Cinci studii surprinzătoare despre sex


    William Masters şi Virginia Johnson au ajuns faimoşi ca urmare a studiilor inovatoare despre sexualitate pe care le-au desfăşurat la Universitatea Washington, din St. Louis, în anii 1950 şi 1960, atât de faimoşi încât americanii au realizat un serial TV despre munca lor (Masters of Sex, produs de Showtime).

Descoperirile făcute de ei au schimbat felul în care gândim despre sex şi despre sexualitatea femeilor în particular. Ei au fost cei care au arătat, pentru prima dată, că femeile pot avea mai multe orgasme, spre exemplu. Acestea au fost idei revoluţionare la vremea lor, însă cercetările recente cu privire la acest subiect i-ar uimi până şi pe ei.

 

1. Lumina afectează fertilitatea femeilor

 

Menstruaţia femeilor obişnuia să coincidă cu perioadele în care era lună nouă, adică atunci când nopţile erau mai întunecate, în timp ce ovulaţia avea loc atunci când afară era lună plină şi deci mai multă lumină. Lumina artificială a stricat legătura dintre femei şi natură, reiese dintr-o cercetare ştiinţifică.

 

2. Femeile pot rămâne însărcinate la cinci sau chiar opt zile după ce au făcut sex

 

Studiile au arătat că spermatozoizii pot supravieţui pentru o perioadă relativ lungă de timp, astfel încât ovulul poate fi fecundat chiar şi la opt zile după sex.

 

3. Femeile sunt mai creative dacă au orgasm

 

Tot din cercetările moderne reiese că femeile care au orgasm sunt mai încrezătoare, mai productive şi mai creative. Cercul este unul închis deoarece femeile au parte de orgasme mai intense atunci când sunt creative.

 

4. Tocurile pot influenţa negativ experienţa sexuală a femeilor

 

Tocurile pot crea o contracţie a planşeului pelvin, ceea ce reprezintă o problemă deoarece înseamnă că acesta nu se mai poate contracta prea mult în timpul actului sexual. Prin urmare, femeia are parte de o experienţă mai puţin intensă.

 

5. Statul pe scaun le poate excita pe femei

 

Nervii situaţi în spatele oaselor şezutului sunt cei care "activează" ţesuturile din vagin. În anumite situaţii, femeile se pot excita stând pe scaun.

 

descopera.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.