6 sfaturi ciudate, dar extrem de eficiente


  • 565
  • Există zeci de sfaturi care promit sănătate şi o viaţă frumosă şi fericită, dar aceste sfaturi ciudate, iar extrem de eficiente fac şi ele parte din aceiaşi categorie. Aceste sfaturi ciudate, dar extrem de eficinte pot avea rezultate surprinzătoare pentru forma ta fizică şi psihică.

Vrei să slabeşti? Îngraşă-te!
Dacă două femei cântăresc 68 de kilograme, dar doar una dintre ele ridica greutăţi, această are şanse mai mari de a purta o măsură mai mică. Deşi jumătate de kilogram de grăsime cântăreşte la fel că jumătate de kilogram de muşchi, muşchii ocupă mai puţin spaţiu, permiţându-ţi astfel să încapi în măsuri mai mici. Soluţia este să acumulezi masă musculare, prin dietă şi sport, chiar dacă asta poate însemn unul-două kilograme în plus. Forma corpului este cea care contează, nu doar câte kilograme indică cântarul.

 

Pentru a mânca mai puţin, mănâncă mai mult.
O gustare de 100 de calorii poate părea o laudă, dar ea mai bună soluţie este să consumi o gustare mai calorică, care să conţină şi grăsimi şi proteine, şi care să te sature. O soluţie ideală pentru gustari, mai ales în cursul dietelor este un fruct (mere, pere, citrice) şi unt de arahide – o linguriţă plină, sau 2-4 patrăţele de ciocolata.

 

Bea apa când eşti balonat.
Când te simţi balonat, consumul de apa te poate ajută. Dacă urmezi o dietă bogată în fibre, de exemplu, atunci corpul tău are nevoie de apa pentru a funcţiona eficient. Apa se amestecă cu fibră solubila şi o transformă într-un gel. Acesta afectează motilitatea intestinului şi reduce simptomele balonării.

 

Fă exerciţii fizice atunci când eşti obosită.
După o zi extenuantă, exerciţiile fizice nu par a alegere pe care să o faci cu plăcere, însă exerciţiile fizice sunt ea mai bună alegere. Oboseală, alături de starea proastă de dispoziţie, se vor diminua substanţial după efectuarea unor exerciţii fizice de 30 de minute.

 

Pentru a-ţi îmbunătăţi relaţia, petrece mai puţin timp cu partenerul de viaţă.
Petrecerea timpului separat, sau activităţi complet separate, în fiecare zi sau la intervale mai mari de timp, pentru mai multe zile îţi permite să-ţi analizezi gândurile, fără să acţionezi impulsiv, ajungând astfel să te cunoşti mai bine şi vor consolida relaţa cu partenerul tău. Timpul petrecut singur îţi permite să fii mai mult în contact cu propria persoană. În plus, solitudinea reduce stresul şi anxietatea, care de asemenea pot afecta o relaţie. Cuplurile care petrec constant timp separta şi care au preocupări personale, în care partenerul nu este implicat sunt mai solide şi comunică mai mult.

 

Renunţă la săpunul antibacterial.
Săpunul antibacterial nu reduce riscul îmbolnăvirii, şi repezintă o maximă agresiune pentru pielea ta. Nu există nici o dovadă care să arate că aceste săpunuri sau gelurile antibacteriene fac cu adevărat bine. Mai mult decât atât, expunerea la unele ingredinte din aceste produse, precum triclosan, poate prezenţa riscuri pentru sănătate, producând efecte hormonale.

 

femeia.ro


Поделись новостью с друзьями!