5 paşi pentru a face o impresie bună încă de la prima întâlnire


    De cele mai multe ori, limbajul corpului spune mai multe decât ne putem imagina, iar atunci când avem o întâlnire importantă sau un interviu pentru job-ul mult visat trebuie să fim foarte atenţi la fiecare mişcare, fiecare gest, în special dacă vrem să facem o impresie bună încă de la prima întâlnire.

În primul rând, atenţie la postura pe care o adopţi. Stai dreaptă, dar astfel încât să nu pară că ai o postură rigidă sau inconfortabilă. Trage umerii în spate şi ţine bărbia sus. Acest lucru îţi va oferi o imagine încrezătoare. Niciodată nu-ţi duce mâinile la faţă sau la gură în timpul conversaţiei. Te va face să pari emoţionată şi lipsită de încredere.

 

Nu sta cu mâinile încrucişate decât dacă te afli într-un grup. Din punct de vedere ştiinţific, se spune că atunci când îşi încrucişezi braţele, îţi este mult mai uşor să te concentrezi în rezolvarea problemelor sau la discuţiile pe care le porţi însă, atunci când porţi o conversaţie cu o singură persoană, încucişarea braţelor oferă impresia închiderii în tine. Făcând acest lucru într-un grup, asta înseamnă că asculţi cu interes ceea ce discută ceilalţi.

 

Contactul vizual este foarte important şi este chiar un echilibru într-o conversaţie însă, trebuie să ai grijă să nu exagerezi pentru că ai putea arăta puţin ciudat. În momentul în care vorbeşti cu o persoană, menţine privirea asupra ei, dar atunci când îţi formulezi ideile încearcă să priveşti în altă parte. Atfel, va părea mult mai natural decât să te uiţi insistent la persoana cu care porţi o conversaţie.

 

Dacă atunci când porţi o conversaţie cu o persoană, faptul că ţii în mână un pahar cu apă sau o cafea sau orice altceva ce te face să te simţi confortabil, atunci ai grijă în ce zonă o ţii. Obiectul pe care-l ţii în mână trebuie să fie foarte aproape de talie, deoarece dacă l-ai ţine în dreptul privirii, vei crea o barieră între tine şi cealaltă persoană.

 

Gesticulează. Studiile au arătat că atunci când gesticulăm, procesul de gândire creşte. De asemenea, dacă într-adevăr crezi ceea ce vrei să transmiţi, va părea mult mai credibil. Un alt lucru pe care-l poţi face cu privire la gesturi, este să copiezi subtil mişcarile persoanei cu care vorbeşti. Acest lucru va întări conversaţia.

 

one.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.