își vizită familia. Așa că a cerut ajutorul medicilor. Când bărbatul a aflat că este tată a crezut că totul e o glumă.

Chris, tatăl copilului: „M-a apelat pe FaceTime şi la final mi i-a arătat pe doctori şi apoi am văzut şi copilul.”

Surpriză a fost năucitoare și plăcută deopotrivă pentru cei doi care s-au trezit brusc părinti.

Cindy, mama copilului: „Am înregistrat copilul şi apoi repede la cumpărături, pachete peste pachete. Este perfect și sănătos”.

Tinerii au fost luați pe nepregătite, dar se bucură de primul lor copil, pe care îl consideră micul lor miracol.

stiri.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator казанок

Postat

Пи.дёж ...и задержки у неё не было

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Анна

Postat

На счёт задержек........не у всех каждый месяц в одно и то же время...........Говорю именно про себя, что бывало разное. Никогда в моей жизни не было постоянства. Я уже переживала что с беременностью будут проблемы. Случалось так что и по 6 месяцев не было КД,  а во время беременности как раз и были...При этом всё отлично со здоровьем. И беременности две наступали через 1-2 месяца когда планировали зачать ребенка. Проверять можно было только тестами, КД  не давали никакой картины.

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Emama
      De Emama
      Честно говоря, ранее я к этим всем «беременным стимуляторам» относилась очень скептически. Думала, что это бесполезная трата денег и времени. Ведь, чтоб забеременеть нужно заниматься другим…У меня сестра пила Миофолик, забеременела и отдала мне. Я конечно была уверенна, что забеременела она благодаря другому процессу, поэтому немного издевалась над ней. И начала пить чисто для себя. Мы с мужем еще даже не планировали детей и тут спустя три месяца приема Миофолик (по 2 саше в день как указано в инструкции) у меня задержка! Тест. Две полоски! Я в шоке, муж счастлив. Теперь смеется сестра, а мы ждем малыша!
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Daneesha Haynes, Ariel Williams și Ashley Haynes au născut cei trei copii pe data de 3 iulie la OhioHealth Mansfield Hospital, transmite Știri.md cu referire la gandul.ro.
      Un articol din 1998 al Associated Press menționează că șansele ca trei surori să nască în același timp sunt de 1 la 50 de milioane. A fost o binecuvântare, a spus Daneesha Haynes. Este incredibil. Această întâmplare a uimit pe toată lumea.

      Williams a fost prima dintre cele trei surori care a născut și a numit-o pe fiica sa Sincere. Ashley Hanes fost cea de-a doua care a dat naștere unui copil, Adrion, iar Daneesha Haynes a completat trio-ul cu fiica ei Emrie, care cântărea 2,2 kilograme atunci când s-a născut.
      Dr. Edroy McMillan s-a ocupat de toate cele trei nașteri. Doctorul a refuzat să fie intervievat.
      Mama surorilor, Deborah Ware, a spus în glumă că nu va mai fi nevoie de alți copii la viitoarele petreceri de naștere ale nou-născuților.
      gandul.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Momentul culminant a fost surprins de invitații lor, iar apoi plasat pe rețelele de socializare. Amintim că vloggerița și antrenorul de fitness mai au împreună un copil, Eugen.
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Fata a șocat lumea anul trecut, când a spus, la 13 ani, că tatăl copilului este un băiat în vârstă de 10 ani, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.
      O pagină de Instagram o arată pe Darya cum își ține în brațe copilul nou-născut, scrie Daily Star.
      Fata a pretins anul trecut că tatăl copilului este Ivan, un băiat în vârstă de 10 ani, într-o poveste care a captivat Rusia. Cei doi se prezintă pe Facebook ca fiind căsătoriți, iar băiatul a promis că va avea grijă de copil.
      Cuplul a apărut chiar și la televiziunea națională, iar Darya are pe Instagram 121.000 de urmăritori, care au fost în permanență informați cu evoluția sarcinii.
      Violată de un bărbat ”foarte gras”
      Ulterior, Darya a dezvăluit că ar fi fost violată de un bărbat ”foarte gras”, acesta fiind, de fapt, tatăl biologic al copilului. Fata a spus că, după ce va naște, poliția va putea preleva probe AND de la copil pentru a-l putea căuta pe violator.
      Potrivit sursei citate, oamenii legii l-ar fi găsit deja pe bărbat și l-au audiat în legătură cu acest caz. Darya a fost dusă săptămâna trecută de urgență la spital din Moscova, unde a fost internată din cauza complicațiilor și a născut prematur.
      stirileprotv.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Lucrurile nu au stat deloc așa. Femeia a născut cvadrupleți, în plină pandemie de COVID-19, informează People.
      Copiii s-au născut prematur, după doar 28 de săptămâni și patru zile de sarcină, transmite Știri.md cu referire la publika.md. 
      Cei patru băieți au ajuns acasă duminica trecută, după zece săptămâni petrecute în îngrijire medicală. Părinții lor, Jenny și Chris Marr nu își mai încap în piele de fericire.
      “A avea copii în timpul unei pandemii globale înseamnă o adevărată experiență. Noi și bebelușii noștri am reprezentat prioritatea zero pentru cei de la «Texas Health Presbyterian Dallas», în ceea ce privește îngrijirea și siguranța”, a scris, pe Facebook, Jenny Marr.
      publika.md
  •