Epidemie de divorțuri: Cum poate rezista un cuplu în autoizolare


    În urma carantinei, în China s-a înregistrat o rată dublă a divorțurilor.

ThinkstockPhotos-178570840.jpg

Psigologul Angela Nicolaou a vorbit în cadrul unui interviu pentru Știri.md despre carantină și problemele care apar la cupluri în această perioadă,

Potrivit Angelei Nicolaou, carantina este ca o oglindă care oglindește relațiile pe care le-au avut și soții între ei și părinții cu copiii.

"Dacă vorbim despre cuplurile care nu au copii, poate va fi puțin mai ușor, dar trebuie să fie stabilite niște reguli, cum ar fi, de exemplu, dacă permite spațiul locativ, ca fiecare să aibă spațiul lui. Dacă, însă, e o cameră, să înțeleagă că cineva stă pe canapea și are dreptul să stea cu căști și să se ocupe de lucrurile sale sau cineva stă la masă, sau la bucătărie. Este foarte bine ca persoanele să își definească propriul spațiu. 

Doi la mână, trebuie de stabilit regulile de comunicare. Nici într-un caz nu trebuie să fie trecerea la TU mesajul, să fie mesajul - eu. Vorbirea despre propriile simțuri, despre propriile trăiri. 

Dacă noi avem niște nemulțumiri, noi vorbim că - mie nu îmi place, eu simt, eu suport. Și revenim la o rugăminte. Nu trebuie să așteptăm că soțul sau soția o să citească gândurile noastre și o să înțeleagă ce vrem noi. E adevărat că dacă petrecem împreună 24 din 24 de ore este dificil, dar suntem maturi și putem să gestionăm timpul acesta", a explicat psihologul.

Mai mult, Angelei Nicolaou susține că fiecare din noi are dreptul să obosească.

"Dacă vorbim de cuplurile care au copii, iarăși, vorbim despre reguli de comunicare, de interacționare în spațiul închis. Noi avem dreptul să obosim unul de altul și despre asta noi putem vorbi. Spuneți - eu am obosit, eu am nevoie acum să tac, să nu vorbesc cu nimeni. Vorbiți să stabiliți poate niște ore de liniște, de odihnă, când fiecare poate sta în tăcere și să-și permită să se restabilească", a mai spus Nicolaou.

stiri.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Victoria

Postat

interesant, dar greu de aplicat )

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Hanganut

Postat

Când l-am găsit pe dr. Ogume, care locuiește în Turcia, am avut nevoie disperată de a-mi readuce fostul iubit. M-a lăsat pentru o altă femeie. S-a întâmplat atât de repede și nu am avut niciun cuvânt de spus în situație. Doar m-a aruncat după 3 ani fără nicio explicație. L-am contactat pe dr. Ogume prin contactul său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte să mă poată ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce i-am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste care să ne ajute să ne întoarcem împreună. La scurt timp după ce și-a făcut vraja, iubitul meu a început să mă trimită mesaje din nou și m-a simțit oribil pentru ceea ce mi-a trecut. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis pentru mine decât înainte și a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când m-a ajutat Dr. Ogume, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Recomand cu drag Dr. Ogume oricui are nevoie de ajutor. E-mail: ogumenspellcaster@gmail.com. îl puteți contacta pentru oricare dintre următoarele probleme:

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator liliannikky

Postat

Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi foarte bucuroasă din viața mea datorită ajutorului pe care mi l-a oferit Dr.saguru, ajutându-mă să-mi revin fostul soț cu vraja sa de magie și dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic, pentru că soțul meu mă înșela cu adevărat și căuta un divorț, dar când am întâlnit un e-mail Dr.saguru pe internet despre cum a ajutat atât de mulți oameni să-și recupereze fostul și ajută la remedierea relației. și face oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situația mea și apoi am căutat ajutorul lui, dar spre surprinderea mea, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și iată că acum sărbătoresc, pentru că Soțul meu s-a schimbat total în bine. Întotdeauna vrea să fie alături de mine și nu poate face nimic g fără prezentul meu. Mă bucur cu adevărat căsnicia mea, ce sărbătoare grozavă. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr.saguru este cu adevărat un adevărat vrăjitor. ESTE NEVOIE DE AJUTAT CÂND DOCTORUL DE CONTACT SAGURU ACUM VIA EMAIL: drsagurusolutions@gmail.com sau WhatsApp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema ta și te face să te simți fericit în relația ta.
1 VOSTRA DE IUBIRE
2 WIN EX BACK
3 FRUIT DE FEMEIE
4 SPOR DE PROMOVARE
5 VOSTRA DE PROTECȚIE
6 SPORT DE AFACERI
7 VREA BUNA JOB
8 VÂNZARE DE VÂNZARE DE LOTTERIE ȘI CURTE.

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Așa sună una dintre afirmațiile femeii care a reușit să împartă internetul în două tabere: pe de o parte se află persoanele care consideră că mariajul este cel mai important, deoarece îți aduce cele mai mari satisfacții, iar pe de cealaltă parte sunt femeile care consideră că educația și cariera sunt mult mai importante pentru o femeie, iar căsătoria este opțională.
      Înainte de a începe să o judeci pe această tânără, află că Natalie Brooke este căsătorită și a fost cerută de soție în urmă cu doar un an de către prietenul ei. Tocmai acest eveniment a determinat-o să se gândească de ce mariajul este văzut de toată lumea ca un lucru esențial, care te definește ca persoană și care îți poate aduce cea mai mare satisfacție în viață. Mai pe scurt, de ce persoanele singure, care își urmăresc interesele educaționale și profesionale sunt percepute ca niște ciudățenii ale naturii, care nu pot fi ca toți ceilalți și care nu se pot adapta. Citește mesajul femeii mai jos!
      Ce spune femeia care a împărțit internetul în două tabere!

      Deși este fericită în relația pe care o are, Natalie se întreabă adesea de ce actul căsătoriei este pus pe un piedestal și este văzut ca fiind un lucru mai important decât succesul pe care ți-l pot aduce educația și cariera.
      În 1950, majoritatea femeilor erau casnice. Așadar, principalul scop al acestora era să se căsătorească și să fie niște mame bune, dar și soții iubitoare. Faptul că erai soție te definea și de aceea trebuia să îți găsești perechea și să te căsătorești în jur de 20 de ani.
      Totuși, acest lucru nu se mai întâmplă în ziua de astăzi. În societatea actuală, femeile sunt antreprenori de succes, avocați, profesori, directori de firme, inventatori, designeri, cercetători, scriitori și consultanți. Merg la facultate și au diplome de master și de doctorat. Tot femeile sunt cele care muncesc din greu pentru a avansa în poziții la locul de muncă, figuri importante în guvernele care ne conduc și personalități care încearcă să schimbe lumea cu inovațiile din diverse domenii.
      Deși majoritatea acestor femei sunt căsătorite, ele nu sunt definite de numele lor de familie, pe care îl au din partea soțului. Marea frustrare pe care o resimte Nicole provine din faptul că persoanele din jur sunt mai interesate de viața ei personală și de relația cu persoana iubită decât de realizările profesionale. Aceasta afirmă că există lucruri mai importante decât inelul de pe deget și, deși înțelege curiozitatea persoanelor apropiate, nu poate să nu se întrebe de ce acest aspect al vieții e atât de intrigant.
      „Nu trebuie să fii extraordinar de deșteaptă, să faci cursuri speciale sau să ai anumite abilități pentru a te mărita. Trebuie doar să vrei să îți găsești jumătatea.”
      După părerea lui Natalie, măritatul nu trebuie să fie văzut ca fiind mai important decât succesul academic sau cel profesional. La urma urmei, nu trebuie să muncești prea mult atunci când vrei să te măriți, ci doar să îți dorești să trăiești alături de o altă persoană, cu care să împarți totul.
      Acest lucru nu înseamnă că dacă te căsătorești nu realizezi ceva, spune Natalie. Totuși, ea este de părere că adevărata satisfacție într-o relație nu o obții atunci când persoana dragă îngenunchează în fața ta și îți pune un inel pe deget, ci atunci când reușiți împreună să treceți peste problemele financiare, peste boli și stres, dar și să rămâneți la fel de apropiați atunci după ce apar copiii. A trăi împreună în această eră în care peste 50% dintre căsnicii sfârșesc cu un divorț este cu siguranță o realizare!
      Natalie subliniază faptul că a te căsători este un eveniment important din viața oricăruia dintre noi și este extrem de plăcut să îți găsești jumătatea, alături de care să îți petreci tot restul vieții. Totuși, inelul nu te definește ca femeie. Așadar, dacă ești fericită atunci când prietenele, surorile sau colegele de la muncă se căsătoresc, fii la fel de fericită atunci când acestea își găsesc un loc de muncă bun, când sunt promovate, când termină facultatea sau masterul sau când își deschid propria afacere.
      Tu ce părere ai despre poziția lui Natalie? Ești de acord cu acest lucru sau consideri că a te căsători este mult mai important decât educația și viața profesională?
      divahair.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Vă întâlniți când vine ea acasă, ori o vizitezi tu. Vă vedeți pe video sau la telefon când aveți timp, fiecare fiind ocupată cu diverse aspecte ale propriei existențe. Și înveți să funcționezi independent de acea persoană care ocupa un loc central în universul tău. Interesant antrenament benefic și pentru o relație de cuplu…
      Poate nu comunicați zilnic, dar știi că este acolo
      Relațiile de dependență pot lua forma prieteniei sau a cuplului extrem de ușor. Și ai tendința de a fi în contact cu persoana respectivă non-stop. O prietenie la distanță îți arată că nu e necesar să vorbiți de 20 de ori pe zi ca să simți că ești protejată și dacă ai o problemă el sau ea va fi acolo pentru tine.
      Înveți să te bucuri de clipele petrecute împreună
      Tocmai pentru că vă vedeți rar, atunci când se întâmplă asta savurezi la maxim timpul petrecut împreună. Ești ancorată în momentul prezent și efectiv te bucuri de compania persoanei dragi. De câte ori la întâlnirile din cuplu nu ai fost absentă sau distrasă de tot felul de probleme?
      Îi faci loc în viața ta
      Atât în prietenie cât și în cuplu poți fi distrasă destul de ușor de diversele aspecte legate de serviciu, responsabilități presante. Iar o prietenie la distanță, mai ales, te învață mentenanța relațională. Pentru că orice relație trebuie întreținută, indiferent cât de aproape sau departe este persoana respectivă.
      O prietenie la distanță te învață independența
      Ai tendința de a te baza în exces pe prietena ta sau partenerul tău de cuplu? O prietenie la distanță presupune că nu te mai bucuri de o disponibilitate extrem de mare a persoanei respective și ești nevoită să găsești soluții de una singură. Poate datorită diferenței de fus orar nu poate răspunde oricând la telefon să îți spună ce să faci în anumite situații. Nu poate ieși cu tine când ești plictisită. Nu îți poate calma fricile ori de câte ori ești anxioasă. Așa că îți dezvolți capacitatea de autoreglare și independența.
      Nu mai pierzi vremea cu certuri inutile
      Tocmai pentru că aveți atât de puțin timp la dispoziție nu îți mai vine să te angrenezi în conflicte și drame inutile. Dacă vă certați găsiți mai repede o cale de rezolvare a problemei și nu petreceți zile întregi supărate sau fără să vă mai vorbiți. Un instrument util în cuplu, mai ales când ai tendința să-l pedepsești pe celălalt și calitatea timpului în doi e afectată de discuții care pot fi evitate sau rezolvate cu puțin efort.
      Înveți să ceri când ai nevoie
      De multe ori nu ceri tocmai pentru că ai fost obișnuită să primești ușor. Un sfat, atenție, afecțiune… O prietenie la distanță, prin lipsa proximității și o comunicare mai puțin intensă, îți antrenează capacitatea de a cere, de a lua inițiativă. Un lucru extrem de bun mai ales în ceea ce privește cuplul și dorința ascunsă ca partenerul să-ți ghicească gândurile și să-ți cunoască nevoile fără ca tu să i le spui.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      După o perioadă îndelungată petrecută în doi, ai senzația că vă cunoașteți bine unul pe celălalt. Poate chiar ai dreptate, dar studiile arată că probleme pot apărea chiar și în cuplurile care consideră că se sincronizează perfect.
      Foarte multe cupluri întrețin niște obiceiuri nesănătoase de comunicare, în mod inconștient. Aceste mici erori sunt atât de subtile, încât nu dau naștere conflictelor imediat, dar, când apar constant, pot duce la frustrări care afectează relația.
      Informația importantă rămâne pe dinafară
      Despre ce e vorba?
      Iată un exemplu: îi spui partenerului că ți-ar plăcea să planifici o masă cu gașca de prieteni săptămâna viitoare, dar nu intri în detalii cu privire la ora vizitei, unde, pe cine ai de gând să inviți etc. Tu ești convinsă că el a înțeles perfect, însă surpriza apare atunci când îți dai seama că nu are idee despre ce vorbești, așa că te enervezi.
      Ce e de făcut?
      Fii explicită și generoasă atunci când îi oferi informații iubitului tău; procedează ca și cum ai vorbi altcuiva, nu celui cu care împarți și patul, și masa, și baia. În plus, atunci când el îți spune ceva, clarifică-ți eventualele necunoscute punând întrebări, nu acceptând doar informații generale.
      Dacă ești mult prea preocupată și nu-ți vin în minte pe loc toate detaliile, scrie-i un e-mail, ca să te asiguri ca nu omiți nimic.
      Nu vă sincronizați
      Despre ce e vorba?
      Un lucru pe care ar trebui să-l știe toate femeile este acela că e aproape imposibil să ai o discuție cu partenerul când este implicat într-o activitate (se uită la un serial, joacă un videogame etc). Bărbații pur și simplu nu au fost „setați” să facă mai multe lucruri deodată.
      Pe de altă parte, poate ai remarcat că el aduce în discuție anumite lucruri serioase atunci când tu te pregătești să mergi la birou sau ești foarte concentrată la ceva. Te întrebi dacă nu cumva o face intenționat? Ei bine, e posibil: unora dintre bărbați nu le prea surâde ideea de a întreține conversații profunde, așa că profită de momentele în care ție îți stă mintea în alta parte pentru a ataca anumite subiecte.
      Ce e de făcut?
      Un plan inteligent de acțiune constă în a stabili de la bun inceput: „E momentul potrivit să avem o discuție despre…?”. E important să specifici despre ce vrei sa discuți, astfel încât partenerul să poata decide daăa e sau nu o chestiune ce nu suportă amânare.
      Conversația începe amenințător
      Despre ce e vorba?
      În încercarea de a preveni eventualele „bombe”, unele femei își încep deseori conversația cu „Să nu te sperie ce-am să-ți zic acum…” sau „N-o să-ți placă asta, dar n-am ce face, trebuie să-ți spun…”. Pe cine n-ar înspăimânta o astfel de introducere?
      Ce e de făcut?
      În loc să-i provoci un semiatac de cord, încearcă o abordare prietenoasă. De exemplu, nu-i începe cu „Pregătește-te să-ți dau o veste… nu prea fericită”, ci spune „Nu e mare lucru, dar ar trebui să participăm și noi la aniversarea de 80 de ani a bunicii mele”. Nefiind ambalat de prima parte a replicii, sunt șanse mai mari să priveasca totul pozitiv.
      Discuția este, de fapt, un monolog
      Despre ce e vorba?
      Îi spui niște lucruri și, la mijlocul poveștii, remarci că el deja bate din picior nervos și se uită pe pereți sau dă ochii peste cap fără să scoată o vorbuliță. Clar, e o chestie frustrantă, dar poate e și vina ta.
      Ce e de făcut?
      Ia în calcul faptul că el te poate asculta fără întrerupere vreme îndelungată… cu condiția să-l stimulezi. Încearcă să-l faci atent de la bun început, iar pe parcurs, când vezi că îți pierzi umila audiență, pune-i întrebări și împlică-l în discurs.
      Nu există limite
      Despre ce e vorba?
      Onestitatea e un lucru frumos, dar excesul poate fi nociv uneori. Cuplurile fac uneori marea greșeală de a crede că trebuie să știe absolut totul unul despre celalalt, să-și împărtășească toate gândurile și să nu aibă niciun secret unul față de altul. Psihologii, însă, spun că nu e indicat.
      Ce e de făcut?
      Pune-te în locul lui: ție ți-ar pica bine să auzi chestia asta din gura lui? Anumite lucruri care nu au un scop constructiv nu trebuie dezvăluite, pentru că vor face mai mult rău decât bine.
      cosmopolitan.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Pe de alta parte, cate persoane, atatea tipuri de structuri de relationare exista si nu se gaseste un model de relatie care sa se plieze, la perfectie, pe sufletelor tuturor.
      Si totusi, monogamia si iubirea sunt sinonime de vreo 2000 de ani. Ciudat, mai ales cand stim atatea exemple in care monogamia nu este singurul mod de a iubi.
      Unii sunt monogami innascuti, altii se preschimba in asa ceva, pe cand o categorie de oameni se chinuie sa ramana fideli monogamismului ales la un moment dat, iar acest compromis se lasa cu frant de inimi, viata dubla sau durere pentru ei si cei din jur, victimele colaterale ale neasumarii de sine.
      Monogamia este un deziderat pe care-l numim al nostru de mici
      Asa am vazut in familie, pe strada, la scoala, in filme.Lumea isi cauta acea persoana perfecta si traieste in pereche.
      E o apucatura emotionala la care visam dintotdeauna.Am preluat-o de peste tot si este asa de bine infiltrata in colturile fiintei noastre, incat nu mai stim daca ne-a fost sau nu straina la inceput sau s-a nascut odata cu noi.
      Monogamia reflexiva e fix asta, cea care ti-a intrat in reflexul gandirii
      Cand si de ce, nimeni nu mai stie.S-a pierdut in negura timpului. Cert e ca odata intrata in sistem, nu pleaca de la sine si da tonul unor maxime in jurul carora ajungi sa-ti vezi intreaga viata.
      Ajungi sa faci din traire o cursa, preferabil liniara – sau cel putin asa iti pui in gand – care sa te duca de la A la B.De la trait singura, la gasit sufletul pereche si ramas cu el. End of story. Asa intelegi viata, iubirea, fericirea.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      De cele mai multe ori, fetele sunt abordate pe rețelele de socializare, iar o relație profundă este din ce în ce mai greu de construit, spun specialiștii.
      În ziua de astăzi, tinerii pun pe primul loc propria persoană, iar familia este luată în considerare abia după ce se simt împliniți din punct de vedere profesional. Așa că vârsta medie a căsătoriei a crescut atât la bărbați, cât și la femei.
      Tânărul Nicolae Neacșu a povestit că, de cele mai multe ori, abordează fete pe rețelele de socializare, însă nu se grăbește niciodată să se „arunce într-o relație”.
      Nicolae Neacșu: „Poate îți place o poză și te bagi de la o poză în seamă și îi zici `bună, ce poză frumoasă`. Personal, durează o luna-două, câteva întâlniri bune și după aia poți să spui că ești într-o relație, dar mai greu. Nu mai sunt cum era înainte, te-am cunoscut și rămân cu tine forever. Te pui în genunchi și pleacă. Se sperie mai repede, puse în fața faptului împlinit”.
      Și Răzvan este de aceeași părere. Chiar dacă este într-o relație de 3 ani, spune că totul s-a întâmplat natural, mai ales că încă de la început nu a vrut să grăbească lucrurile.
      Răzvan Comănescu: „Prima dată eu am întâlnit părinții ei. După 6-8 luni. Până atunci era o copilărie, cq toți copii, ne vedeam, mai te pupai, mai ieșeai la un suc, te vedeai cu prietenii”.
      Specialiștii sunt de părere că cei născuți în generația Z, adică după anul 1995, sunt individualiști. De aici și o abordare mai relaxată în ceea ce privește relațiile, care sunt trecute deoseori la capitolul „distracție”.
      În mare parte aceste schimbări de abordare se datorează tehnologiei.
      Gelu Duminică, sociolog: „Sunt denaturări ale modului tradițional de relație, generate de tehnologia informației. Punerea în față pe vremea mea era făcută de babele din sat, acum e făcută de Facebook. Contează foarte mult poza de profil, hobbyurile pe care le ai și care de foarte multe ori nu corespund realității. Generația actuală, în momentul de față, este mai degrabă ancorată în valorile în care prima dată investesc în mine, după care investesc în familie”.
      Tocmai de aceea, dacă în 1990 vârstă medie la prima căsătorie la bărbați era de 25 de ani, iar la femei 22, în anul 2018, potrivit INS, un bărbat se căsătorea, în medie, la 31 de ani, iar o femeie la 28.
       
      protv.ro
  •