Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei nu trăieşti mai mult…

    doar că ţi se pare că timpul trece mai încet.

    (Clement Freud)

libertate.jpg

Suntem oamenii mileniului trei, trăim în secolul vitezei, ne mândrim cu însuşiri demiurgice prin progresul tehnologiei, avem cărţi despre societăţi secrete, vorbim la TV despre sex, ne publicăm intimităţile pe net şi ne iubim fără perdea. Cu pasiune şi scântei, cu devotament şi inerţie, respect şi perseverentă, cu miracole şi celebrări.
 
Ne miscăm într-un sistem democratic, în care libertatea persoanei e proslăvită, uneori greşit înteleasă, alteori prost aplicată. Ne învată că avem drepturi, dar noi ne concentrăm pe revendicări. Ne învaţă cum e corect, dar nu vedem exemple. Căutăm să nu ieşim din rând şi preferăm calea de mijloc. Ne strecurăm printre legi şi ne sustragem obligaţiilor. Inventăm artificii de calcul şi ne înmulţim averile. Ne temem să ne exprimăm părerile şi fugim de ridicol. Pentru că ‘ce zice lumea’ e grija prioritară.
 
Dar câţi oare nu râdeau de Galilei? Şi totuşi: cine râde la urmă, râde mai bine.
 
Însă libertatea îmi place doar intrapersonal. E singura ei formă pe care nu ne-o pot vinde.
Libertate e atunci când contează mai mult ceea ce vezi, şi nu la ce te uiţi, când contează mai mult prilejul, şi nu cadoul, mai mult esenţa şi nu ambalajul.
 
Libertate e să-i spui primul că o iubeşti şi să te bucure uimirea ei. Sau roşaţa din obraji.
 
Libertate e să nu ieşi sâmbătă seara in club când toată lumea merge. Pentru că ai hotărât că nu vrei s-arăţi la 30 de ani ca de 40. Libertate e să păstrezi bluza preferată, chiar dacă e de ceva vreme ‘out’.
 
Libertate e să le mărturiseşti băieţilor, că vineri seara între o bere [sau mai multe] şi iubita ta, o alegi pe a doua. Vor râde că eşti sub papuc. Dar ei sunt cei care se trezesc sâmbătă de sâmbătă…cu perna in braţe.
 
Libertate e să înveţi la şcoala vieţii şi să nu iroseşti neuroni. Să întelegi diferenţa dintre bine si rău. Dintre ce e important şi restul.
 
Libertate e să iţi alegi Dumnezeul după simţire şi să nu-ţi judeci părinţii pentru credinţa lor.
 
Libertate e să-ţi accepţi sentimentele şi kilogramele in plus. Să nu fugi de ele, să nu le înfunzi glasul; o ciocolată nu strică nimănui. Doar o ciocolată in fiecare zi strică!
 
Să te bucuri de ele, să le arăţi în cea mai autentică manifestare a lor. Şi să-i vezi doar pe cei care înseamnă ceva. Ceilalţi contează doar cât gălăgia gâştelor pe lac.
 
Trăieşte-ţi libertatea la cel mai înalt rang, fără pretenţii de aprobare a celor din jur. Atâta timp cât nu deranjezi, eşti liber. În spaţiul tău propriu, vei fi veşnic aşa.
 
Se schimbă dictatori şi regimuri, vremuri şi oameni. Şi nimeni nu dă inimi cu garanţie. Iar nici pastila-minune 90-60-90 nu s-a inventat încă.
 
Şi atunci de ce să nu ne strigăm iubirea şi durerile, de ce să ne temem de cântare, de bărbaţi puternici sau femei mai blonde..
 
De ce să ne ascundem dezgustul şi revolta.. de ce să confecţionăm măşti şi să le vindem copiilor... au de ce să nu citim o poveste în loc de email, de ce să nu facem o vizită in loc de telefon, de ce să nu cumpărăm cel mai scump ceas în loc de cea mai strălucitoare chinezărie, de ce să nu ne privim părinţii la micul dejun, şi nu televizorul, de ce să nu ieşim la cină in loc de cinema,de ce să nu spunem te iubesc … Şi acum mă opresc, inainte de a lăsa impresia că am ajuns la o concluzie.
 
Nici vorbă, doar am obosit să gândesc.
 




Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator InessaStsl

Postat

coursework sample of written work
coursework support
coursework plagiarism

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • Calandrella
      De Calandrella
      Rachel Norman este jurnalistă, mamă a patru copii născuți în trei ani (nu are gemeni sau tripleți) și are un blog extrem de apreciat în SUA, amotherfarfromhome.com. Ea a stat și a studiat comportamentul părinților danezi și a realizat o serie de materiale extrem de interesante despre felul în care aceștia își cresc copiii. Una dintre cele mai fascinante teme este aceea legată de felul în care părinții danezi le acordă timp și atenție copiilor lor atunci când vine vorba de joacă, sau, mai bine zis, cum nu le acordă.
      Conform filosofiei daneze, mamele din această țară sunt extrem de apropiate de copiii lor atunci când vine vorba de a se juca cu ei. Ele consideră că cei mici au nevoie să se joace singuri cât de mult posibil fără ca ele să intervină (un joc liber, nerestricționat). Mamele se vor juca ocazional cu ei board games, le vor citit povești și eventual îi vor ajuta atunci când au de rezolvat un puzzle foarte greu.
      Nu este nevoie să-i ducă la locuri de joacă acoperite sau să organizeze întâlnire de joacă în grup cu activități bine stabilite. Doar o mulțime de timp pentru ca cei mici să se joace și să se plictisească. Ele consideră că jocul liber este foarte important pentru copii, lucru susținut și de cercetările științifice.
      De ce jocul liber este important?
      Multe studii au demonstrat că jocul este crucial pentru învățarea și procesarea experiențelor zilnice pentru copii. Dr. John Medina, specialist în dezvoltarea biologiei moleculare și autor al unei cărți best seller peste ocean, „Regulile creierului pentru copii: Cum să crești un copil deștept și fericit de la 0 la 5 ani”, descrie pe larg avantajele jocului liber:
      Copiii sunt mult mai creativi și pot găsi tot felul de soluții neașteptate pentru a folosi obiectele.  Aptitudinile limbajului copiilor sunt în creștere datorită jocului nerestricționat. Îți dezvoltă mai bine aptitudinile de a rezolva problemele. Copiii care se joacă cât mai des sunt tot mai puțin stresați. Își antrenează memoria Copiii învață mai bine cum să socializeze mai ales dacă sunt expuși unor medii orientate către joacă. Desigur, calitatea jocului are un rol extrem de important în această ecuație. Așadar, cum fac mamele daneze să-și lase copiii să se joace singuri?
      Părinții danezi crează spațiu pentru joc nerestricționat
      A te juca singur este ceva ce orice copil poate învăța. Astfel, părinții danezi își lasă copiii să se joace singuri sau cu frații lor începând cu vârsta de 1 an. Pe măsură ce copiii cresc, felul lor de a se juca devine tot mai independent și vor avea tot mai puțină nevoie de ajutorul părinților.
      Este important ca noi să le punem la dispoziție jucării ce se potrivesc vârstei lor și jocului pentru o zi întreagă. De aceea, în multe case din Danemarca, se găsesc nenumărate seturi de construcții, LEGO, Playmobile și jucării de lemn, păpuși, dulăpioare cu haine de păpuși, bucătării de jucărie. Jucăriile electronice sunt cele mai puțin populare deoarece nu contribuie foarte mult la dezvoltarea copilului. Televizorul este extrem de limitat deoarece atunci când copilul se uită la televizor are tot mai puțin timp pentru a beneficia de pe urma jocului.
      Părinții danezi păstrează un program flexibil
      În aceste vremuri în care suntem tot mai ocupați și copiii au tot mai puțin timp pentru a se bucura de jocul liber. Din acest motiv, părinții danezi limitează activitățile de afterschool și nu-și înscriu copiii la cluburi și alte activități extrașcolare. Regula este că fiecare copil are nevoie de minimum două ore pentru a se juca liber în fiecare zi. Un alt motiv pentru care nu aleg astfel de activități de grup mai este și acela că mamele daneze nu vor să fie șoferi de taxi și le place să aibă un program flexibil.
      Întâlnirile între copii la școală sunt organizate chiar de copii. Ei aleg cu cine vor să se joace, cu ce și unde. Au nevoie, evident de aprobarea părinților.
      Părinții danezi își lasă copiii să se joace afară singuri
      Cam asta făceam și noi, când eram mici dacă vă amintiți și am fi putut să ne jucăm în fața blocului cât era ziua de lungă.
      În Danemarca, copiii mai mari de 7 ani au voie să iasă afară din casă, pe stradă și să se joace fără supravegherea unui adult. Copiii învață să meargă pe biciclete, să se joace în ploaie sau zăpadă, să facă castele de nisip și cuiburi pentru păsărele. Se joacă V-ați ascunselea și desenează trotuare întregi cu cretă.
      Jocul în exterior are extrem de multe beneficii. Este benefic pentru sănătatea psihică și mentală a copilului. Jocul în iarbă sau cu nisip ajută extrem de mult dezvoltarea senzorială. Faptul că merg pe bicicletă și aleargă de colo colo, le dezvoltă abilitățile motorii, iar faptul că se joacă cu vecinii, pe cele de socializare. Desigur, pentru asta e nevoie și de un cartier sigur, însă părinții danezi sunt norocoși la acest capitol.
      totuldespremame.ro
    • Calandrella
      De Calandrella
      A fi părinte este un întreg amalgam de sentimente. Sunt provocări la orice pas, iar mama trece prin toate stările posibile: sclipire în ochi, bucurie, exaltare, iubire, trăiește nașterea ca cea mai frumoasă experiență, își vede puiul ca cea mai frumoasă minune a lumii, urmează teama, dorința de a face totul perfect, lacrimi, râsete, nervi, calm, răbdare, oboseală, optimism, pesimism, depresie, durere, confuzie, epuizare. E o cascadă de sentimente, emoții, gânduri, trăiri, descoperiri, transformări în care percepi că întreg Universul se schimbă. Viața ta nu va mai fi niciodată la fel. Niciodată aceeași.
      Fiecare părinte, dar mai ales fiecare mamă, cunoaște prea bine aceste trăiri. Suflare de viață, sentiment înălțător, iubire, zâmbet, fericire absolută. Pe nesimțite, a fi părinte și a-ți face griji vin „la pachet”, încă din primele luni de sarcină. Grijile sunt ceva natural. Nu ai cum să „sari” această etapă. În timp, mamele sunt din ce în ce mai agitate, pe fugă, mereu cu treabă, cu gândurile la câte au de făcut, îngrijorate, stresate. Uneori poate fi ușor și te mândrești cu asta. Cu faptul că faci față. Alteori poate fi greu, extenuant și copleșitor, și-atunci te învinovățești. Iar alteori, și cel mai adesea, poate fi greu și ușor în același timp. În aceeași secundă a unei singure zile. Când știm sau câți dintre noi pot recunoaște când am depășit pragul admis sau limita normală a îngrijorării? A protecției? A atitudinii excesiv de mămoase? A supraprotecției? A hipervigilenței? A iubirii în exces?
      Recunoaștem sau nu, fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, le spunem copiilor când și ce este bine să mănânce, cum trebuie să o facă, cât de frumos și cuminte s-au comportat într-o anume situație sau în alta, cât de urât au facut-o, când să doarmă, când trebuie să se spele pe dinți, cum trebuie să se comporte, cum trebuie să vorbească, cum trebuie să se joace, cu cine și câte altele. Toate aceste lucruri sunt perfect firești. Și normale. Sunt trecute în „fișa postului” de părinte. Suntem convinși că, fără indicațiile noastre, lucrurile nu s-ar putea desfășura normal. Moral și în acord cu conduita societății din care facem parte. Fără inițierile noastre, cel mic va arunca mâncarea pe pereți și își va pune, întodeauna, papucii invers. Sunt multe griji și temeri ale părinților care nu au un fundament real. Încă de la primii pași pe care îi face, copilul are nevoie și tânjește după independență. Protecția în exces a unora dintre noi poate face mai mult rău decât bine. Ocrotindu-l în permanență nu-l ajutăm foarte mult. Cunoașterea vine din experiență. Copilul imită și repetă comportamentul de lângă el. Aprobat și încurajat. Nu stă neapărat în atribuțiile unui părinte în a da indicații. În a-i reaminti, în orice moment, ce are de făcut. Cu toții gândim că „sunt mici, nu știu ce este mai bine pentru ei”. În primul rând mamele sunt cele care intervin. Chiar dacă micuțul ar putea singur să inițieze și să ducă la bun sfârșit o activitate de unul singur, de obicei mama intervine. Alteori o face tatăl. „Nu poți singur să-ți legi șireturile. Lasă-mă pe mine!”, „Nu poți tăia cu foarfeca exact după contur. Lasă că fac eu!” „Uite, n-ai reușit, nici de data asta, să nu verși zahărul din linguriță. Lasă că-ți dau eu!”. Și tot așa.
      Când un copil alege să facă ceva singur, lasă-l să facă. Lasă-l pe el să încerce, să nu reușească, să încerce iar și iar. Acordă-i timp, nu îl grăbi. Fă pași mici în marea lui explorare. Chiar dacă nu reușește, din prima încercare, să pună pasta de dinți pe periuță, lasă-l să încerce, lasă-l pur și simplu în pace, dar arată-i că îi remarci efortul de fiecare dată. Încurajează-l de fiecare dată când dovedește că știe ce trebuie să facă. Când crește lasă-l să-și aleagă singur sportul sau activitatea preferată, prietenii. Supraveghează-l, ghidează-l, dar nu-i impune. Lasă-l să respire, nu-i umple timpul cu arte marțiale, fotbal, scrimă, karate, pictură, balet, dansuri, limbi străine. Lasă-i spațiu, timp, libertate. Oferă-i iubire, susținere necondiționată și protecție. Stabilește „nivelul de independență” în funcție de etapele de vârstă. La fel și gradul de siguranță. De cerințe și necesități. Griji și provocări sunt la fiecare pas. Un copil evoluează constant. Rezistă tentației de a crede că „nu poate singur, lasă că fac eu”. Printr-o atitudine excesiv de grijulie și superprotectoare nu îi vom permite copilului să se manifeste așa cum ar face-o în mod normal și firesc. Rolul de părinte este să iubim, să îmbrățișăm, să oferim protecție și siguranță copilului. Să-l călăuzim fără să-i impunem. Să-i aratăm și să-l lăsăm să exploreze, să experimenteze și să greșească. Să avem încredere în el, să-l lăsăm să descopere lumea cu ochii, mâinile și mintea lui. În acord cu el însăși, în libertate. Să fim doar acolo, la îndemână, în caz de nevoie. Să îi permitem să-și descopere propiul EU, să facă pași mici spre propria independență și propria personalitate. Să se deschidă, să crească și să înflorească în felul lui propriu. Să îi oferim  încredere în el chiar și atunci când greșește. Să-l lăsăm să arunce jucăriile pe covor, să verse ciorba sau laptele. Să-l lăsăm să facă dezordine.
      Să îi oferim modele demne de urmat, dar să-i acceptăm propriile alegeri. Să nu-l comparăm cu alți copii. Fiecare copil se naște cu un potențial care trebuie identificat și valorificat.  Să nu îl creștem ca pe o copie a noastră. Noi am trăit alte vremuri, avem un trecut, el are un viitor.  Albert Einsten nu a vorbit până la 4 ani, nu a citit până la 7 și a fost descris ca fiind „încet la minte și nesociabil, pierdut în vise prostești”. A fost exmatriculat și a pierdut admiterea la Politehnică. Cu toate acestea a învățat să vorbească, să citească și a făcut și ceva matematică. Nu îi forțați ritmul.
      Lăsați-l să-și aleagă propriul drum, propria traiectorie. Pentru a ajunge un adult echilibrat și responsabil are nevoie să facă greșeli și să învețe din ele. Are nevoie să învețe să aibă încredere în el și nu să „alerge” constant să-i spună mamei. Un părinte care a crescut un copil dependent de el va avea un „copil” și la 40, și la 50 de ani. Mereu va considera că este bine, normal și firesc să-i dea sfaturi, indicații, să-l ghideze. Chiar dacă „copilul” are la rândul lui familie și copii.
      Între mamă și copil va exista întodeauna o relație specială, puternică, pe care, oricât ar încerca, un tată nu o va putea egala. Specialiștii o numesc atașament. Când aceasta depășește granița unei griji normale, putem vorbi despre o consecință comportamentală. Voi decideți câtă libertate doriți pentru copiii voștri.
      smartandhappychild.ro
    • Calandrella
      De Calandrella
      Părinții timpului nostru pun foarte mare preț pe libertate, pentru că nu au avut-o copii fiind. Noi venim dintr-o vreme în care trebuia să fim cuminți, și cuminte însemna obediență, tăcut din gură, stat lângă părinte în liniște. Iar acum, firește, vrem să le oferim copiilor noștri ceea ce nu am avut noi.
      Nu-i rău deloc să căutăm să facem asta, atât timp cât nu neglijăm alte nevoi, doar pentru că știm cât de mult ajută libertatea.
      Libertatea poate amenința siguranța. Una dintre nevoile primordiale pe care le simțim, încă de când suntem bebeluși, este să fim în siguranță. Acesta este motivul pentru care bebelușii caută prezența părinților, să îi vadă, să îi audă, să îi simtă, pentru că, numai lângă ei se simt în siguranță. Această nevoie diferă ca intensitate de la copil la copil, dar există la fiecare. Riscul când pui accent pe libertate și independență la vârste atât de mici este să mărești tocmai dependența copilului de tine.
      Nevoia fundamentă de siguranță nu este îndeplinită când părintele îl lasă pe bebeluș să plângă până se calmează singur, când îl culcă în altă cameră chiar dacă pare că nu vrea asta, când îl hrănește la program chiar dacă el cere mai devreme etc. Este de fapt un cerc vicios: părintele căută să îi creeze independență, copilul simte că nu este în siguranță și îl solicită și mai mult, părintele devine și mai insistent lăsându-l singur. Înțelegeți ce zic?
      Siguranța și independența sunt sabotate și când copilul nu este supravegheat de dragul libertății. Sigur că vor să exploreze mediul, dar la vârste mici au și nevoie ca părintele să fe aproape pentru a apela la el atunci când se simt în pericol, când ceva îi sperie (nevoia de siguranță). Imediat ce devin activi îi veți vedea cum ar încerca orice, ar pleca numaidecât în aventură și tot imediat își întorc privirea, întind mâna și te cheamă lângă, pentru că au nevoie de plasa lor de siguranță. Lăsați singuri de dragul libertății și independenței, este foarte posibil să refuze aventura.
      Libertatea poate sabota și integrarea în grupuri sociale. Dacă un copil este învățat că deține libertatea absolută, atunci poate deveni irascibil când regulile societății îl contrazic. Integrarea socială cere să faci și ce vor ceilalți nu numai ce îți dorești tu. De multe ori părinții devin îngrijorați când copilul face ce îi spun cei din jur, pentru a nu deveni o marionetă. Să ajungi în punctul în care faci și ce vrei dar și ți se cere, fără a te fustra asta, mi se pare o mare artă și pentru adulți.
      Libertatea poate îngreuna dobândirea auto-reglării emoționale pentru că ea vine mai întâi din exterior și abia apoi este interiorizată. Concret, când un copil are un tantrum, are nevoie de părinte pentru a învăța să își stăpânească emoțiile, să le cunoască, să le accepte și să învețe să le regleze. Doar libertatea de a-l lăsă să se trântească pe jos nu este suficientă, sigur că îl ajută să se descarce dar nu îl învață să le auto-regleze în viitor.
      Copiii au nevoie de limite și reguli pentru a învăța ce e cu lumea asta în care trăim, pentru a se adapta la ea, pentru a trăi în siguranță știind regulile și sensul ei. Dacă ești un adept al libertății ”fără limită”, nu vei pune limite, iar copilul va ajunge să se simtă dezorientat și nesigur. Știu că uneori nu ne place societatea în care trăim, nu îi găsim logica și rostul, dar atunci când nu stă în puterea noastră să schimbăm, putem să ne adaptăm și să îi învățăm și pe ei lucrul acesta.
      Copiii învață să ia decizii, luând decizii, nu executând ordine, acesta este motivul pentru care susțin libertatea oferită copiilor de a face ceea ce nu îi pune în pericol, chiar dacă ar părea activități de oameni mari și susțin și libertatea de a spune “nu”, de a purta ce vor, de a nu împărți cu oricine, orice, de a hotărî singuri pentru ei. Dar și să ia decizii în sine ar trebui ghidați de către noi prin propriul exemplu, prin explicații și chiar prin a nu le oferi libertate atunci când deciziile lor pun în pericol viața cuiva sau creează un disconfort cuiva.
       Doar în numele libertății nu îi ajutăm când le permitem să smulgă jucăria unui copil fără să îl întrebe, să țipe deranjând oamenii din jur, să umble cu obiecte periculoase fără a ști cum să le folosească, să strige lucrurile celorlalți, etc. Oprindu-i cu blândețe, nu le răpim libertatea, doar îi învățăm lucruri esențiale pentru ei și dezvoltarea lor ca adulți responsabili.
      Cum putem evita ca nevoia de libertate să lucreze împotriva noastră și a copilului nostru? Să privim la nevoile lui global și să înțelegem că, uneori, nu are nevoie de libertate și altele sunt nevoile care se cer împlinite. Pur și simplu să fii atent la el și el îți va spune  !
      Stiu că vă plac exemplele, vă ofer primul care mi-a venit în minte:
      Acum câteva săptămâni am stat cu David acasă.  Am presupus eu dimineața că vrea să mergem în parc, să fie liber să alerge. Nu! A vrut să stăm în casă, am respectat dorința lui. După-amiază am ajuns la bunici și am crezut că vrea în curte să alerge după cățel, sau invers. Nu! A vrut să ieșim împreună afară și să stea în brațele mele să îi spun povești. Cred că nevoia lui era să stea lipit de mine, doar cu mine, după o perioadă în care am muncit prea mult. Libertatea a luat o altă formă, e liber să ceară ce are nevoie și eu sunt deschisă să îl aud.
      funparenting.ro
  •