Sfaturi de la părinți cu experiență


    Ce ne-am face fără părinții noștri?! Din păcate, nu întotdeauna ascultăm sfaturile lor, chiar dacă acestea ne-ar putea schimba sau ne-ar putea face viața mult mai ușoară.

1-30.jpg

Probabil, când aveai cinci ani, nu existau autorități mai incontestabile pentru tine decât mama și tata, dar acum, devenind un om adult și independent, nu ai nevoie de „sfaturile cuiva”. Să știi că nu este adevărat, ai nevoie, căci unele pot fi pline de înțelepciune și experiență.

Percepe greșelile ca pe niște oportunități

„Nu ți-a ieșit? Nu-i nimic, data viitoare vei reuși.” Amintește-ți cum îți spuneau părinții în copilărie și, până la urmă, aveau dreptate. Greșelile sunt de cele mai multe ori percepute de noi ca înfrângeri. Sunt neplăcute și adesea descurajatoare. Cu toate acestea, oricine are experiență în spate îți va spune că depășirea dificultăților este cel mai eficient mod de a realiza ceva. Uită de dezamăgire, ridică-te, șterge-ți lacrimile și mergi înainte pentru a asalta din nou Muntele Olimp.

Fii sincer

Directitatea este apreciată nu numai în relațiile interpersonale, ci și la locul de muncă, în special la interviuri. Nu e cazul să minți despre cunoașterea a 10 limbi sau alte lucruri care nu au nimic în comun cu realitatea. Mai devreme sau mai târziu, minciuna ta va fi descoperită și atunci va veni momentul rușinii. Ține minte: nu îți minți angajatorul, nici persoana iubită.

Curățenia este cheia sănătății (și a succesului)

Crede-mă, nu degeaba ai fost învățat să îți faci patul dimineața și să speli vasele după tine. Acest obicei nu numai că menține curățenia în casă, ci și te disciplinează. Învățând să cureți după tine, nu vei avea probleme cu menținerea ordinii la locul de muncă, în documente și mape. Să știi, disciplina este un lucru foarte bun.

Muncește pentru a trăi, nu trăi pentru a munci

Vei spune că este o regulă foarte învechită. În societatea modernă, omul nu are timp de odihnă. Alergăm mereu, muncim zi și noapte, iar weekend-ul, după părerea noastră, a fost creat doar pentru a lucra de acasă și nu la birou. Din păcate sau din fericire, excesul de muncă este ineficient. Nu uita: cu cât mai mult vei lucra, cu atât îți va ieși mai prost. Omul nu este robot, el are nevoie de odihnă, iar câteva ore pe săptămână nu sunt suficiente.

Perseverență, perseverență și din nou perseverență 

Nu renunța niciodată – este un slogan bun pentru viață. Când părinții ți-au spus pentru prima dată că nu ar trebui să cedezi și că trebuie să continui să mergi înainte, ei ți-au dezvăluit cel mai mare secret al succesului. Nimic bun nu ți se dă pur și simplu, pentru toate trebuie să lupți. Amintește-ți de acest lucru data viitoare când proiectul tău va fi din nou refuzat. Un șef va refuza, altul va accepta și visul tău se va realiza.

eushtiu.com





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Potrivit unui studiu realizat recent, persoanele care încep decorarea casei cu mult înaintea sosirii Crăciunului sunt mai fericite. 
      Întrebarea firească este "De ce?" Specialiștii au găsit și răspunsul. 
      Potrivit studiului publicat în The Journal of Environmental Psychology, spiritul de Crăciun reduce anxietatea, stresul și negativitatea. De asemenea, conform cercetării, fericirea pe care o simți în perioadă sărbătorilor de iarnă este una constructivă, doarece este împărțită cu celalti oameni. Se spune că este o fericire contagioasă!Se pare că spiritul Crăciunului tinde să dezvolte foarte multe valori. Printre acestea se numără: 
      Prietenia
      Persoanele care se lasă "invadate" de spiritul Crăciunului tind să fie mai prietenoase și mai amabile cu toată lumea din jur. 
      Iertarea 
      Spiritul de Crăciun ne face, de asemenea, mai indulgenți și avem tendința de ierta mai ușor greșelile celor din jur. 

      Solidaritatea 
      Da, Crăciunul îi face pe oameni să se susțină mai mult unii pe ceilalți și în această perioadă tind să se concentreze mai mult pe nevoile altora. 
      Apropiere mai mare de familie 
      Studiul a arătat că din momentul în care începi să decorezi casă de Crăciun, simți mai mult dorință de a petrece timp în familie. Cercetări trecute au arătat că oamenii au tendința de a asocia Crăciunul cu sentimente de nostalgie și chiar cu o oarecare tristețe. Dar, în realitate, s-a demonstrat că acest lucru se întâmplă pentru puțini oameni. Cei mai mulți simț pozitivism, iar fericirea lor crește cu apariția primelor decorațiuni de Crăciun. 
      Cu toate acestea, studiul relevă și date contradictorii. Potrivit psihologilor care au participat la această cercetare, dacă asculți muzică de Crăciun pe tot parcursul zilei, poți avea sentimente de aversiune față de Crăciun. 
      copilul.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Este vorba despre familia Marian din localitatea Ignăței raionul Rezina, pe care dragostea și mila față de copiii care au rămas fără părinți i-a făcut ca să-și transforme propria locuință în Casă de Copiii de tip Familial ”Marian”. 
      Din dorința de a face fericiți și alți copii, pe lângă ai lor biologici, soții Marian și-au transformat locuința într-o casa de copii de tip familial. Iar acum le spun mamă și tată tocmai 31 de copii.
      Nina Marian: „De la început așa și a fost – nu a fost tanti, nu a fost „chioche” cum spuneau ei, mama și gata. Am avut și greutăți, foarte multe greutăți am avut, în schimb acuma vedem bucuria, vedem rezultatul.”
      Doamna Nina ne-a spus că niciodată nu a făcut diferență între propriii copii și cei pe i-au luat la educație. Ba mai mult, au făcut și fac în așa fel ca toți copiii să simtă căldura familială și să nu ducă lipsă de nimic.
      Nina Marian: „Când răsturnăm o mămăligă cât roata la căruță și o tigaie cu scrob și mămăliga și lapte și brânză și smântână și murăturile celea, la noi îi familie, copilul mănâncă ca în familie.”
      Din dragostea pe care le-o poartă, soții Marian fac tot posibilul ca toți să aibă un viitor m ai bun.
      Nina Marian: „Eu împletesc, pe unul îl pun acolo face lecții, celălalt se duce acolo, unul la televizor, unul în camera lui stă în telefon, apoi îi mai schimb, lasă telefonul treci și-ți fă lecțiile.”
      Și, ca în orice familie, copiii ajută părinții la treburile din gospodărie. Astfel, în acest an toți împreună au muncit și au umplut beciul pentru iarnă cu peste o mie de borcane.
      Nina Marian: „Toți am cules, toți am conservat, toți am închis pe iarnă, ca la fiecare moldovean. Beciul să fie plin cu murături, cu brânză, cu vin, compoturi, salate.”
      În casa soților Marian acum locuiesc 9 copii. Tinerii își aduc aminte cu tristețe de momentele prin care au trecut, înainte de a ajunge în sânul acestei familii.
      „Mamei i-a fost cam greu cu cinci copii și ne-a adus aici.”
      „Am plâns de la început când am venit, greu m-am deprins, dar acuma îmi place foarte mult.”
      Cei care au fost educați și crescuți în această familie de la o vârstă fragedă spun că, datorită acestor părinți, au ajuns oameni cu studii și de succes.
      Cristina Postolachi, șef de gospodărie, magaziner: „Părinții noștri Nina și Vasile au fost cei care au pus baza dezvoltării nostre ca personalitate în această societate, prin educația și sfaturile lor de părinte, au făcut ca noi astăzi să avem familii fericite, să ajungem oameni cu studii, oameni de succese de care ne mândrim noi și desigur părinții noștri. Le mulțumim pentru grija, pentru răbdarea pe care au avut-o, cu care ne-au crescut.”
      Cel mai mic copil pe l-au luat în familia lor a fost un bebeluș de numai 8 luni. Din cei 31 de copii ai soților Marian din localitatea Ignăței, Rezina, doar 4 sunt copiii lor biologici. Însă dragostea lor atotcuprinzătoare ajunge pentru toți.
      Potrivit datelor statistice prezentate de către Ministerul Sănătății, numai în anul 2018 au fost înregistrate 60 de case de copii de tip familial, unde sunt educați circa 300 de copii.
       
      tvc.md
    • julia122997
      De julia122997
      Spala hainele conform instructiunilor de pe etichete
      Pentru a-ti ingriji hainele ca la carte trebuie sa te ocupi de o spalare corecta, astfel incat acestea sa nu se deterioreze de la prima spalare. Dupa cum stii, fiecare eticheta are un numar de simboluri care te informeaza in legatura cu metoda de spalare si de ingrijire a hainelor. In plus, te poti indrepta catre alegerea unor detergenti bio fara substante chimice, care sa indeparteze murdaria fara sa strice materialul. De pe eticheta poti citi simbolurile de baza, dupa care te poti ghida pentru spalarea potrivita a hainelor. Astfel, poti intalni bazinul, care semnifica spalarea cu apa, cercul - curatare chimica, triunghiul - inalbire si patratul, care simbolizeaza modul in care ar trebui sa se realizeze uscarea. Atata timp cat tii cont de aceste lucruri, hainele tale vor arata impecabil, indiferent de anotimp.
      Nu lasa hainele la uscat mai mult decat este necesar
      Un alt sfat pe care il poti tine minte in legatura cu ingrijirea hainelor implica uscarea acestora. Dupa ce speli hainele, nu este recomandat sa le lasi la uscat mai mult decat trebuie, deoarece isi vor pierde din mirosul proaspat si se vor umple de praf, in cazul in care le tii la uscat pe balcon. Poti apela, in schimb, la aceste trucuri utile:
      Daca ai nevoie de o pereche de pantaloni curati insa i-ai spalat pe toti, nu trebuie sa disperi. Pune in masina de spalat perechea pe care doresti sa o porti, alaturi de cateva prosoape curate si porneste programul de stoarcere si centrifugare, ocolindu-l pe cel de clatire si stoarcere. In acest fel, prosoapele vor absorbi umezeala din haine iar tie nu-ti mai ramane de facut decat sa le calci si sa le porti!
      In plus, daca vrei sa usuci rapid un obiect vestimentar, cel mai simplu este sa-l calci fara abur, cu un asternut deasupra. In acest fel, materialul va fi calcat si uscat in acelasi timp.

      Foloseste saci speciali pentru lenjeria intima
      Daca esti obisnuit sa pierzi sosetele sau lenjeria intima printre alte haine in masina de spalat, proabil esti in cautarea unei solutii. Poti opta pentru folosirea unor saci speciali, in care poti spala obiectele vestimentare de dimensiuni mici, rezolvand problema hainelor pierdute. Sacii speciali au interiorul captusit si nu doar ca impiedica agatarea de restul hainelor, ci si deterioarea sau largirea in timpul spalarii. La fel ca in cazul hainelor delicate, temperatura de spalare ar trebui sa fie mica, alaturi de un numar scazut de rotatii.
      Foloseste uscatorul de par pentru indepartarea petelor persistente
      Atunci cand vrei sa scapi de petele persistente, precum cele de suc sau de iarba, poti opta pentru incalzirea materialului cu un uscator de par, dupa care poti adauga putin detergent direct pe pata. Adauga hainele in masina de spalat si porneste ciclul normal de spalare si vei vedea cum incalzirea prealabila a petelor va ajuta detergentul sa functioneze mai eficient.
      Cum ingrijesti hainele din denim
      Denimul reprezinta cel mai purtat material pe care il regasim in special in pantalonii pe care ii purtam in fiecare zi. Probabil ai observat ca jeansii isi pierd forma sau culoarea dupa spalare, de aceea este recomandat sa ii speli mai rar, doar cand este nevoie sau cand au pete vizibile. Din fericire, exista metode eficiente de a pastra hainele din denim in conditii optime, fara apa si detergent. Pentru ca aburul ajuta la eliminarea mirosului, agata in baie jeansii sau gecile in baie, in timp ce faci un dus fierbinte. In momentele in care speli jeansii, nu uita sa-i intorci pe dos si sa-i speli cu apa rece, la o temperatura de 30 sau 40 de grade. Pentru a pastra culoarea vie poti adauga si o jumatate de pahar cu otet, odata cu balsamul.
      Cum ingrijesti hainele din bumbac
      Bumbacul este materialul cel mai prezent in majoritatea garderobelor, deoarece din el sunt confectionate lenjeriile de corp, tricourile si chiar asternuturile. Din acest motiv, aceste obiecte vestimentare sunt spalate cel mai des, suportand cu brio temperaturi de pana la 90 de grade. Chiar daca bumbacul este rezistent, daca hainele sunt negre, foloseste un balsam special pentru aceasta culoare. Daca folosesti prosoape sau paturi, nu folosi decat jumatate din cantitatea indicata de detergent, pentru ca materialul sa nu-si piarda din suplete.
      Cum ingrijesti hainele din piele
      Hainele din piele trebuie curatate cu grija, stergand petele cu o carpa umeda, iar gentile de piele se curata doar daca sunt vizibil murdare, cu putina apa calda si sapun. Nu lasa gentile de piele agatate in cuier ani de zile, deoarece se vor deforma, iar pielea se va uza excesiv.
      Tu cum obisnuiesti sa-ti ingrijiesti hainele? Care sunt trucurile de care tii cont cel mai des?
      myzutv.ro
    • Winter
    • julia122997
      De julia122997
      Dacă încă nu ți-ai făcut planuri pentru sărbătorile de iarnă, filmele sunt un mod excelent de a te relaxa alături de cei dragi.
      Fie că alegi să te uiți la o comedie, dramă sau poate chiar un film de groază, filmele de Crăciun au în spate povești cu adevărat captivante și emoționante. Cu siguranță vei găsi în lista pe care ți-am pregăti-o cel puțin un film pe care merită să îl vizionezi.
      Iată care sunt cele mai bune filme de Crăciun pe care merită să le urmărești alături de familie:
      1. Santa Claus Is Coming to Town (1970)
       
      Santa Claus Is Coming to Town este unul dintre filmele clasice pe care să le urmărești în această perioadă. Filmul surprinde povestea unui băiețel care ajunge să fie lăsat în fața casei familiei Kringle. Odată ce el crește, are dorința de a le da cadouri tuturor copiilor din Sombertown.
      2. Home Alone (1990)
       
      În mod cert, filmul Home Alone este unul dintre cele mai apreciate filme din toate timpurile. Și cum probabil l-ai văzut până acum, Crăciunul este ocazia perfectă de a-l viziona din nou. Filmul Home Alone surprinde aventurile lui Kevin și ale familiei sale, care de fiecare dată el are parte de câte o experiență inedită, iar cu adevărat spectaculoasă a fost cea când el s-a pierdut în New York.
      3. Jack Frost (1998)
       
      Dacă îți plac filmele de dramă, atunci în mod cert vei aprecia și filmul Jack Frost. Acesta spune povestea unui băiețel, al căui tată moare într-un accident de mașină. El este puternic afectat de pierderea lui, iar astfel tatăl lui reînvie sub forma unui om de zăpadă.
      4. Elf (2003)
       
      Dacă ești adepta comediilor, atunci îți va plăcea și filmul Elf. El surprinde povestea lui Buddy, un copil care ajunge dintr-o întâmplare la Polul Nord. După ce are parte de o experiență inedită la Polul Nord, pornește într-o misiune extrem de importantă, și anume aceea de a-și găsi adevăratul tată în New York.
      5. The Santa Clause (1994)
       
      Filmul The Santa Clause spune povestea unui Moș Crăciun care are parte de un accident nefericit, și anume el cade de pe acoperiș din cauza lui Charlie. Astfel că, Charlie are misiunea de a se transforma în Moș Crăciun și de a pleca la Polul Nord alături de fiul său, unde întâlnesc un spiriduș. Acesta îi spune că el trebuie să facă tot ceea făcea Moș Crăciun.
      6. White Christmas (1954)
       
      Filmul White Christmas surprinde povestea dintre Bob Wallace și Phil David, unele dintre cele mai cunoscute nume din industria dansului. Alături de ei vor veni și două surori, Judy și Betty, care plănuiesc să își petreacă la Vermont Crăciunul.
      7. A Christmas Story (1983)
       
      Filmul A Christmas Story ne arată un băiețel, pe numele său Ralphie, care încearcă să își convingă părinții să îi facă de Crăciun cadou o armă Red Ryder BB. Părinții lui nu sunt de acord, așa că Ralphie decide să meargă chiar el la un magazin pentru a avea cadoul pe care și-l dorește.
      7. Jingle All the Way (1996)
       
      Dacă ești o fană a lui Arnold Schwarzenegger, atunci filmul Jingle All the Way este ideal pentru tine. Filmul îl surprinde pe Howard care încearcă să facă tot posibilul pentru a-i da copilului său cadoul pe care și-l dorește. În această misiune, el are parte de mai multe obstacole, însă el își urmărește obiectivul, și anume de a-i oferi celui mic cadoul dorit.
      8. The Nutcracker and the Four Realms (2018)
       
      Filmul The Nutcracker and the Four Realms o surprinde pe Clara, care ajunge într-o lume cu adevărat fantastică și magică, alături de mai mulți soldați. Însă, Clara își dorește altceva, și anume să găsească o cheie pentru a deschide un cufăr primit de la mama ei.
      9. The Muppet Christmas Carol (1992)
       
      Filmul The Muppet Christmas Carol este o adaptare a clasicului A Christmas Carol. Filmul îi surprinde pe Kermit, Miss Piggy, Gonzo și Fozzie și aventurile de care ei au parte cu ocazia Crăciunului.
      10. The Snowman (1982)
       
      The Snowman este un film de animație cu adevărat emoționant, care îl surprinde pe un băiat care face un om de zăpadă. Însă, nu acesta este detaliul care face filmul interesant, ci mai degrabă faptul că omul de zăpadă prinde viață.
      elle.ro
  •