Cum arată corpul unei femei după ce a născut tripleți


    Șansele să rămâi însărcinată cu tripleți sunt rare, mai precis unul din 8.100 de cazuri, iar Maria Nordø Jørstad, o femeie din Danemarca, a fost unul dintre ele. Ea devenit cunoscută pe Instagram după ce a postat fotografii cu ea din timpul sarcinii.

image.png

Fotografiile cu burta ei uriașă au devenit virale pe rețelele de socializare, arătând și părțile mai puțin plăcute ale unei astfel de sarcini. În acest fel, ea a câștigat mii de urmăritori. 

Maria, care avea deja un băiețel, a adus pe lume trei copii sănătoși în luna septembrie. Două fetițe și un băiat, Iben, Agnes și Filip, completează familia. De atunci, ea continuă să-și împărtășească experiența pe rețelele de socializare. 

Nu a fost o sacină ușoară, iar Maria s-a confruntat cu câteva probleme de sănătate și după ce a născut.  

"Am o burtă ciudată care atârnă și care e destul de grea. Pentru că a fost atât de mare, îmi va lua mai mult timp să îmi revin complet. Sunt nerăbdătoare să îmi capăt corpul înapoi", a scris ea pe Instagram, la o săptămână după ce a născut.  

image.png

"Am suferit o separare a mușchilor abdominali. Mai am probleme și cu postura și respirația... Mai am mult până mă voi recupera. Din fericire, încap în vechii mei pantaloni. Și ăsta e un început", a completat ea într-o altă postare.

image.png

Oamenii au apreciat sinceritatea și deschiderea cu care a vorbit despre problemele cu care se confruntă o mamă de tripleți. 

În ciuda greutăților, Maria are o familie fericită și toți cei patru copii ai săi sunt sănătoși.  

clickpentrufemei.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

E frumoasa! Sa am și eu asa burtica, numai sa se nască copii sănătoși. O mămică e frumoasa,oricum

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cel mai important este sa fie copii sanatosi, dar burtica se reface cu timpul. Acum sunt multe modele de lingerie care pot fi folosite ca camuflaj  pina se va reface corpul . 

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      După naștere ar putea să-ți ia ceva timp ca să te simți din nou pregătită să faci sex. Așadar, dacă la scurt timp după naștere acest lucru nu îți este confortabil, nu e nimic în neregulă cu tine.
      Menstrele se pot reinstala, cel mai curând, după cinci sau șase săptămâni de la naștere, în cazul în care nu alăptezi. Pe perioada alăptării de obicei menstrele lipsesc, fiind inhibate de aceasta. Chiar dacă sunt rare, există și cazuri în care – din cauza schimbărilor hormonale ulterioare nașterii sau ca urmare a nestimulării constante a sânilor mamei – menstra se instalează timpuriu, chiar și în perioada de alăptare. Factorii care influențează apariția timpurie a menstrei la femeile care alăptează sunt numeroși și variați, incluzând începerea diversificării alimentației bebelușului, stresul, medicamentele, dieta, bolile de care suferă mama etc.
      Alăptarea - contracepția naturală?
      Multă vreme, perioada de alăptare a fost considerată o metodă contraceptivă naturală. În realitate nu ești 100% protejată de o sarcină în perioada de alăptare, nici dacă menstra se reinstalează, nici dacă acest lucru nu se întâmplă. Explicația? Lipsa menstrelor nu înseamnă imposibilitate de a ovula. Iar dacă a apărut prima menstră, înseamnă că deja ai avut prima ovulație de după naștere. Și prima ocazie de a fi rămas însărcinată din nou.
      După trei săptămâni de la naștere (dacă nu alăptezi) sau șase săptămâni (dacă alăptezi), poți începe să folosești metode contraceptive. În ceea ce privește metoda aleasă, aceasta depinde de câțiva factori: de istoricul medical și de problemele din timpul sarcinii, de faptul că alăptezi sau nu și, desigur, de preferințele celor doi parteneri.
      Cum te protejezi de o sarcină nedorită?
      Cea mai simplă și mai sigură metodă contraceptivă rămâne, fără îndoială, prezervativul. Fie că este masculin sau feminin. Pentru că, da, există și prezervativ feminin, cu o eficacitate de 95% și cu risc mai mic să se rupă decât cel masculin! Folosirea oricăreia dintre cele două variante ar trebui totuși să primească „avizul” medicului, mai ales dacă nașterea a fost pe cale naturală. Alte metode pot fi reprezentate de contraceptivele orale monohormonale, sterilet (după refacerea completă a uterului și colului) sau spermicide locale. Dezavantajul acestora din urmă este că au un grad mai redus de protecție. Nu te baza nici pe metoda calendarului – cel puțin în primele luni, pentru că organismul a suferit unele schimbări, menstrele pot fi neregulate – și în consecință și perioadele de ovulație – și te poți lesne afla într-o eroare.
      kudika.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Dacă testul de sarcină bazat pe analiza urinei a ieşit pozitiv, rezultatul poate fi confirmat prin dozarea nivelului hormonului corionic gonadotrofic (HCG). Ginecologul va stabili apoi în mod precis ziua în care ai rămas însărcinată, va calcula data naşterii bebeluşului şi îţi va programa celelalte consulturi necesare pentru a monitoriza fătul, de la ecografii la analize de sânge.
      Pentru a estima perioada sarcinii se folosesc două metode complementare. Acestea sunt săptămânile de sarcină şi cele de amenoree (lipsa ciclului menstrual). Pentru a stabili cele două perioade este nevoie de un calendar sarcina şi de puţină gimnastică mintală.
      Care sunt simptomele unei sarcini
      Acestea variază de la o femeie la alta, însă există câteva simptome care – luând în calcul un raport sexual recent – pot indica faptul că ar fi recomandat să se efectueze un test de sarcină. Primul simptom este acela al întârzierii ciclului menstrual cu minimum şapte zile, mai ales în cazul femeilor la care acesta este regulat, în medie, de 28 de zile. Există, totuşi, şi alţi factori care provoacă întârzierea acestuia, precum curele de slăbire prea drastice sau diverse boli (ale aparatului reproducător sau ale tiroidei, de exemplu). De asemenea, un ciclu menstrual mai puţin abundent ca de obicei poate indica prezenţa unei sarcini. Sânii dureroşi şi grei, dar şi durerile de burtă similare sindromului premenstrual se numără printre celelalte simptome de luat în considerare la începutul unei sarcini. O sarcină durează, în medie, nouă luni, respectiv 280 de zile (+/- 10 zile) dacă se ia în calcul data celei mai recente menstruaţii, şi 266 de zile, dacă se ia în calcul data concepţiei. Însă pentru a monitoriza dezvoltarea fătului, se preferă datarea sarcinii săptămână de săptămână, această abordare fiind mai precisă, deoarece viitorul bebeluş evoluează foarte repede.
      Săptămânile de sarcină, cel mai cunoscut mod de calcul
      O sarcină începe în momentul în care au loc fecundaţia, apoi nidarea: ovulul se întâlneşte cu spermatozoidul, dau naştere embrionului, care se va implanta în mucoasa uterină. Ovulaţia are loc în cea de-a 14-a zi a ciclului menstrual, cu aproximaţie, dacă acesta durează în medie 28 de zile. Acest mod de calcul se bazează pe săptămânile de sarcină de la ovulaţie, pentru că timpul între aceasta, fecundare şi nidare este foarte scurt. În acest caz se ia în considerare faptul că sarcina durează 39 de săptămâni. Pentru a cunoaşte data naşterii copilului se adaugă 39 de săptămâni datei presupuse a ovulaţiei.
      Săptămânile fără ciclu menstrual, o metodă de calcul mai precisă
      Cele mai multe femei nu au un ciclu menstrual regulat, iar, din acest motiv, momentul ovulaţiei diferă de la o lună la alta. Datarea sarcinii se face în mod diferit, luându-se în calcul prima zi a celui mai recent ciclu menstrual, respectiv cam cu două săptămâni înainte de ovulaţie. Există însă cazuri în care pot surveni sângerări şi în primele luni de sarcină, similar menstruaţiei. Pentru a afla data naşterii copilului se adaugă primei zile a celui mai recent ciclu menstrual 41 de săptămâni.
      Ce metodă este mai utilizată de ginecologi?
      Medicii au nevoie de date precise, motiv pentru care preferă a doua metodă de calcul. Acest tip de datare a sarcinii va fi folosit şi pentru analizele de sânge şi ecografiile recomandate în mod uzual. Ambele tipuri de datare a sarcinii vor fi folosite însă pentru a monitoriza evoluţia fătului şi pentru a analiza diferitele simptome ale mamei.
      Ecografia morfologică de trimestrul I
      Este cea mai sigură metodă de determinare a săptămânilor de sarcină. Această ecografie se poate face între a 11-a şi a 13-a săptămână de amenoree şi oferă o estimare precisă a vârstei fătului în funcţie de nivelul de dezvoltare.
      clicksanatate.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe a Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului, convocată la Guvern.
      Premierul Ion Chicu a solicitat structurilor de ramură să conlucreze pentru a realiza activitățile necesare pentru punerea în aplicare a modului de înregistrare electronică a nașterii copilului. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale urmează să monitorizeze transmiterea informațiilor necesare de la instituțiile medico-sanitare către Agenția Servicii Publice.
      La ședință a fost examinată Foaia de parcurs privind combaterea violenței împotriva copiilor din țară, care include circa 50 de acțiuni concrete. 
      S-a convenit ca membrii Consiliului să vină cu recomandări pentru îmbunătățirea acesteia, ulterior documentul să fie inclus în proiectul Planului nou de acțiuni privind implementarea Strategiei pentru protecția drepturilor copilului.
      Premierul Ion Chicu s-a arătat îngrijorat de situația criminogenă cu implicarea minorilor. „Nu este dimineață în care să nu aflu despre cazuri grave întâmplate în decursul ultimelor 24 de ore – mai multe dintre ele implică copii. Culegem roadele involuției din ultimele decenii. Mulți copii au rămas în afara educației, cu un singur părinte sau cu bunicii. Cred că școala trebuie readusă și implicată mult mai mult în procesul de educație a copiilor”, a declarat Ion Chicu.
      La ședință, de asemenea, a fost prezentat raportul de evaluare privind implementarea Programului de dezvoltare a educației incluzive pentru 2011-2020. 
      În context, Consiliul a decis includerea unui capitol, dedicat educației incluzive, cu măsuri concrete, în proiectul strategiei „Educație 2030” și a unui Plan de acțiuni în acest scop.
      Reprezentantul UNICEF în Republica Moldova, Desiree Monique Jongsma, a salutat progresele înregistrate în procesul de dezvoltare a educației incluzive. 
      Totodată, a reiterat angajamentul instituției pe care o reprezintă în promovarea, urmărirea și realizarea tuturor ideilor din foaia de parcurs.
      Consiliului urmează să prezinte în termen de zece zile propunerile de subiecte pentru Planul de activitate al CNPDC pentru anul 2020.
      ipn.md
    • julia122997
      De julia122997
      Ca femeie ai multe talente și pentru a demara o afacere trebuie să selectezi cu atenție ce îți place să faci prin restrângerea listei de preferințe la cele utile din punct de vedere al oportunităților de pe piață.
      Punctul de start: pasiunea
      Ce te pasionează? Iată conceptul de la care pleacă suita de idei de afaceri profitabile pentru femei. Nu este nicio problemă dacă nu știi imediat ce te motivează în mod special. Testează diferite activități pentru a-ți da seama care dintre ele îți dau o stare de bine. De fiecare dată când te simți descurajată și ai senzația că nu poți găsi nicio o variantă utilă nu uita următorul citat din baschet: „ratezi toate aruncările pe care nu le încerci”.
      Cel mai mult contează să începi. Lista de idei de afaceri profitabile pentru femei te va ajuta să reușești să obții un venit suficient plus multă libertate pentru a fi alături de familia ta în timp ce pui bazele unei activități rentabile.
      Iată ce variante trebuie să încerci și tu:
      1. Blogging-ul
      Este una dintre opțiunile cele mai utile când vrei să petreci mai mult timp acasă, în timp ce-ți crești copiii. Vei avea propriul program, iar în momentul în care vei avea suficient de mulți cititori veniturile vor crește considerabil.
      Nu este nevoie să fii o scriitoare excelentă pentru a deveni blogger și poți chiar să apelezi la ajutorul prietenilor sau al altor membri ai familiei pentru revizuirea articolelor înainte de a le publica.Mizează pe reclame pentru creșterea traficului pe website-ul tău și vei vedea cât de util este să scrii de acasă în loc să mergi la birou în fiecare zi.
      2. Scriitoare freelance
      Îți place foarte mult să scrii? Poți câștiga foarte bine valorificându-ți pasiunea. Secretul este să știi să ceri tariful corect pentru lucrările tale și să inițiezi colaborări pe domeniile care te atrag.
      3. Contabilă
      Poți deveni contabilă lucrând de acasă chiar dacă nu ai deloc experiență. Îți poți înființa propria afacere pentru supravegherea operațiunilor financiare sau verificarea facturilor emise și vei câștiga foarte bine din confortul propriei case.
      4. Consilier personal
      Îți place să-i ajuți pe ceilalți să-și dezvolte aptitudinile și te simți bine când vezi că reușesc datorită sfaturilor tale? Meseria de consilier personal ți se va potrivi de minune. Tariful pe care îl poți percepe va depinde de venitul clienților tăi, dar se câștigă foarte bine în acest domeniu. În plus, contează și dacă realizezi ședința în mod individual sau cu un grup de clienți.Pe măsură ce oferi mai multe ședințe vei deveni cunoscută, iar numărul de clienți va crește treptat. 
      5. Intră în afaceri imobiliare fără să cumperi sau să vinzi ceva
      Da, este posibil! Potrivit lui Danielle Pierce, femeie de afaceri de succes, poți câștiga foarte mult în domeniul imobiliar chiar dacă nu te atrage ideea de a vinde și cumpăra mereu noi imobile. „Este vorba despre lucrările de amenajare, reparare sau restaurare pe care le poți efectua folosind forță de muncă prin outsourcing. Eu nu realizez decât sarcini administrative și supraveghez ritmul în care se desfășoară lucrările și am mult timp la dispoziție pentru copiii mei”, explică aceasta.
      6. Închirierea lucrurilor pentru bebeluși
      Locuiești într-un oraș prin care trec mulți turiști? Îți poți deschide o afacere de succes dacă închiriezi lucruri speciale pentru bebeluși. Precis multe familii se vor opri la tine și vei câștiga din ce în ce mai mult în fiecare lună. Adaptează oferta în funcție de sezon sau de specificul turiștilor care vizitează zona cel mai des.

      7. Profesoară sau meditatoare online
      Lecțiile online devin tot mai solicitate și nu va fi nevoie să mergi acasă la elevi sau studenți. Vă puteți întâlni în mediul virtual, iar de îndată ce ai terminat o oră de studiu poți trece imediat la un alt elev, maximizând câștigurile fără să suporți cheltuieli suplimentare legate de deplasarea la domiciliu sau să pierzi ore pe care le poți desfășura pentru că ești pe drum.Pentru anumite posturi vei avea nevoie de experiență, dar există și oportunități pentru a începe de la zero. Important este să-ți placă să stimulezi plăcerea de a învăța și să găsești metode eficiente de comunicare și transmitere a informațiilor.
      8. Fotografia
      Dacă în familia ta tu ești cea care face fotografiile și analizezi mereu care este unghiul favorabil pentru fiecare imagine ar fi bine să iei în calcul să faci acest lucru full time, pe cont propriu. Vei avea nevoie de o investiție inițială pentru achiziționarea materialelor necesare și a unui aparat foto performant, dar îți vei recupera costurile treptat. Mergi la cursuri și învață Photoshop pentru a putea rafina fotografiile rezultate și a adăuga efecte speciale.
      Începe cu fotografii la evenimente, de exemplu botezuri și nunți și poți contacta și agenții imobiliare pentru a fotografia noile proprietăți care vor face parte din catalogul lor.
      9. Designer grafic
      Dacă îți place foarte mult design-ul grafic și cunoști Adobe Creative Suite/Adobe Creative Cloud, inclusiv InDesign, Illustrator și Photoshop să știi că nu-ți va fi deloc greu să-ți lansezi afacerea.În prezent fiecare firmă are nevoie de un designer grafic pentru că prezența online personalizată a afacerilor este un lucru esențial. Folosește-te de rețelele de socializare pentru a promova serviciile pe care le oferi și creează un website unde vei explica în detaliu de ce firmele ar trebui să te aleagă pentru a-și defini în mod distinct spațiul online.
      10. Manager Social Media
      Folosești des rețelele de socializare și ți-ar plăcea să faci postări pentru mai multe firme? Ia în calcul posibilitatea de a deveni manager Social Media pentru a putea publica informații, a răspunde întrebărilor clienților și a monitoriza comentariile chiar de acasă. Venitul tău va crește în funcție de numărul de clienți. 
      11. Designer de interior
      Îți place să recreezi constant atmosfera dintr-o cameră și să muți sau să schimbi mobila? Poți deveni designer de interior pentru a realiza un interior creativ pentru case sau apartamente. Câștigurile vor fi substanțiale, cel mai important lucru fiind să fii flexibilă pentru a te putea adapta vizunii fiecărui client și a obține aspectul și gradul de confort, eleganță sau modernitate dorit.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Sculptura ilustrează două păpădii – simbol al fragilității vieții victimelor violenței în familie și transmite mesajul de toleranță zero față de acest fenomen. Pe frunzele acestor păpădii sunt prezentate statisticile privind cazurile de deces în perioada 2014-2018. Tot astăzi, o sculptură similară a fost inaugurată în Parcul Kirova din Tiraspol, la inițiativa ONG-ului „Rezonans” din Bender, ce activează, la fel, în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.
      În perioada 2014-2018, 144 de femei din Republica Moldova și-au pierdut viața în urma actelor de violență exercitate de partenerul de viață sau de un alt membru al familiei.
      „Este vorba de sute de copii care și-au pierdut mamele, sute de părinți care și-au pierdut copiii și au rămas să trăiască cu o durere enormă în suflet. Sunt sute de femei care au optat să păstreze tăcerea despre abuzurile la care sunt supuse, sute de cazuri în care intervenția autorităților sau a serviciilor nu a asigurat protecția eficientă a acestor femei când au avut nevoie. Vom insista pe crearea la nivel național a unei comisii de analiză a cazurilor de deces, astfel încât să putem identifica măsurile care să contribuie la eficientizarea intervenției în asemenea cazuri”, a menționat directoarea executivă a Centrului de Drept al Femeilor, Natalia Vîlcu.

      „Acest fenomen nu este o problemă individuală sau familială, ci o preocupare la nivel de comunitate. Vă încurajez să continuați eforturile pentru punerea în practică a strategiei naționale și a planului de acțiune pentru combaterea violenței față de femei. Ambasada Statelor Unite, prin intermediul secției Justiție Penală și Aplicare a Legii, va asigura un parteneriat continuu pentru a vă ajuta să atingeți aceste obiective”, a declarat Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.
      Prezentă la eveniment, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a reamintit despre angajamentul țării noastre privind ratificarea Convenției de la Istanbul (pe acest link puteți citi un reportaj realizat de Suntparinte.md despre această Convenție):
      „Suntem la etapa în care Republica Moldova urmează să-și asume angajamentul de ratificare a Convenției de la Istanbul, o asumare de condamnare și de combatere concretă a acestui fenomen. Un alt angajament ține de crearea unor servicii complexe după modelul centrelor de justiție familială. Este importantă și monitorizarea fiecărui caz de deces, să vedem cum a reacționat fiecare autoritate și ce putem face pentru a preveni astfel de cazuri”.

      Datele statistice oferite de ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, arată o situație alarmantă. Pe parcursul a 11 luni ale anului curent, 555 de femei și 55 de fete au devenit victime ale violenței în familie:
      „Cu regret, violența în familie continuă să fie una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă societatea noastră, deși este înregistrată o descreștere de aproximativ 6% în cele 11 luni ale anului curent. Pe parcursul acestui an, poliția a emis peste 3 mii de ordine de restricție de urgență în privința agresorilor familiali, care au fost înlăturați din locuință. Îndemn victimele violenței în familie să nu tolereze violența, să apeleze serviciul unic 112 sau cel mai apropiat sector de poliție”.
      Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a venit cu un apel către bărbați și i-a îndemnat să nu folosească violența ca o formulă prin care cred că pot deveni mai buni, mai puternici și superiori femeii:
      „Mă adresez și organelor competente: când apelează o victimă a violenței în familie după ajutor, nu identificați formule de împăcare a victimei cu agresorul, ci aplicați legislația din domeniu, ca să nu se repete astfel de cazuri. Susțin ratificarea Convenției de la Istanbul și am prezentat toate argumentele că documentul este în conformitate cu Constituția Republicii Moldova. Ministerul Justiției și ministerul de profil vor întreprinde toate acțiunile necesare pentru implementarea cât mai rapidă a Convenției și vom interveni cu modificări la Codul penal, la Codul de procedură penală, la legislația conexă etc.”, a adăugat ministrul.

      Astăzi, în întreaga lume, este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului. În 1948, pe data de 10 decembrie, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului. Documentul stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, opinii politice, statut social, proprietate etc.
      suntparinte.md
  •