Dragoste în timpul Coronavirus. Izolarea la domiciliu vă poate ajuta să aveți o relație de cuplu mai puternică


    Coronavirus nu trebuie neapărat să fie un moment de încercare pentru cupluri. Nu prea aveați timp pentru voi? E momentul să vă consolidați relația de cuplu.

208058.jpg

Tema fierbinte a momentului – Coronavirus ne invită la o lecție de responsabilitate și solidaritate. Asta implică și izolarea la domiciliu, lucrul de acasă, deci o interacțiune continuă cu partenerul de viață. Nu ne încântă faptul că viața ni s-a dat peste cap, dar putem să transformăm situația în ceva pozitiv, având mai multă grijă de relația de cuplu.

Coronavirus vă oferă mai mult timp în doi

Fiecare petrece mai bine de jumătate din zi la serviciu. Mai faci sport, te vezi cu prietenii, familia, iar când tragi linie realizezi că timpul alocat partenerului de viață înseamnă mai mult sfârșit de săptămână. Când poate, și atunci, aveți diverse activități care nu permit conectarea reală.

Întâlnirile cu prietenii se realizează acum sporadic, online. Ca să protejezi părinții în vârstă ai sistat vizitele. Multe persoane se comportă responsabil, le cumpără celor în vârstă alimente și le lasă la ușă, tocmai pentru a evita contactul direct și transmiterea virusului. Prin urmare, acum timpul tău la domiciliu se împarte dintre lucrul de acasă și interacțiunile cu partenerul. Pe cele din urmă fă-le să fie de calitate!

Conturați un program împreună

Când ați mai reușit voi ca în timpul săptămânii să luați prânzul în doi? Ei bine, acum este posibil. Masa din miezul zilei poate fi o ocazie reală de date, în rest lucrați în camere separate. Seara, la cină, poate căpăta note romantice, apoi conturați diverse activități cu spirit ludic. Vă jucați împreună cărți, un joc de strategie, faceți sport împreună, etc.

Important este să aduceți puțină sare și piper cu activități amuzante și antrenante, fără să lăsați plictiseala să se instaleze.

2ef9a4c812e81d9d82a89a31235d86f8.jpeg

Nu uitați de momentele de solitudine

Din dorința de a recupera timpul, de a sta mai mult împreună este posibil ca unul dintre voi (dacă nu ambii) să aibă senzația de sufocare. Înainte de pandemia cu Coronavirus tu ieșeai cu prietenele, el cu băieții. Aveați și activități separate, ceea ce acum nu prea mai este posibil. Nevoia de solitudine, de timp pentru sine, este absolut firească și un semn de sănătate emoțională. Nu un semnal grav de alarmă legat de relație.

Așa că puteți face lucruri diferite și când stați izolați în casă. Tu să citești într-o cameră, el să se uite la un film în alta. Tu să îți faci un ritual ca de spa, el să discute la telefon cu familia sau prietenii. Intrarea în fuziune este cea amenințătoare pentru cuplu, nu puțin timp separat.

Conectați-vă părțile vulnerabile

Anxietatea, stresul legat de Coronavirus, chiar de instabilitatea locului de muncă în această perioadă, ne fac să devenim vulnerabili. Este foarte important să vă oferiți susținere reciprocă. Iar această deschidere emoțională invită la o conectare mai profundă. Partea vulnerabilă din noi este partea de copil.

Pentru a facilita accesul la ea puteți rememora amintiri haioase din copilărie, vă puteți uita pe albumele foto vechi, unde sunt fotografiate momente plăcute de când erați mici. Aparent este o activitate banală, dar cu recompense emoționale importante.

Puteți stabili reguli și limite

Desigur, în orice relație există și discuții mai puțin comode, dar necesare. Dacă voi considerați că aveți lucruri nelămurite puteți face lumină în privința lor. Iar o relație este ca un copil, ca să crească sănătos, sunt necesare limite și reguli, stabilite în acord cu viziunile voastre despre viață, cu valorile voastre morale. Orice relație are reguli scrise – stabilite deja verbal, și reguli nescrise – pe care credeți că celălalt le știe, și pe care nu este necesar să le transmiteți.

Aici apare ceea ce se numește gând automat negativ, respectiv ghicirea gândurilor. Este momentul ca regulile nescrise să fie formulate cu subiect și predicat, să devină reguli scrise. Spre binele și evoluția sănătoasă a relației voastre de cuplu.

elle.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator ROMASKA

Postat

SAU INVERS!

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Autoritățile din Ucraina au extins perioada de carantină până pe 31 august curent, cu menținerea restricțiilor de intrare în Ucraina pentru cetățenii străini. Totuși, traversarea frontierei de către cetățenii Republicii Moldova poate fi efectuată în anumite condiții.
      Intrarea și aflarea pe teritoriul Ucrainei va fi permisă cetățenilor noștri în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului, cu plasarea obligatorie în locuri determinate (la rude, prieteni, spații arendate) sau spații de observație (carantină) pe o perioadă de 14 zile, cu instalarea aplicației „Acțiune acasă” în telefonul mobil personal.
      Totodată, cetățenii care vor prezenta rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), după traversarea frontierei de stat a Ucrainei, vor fi exceptați de la obligația plasării în carantină și monitorizării prin aplicația „Acțiune acasă”.
      Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova, fără plasarea la autoizolare (observare) pentru o perioadă de 14 zile, poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că tranzitarea va fi efectuată pe parcursul a două zile (drept exemplu poate servi biletul de călătorie cu autocarul) și a poliței de asigurare pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului.
      În lista persoanelor care nu cad sub obligațiunea plasării în spațiile de observație (carantină) sau autoizolare pentru o perioadă de 14 zile au fost incluși și conducătorii autocarelor de curse internaționale regulate de pasageri.
      Zugo.md menționează că polița de asigurare pentru acoperirea costurilor asociate tratamentului COVID-19 sau observației urmează a fi emisă de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina sau are un partener (companie de asigurări) în Ucraina. Valabilitatea poliței de asigurare urmează să acopere perioada de ședere în Ucraina.
      Reiterăm că în Ucraina rămâne în vigoare purtarea obligatorie a măștilor de protecție în locurile publice și la serviciu, menținerea distanței sociale și respectarea altor măsuri de protecție individuală.
      În cazul apariției unor situații problematice, apelați serviciul consular al Ambasadei Republicii Moldova la +380-44-521-22-79 sau email: kiev@mfa.gov.md. În cazuri excepționale se va apela linia telefonică de urgență a Ambasadei: + 38 068 384 2016 (activă 24/7, inclusiv Whatsaap și Viber).
      zugo.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Vă întâlniți când vine ea acasă, ori o vizitezi tu. Vă vedeți pe video sau la telefon când aveți timp, fiecare fiind ocupată cu diverse aspecte ale propriei existențe. Și înveți să funcționezi independent de acea persoană care ocupa un loc central în universul tău. Interesant antrenament benefic și pentru o relație de cuplu…
      Poate nu comunicați zilnic, dar știi că este acolo
      Relațiile de dependență pot lua forma prieteniei sau a cuplului extrem de ușor. Și ai tendința de a fi în contact cu persoana respectivă non-stop. O prietenie la distanță îți arată că nu e necesar să vorbiți de 20 de ori pe zi ca să simți că ești protejată și dacă ai o problemă el sau ea va fi acolo pentru tine.
      Înveți să te bucuri de clipele petrecute împreună
      Tocmai pentru că vă vedeți rar, atunci când se întâmplă asta savurezi la maxim timpul petrecut împreună. Ești ancorată în momentul prezent și efectiv te bucuri de compania persoanei dragi. De câte ori la întâlnirile din cuplu nu ai fost absentă sau distrasă de tot felul de probleme?
      Îi faci loc în viața ta
      Atât în prietenie cât și în cuplu poți fi distrasă destul de ușor de diversele aspecte legate de serviciu, responsabilități presante. Iar o prietenie la distanță, mai ales, te învață mentenanța relațională. Pentru că orice relație trebuie întreținută, indiferent cât de aproape sau departe este persoana respectivă.
      O prietenie la distanță te învață independența
      Ai tendința de a te baza în exces pe prietena ta sau partenerul tău de cuplu? O prietenie la distanță presupune că nu te mai bucuri de o disponibilitate extrem de mare a persoanei respective și ești nevoită să găsești soluții de una singură. Poate datorită diferenței de fus orar nu poate răspunde oricând la telefon să îți spună ce să faci în anumite situații. Nu poate ieși cu tine când ești plictisită. Nu îți poate calma fricile ori de câte ori ești anxioasă. Așa că îți dezvolți capacitatea de autoreglare și independența.
      Nu mai pierzi vremea cu certuri inutile
      Tocmai pentru că aveți atât de puțin timp la dispoziție nu îți mai vine să te angrenezi în conflicte și drame inutile. Dacă vă certați găsiți mai repede o cale de rezolvare a problemei și nu petreceți zile întregi supărate sau fără să vă mai vorbiți. Un instrument util în cuplu, mai ales când ai tendința să-l pedepsești pe celălalt și calitatea timpului în doi e afectată de discuții care pot fi evitate sau rezolvate cu puțin efort.
      Înveți să ceri când ai nevoie
      De multe ori nu ceri tocmai pentru că ai fost obișnuită să primești ușor. Un sfat, atenție, afecțiune… O prietenie la distanță, prin lipsa proximității și o comunicare mai puțin intensă, îți antrenează capacitatea de a cere, de a lua inițiativă. Un lucru extrem de bun mai ales în ceea ce privește cuplul și dorința ascunsă ca partenerul să-ți ghicească gândurile și să-ți cunoască nevoile fără ca tu să i le spui.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Despre aceasta a vorbit premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune Moldova 1, transmite Știri.md cu referire la IPN.
      „Pandemia nu bate în retragere și chiar dacă față de mijlocul lunii iunie, când am avut aproape 500 de cazuri pe zi, acum avem o scădere de 40% față de perioada aceea, pentru noi deloc nu este un motiv de optimism mare. Această scădere mare credem că este o scădere temporară și nu este exclus că iarăși trendul se va inversa”, a declarat Ion Chicu.
      Premierul susține că cetățenii Republicii Moldova nu au devenit mai responsabili și continuă să încalce regulile stabilite de autoritățile competente. 
      „Trebuie să vă spun că ieri a fost, iarăși, pe plan global înregistrat antirecord absolut de peste 280 de mii de cazuri. Fiindcă suntem în vecinătate, vedem și evoluția în România. În fiecare zi acest antirecord se reînnoiește. Este clar că pandemia aceasta nu pleacă din Republica Moldova și este clar că nu pleacă din lumea întreaga”.
      Șeful cabinetului de miniștri menționează că pe parcursul anului 2021 sunt șanse ca un medicament împotriva COVID-19 să fie descoperit, însă până atunci, toată lumea trebuie să se adapteze noilor realități.
      „Omenirea va trebui cumva să se adapteze la această nouă circumstanță a vieții. Trebuie să luăm în considerare acest factor în activitățile noastre cotidiene și aici mă refer și la economie, și la sociale, și educație, peste tot. Noi trebuie să înțelegem că odată având această durere de cap, dar de fapt este ceva mai complicat, noi trebuie să ne adaptăm la realitățile noi”, a spus prim-ministrul.
      Nici grădinițele nu se vor redeschide de la 1 august, iar pentru școli se discută cele șapte scenarii propuse de Ministerul Educației. 
      „Din ceea ce vedem, deși avem diminuare, ea nu este cea pe care ne-o dorim, de aceea starea de urgență va fi prelungită. Nu vom putea deschide grădinițele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie ca să redeschidem și grădinițele, și școlile. Lucrăm la acele scheme de organizare a procesului educațional în școli de la 1 septembrie”.
      În același timp, la Moldexpo, autoritățile au deschis încă un centru de triere a persoanelor infectate cu COVID-19, pentru că primul nu mai făcea față situației.
      „Activăm spitale noi, spitalul Sfânta Treime va fi din nou activat pentru aceste necesități. Din păcate, această problemă a intrat deja pe mult timp în agenda noastră cotidiană și trebuie să o gestionăm și ca Guvern, și ca societate”, a afirmat Ion Chicu.
      ipn.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      După o perioadă îndelungată petrecută în doi, ai senzația că vă cunoașteți bine unul pe celălalt. Poate chiar ai dreptate, dar studiile arată că probleme pot apărea chiar și în cuplurile care consideră că se sincronizează perfect.
      Foarte multe cupluri întrețin niște obiceiuri nesănătoase de comunicare, în mod inconștient. Aceste mici erori sunt atât de subtile, încât nu dau naștere conflictelor imediat, dar, când apar constant, pot duce la frustrări care afectează relația.
      Informația importantă rămâne pe dinafară
      Despre ce e vorba?
      Iată un exemplu: îi spui partenerului că ți-ar plăcea să planifici o masă cu gașca de prieteni săptămâna viitoare, dar nu intri în detalii cu privire la ora vizitei, unde, pe cine ai de gând să inviți etc. Tu ești convinsă că el a înțeles perfect, însă surpriza apare atunci când îți dai seama că nu are idee despre ce vorbești, așa că te enervezi.
      Ce e de făcut?
      Fii explicită și generoasă atunci când îi oferi informații iubitului tău; procedează ca și cum ai vorbi altcuiva, nu celui cu care împarți și patul, și masa, și baia. În plus, atunci când el îți spune ceva, clarifică-ți eventualele necunoscute punând întrebări, nu acceptând doar informații generale.
      Dacă ești mult prea preocupată și nu-ți vin în minte pe loc toate detaliile, scrie-i un e-mail, ca să te asiguri ca nu omiți nimic.
      Nu vă sincronizați
      Despre ce e vorba?
      Un lucru pe care ar trebui să-l știe toate femeile este acela că e aproape imposibil să ai o discuție cu partenerul când este implicat într-o activitate (se uită la un serial, joacă un videogame etc). Bărbații pur și simplu nu au fost „setați” să facă mai multe lucruri deodată.
      Pe de altă parte, poate ai remarcat că el aduce în discuție anumite lucruri serioase atunci când tu te pregătești să mergi la birou sau ești foarte concentrată la ceva. Te întrebi dacă nu cumva o face intenționat? Ei bine, e posibil: unora dintre bărbați nu le prea surâde ideea de a întreține conversații profunde, așa că profită de momentele în care ție îți stă mintea în alta parte pentru a ataca anumite subiecte.
      Ce e de făcut?
      Un plan inteligent de acțiune constă în a stabili de la bun inceput: „E momentul potrivit să avem o discuție despre…?”. E important să specifici despre ce vrei sa discuți, astfel încât partenerul să poata decide daăa e sau nu o chestiune ce nu suportă amânare.
      Conversația începe amenințător
      Despre ce e vorba?
      În încercarea de a preveni eventualele „bombe”, unele femei își încep deseori conversația cu „Să nu te sperie ce-am să-ți zic acum…” sau „N-o să-ți placă asta, dar n-am ce face, trebuie să-ți spun…”. Pe cine n-ar înspăimânta o astfel de introducere?
      Ce e de făcut?
      În loc să-i provoci un semiatac de cord, încearcă o abordare prietenoasă. De exemplu, nu-i începe cu „Pregătește-te să-ți dau o veste… nu prea fericită”, ci spune „Nu e mare lucru, dar ar trebui să participăm și noi la aniversarea de 80 de ani a bunicii mele”. Nefiind ambalat de prima parte a replicii, sunt șanse mai mari să priveasca totul pozitiv.
      Discuția este, de fapt, un monolog
      Despre ce e vorba?
      Îi spui niște lucruri și, la mijlocul poveștii, remarci că el deja bate din picior nervos și se uită pe pereți sau dă ochii peste cap fără să scoată o vorbuliță. Clar, e o chestie frustrantă, dar poate e și vina ta.
      Ce e de făcut?
      Ia în calcul faptul că el te poate asculta fără întrerupere vreme îndelungată… cu condiția să-l stimulezi. Încearcă să-l faci atent de la bun început, iar pe parcurs, când vezi că îți pierzi umila audiență, pune-i întrebări și împlică-l în discurs.
      Nu există limite
      Despre ce e vorba?
      Onestitatea e un lucru frumos, dar excesul poate fi nociv uneori. Cuplurile fac uneori marea greșeală de a crede că trebuie să știe absolut totul unul despre celalalt, să-și împărtășească toate gândurile și să nu aibă niciun secret unul față de altul. Psihologii, însă, spun că nu e indicat.
      Ce e de făcut?
      Pune-te în locul lui: ție ți-ar pica bine să auzi chestia asta din gura lui? Anumite lucruri care nu au un scop constructiv nu trebuie dezvăluite, pentru că vor face mai mult rău decât bine.
      cosmopolitan.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      „Vreau să fac un anunț public, dacă îmi permiteți, privind purtatul măștii și saturația oxigenului. Acest dispozitiv de pe degetul meu măsoară saturația de oxigen din sânge și pulsul. Numărul de aici arată saturația de oxigen. Între 94 și 100 este normală. Nu am probleme respiratorii, așa că la mine este în jur de 99. Numărul de jos arată pulsul, peste 100 este prea rapid și al meu este rapid, pentru că trebuie să înregistrez acest videoclip.
      Acum îmi voi pune o mască, e ceva ce fac în mod constant, dat fiind că sunt chirurg.
      Vă voi arăta că saturația oxigenului nu se schimbă. Măștile nu vă reduc nivelul de oxigen, este fals din punct de vedere medical”, a spus Joshua Wolrich, medic chirurg, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.
      Medicul și-a încheiat demonstrația cu un îndemn către public: „Nu mai inventați lucruri! Nu mai ascultați oamenii care inventează lucruri și nu mai transformați acest lucru într-o chestiune politică! Măștile vă protejează pe voi și pe alții. Dacă vi se spune să le purtați, purtați-le! Nu mai fiți egoiști!”.
      Din 24 iulie, masca devine obligatorie și în magazinele și supermarketurile din Anglia. Măsura este deja în vigoare în Scoția.
      digi24.ro
  •