Un tată nu este o bonă sau un ajutor. El este Părinte.


    Iată marturia-manifest a unei mame – care are 6 copiii mici (băieți!) și o carieră de succes. Rachel împreună cu soțul ei, au reușit să-și asume rolurile de părinți implicați și să-și împartă responsabilitățile și sarcinile părintești astfel încât familia lor să funcționeze optim chiar și cu cei șase copii mici pe care îi au și toată lumea să fie fericită.

Un-tată-nu-este-o-bonă-sau-un-ajutor.-El-este-Părinte..jpg

Știți ce s-ar fi frumos? Ar fi frumos să trăim într-o lume în care bărbaţii nu ar fi puşi pe un piedestal pe care scrie că ei sunt doar «de ajutor» în creşterea copiilor lor. Ar fi frumos să trăim într-o lume în care bărbaţii au grijă de copiii lor și acest lucru nu este considerat o excepțională excepție.

Ok, înțeleg. Societatea noastră, încă îşi mai caută drumul în chestiuni legate de egalitatea de gen. Încă luptăm pentru drepturile egale ale femeilor la locul de muncă, pentru că, ce să vezi, unele femei au ales să aibă o carieră și în afara bebelușilor, a copiilor și a casei. Încă încercăm să îi dăm de capăt în unele aspecte legate de această situație. În mod tradițional, bărbații erau cei care susțineau familia și femeile erau cele care aveau grijă de casă şi copii, și acest lucru însemna că bărbaţii nu prea făceau lucruri de genul «să aibă grijă de copii»Deci, aceste aspecte par chestiuni «noi» pentru noi. Dar, totuși simt că ar trebui să fim ceva mai departe decât suntem noi acum.

Soțul meu și cu mine suntem un cuplu căsătorit foarte fericit. Dar, în timpul principalelor ore de lucru, de la 6:00 dimineața și până la 05:30 seara, ne-am împărțit îndatoririle noastre părintești, ca și cum am fi fiecare singur. Weekend-urile şi serile le petrecem împreună ca o familie, desigur, dar în zilele săptămânii suntem câte un singur părinte la cei șase copii pe care îi avem. Eu sunt în schimbul de dimineață – pregătesc micul dejun, pachetele pentru școală, masa de prânz, mă asigur că se spală toţi pe dinți și că se îmbrăca în haine potrivite și că îşi iau pantofii fiecare, îi duc pe jos până la școală, mă întorc pe jos cu trei dintre ei care nu sunt încă la școală înapoi spre casă, am grijă ca gemeni să nu intre în noroi și bălți, îl distrez pe bebeluş, le citesc povești, îi pregătesc pe toţi de somnul de prânz.

tata-bebe.jpg

Soțul meu preia schimbul de la ora 12:30, în timp ce cei mici dorm. El se joacă de-a luptele și îi trimite afară la joacă sau le invită prietenii la joacă şi, astfel, avem câteodată câte 12 sau 13 copii în casă (anxietate mea tocmai a zburat până în tavan), și are grijă ca cei mari să-și facă temele. El știe de toate documentele, hârtiile şi temele copiilor pentru școală, el le semnează toate jurnalele de lectură și el este cel care notează în dosarele lor de comportament și tot el este cel care se asigură căau pus cutiile cu gustarea de prânz de la şcoală în chiuvetă și că sunt toate spălate pentru a doua zi. El este cel care hrănește bebeluşul și îi schimbă scutecele și se asigură că ceilalţi îşi strâng jucăriile înainte de masa de seară, astfel încât casa este oarecum ordonată când ziua se apropie de final, iar apoi tot el ne gătește cina.

Cu toate că apreciez tot ceea ce face, acest lucru nu este excepțional. Este ceea ce înseamnă să fii părinte.

Oamenii sunt șocați că noi am ales să facem lucrurile în felul acesta. «Trebuie să fie frumos să ai un soț care te ajută așa», spun ei.

Ei bine, nu eu am fost singura care a decis să avem șase copii. Nici nu am fost singura participantă în acest proces. Bineînțeles că el mă va ajuta astfel încât să pot lucra şi eu, de asemenea.

Vedeţi voi, ceea ce soțul meu înțelege este că eu sunt o mamă mai bună din cauza muncii mele. Nu toată lumea este aşa. Şi acest lucru este ok. El a înţeles asta și este fericit că eu pot să urmez și o carieră.

Dar, atunci când el are grijă de copii, astfel încât eu să mă pot ascunde în camera mea și să scriu câteva eseuri care pot sau nu să schimbe alte vieți, acest lucru nu înseamnă că el face babysitting. Când ies o dată pe lună, cu prietenii mei de la clubul de carte pentru a vorbi pentru cinci minute despre cărţi și apoi să vorbim despre viața noastră pentru încă trei ore, iar el este cu copiii, nici acum nu este vorba despre babysitting. Când el decide să gătească un pui la cuptor sau să pună în ordine nişte acte sau documente sau când ia copiii timp de câteva ore la o plimbare, în timp ce eu mai apuc să mă bucur de un pic de un somn în plus, el nu doar «mă ajută». El este părinte.

Prietenii și babysitter-ii și bonele cu normă întreagă sunt de ajutor. Tații sunt de fapt părinți.

Mă bucur că am putut să clarificăm toate aceste aspecte.

Tații sunt și ei părinți, cu drepturi dar și cu responsabilități depline. Să rămânem cu acest gând în minte, întărit de tot ceea ce vine știința din domeniul psihologiei să ne spună că prezența conștientă și implicarea activă zi cu zi a ambilor părinți în viața copiilor lor, le oferă acestora un mediu sănătos și echilibrat de dezvoltare.

paginadepsihologie.ro





Comentarii


Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Ai lipit un conținut cu formatare.   Elimină formatare

  Only 75 emoticons maximum are allowed.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor


  • Conținut similar

    • De Calandrella

      Si cea mai confortabila perspectiva a spectatorului este, cred, aceea de acuzator. Cel mai simplu si mai autentic, tipic romanesc mod de a aborda o situatie care nu va place si cu care inca nu v-ati confruntat este de a judeca si a acuza. Am trait-o si eu atat de-o parte cat si de cealalta a baricadei.
      Ca spectatoare a unei situatii in care mama isi pierdea cumpatul in fata comportamentului neadecvat al copilului, am apreciat ca eu, cu siguranta, m-as fi comportat altfel: "Ce rost are sa ridici tonul?! Nu ajuta la nimic." Si am ridicat de nenumarate ori tonul, in situatii de conflict cu copilul meu. "Ce rost are sa-i tii predici cand el nici macar nu te aude, pentru ca plange cu zgomot?!"
      Si am facut aceeasi greseala, din impulsivitate si influentata de presiunea sociala. Da, am gresit si eu de multe ori, de foarte multe ori, in fata copilului meu.
      Insa, sunt reactii si abordari pe care nu mi le-am permis niciodata ca mama. Nu mi-am umilit niciodata copilul. Nu l-am agresat. Nu l-am amenintat. Nu l-am lovit si eu dupa ce a cazut. Nu am urlat. Nu i-am vorbit urat. Nu l-am tarat dupa mine impotriva vointei lui. Nu am fost niciodata seful. Nu i-am spus niciodata "nu, pentru ca asa vreau eu", ci cu explicatii si argumente plauzibile.
      Nu de putine ori, am fost de cealalta parte a baricadei si am simtit privirile acuzatoare ale persoanelor care erau in stadiul de a-si dori un copil si, mai ales, ale parintilor ai caror copii nu transpuneau inca in fapte furia. Rares nu a avut crize acute de furie in public, nu s-a tavalit niciodata pe jos, urland si cerand, insa a avut de multe ori, pana la varsta de 3 ani, un comportament neadecvat. Eu fie l-am ignorat, fie l-am inteles si am empatizat cu el.
      Atunci, am putut chiar si auzi: "Uite, cum nu e in stare sa-l educe!" sau "Dati-i, doamna, doua palme la fund, sa vedeti cum se cuminteste!".
      E atat de simplu sa fii spectator. Si nu, nu esti obiectiv, esti doar neexperimentat si neimplicat. Da, stii teorie, si eu am stiut, dar e atat de greu de pus in practica teoria cu si despre propriul tau copil. Sunt atat de multe coordonate care influenteaza, in primul rand, calitatea concentrarii, apoi, ca efect, capacitatea de reactie.
      Da, "tine de tine si de cum vrei sa traiesti", insa tine si de psihicul tau obosit si de dorinta acuta de a te odihni si de incapacitatea, la un moment dat, de a te "reface". Stiu, tot greseli se numesc, dar este cu atat mai dificil cu cat te si confrunti cu situatii noi carora trebuie sa le faci fata "acum si aici".
      Spectatori putem fi toti, parinti mai putini. Parinti adevarati, care sa puna binele copilului mai presus decat confortul propriu, care sa isi creasca si educe copilul in spiritul libertatii, al independentei, al increderii in fortele proprii, al formarii unei constiinte si unui caracter de OM.
      Pe de alta parte, pe vremea cand eram simpli spectatori, eu si sotul meu eram ca doua floricele, naivi si nestiutori. Mai ales eu.
      Priveam admirativ si ne imaginam in locul parintilor pe care ii vedeam in parc tinandu-se de mana si impingand relaxati un carucior. Ea, senina si frumoasa, coafata, machiata, stilat imbracata. El, atent si curtenitor cu ea, privindu-si mandru si cu zambetul pe buze bebelusul dormind in landou. Totul parea atat de simplu, iar dorinta de a avea un copil se concretiza deja in planurile noastre.
      Va pot marturisi o frantura din discursul meu: "Ce familie frumoasa. Deci, se poate. Putem si noi. Vezi?!
      Tine doar de cum vrei sa traiesti, poti sa zambesti sau sa fii incrancenat... Si cum sa fii trist in fata unei minuni?! Iti dai seama? Sa vezi ca are ochii tai, parul meu, cred ca te topesti cand iti zambeste! ..." Era minunat.
      Ceea ce nu stiam atunci si nici cand ne imaginam fericiti si lipsiti de griji, cu puiul nostru dormind intre noi sau zambindu-ne cald, este ca acei tineri se bucurau fie de un bebelus a carui stare de somn era mai prelungita decat starea de veghe, fie de un ajutor pretios.
      Cred ca, fara naivitate si un pic din "nestiind cu adevarat ce urmeaza", am mai amana momentul deciziei de a avea un copil. E simplu sa aduci pe lume un pui de om, e foarte greu procesul de crestere si educare a unui copil. Si nu pentru ca pune copilul multe probleme, ci pentru ca nu poti fi, in acelasi timp si cu rezultate excelente pe toate planurile, (si acum voi puncta din perspectiva femeii) si mama, si sotie, si menajera, si bucatareasa, si femeie cu serviciu. Mai ales fara un ajutor.
      Este greu si pentru ca este diferenta de la cer la pamant intre ceea ce iti imaginezi ca va fi si cum este cu adevarat sa fii parinte.
      Stiu, credeai ca exagereaza mamicile care te avertizau ca, pentru o perioada, nu vei mai dormi, ca nu vei mai avea aceeasi relatie cu partenerul, ca nu vei primi ajutorul care ti s-a garantat, ca viata ta se va schimba radical. Sau credeai ca tu o sa poti face lucrurile altfel, ca tu esti mai puternica, mai optimista, mai toleranta. Vei afla sau ai aflat deja, nu au exagerat.
      Urmeaza o perioada mai grea pentru tine, pentru voi, insa merita efortul. Un copil caruia i te daruiesti iti va fi cel mai bun prieten, cel mai devotat "companion de drum". Cu el vei construi cea mai sincera, mai frumoasa si mai sfanta relatie de iubire. O spun din propria experienta, cu toata sinceritatea si din toata inima.
      jurnaluluneimame.ro
    • De Calandrella

      Nimic mai adevarat, deoarece propria copilarie ne urmareste pentru toata viata, iar structurarea adultului de maine depinde fundamental de modul in care a fost perceputa si traita propria copilarie. Fara sa isi dea seama, in functie de copilaria pe care le-o ofera propriilor copii, parintii devin artizanii vietii viitoare a micutilor lor.
      In conditii normale, fiecare parinte sa straduieste sa-i ofere copilului tot ceea ce crede ca este mai bun pentru el. Insa, nu intodeauna reuseste sa faca aceast lucru, fie din exces de zel “parintesc”, fie din insuficienta cunoastere a copilului si a nevoilor sale reale. 
      In cei aproape paisprezece ani in care am lucrat cu copii si cu familiile acestora, am observat ca cele mai frecvente greseli pe care parintii sunt tentati sa le faca in educatia copiilor lor sunt urmatoarele:

      1. Inconsecventa comportamentala a parintelui in raport cu copilul
      Este un tip de comportament care induce o mare confuzie in modul de functionare al copilului. Se refera la situatiile in care parintele interzice un anumit comportament al copilului intr-o imprejurare, pentru ca, intr-o alta imprejurare, acelasi comportament sa fie permis sau chiar incurajat. Imi amintesc despre o mama caruia i se parea foarte dragut felul in care copilasul ei de trei ani ii spunea tatalui sau “plostule” (prostule) in situatia in care tatal nu era de acord cu copilul, insa se supara foarte tare pe copil daca la gradinita acesta folosea acelasi apelativ atunci cand un copil nu ii dadea o jucarie, iar educatoarea ii face observatie mamei pentru limbajul copilului. Copilul era foarte confuz cu privire la aceasta situatie, deoarece nu intelegea de ce intr-o situatie era apreciat, ba chiar incurajat sa foloseasca acest cuvant, pe cand in cealalta era certat, sau chiar pedepsit.

      2. Disensiuni si dezacord de opinii ale celor doi parinti in educatia copilului
      In situatiile in care parintii aplica seturi de reguli diferite in educatia copilului apar doua efecte principale: pe de o parte, confuzia copilului, iar pe de alta parte, discreditarea reciproca a celor doi parinti in fata copilului. Astfel, acesta va invata sa speculeze la un moment dat situatia in avantajul lui, ceea ce poate crea un adevarat haos in sistemul de educare. Ma refer la situatia concreta in care, de exemplu, mama nu ii da voie copilului sa priveasca desene animate mai mult de o jumatate de ora, insa tatal ii permite sa ramana in fata aparatului cat doreste el. Si mai grave sunt situatiile in care aceste disensiuni sunt manifestate in prezenta copilului, pentru ca ii vor intari sentimentul de confuzie, dar si certitudinea ca va putea specula situatia in favoarea lui.

      3. Amenintarile si pedepsele disproportionate in raport cu fapta copilului
      In general amenintarea si pedeapsa nu reprezinta metode eficiente in educatia copilului. Lucrurile devin cu atat mai grave cu cate acestea sunt disproportionate in raport cu comportamentul copilului. Exista situatii in care parintele ameninta, dar niciodata nu isi pune in practica amenintarea. Ii poate spune copilului ceva de genul: “Daca te mai tavalesti pe jos prin magazin, nu-ti mai cumpar niciodata nimic.” Este un gen de amenintare care, cu certitudine nu va putea fi aplicata niciodata, pentru ca este putin probabil ca de la acel moment parintele sa poata face cu adevarat acel lucru.
      O astfel de formulare este cu atat mai periculoasa, deoarece neavand o finalitate concreta si repetandu-se la modul regulat, risca sa duca la pierderea credibilitatii parintelui in fata copilului. Pe de alta parte, o pedeapsa disproportionata in raport cu fapta copilului (mult prea intensa), il poate face pe copil sa se simta neindrepatit, furios si sa risposteze sub alta forma. Imi amintesc despre o situatie in care unei adolescente de 15 ani i-au fost confiscate toate cartile de catre mama si date unui centru de reciclare, pentru ca fata a inarziat cateva minute la masa. Rezultatul a fost ca acea adolescenta a fugit de acasa, a fost accidentata de o masina si a suferit leziuni grave. Pentru a fi eficiente, pedepsele trebuie sa fie proportionate cu gravitatea faptei copilului, iar parintele trebuie sa fie consecvent in aplicarea ei. 

      4. Lipsa timpului de calitate petrecut impreuna cu copilul
      Parintii de astazi sunt parinti foarte ocupati, pentru ca asigurarea existentei familiei devine de obicei prioritatea numarul unu. In aceste conditii, majoritatea copiilor isi petrec aproape intreaga zi la gradinita cu program prelungit sau la scoala si variante afterschool. In acest context, timpul petrecut de copii impreuna cu parintii lor este destul de redus. Chiar daca nu putem creste cantitativ timpul petrecut impreuna cu micutul nostru, ii putem conferi o calitate mai mare. Aceasta inseamna sa ne implicam efectiv in activitati impreuna cu el, sa ii citim povesti, sa construim sa ne plimbam cu bicicleta sau pur si simplu sa il tinem in brate. Cunosc multe situatii in care parintele, atunci cand ajunge acasa, se aseaza in fata televizorului sau al calculatorului, considerand ca este suficienta prezenta lui fizica in aceeasi incapere cu copilul pentru a satisface nevoile acestuia.



      5. Supraincarcarea programului copilului
      Majoritatea parintilor, pentru a asigura o sansa mai buna in viata, sau pur si simplu pentru a compensa propria lipsa din viata copiilor, ii inscriu pe acestia la o multitudine de activitati extrascolare. Astfel, nu sunt putine cazurile in care, un copil de varsta prescolara sau de varsta scolara mica, dupa ce a terminat programul obisnuit de gradinita sau de scoala (care de cele mai multe ori este un program prelungit), intra imediat, in aceeasi zi in activitati extracurriculare, cum ar fi practicarea unui sport (inotul, tenisul, arte martiale, calaria etc), invatarea sau educarea unor deprinderi noi (cantatul la pian, dansul, pictura, modelaj, etc.) sau invatarea unor limbi straine. Am in minte acum situatia unei fetite de 10 ani care urmeaza o scoala cu predare in limba germana (desi limba materna este limba romana), invata sa cante la pian, participa la concursuri nationale de dans sportiv, invata in particular limba germana si face cursuri de inot. Programul obligatoriu al copilului incepe la 7 dimineata, atunci cand se trezeste si se termina la ora 21.30, atunci cand merge la culcare. Tot acest interval de timp este foarte bine organizat intre activitatile mai sus mentionate, dar din program lipseste o activitate esentiala: timpul liber al copilului. In aceste conditii intelegem tot mai bine termenul de “copilarie furata”.

      6. Nerespectarea rutinei cotidiene a copilului
      In special la copilul mic, dar si la scolar, existenta unei rutine zilnice este esentiala, pentru ca ii asigura puncte de reper si stabilitatea de care are nevoie. Este de datoria adultului sa se plieze pe nevoile si programul copilului si nu invers. Rezistenta scazuta la frustrare si la stres si instabilitatea emotionala sunt apanajul copilului, iar acestea se pot manifesta mult mai virulent in absenta unui program de viata adaptat varstei si nevoilor copilului.

      7. Folosirea exagerata a conditionarilor si a recompenselor de tip material/alimentar pentru a obtine un comportament dezirabil din partea copilului 
      Pe termen scurt, in termeni de minute, ore sau maxim o zi, aceste tehnici pot parea de succes. Pe termen lung, o astfel de abordare a parintelui in eductia copilui este o cale sigura spre esec. Copilul va invata astfel sa manipuleze si sa nu mai reactioneze decat conditionat, in functie de tipul de recompensa pe care il primeste. Pe de alta parte, recompensele alimentare (dulciurile, in general), pot incuraja dezvoltarea unui comportament alimentar complet nesanatos.

      8. Supraresponsabilizarea copilului si tratarea lui din pozitia de “mic adult” si “prieten” al parintelui
      Exista multi parinti mandrii care afirma ca micutul lor este un adult miniatural, pe care il trateaza de la egal la egal. Nu trebuie confundata atitudinea prietenoasa si intelegatoare a parintelui in raport cu copilul sau, cu o atitudine caracterizata de relationare de tipul adult – adult. Pentru a se simti confortabil emotional si securizat din acest punct de vedere, copilul are nevoie sa simta pe langa dragoste si intelegere, fermitatea parintelui si capacitatea acestuia de a pune limite. Un copil fara limite este un copil nesecurizat din punct de vedere emotional, caruia ii lipsesc cadrele de referinta.

      9. Necunoastera caracteristicilor de varsta si dezvoltare a copilului
      Am intalnit de-a lungul timpului parinti care obisnuiesc sa spuna despre copilul lor ca este rau sau mincinos. Analizand motivele care au dus la o astfel de etichetare a copilului, de cele mai multe ori constatam ca apelativul porneste de la faptul ca parintele nu stie exact care sunt capacitatile copilului sau la varsta respectiva. Un copil de trei ani nu poate fi numit rau pentru ca nu a rezistat timp de o ora la piesa de teatru de papusi. La aceasta varsta, perioada maxima de timp in care un copil se poate concentra este de 10, maxim 15 minute. Un copil prescolar nu poate fi etichetat ca fiind mincinos pentru ca la varsta de 5 ani distorsioneaza adevarul, fiind in plin proces de fabulatie. Fabulatia este un proces imaginativ absolut normal la copilul de varsta mica, ce nu are nicio legatura cu minciuna.

      A fi parinte este probabil cea mai grea dar si cea mai frumoasa “meserie” pe care o poate avea un om in decursul existentei sale. Este o provocare pe care merita sa o accepte orice persoana responsabila si matura ce poate aprecia darul minunat al vietii. In acelasi timp, atunci cand ne ocupam de copii, e bine sa nu uitam ce spunea Lucian Blaga: “Copilul rade: Intelepciunea si iubirea mea e jocul.”
      despresuflet.ro
    • De Calandrella

      Pana sa fiu mama nu am stiut..
      ..ca diminetile sunt mai frumoase cand ma trezesc si primul lucru pe care il vad este zambetul lui si manutele dragalase care ma cheama la joaca
      ..ca orice zi este un prilej de joaca, de alergat, de explorat, de descoperit lucruri noi care ne fac fericiti
      ..ca bratele mele vor fi pentru el cel mai frumos loc din lume, iar eu ma voi topi de dragul imbratisarilor lui
      ..ca am puterea de a alina suparari, de a alunga tristeti si de a readuce de fiecare data zambetul pe chipul lui dragalas
      ..ca pot simti de zeci de ori ca oboseala ma doboara si de tot atatea ori sa gasesc noi resurse de energie in bucuria lui sincera si “contagioasa”
      ..ca in fiecare seara il voi adormi aproape de mine, il voi privi asa mic si somnoros si imi voi spune inca o data cat de norocoasa sunt ca il am
      ..ca voi gasi in mine resurse nebanuite de rabdare, ca voi putea sta minute in sir numarand pietricele pe marginea drumului, ca voi putea explica de zeci de ori acelasi lucru, ca voi invata sa imi traiesc viata in ritmul lui domol de copil
      ..ca pot admira de mii de ori manutele lui micute, chipul lui dragalas, piciorusele lui agitate cu la fel de multa dragoste si uimire
      ..ca voi simti temeri care nici nu stiam ca exista, dar si ca voi gasi mereu puterea de a le infrunta, de dragul lui
      ..ca voi darui atat de multe imbratisari in fiecare zi, iar el ma va rasplati in felul lui aparte, plin de tandrete si iubire
      ..ca sufletul meu va fi rascolit de atatea emotii si ca pe masura ce eu il ajut pe el sa descopere lumea, el ma ajuta pe mine sa ma descopar pe mine, asa cum nu credeam vreodata ca o voi face.
      Pana sa fiu mama nu am stiut ca pot iubi asa intens, ca pot invata atat de multe, ca in sufletul meu lucrurile se vor schimba pentru totdeauna. Acum stiu toate astea datorita lui… Iti multumesc, micul meu drag!
      ralucaloteanu.ro
    • De Calandrella

      La fel de adevarat este însa faptul ca, de fiecare data când am fost nevoita sa le cunosc pe mamele oamenilor pe care i-am iubit, am avut un sentiment ciudat de nepotrivire totala. Am ajuns la un moment dat sa cred ca sta în firea lucrurilor sa fie astfel. Si am trait o buna bucata de timp cu ideea ca numai mie mi se întâmpla sa dau peste mame extrem de iubitoare, dispuse sa îsi apere puii de ferocitatea iluzorie a unei iubite prea posesive.
      De ceva timp încoace, tocmai când ma obisnuisem cu ipostaza de victima inocenta a unor mame obsedate de dragostea lor nevinovata pentru propriii fii, mi se confirma tot mai mult teoria ca aceasta dragoste exagerata, nu este altceva decât o obsesie stupida care, daca nu e controlata la timp poate sa produca dezastre.
      Întâmplare banala, relatata printre izbucniri nervoase – una dintre prietenele mele s-a mutat de curând împreuna cu iubitul ei, care pâna atunci locuise cu ai lui („ai lui” însemnând o mama îngrozitor de posesiva si un tata indiferent, coplesit de personalitatea autoritara a sotiei sale iubitoare). Trecând peste faptul ca relatia dintre prietena mea si mama iubitului ei nu a depasit niciodata stadiul amabilitatilor banale, de când s-a produs schimbarea majora, lucrurile au luat o întorsatura neplacuta. Iubitul prietenei mele este sunat în fiecare zi de mama lui, care îi solicita ajutorul pentru rezolvarea unor probleme care mai de care mai ingenioase. Îl suna sa îl cheme la masa, îl suna sa îl întrebe daca se simte bine, îl suna sa îl întrebe cum a fost la serviciu, îl suna… si când epuizeaza toate variantele ia o pauza de o zi, apoi îl suna din nou ca sa îi spuna cât de suparata este pentru ca lui nu îi mai pasa de ea. Prietena mea a ajuns în pragul disperarii. 

      Punctul culminant l-a trait într-una din zilele trecute, când s-a decis sa mearga cu iubitul ei vizita la ai lui. Insistenta mamei lui de a-i tine acolo, în ciuda faptului ca ei aveau si alte treburi a culminat cu o replica de genul: „Dar tu poti pleca draga, lasa-l sa mai stea la mamica lui!” M-a amuzat teribil felul în care a imitat-o prietena mea. „Auzi!!!…la mamica lui…” Mi-am dat seama însa ca, dincolo de partea amuzanta, asta este de fapt în mintea majoritatii „mamicilor” iubitilor nostri. Se încapatâneaza sa creada ca ele sunt singurele fiinte de pe lumea asta care îi pot face fericiti si refuza cu ostentatie ideea ca fericirea unui om nu depinde doar de dragostea materna.
      Ma gândesc cu groaza la ideea ca daca voi avea vreodata un baiat s-ar putea sa devin eu însami o „mamica” obsedata de iubirea pentru odorasul ei. Ma consolez însa cu gândul ca atâta timp cât voi avea în propria experienta suficiente exemple negative de mame care nu pot sa îsi învinga frustrarile si sa accepte ca fiii lor sunt oameni maturi, cu o viata proprie, independenta de a lor, voi reusi sa fac distinctia între dragostea materna si obsesie.
      egirl.ro
    • De Calandrella

      Descopera cateva sfaturi care te vor ajuta sa iti fie mult mai usor in noul rol alert al vietii, ca sa iti faci timp si pentru tine. Nu uita ca o mama fericita inseamna si un copil fericit!
      Sfaturi pentru somn
      Bebelusii dorm mult, pana la 16 ore pe zi, pentru ca au nevoie de mult mai multa odihna decat adultii. Profita de orele in care cel mic doarme ca sa ai putina grija de tine si sa iti reincarci bateriile. Daca ai un copil linistit, care se odihneste bine pe timpul noptii si nu te trezeste din doua in doua ore, profita de acest lucru si odihneste-te si tu. Nu te trezi din somn doar ca sa verifici daca este bine.
      Ideal este, de asemenea, sa incerci sa il duci cat mai repede la culcare, astfel incat sa ai si tu timp pentru tine.
      O baie cu apa fierbinte, in care sa adaugi saruri sau sa folosesti spuma de baie cu arome calmante, te va relaxa. Incearca sa te tii de acest "ritual" macar o data pe saptamana si vei observa diferenta. Iti va fi mult mai bine, te va ajuta sa te linistesti dupa vacarmul unei zile petrecute printre scutece si plansete de copil.
      Tot pentru a avea parte de somn odihnitor, miscarea iti va face foarte bine. S-a demonstrat faptul ca exercitiile fizice elimina stresul si anxietatea. Nu trebuie sa iti faci abonament la sala, ci sa faci plimbari in ritm alert, sa urci scarile sau sa joci o partida de tenis cu o prietena. Toate sunt o adevarata binecuvantare! Alege sporturi usoare, care sa nu te epuizeze!
      Sfaturi pentru alimentatie
      Orice mama isi face griji in legatura cu alimentatia micutului sau, mai ales dupa ce incepe perioada de diversificare. Este important sa ramai calma si sa nu compari copilul cu alti bebelusi de varsta sa. Nu te panica daca micutul refuza sa manance, decat daca se intampla ca starea lui sa fie insotita si de alte simptome, precum febra, varsaturi sau frisoane. In rest, orice copil va manca atunci cand ii este foame.
      Sfaturi pentru relaxare
      Pentru o proaspata mamica relaxarea pare a fi doar un cuvant din dictionar, departe de a i se intampla in realitate, insa nu este deloc asa. Daca te simti coplesita de toate sarcinile pe care le ai, indrazneste sa ceri ajutorul celor din jur. Ia-ti cel putin doua ore pentru tine in care sa dormi, sa te uiti la un film sau, pur si simplu, sa faci o baie fierbinte.
      Proaspetele mamici au, de asemenea, obiceiul de a se ingrijora in avans in legatura cu orice lucru i s-ar putea intampla copilului. Aceasta atitudine nu aduce decat anxietate si stres si ii face rau si copilului, pentru ca va deveni agitat.
      Daca ai devenit mamica, asta nu inseamna ca trebuie sa renunti total la viata de dinainte de nastere. Dupa primele doua-trei luni petrecute cu bebelusul, te poti gandi sa iesi la o cafea cu o prietena. Este suficient chiar si o jumatate de ora petrecuta in compania unei prietene ca sa iti incarci bateriile si sa uiti de grijile cotidiene. O portie de ras sau o barfa alaturi de o amica reprezinta o adevarata terapie pentru suflet.
      Pe masura ce copilul creste, ii poti citi cate o pagina dintr-o carte de povesti in fiecare zi sau seara, inainte de culcare. Chiar daca rezultatele nu sunt vizibile pe moment, cititul il ajuta pe copil sa isi dezvolte imaginatia si creativitatea. 
      Incurajeaza-ti partenerul sa aiba si el grija de bebelus, nu lua toate sarcinile legate de copil asupra ta. Si tatal trebuie sa fie la fel de implicat in cresterea copilului.
      Nu iti face tot timpul griji in legatura cu orele de culcare ale copilului, nu face liste peste liste gandindu-te ce trebuie sa mai cumperi pentru copil, pentru ca nu faci decat sa iti incarci mintea si sa devii anxioasa, in loc sa petreci timp frumos alaturi de copilul tau. Traieste clipa si nu mai planui orice lucru in avans, pentru ca poate deveni extrem de obositor.
      O mama relaxata este o mama care isi ia masuri din timp in cazul in care copilul se va imbolnavi. Ce presupune acest lucru? Sa ai un dulapior cu medicamente de ajutor in caz ca micutul face febra, medicamente contra indigestiei sau pentru o raceala. Acest sfat este valabil si in concediu.
      Stim ca poate fi destul de greu sa zambesti cand trebuie sa ai grija de un bebelus, insa trebuie sa stii ca rasul este o adevarata terapie, care alunga stresul si grijile. Si cum bebelusii invata imitand gesturile parintilor, gandeste-te ca vazandu-te zambind, va incerca si el sa faca acest lucru.
      Un alt sfat pretios este sa nu renunti la pasiunile tale, chiar daca nu mai dispui de timpul pe care il aveai inainte. Iti poate fi destul de greu, mai ales daca mai ai un copil, insa nu imposibil. Poti, de asemenea, sa gasesti noi pasiuni, care sa nu necesite mult timp.
      Odata ce iti gasesti un ritm, trebuie sa ramai constanta si sa te tii de tot ceea ce ai inceput. Zicala "nu lasa pe maine ce poti face azi" se potriveste foarte bine proaspetelor mamici, pentru ca timpul este extrem de pretios pentru ele.
      Cultiva in fiecare zi calmul, nu te enerva din orice nimic care se intampla, priveste totul cu mai mult umor si cu mai multa relaxare. Limiteaza, cat de mult poti, sursele de zgomot din casa, nu lasa televizorul la un volum ridicat, pentru ca iti poate crea o stare de neliniste.
      Cand te simti coplesita, gandeste-te ca tu esti singura care poate controla situatia. Alege sa ramai calma, respirand adanc si nu ridica tonul. Daca simti ca nu mai poti, cel mai bine este sa iesi din camera, sa nu faci in niciun caz o criza de nervi in fata copilului. Vei regreta si tu, iar lui ii vei induce o stare de anxietate.
      copilul.ro
       
  •