Fiind bolnavă de cancer, i-a spus iubitului să o părăsească, dar el a cerut-o în căsătorie


    Când a aflat că are cancer de sân în stadiul doi, o tânără i-a spus iubitului că nu trebuie să treacă prin acest calvar și că are dreptul să-și trăiască viața. Dar el i-a pregătit cea mai frumoasă surpriză.

628158l.jpg

Dragostea e mai puternică decât orice nenorocire. Și cu tot necazul din viața sa, Jillian Hanson știe bine asta, pentru că i s-a întâmplat chiar ei: în mijlocul unei situații de viață și de moarte, când iubirea ei părea condamnată, i s-a întâmplat o minune emoționantă.

Când tânăra din New Jersey, Statele Unite, a fost diagnosticată cu cancer de sân în stadiul doi, a înțeles că nu mai are mult timp și a decis că ar fi cinstit ca iubitul ei, Max Allegretti, să știe că ceea ce urmează nu va fi deloc ușor, nu va fi deloc frumos. Și că poate vrea să-și trăiască viața. Erau de trei ani împreună, dar asta nu-i dădea dreptul, s-a gândit ea, să-l oblige să-i stea alături și să treacă printr-un calvar.

658958l.jpg

"Jillian mi-a spus că va fi greu și că nu știe la ce să se aștepte, iar dacă nu pot să trec prin asta, voia să știe dinainte", a povestit el. Dar Max nici nu a vrut să audă - a stat lângă ea doi ani, cât a durat tratamentul, a încurajat-o, i-a făcut zilele mai frumoase și i-a dat speranță. Iar când chimioterapia se apropia de sfârșit, a început să se gândească la cel mai bun mod de a sărbători. Și l-a găsit. Max i-a pregătit iubitei sale o surpriză de proporții: a cerut-o în căsătorie!

"Am vorbit cu prietenele și familia ei și ne-am gândit cum să-i facem ultima zi de chimioterapie mai plăcută. Apoi am plănuit tot cu sprijinul Memorial Sloan Kettering, spitalul unde ea a urmat tratamentul", a spus tânărul.

Max a cerut-o de soție pe 28 februarie 2018, înconjurați de familie, prieteni și asistente. Chiar dacă se gândiseră la căsătorie și înainte de diagnostic, pentru ea tot a fost un șoc uriaș.

149522l.jpg

"Am fost atât de surprinsă că el a decis să mă ceară de soție într-o zi care era oricum specială. A fost un bonus extraordinar pe care acum ne pregătim să-l sărbătorim la a doua aniversare!", a mărturisit Jillian.

După ce s-au logodit, cei doi au început să-și pregătească nunta, dar au scăpat de o bătaie de cap după ce Jillian a cunoscut o organizatoare de nunți din New York, Lauren Grench, de la firma LLG Events, căreia i-a spus povestea ei. Emoționată, Lauren a decis să ia tot stresul de umerii celor doi tineri și să le organizeze nunta pe gratis. Ba chiar a organizat și o strângere de fonduri în sprijinul cuplului.

792295l.jpg

Iar povestea frumoasă nu se termină aici: rochia miresei a fost realizată de designerul Kenneth Winston.

"Când i-am spus lui Jillian că Kenneth Winston îi dăruiește rochia de mireasă a visurilor sale, am plâns lângă ea", a mărturisit Lauren Grench. "Știam că e singurul lucru pe care și-l dorea, fiindcă se simțea cea mai frumoasă în acea rochie", a mai spus organizatoarea de nunți.

790143l.jpg

Cei doi tineri, care sunt împreună de când erau la liceu, s-au căsătorit pe 18 octombrie, în Tinton Falls, New Jersey, înconjurați de prieteni și de familiile lor. Povestea lor de dragoste, un love story modern, a provocat un val de emoție pe rețelele de socializare.

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Hanganut

Postat

Când l-am găsit pe doctorul Ogume, aveam nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vraja de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să-mi trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand pe dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. Sunați-l sau adăugați-l pe whatsapp prin: +2348069032895

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Oare merită să menții familia pe care ai construit-o alături de partenerul de viață pentru a le oferi copiilor tăi un mediu stabil reprezentat de familia în varianta clasică? Dar dacă le vei face mai mult rău decât bine prin acest sacrificiu care vizează mulți părinți care nu se despart de dragul copiilor?
      „Cuplurile care au copii depun adesea mai mult efort pentru a-și salva relația. Simt în mod intuitiv că este nevoie de securitate, stabilitate și petrecerea timpului cu ambii părinți și nu vor să-și priveze copiii de aceste beneficii semnificative”, spune dr. Fiona Bennett, psihoterapeut din Australia.
      Un număr ridicat de părinți consideră că dacă reușesc să găsească soluția potrivită pentru problemele care i-au făcut să se distanțeze sau să intre în conflict efectele benefice ale unei relații pozitive dintre ei se vor reflecta și asupra copiilor. Cu toate acestea, opiniile specialiștilor legate de această problemă sunt variate.
      „Nu este o dinamică familială onestă” (psiholog)
      „Părinții care se prefac că nu au probleme în cadrul relației nu vor obține un efect util real. Copiii simt toate schimbările din cadrul mediului familial și remarcă nivelul de stres al părinților, mimica, gesturile minore sau modificarea tonului vocii”, spune dr.Kimberley O'Brien, psiholog. „În momentele în care cuplurile de părinți nu se despart de dragul copiilor și pretind că totul este în regulă este ca și cum ar ascunde ceva esențial. Nu este o dinamică familială onestă și poate cauza nesiguranța copiilor în cadrul relațiilor de la vârsta adultă”, continuă aceasta.
      Ce e de făcut? 
      Dr. O'Brien le recomandă părinților să fie cât mai sinceri față de copii, dar să ceară sfatul unui specialist pentru a înțelege cât de mult îi pot spune copilului în funcție de vârstă și echilibrul emoțional. „Majoritatea copiilor ai căror părinți s-au despărțit recent și-ar dori ca aceștia să se împace. Chiar și în cazul în care cei doi au o despărțire amiabilă și rămân prieteni copiii ar vrea foarte mult ca mama și tatăl lor să fie din nou împreună. Este un proces dificil pe care copiii îl depășesc în cele din urmă, dar părinții trebuie să se gândească serios și la costul renunțării la propria fericire. Cei mici vor vedea că sunt abătuți sau triști chiar dacă rămân în acea relație.Dacă amâni 10 ani de fericire din viață trebuie să realizezi că nu vei primi neapărat recunoștința copilului, ci îți poate reproșa că a fost tot timpul stresat și într-o stare de tensiune”, adaugă dr. O'Brien. 
      „Încercau să mă protejeze” (copilul despre divorț) 
      În calitate de avocată, Kasey Fox nu recomandă părinților să rămână împreună numai pentru copii, dar se bucură că părinții ei au luat această decizie. „Părinții mei au așteptat să termin liceul înainte de a se despărți. Sora mea mai mare plecase deja de acasă, iar fratele meu avea 15 ani. Era clar pentru noi că nu erau fericiți împreună. Nu existau certuri, dar simțeam lipsa afecțiunii dintre ei. La momentul respectiv nu au spus că au rămas căsătoriți 25 de ani pentru noi, dar au recunoscut mai târziu. Deși când am aflat vestea le-am spus că este bine să se despartă și să fie fiecare fericit a fost oricum un moment dificil, stresant. Dacă s-ar fi întâmplat când eram mai mică ar fi fost mult mai greu. Sunt recunoscătoare, deși nu recomand această variantă pentru orice cuplu. Pot înțelege de ce unele familii consideră că trebuie să mai reziste câțiva ani pentru a-și proteja copiii de consecințele unui divorț”, spune aceasta.

      „Nu ai decât o viață. De ce să o petreci supărată și bolnavă?” (mamă divorțată)
      Dr.Bennett recomandă tuturor părinților să solicite consiliere de specialitate înainte de a încheia o relație pentru că ar putea reuși să se împace. „Ședințele de consiliere îi vor face să se focalizeze pe ceea ce lipsește din relație și pe măsurile pe care le pot lua pentru a reface echilibrul”, spune aceasta. 
      Pentru Karen, însă, consilierea nu a funcționat pentru a-ți salva căsnicia. Avea un copil cu partenerul de viață, dar la scurt timp după ce a rămas însărcinată a doua oară relația lor a început să se deterioreze. „Am observat că soțul meu s-a schimbat. Nu ne mai privea pe mine și pe fiica noastră ca pe o familie, ci se purta ca și cum nu existam. Lucrurile s-au înrăutățit după ce s-a născut a doua fetiță, dar mi-era teamă să plec pentru că nu vroiam să distrug familia noastră. Am mai rămas încă doi ani numai de dragul fetelor”, povestește aceasta.
      După ce a constatat că situația îi afecta sănătatea din cauza stresului crescut Karen a realizat că terminarea relației era singura soluție pentru a-și reveni.„Nu am avut un plan clar. Pur și simplu m-am trezit într-o dimineață și am discutat cu el. Amândoi am realizat că era cel mai bine să ne despărțim. A fost greu și încă mai avem destule lucruri de rezolvat, dar a fost decizia potrivită pentru toată familia. Am mai multă încredere în mine, sunt liniștită, fericită și nu mai am probleme de sănătate. Copiii s-au adaptat în mod remarcabil. Nu ai decât o viață. De ce să o petreci supărată și bolnavă?”, concluzionează Karen.
      „Dacă relația nu se îmbunătățește după ședințele de terapie de cuplu nu este sănătos să se mențină în continuare unitatea familială. Dacă singurul motiv pentru care vă mai aflați în același spațiu sunt copiii, nu ar trebui să fie factorul decisiv pentru a rămâne într-o relație lipsită de afecțiune și stimuli pozitivi”, recomandă dr. Bennett.
      Tu ce părere ai? Crezi că trebuie să rămâi într-o relație nefericită doar de dragul copiilor?
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Luați prin surprindere de întrebarea noastră, oamenii au răspuns spontan și cât se poate de „adevărat”. Unii dintre ei consideră că „dragostea este viața”. Alții, din contra, sunt convinși că această noțiune nu există. Totuși, concluzionând părerile trecătorilor, dacă senzația de „fluturași în stomac” nu trece a doua sau a treia zi, atunci e clar – ești îndrăgostit până peste cap. 
      zugo.md
    • julia122997
      De julia122997
      Doina Șchiopu și Vadim Grosu sunt împreună de aproximativ trei ani. De Ziua Îndrăgostiţilor ei au început un nou capitol din viaţă, devenind o familie.

      „Am ales acesta zi de 14 februarie pentru că este o zi mai deosebită decât celelalte.
      Reporter - Care v-au fost emoțiile?
      - Cred că s-a văzut după lacrimi. Pozitive, dar erau peste măsură pozitive”, a spus mireasa, Doina Grosu. 

      „E ceva de nedescris, e ceva care pentru prima dată treci prin așa și ultima dată”, 

      Nelipsiți de la ceremonie au fost rudele apropriate și nașii.

      „Sunt primii noștri fini și sperăm să ne mândrim cu ei. Le dorim sănătate, fericire, multe realizări frumoase unul alături de celălalt”, a spus naşa, Marina Teslari.  

      „E frumos. Știți astăzi tinerii stau împreună fără căsătorie. Da, nu este o obligație, dar oricum... Ești mai altfel, te simți mai sigur. Gata, e al meu, e familia mea”. 

      Totuși cele mai mari emoții le-au trăit mamele mirilor.

      „Chiar am și plâns. Se spune că mamele plâng după fete, însă nu e adevărat, cu băieții e la fel. Da lacrimi de bucurie sunt”.

      „M-am bucurat foarte mult. E un băiat bun, cu care ai ce discuta, iar noi nu am avut băieți, dar el va fi un fel de băiat la noi”.

      Pentru familia Rotaru, ziua de 14 februarie are o semnificație mai deosebită.

      De cinci ani, florista Eugenia Roșca activează într-o companie care livrează flori la domiciliu. Femeia susține că în ziua de 14 februarie este foarte solicitată.

      „Ca de obicei, ziua de 14 februarie este cel mai solicitat trandafirul roșu și tot ce ține de inimioare. Concurenții direcți ai trandafirilor sunt lalelele, pentru că ele într-adevăr sunt foarte solicitate. Ele aduc primăvara, au miros”, a spus florista, Eugenia Roşca.  

      Operatorii companiei susțin că, în fiecare an, clienții sunt gata să scoată cel puțin 600 de lei pentru a-și bucura perechile, iar solicitările sunt făcute cu câteva zile înainte.

      „De șase sute de lei ați putea face o combinație de flori cu un ursuleț, sau cu o șampanie. În dependență de gusturile dumneavoastră. Cea mai scumpă combinație este un buchet de 101 de trandafiri și mai mult ar costa în jur de 6999 de lei. Buchetele de trandafiri de 50-60 de cm”, a menţionat angajata florăriei, Popescu Tatiana.
      publika.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Nu la fel de des auzim despre „dragoste la a doua vedere”, așa cum își numește Heidi Savitt povestea de iubire. Heidi s-a căsătorit cu Ed Savitt, un tânăr pe care credea că l-a întâlnit pentru prima dată la facultate, fără să știe că de fapt ei s-au mai „îndrăgostit” o dată, când aveau șase ani. 
      Heidi și Ed Savitt s-au cunoscut la Universitatea Newcastle din Anglia în 2011, când erau studenți.
      Atunci când Ed s-a mutat în căminul de studenți a avut probleme cu mașina de spălat. Drept urmare i-a cerut ajutorul fostei chiriașe, Heidi, care a fost bucuroasă să-l ajute.
      Câteva săptămâni mai târziu s-au întâlnit întâmplător într-o seară, când amândoi ieșiseră în oraș. Prima lor întâlnire oficială a fost la o pizzerie din zona campusului, iar de atunci au devenit de nedespărțit. După câțiva ani, Ed a cerut-o în căsătorie pe Heidi, iar tânăra îndrăgostită nu a stat pe gânduri.

      Însă povestea nu se încheie aici. Heidi l-a invitat pe Ed la o cină în familie, să-i cunoască părinții. În timpul cinei, mama lui Heidi și-a amintit că fiica a mai avut un „iubit” în copilărie care se numea tot Ed, în timpul unei vacanțe cu familia în Turcia.
      Inițial cuplul a crezut că este o coincidență drăguță și au trecut rapid cu vederea. Asta până când mama lui Heidi s-a uitat prin fotografiile de familie pe care le păstra în mansardă. A găsit o poză cu fiica sa și Ed, prietenul din copilărie pe care aceasta l-a întâlnit la șase ani, în timpul unei vacanțe de vară. Le-a trimis imaginea celor doi și se pare că nu a fost doar coincidență de nume.
      În fotografie erau, de fapt, cei doi tineri stând unul lângă altul, pe vremea când aveau șase ani. Heidi a fost atât de surprinsă când a aflat încât a simțit nevoia să se întindă puțin. Și familia lui Ed a căutat prin imaginile vechi de vacanță și au găsit la rândul lor fotografii cu Ed și Heidi din timpul vacanței petrecute împreună.


      În 1997, cele două familii au decis să-și facă vacanța în străinătate. Una dintre familii era din Sheffield, iar cealaltă din Londra, și nu se cunoșteau. Pur și simplu s-a întâmplat să-și facă vacanța în stațiunea Bodrum din Turcia exact în același timp. A fost ceva firesc pentru copii să devină prieteni, pentru că știm cu toții cât de repede se împrietenesc copiii.

      Încă de pe atunci păreau de nedespărțit, dacă ar fi să judecăm după pozele pe care le-au făcut împreună. Dar vacanța s-a terminat, la fel și prietenia lor. Heidi a uitat complet de prietenul său din vacanță.
      Însă destinul i-a adus din nou împreună și fără ca ei să știe, s-au căsătorit după 20 de ani de când s-au întâlnit prima dată.

      După ce întreaga familie, prietenii și colegii au aflat de frumoasa coincidență, povestea lor a ajuns pe internet și a devenit rapid virală. O companie aeriană din Turcia le-a oferit o călătorie în Bodrum, stațiunea din Turcia unde s-au cunoscut pe când aveau șase ani. De asemenea, cei doi îndrăgostiți au avut parte de o surpriză emoționantă: una dintre fotografiile lor din copilărie în care apar împreună a fost transformată în graffiti.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Medicul Mihai Craiu spune că, din studiile date publicității de medicii chinezi, până acum nu s-au înregistrat niciun deces provocat de coronavirus la copii.
      Sfatul doctorului pentru părinții din România este să nu devină ”complet paranoici dacă există o boală cu răceală și febră” și să respecte regulile elementare de igienă: spălatul pe mâini cât mai des și evitarea contactului fizic cu alte persoane.
      Potrivit Worldometers, un site web unde sunt adunate statisticile legate de coronavirus din toată lumea, virusul nu a ucis nicun copil cu vârsta sub nouă ani.
      Statistica în timp real despre virusul din China poate fi urmărită aici.
      Pe de altă parte, rata mortalităţii este mult mai mare la persoanele în vârstă, care au boli preexistente, precum afecţiuni cardiovascculare, diabet, boli respiratorii cronice sau cancer.
      stirileprotv.ro
  •