10 destinații pentru o călătorie de toamnă


    Plăcerea de a călători nu ar trebui să se schimbe în funcție de anotimp. Dacă încă nu ai reușit să faci o vacanță de toamnă, atunci încă nu e târziu sa-ți faci bagajul și să trăiești un moment de respir.

50157_original.jpg

Bruges, Belgia

Este un oraș cu o arhitectură gotică, iar dacă sunteți iubitori de dulce, ar trebui să știți că regiunea dată are cele mai frumoase piețe deschise până la sfărșitul lunii noiembrie și sunt o oportunitate de a încerca cea mai bună ciocolată.

2-1.jpg

Cumbria, Anglia

Cumbira este unul dintre locurile pe care merită să le vizitezi. Aici natura parcă renaște mereu, de asemenea poți vedea o multitudine de lacuri, care cu siguranță îți vor lăsa o amintire plăcută.

2-2.jpg

Bavaria, Germania

Bavaria este recunoscută pentru toate festivalurile de bere și vin care au loc toamna, iar despre castele nici nu mai vorbim, nu trebuie ratate nicidecum în această zonă.

2-3.jpg

Perthshire, Scoția

Știm cu toții că Scoția este recunoscută pentru cât de impresionantă este natura ei. Întreaga frumusețe din această regiune îți taie respirația. Nu rata să apuci toamna de „coadă” și să reușești să ajungi în Perthshire.

2-4.jpg

Piemont, Italia

Este o regiune din nordul Italiei, recunoscută pentru vinul și mâncarea delicioasă. Toamna, aici există și o varietate de festivaluri, iar dacă vrei să cunoști noi preparate, atunci viitoarea ta călătorie ar trebuie să fie aici.

2-5.jpg

Aragon, Spania

Este o destinație unde trebuie să explorezi neapărat Parcul Național Monte Perdido, unde vei putea găsi o floră și o faună bogată, cu un relief cu forme bizare care amintesc de Gran Canyon.

2-6.jpg

Valea Loarei, Franța

Valea Loarei este destinația perfectă pentru a admira peisaje de toamnă impresionante. Regiunea dată este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO și este recunoscută pentru viile sale.

2-7.jpeg

Ahornboden, Austria

Este situată în Silver Region Austria, chiar lângă munții Alpi. În timp ce majoritatea turiștilor o vizitează iarna, toamna va fi mult mai liniștită si nu atât de aglomerată.

2-8.jpg

Transilvania, România

Această regiune este cunoscută datorită renumitului castel „Dracula” și este un loc cu adevărat idilic pe care nu trebuie să-l ratezi.

2-9.jpg

Amsterdam, Olanda

Amsterdam este un oraș cu o arhitectură bestială, mai cu seamă este cunoscut pentru labirinturile mari. Nu rata să-l vizitezi deoarece, toamna, orașul pare extrem de romantic.

2-10.jpeg

zugo.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Oraşul Rovaniemi din Laponia, acolo unde este reşedinţa lui Moş Crăciun, găzduieşte în perioada sărbătorilor de iarnă peste 500 de mii de turişti din întreaga lume, printre care şi moldoveni. 
      Statisticile arată că ofertele turistice spre această destinaţie de basm au crescut cu 25 la sută în ultimii ani trei ani. Pachetele turistice se vând acum cu reduceri şi costă de la 600 până la 2.500 de euro. 
      Totuşi cele mai solicitate pachete sunt cele de mijloc, în sumă de 1.800 de euro. Oferta include cazare pentru patru zile şi trei nopţi într-un hotel de patru stele, două mese pe zi, zbor cu escală prin Bucureşti sau Kiev şi excursii.
      "În perioada de Crăciun, la condiţii de patru stele, plus unele excursii incluse pe loc, cina cu Moş Crăciun şi familia sa, o plimbare cu renii, asta ar fi de la 1.800 de euro de persoană", a menţionat Ion Curmei, dministrator agenţie de turism.
      Potenţialii clienţi pot opta şi pentru o vacanţă mai activă care include: plimbări cu renii lui Moş Crăciun ori cu câini huskey, dar şi excursii prin Casa Moşului. În perioada sărbătorilor de iarnă, turiştii care vizitează Laponia pot avea ocazii unice să admire aurora boreală.
      "Pe lângă faptul că îl pot vedea pe moş Crăciun, mai pot vedea şi luminile nordice care se manifestă în lunile ianuarie-aprilie. Pentru a sărbători Crăciunul este perfectă destinaţia dată şi turiştii se întorc din nou acolo pentru a vedea locurile pe care cel mai probabil nu au reuşit cum ar fi snow safari sau huskey safari", a declarat Antonina Biriuc, agent de turism.
      Unii pot petrece o noapte într-un hotel de gheaţă din Laponia. Costul unei camere pentru două persoane începe de la 300 de euro.
      "Turiştii pot să înnopteze într-o casă de gheaţă şi pot petrece acolo fie o zi sau două. Ei mai pot prinde şi aurora boreală. De asemenea, turiştii pot alege să se plimbe cu schiurile. Astfel, există o varietate de sporturi pentru perioada vacanţei", a precizat Svetlana Meisaros,  maganer de turism.
      Potrivit agenţiilor de turism, până acum, peste 300 de moldoveni şi-au cumpărat o vacanţă în Laponia.
      publika.md
    • julia122997
      De julia122997
      Bradul de peste 30 de metri nu este singura vedetă a târgului de Crăciun de la Strasbourg. Sunt sute de kilometri de ghirlande luminoase și mai mult de 500 de căsuțe care vând de toate, de la îmbrăcăminte și decorațiuni, până la delicioasele produse locale sau internațioanle. Pentru că, la Strasbourg, în fiecare an este invitată de onoare o țară, anul acesta Libanul aduce tot ce are mai bun în materie de gastronomie. Și atunci când nu poți merge tu la târgul de Crăciun, vine târgul la tine. Cel puțin așa s-au gândit organizatorii, atunci când au început să organizeze mini târguri de Crăciun în metropolele lumii. După Tokyo și Moscova, anul acesta o variantă restrânsă a magiei europene a Crăciunului trece oceanul, la New York. Peste două milioane de oameni sunt așteptați doar la târgul de Crăciun de la Strasbourg, care a ajuns la ediția cu numărul 450.

      Târgul de la Strasbourg nu este însă cel mai vechi din Europa. Primul eveniment atestat istoric a fost organizat la Dresda și datează de acum 585 de ani. Milioane de oameni din întreaga lume merg în capitala regilor Saxoniei. Copiii sunt cei mai fascinați de Târgul de Crăciun din Dresda, pentru că pot fi cumpărate o mulțime de jucării tradiționale din lemn. Iar pasionații de prăjituri pot afla acolo secretele confecționării marțipanului. De altfel, una dintre principalele atracții ale târgului este o prăjitură tradițională, făcută cu marțipan și fructe confiate. Nici lichiorul de ouă sau vinul fiert nu sunt ocolite de către vizitatorii târgului, deschis în fiecare an până în ajunul Crăciunului.

      Târgul de Crăciun de la Tallinn, Estonia, a fost votat cel mai frumos din lume anul trecut. Îl face special amplasarea sa în centrul istoric al capitalei estoniene, dar și bradul care domină peisajul. Se spune că Tallinnul a fost primul oraș european în care a fost împodobit un brad de Crăciun în zona centrală. Tallinnul își dispută recordul de longevitate al tradiției bradului cu capitala letonă Riga. Un lucru e sigur, tradiția este luată în cel mai serios mod posibil și, an de an, este făcut casting pentru pomul care merită să împodobească Piața de Crăciun. Magia sărbătorilor începe în capitala Letoniei încă din noiembrie, an de an și durează până în ianuarie.

      Viena este, pe bună dreptate, numită capitala târgurilor de Crăciun. Mai mult de 20 de evenimente dedicate Crăciunului au loc în fiecare an în capitala austriacă. Cel mai mare târg este cel din piața orașului, unde peste 150 de standuri servesc de la băuturi tradiționale de Crăciun, până la clasicii cârnați austrieci. Există un patinoar imens pentru iubitorii acestui sport de iarnă și plimbări cu renii pentru copii. Cunoscătorii spun însă că pentru a simți cu adevărat sărbătorile vieneze, sunt recomandate vizitele într-unul dintre târgurile de cartier. Sunt străduțe întregi împodobite și care oferă bunătăți în compania localnicilor. Trei milioane de oameni vizitează an de an Viena special pentru târgurile de Crăciun. Anul acesta, feeria vieneză va dura până în ajunul Crăciunului.

      La Budapesta, în toate cele 23 de sectoare ale capitalei Ungariei sunt organizate târguri de Crăciun, iar cel mai spectaculos dintre ele este amplasat în faţa bazilicii Sfântul Ştefan. Pe lângă tradiţionalul vin fiert, langoş şi alte mâncăruri tradiţionale ungureşti, vizitatorii au la dispoziţie şi un mic patinoar, deschis seara. În timpul zilei, pot cutreiera prin mulţimea de tarabe, unde în mod sigur pot găsi cadouri pentru cei dragi, printre suveniruri şi antichităţi. Situat chiar în centrul oraşului, târgul de Crăciun de la Bazilică poate fi un excelent punct de plecare pentru cei care doresc să viziteze şi alte puncte de atracţie ale Budapestei. Totul se află la o distanţă de 10 sau cel mult 15 minute de mers pe jos. Organizatorii se mândresc şi cu un premiu obţinut pe baza voturilor vizitatorilor unui site de turism cunoscut. Peste 200 de mii de turişti din 100 de ţări au votat anul trecut târgul de la Bazilica din Budapesta ca fiind al doilea cel mai frumos din Europa, după cel din Tallinn, Estonia.
      digi24.ro
    • julia122997
      De julia122997
      In onoarea aniversarii de 60 de ani a legendarei papusi Barbie, casa va putea fi inchiriata pentru trei zile, contra sumei modice de 60 de dolari pe noapte de pana la 4 persoane.

      Sansa de a inchiria casa Barbie este unica, iar experienta le va oferi norocosilor amintiri care sa dureze o viata.

      Printre facilitatile de care acestia se vor putea bucura se numara o piscina infinity cu vedere la mare, cinema privat, teren de sport, spatiu special gandit pentru meditatie, o terasa superba si o bucatarie complet utilata.

      Casa este dotata cu o multime de accesorii Barbie si culoarea predominanta este, asa cum v-ati fi si asteptat, roz!

      Pe langa inchirierea casei, mai exista cateva beneficii care vin la pachet cu aceasta oferta inedita. Este vorba despre o intalnire cu celebrul hairstylist Jen Atkin, o lectie de scrima cu campionul Ibtihaj Muhammad, o lectie de gatit cu Chef Gina Clarke-Helm si un tur special al Columbia Memorial Space Center.







      agentiadepresamondena.com
    • julia122997
      De julia122997
      Neîngrijit, locul arată acum dezolant.
      Așa arăta în urmă cu câțiva ani "tunelul iubirii" din Caraș-Severin. Era căutat în special de tinerii îndragostiți, de miri, dar și de fotografi.
      Între timp, însă, circulația feroviară pe calea ferată secundară Caransebeş-Băuţari-Subcetate a fost suspendată.Trenurile n-au mai trecut pe aici, iar vegetația a crescut haotic.
      Bolțile frumos arcuite s-au distrus în timp, iar atmosfera romantică s-a destrămat. Nimeni n-a avut grijă să îngrijească renumitul tunel.
      Frumusețea tunelului a ajuns dincolo de granițe.
      În 2014 a fost introdus de Parlamentul European pe lista comorilor ascunse, alături de alte 28 de locuri din Europa, mai puțin cunoscute turiștilor.
      stiri.tvr.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Am făcut o selecție de look-uri, cu pantaloni scurți, care nu au cum să te lase indiferentă! Vezi și tu ce combinație te inspiră mai mult!
      Pantaloni scurți + cizme lungi

      Cizmele lungi sunt una dintre cele mai bune opțiuni pentru un look cu pantaloni scurți. Se mai pune și faptul că, cizmele lungi sunt și vedetele sezonului rece. Așa că, cu această combinație la sigur nu o vei da în bară!
      Pantaloni scurți din piele!

      În acest an, articolele vestimentare din piele au cucerit inimile fashionistelor din toată lumea. Chiar și stiliștii confirmă că astfel de articole din piele precum pantalonii, pantalonii scurți, fustele și rochiile trebuie să fie de nelipsit din garderobă, în acest sezon. Iar dacă din toate cele enumerate mai sus, le dai preferință pantalonilor scurți, noi îți recomandăm ca aceștia să fie până la genunchi sau puțin mai sus de genunchi, ca lungime.
      Pantaloni scurți + cardigan lung

      Cardiganele sunt încă o tendință a toamnei 2019, iar în ansamblu cu pantaloni scurți aceștia vor face o ținută foarte armonioasă. De exemplu, pantalonii scurți în combinație cu o bluză albă, cizme înalte și un cardigan lung va fi o combinație care te va salva în momentele lipsite de inspirație, fiind potrivit pentru diverse ocazii.
      Pantaloni scurți + bocanci + blazer supradimensionat

      Pentru un weekend relaxant sau o plimbare prin oraș, nu există nimic mai bun decât o pereche de pantaloni scurți confortabili, un tricou și cizme în stil masculin cum ar fi bocancii. Deși aici există spațiu pentru imaginație, este suficient să completezi ținuta cu un sacou voluminos în carouri sau din piele. Te asigurăm că o astfel de combinație nu va lăsa pe nimeni indiferent.
      Pantaloni scurți + palton/capă lungă

      Combinația de pantaloni scurți cu o capă un trenci va fi un promițătoare. Elegantă, practică și sofisticată sunt trei caracteristici ale acestei combinații.
      glamour.ro
  •