10 lucruri pe care bărbații le observă la o femeie


    Majoritatea femeilor au impresia că bărbații remarcă, în general, doar anumite părți ale corpului lor. Indiferent dacă îi crezi sau nu, aceștia observă mult mai mult decât trăsăturile fizice evidente cu care ești înzestrată. 

luxfon.com_35815.jpg

Care sunt acestea?

Personalitatea ta
Un trup sexy nu e de ajuns pentru ca un bărbat să se simtă atras de o femeie. Personalitatea ei este, de asemenea, foarte importantă. Deși este posibil să dureze ceva mai mult timp până când își va da seama ce fel de personalitate ai, până la urmă o va observa. Iar dacă personalitatea ta este una urâtă, orice dorință a lui de a se întâlni cu tine pe termen lung se va spulbera.
 

Unghiile tale
De cele mai multe ori, femeile își fac manichiura pentru ele însele sau pentru a intra în competiție cu alte femei. Dar, și bărbații intră în acest joc și observă aceste mici detalii. Pentru ei, unghiile sunt un bun indicator pentru a vedea dacă unei femei îi pasă sau nu de ea. 
 

Situația ta financiară
Există un motiv bun pentru care bărbații sunt atenți la acest aspect. Deși există bărbați care nu au nicio problemă în a le oferi bani femeilor, cei mai mulți dintre ei vor să se asigure că nu stai cu ei pentru bani. 
 

Cât de fericită ești
Nimănui nu îi place să stea în preajma persoanelor furioase, triste sau ciudate, mai ales unui bărbat care se află în căutarea unei iubite.

Așadar, dacă stările de mai sus te descriu, bărbații nu vor dori să se apropie de tine.

Couples_in_love_Men_Love_Joy_528117_1280x854.jpg

Stilul tău
Oamenii cred, în general, că moda este ceva de care doar femeile sunt atrase sau interesate. În realitate, nu este deloc așa. Pentru unii bărbați, modul în care te îmbraci poate fi un factor major în ceea ce privește decizia lor de a te aborda sau nu. Unii chiar sunt obsedați de anumite piese vestimentare, cum ar fi tocurile înalte sau pantalonii de yoga.

Cât de activă este viața ta socială
La fel cum femeile adoră să se întâlnească cu bărbați care au mulți prieteni și o viață activă, la fel se întâmplă și invers. Asta nu înseamnă că trebuie să fii Miss Popularitate, dar să ai o viață cât de cât interesantă, totuși. 
 

Bunul simț
Dacă un bărbat caută o relație pe termen lung, se va uita după o femeie care are mult bun simț și e capabilă să se ocupe de treburile ei fără să apeleze la ajutorul lui tot timpul. O fată care nu poate gândi sau acționa pentru ea însăși nu e deloc sexy în ochii unui bărbat.
 

Simțul umorului
Zâmbetul și râsul sunt lucruri pe care un bărbat le observă și le caută la o femeie, iar absența lor este la fel de sesizabilă. Fetele care râd mult au cei mai mulți admiratori!

muzhchina_zhenshchina_para_nezhnost_guby_96440_1400x1050.jpg

Mirosul tău
Majoritatea bărbaților sunt înnebuniți după parfumul unei femei. Dacă te dai cu parfum, un bărbat va simți imediat. Dacă ai un miros distinct, va observa și acest lucru. 
 

Cât de deschisă ești să iubești
Bărbații observă imediat ostilitatea unei femei față de ei. Pe de altă parte, dacă ești deschisă cu privire la iubire, bărbații își vor dori imediat să intre în vorbă cu tine.

eva.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Vizitator Alex

Postat

sanii, fundul, buzele in primul rand, nu?

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri
Vizitator Vlad

Postat

ochii, comportament, unghiile...

Partajează acest comentariu


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri


Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      De cele mai multe ori, fetele sunt abordate pe rețelele de socializare, iar o relație profundă este din ce în ce mai greu de construit, spun specialiștii.
      În ziua de astăzi, tinerii pun pe primul loc propria persoană, iar familia este luată în considerare abia după ce se simt împliniți din punct de vedere profesional. Așa că vârsta medie a căsătoriei a crescut atât la bărbați, cât și la femei.
      Tânărul Nicolae Neacșu a povestit că, de cele mai multe ori, abordează fete pe rețelele de socializare, însă nu se grăbește niciodată să se „arunce într-o relație”.
      Nicolae Neacșu: „Poate îți place o poză și te bagi de la o poză în seamă și îi zici `bună, ce poză frumoasă`. Personal, durează o luna-două, câteva întâlniri bune și după aia poți să spui că ești într-o relație, dar mai greu. Nu mai sunt cum era înainte, te-am cunoscut și rămân cu tine forever. Te pui în genunchi și pleacă. Se sperie mai repede, puse în fața faptului împlinit”.
      Și Răzvan este de aceeași părere. Chiar dacă este într-o relație de 3 ani, spune că totul s-a întâmplat natural, mai ales că încă de la început nu a vrut să grăbească lucrurile.
      Răzvan Comănescu: „Prima dată eu am întâlnit părinții ei. După 6-8 luni. Până atunci era o copilărie, cq toți copii, ne vedeam, mai te pupai, mai ieșeai la un suc, te vedeai cu prietenii”.
      Specialiștii sunt de părere că cei născuți în generația Z, adică după anul 1995, sunt individualiști. De aici și o abordare mai relaxată în ceea ce privește relațiile, care sunt trecute deoseori la capitolul „distracție”.
      În mare parte aceste schimbări de abordare se datorează tehnologiei.
      Gelu Duminică, sociolog: „Sunt denaturări ale modului tradițional de relație, generate de tehnologia informației. Punerea în față pe vremea mea era făcută de babele din sat, acum e făcută de Facebook. Contează foarte mult poza de profil, hobbyurile pe care le ai și care de foarte multe ori nu corespund realității. Generația actuală, în momentul de față, este mai degrabă ancorată în valorile în care prima dată investesc în mine, după care investesc în familie”.
      Tocmai de aceea, dacă în 1990 vârstă medie la prima căsătorie la bărbați era de 25 de ani, iar la femei 22, în anul 2018, potrivit INS, un bărbat se căsătorea, în medie, la 31 de ani, iar o femeie la 28.
       
      protv.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Tema fierbinte a momentului – Coronavirus ne invită la o lecție de responsabilitate și solidaritate. Asta implică și izolarea la domiciliu, lucrul de acasă, deci o interacțiune continuă cu partenerul de viață. Nu ne încântă faptul că viața ni s-a dat peste cap, dar putem să transformăm situația în ceva pozitiv, având mai multă grijă de relația de cuplu.
      Coronavirus vă oferă mai mult timp în doi
      Fiecare petrece mai bine de jumătate din zi la serviciu. Mai faci sport, te vezi cu prietenii, familia, iar când tragi linie realizezi că timpul alocat partenerului de viață înseamnă mai mult sfârșit de săptămână. Când poate, și atunci, aveți diverse activități care nu permit conectarea reală.
      Întâlnirile cu prietenii se realizează acum sporadic, online. Ca să protejezi părinții în vârstă ai sistat vizitele. Multe persoane se comportă responsabil, le cumpără celor în vârstă alimente și le lasă la ușă, tocmai pentru a evita contactul direct și transmiterea virusului. Prin urmare, acum timpul tău la domiciliu se împarte dintre lucrul de acasă și interacțiunile cu partenerul. Pe cele din urmă fă-le să fie de calitate!
      Conturați un program împreună
      Când ați mai reușit voi ca în timpul săptămânii să luați prânzul în doi? Ei bine, acum este posibil. Masa din miezul zilei poate fi o ocazie reală de date, în rest lucrați în camere separate. Seara, la cină, poate căpăta note romantice, apoi conturați diverse activități cu spirit ludic. Vă jucați împreună cărți, un joc de strategie, faceți sport împreună, etc.
      Important este să aduceți puțină sare și piper cu activități amuzante și antrenante, fără să lăsați plictiseala să se instaleze.

      Nu uitați de momentele de solitudine
      Din dorința de a recupera timpul, de a sta mai mult împreună este posibil ca unul dintre voi (dacă nu ambii) să aibă senzația de sufocare. Înainte de pandemia cu Coronavirus tu ieșeai cu prietenele, el cu băieții. Aveați și activități separate, ceea ce acum nu prea mai este posibil. Nevoia de solitudine, de timp pentru sine, este absolut firească și un semn de sănătate emoțională. Nu un semnal grav de alarmă legat de relație.
      Așa că puteți face lucruri diferite și când stați izolați în casă. Tu să citești într-o cameră, el să se uite la un film în alta. Tu să îți faci un ritual ca de spa, el să discute la telefon cu familia sau prietenii. Intrarea în fuziune este cea amenințătoare pentru cuplu, nu puțin timp separat.
      Conectați-vă părțile vulnerabile
      Anxietatea, stresul legat de Coronavirus, chiar de instabilitatea locului de muncă în această perioadă, ne fac să devenim vulnerabili. Este foarte important să vă oferiți susținere reciprocă. Iar această deschidere emoțională invită la o conectare mai profundă. Partea vulnerabilă din noi este partea de copil.
      Pentru a facilita accesul la ea puteți rememora amintiri haioase din copilărie, vă puteți uita pe albumele foto vechi, unde sunt fotografiate momente plăcute de când erați mici. Aparent este o activitate banală, dar cu recompense emoționale importante.
      Puteți stabili reguli și limite
      Desigur, în orice relație există și discuții mai puțin comode, dar necesare. Dacă voi considerați că aveți lucruri nelămurite puteți face lumină în privința lor. Iar o relație este ca un copil, ca să crească sănătos, sunt necesare limite și reguli, stabilite în acord cu viziunile voastre despre viață, cu valorile voastre morale. Orice relație are reguli scrise – stabilite deja verbal, și reguli nescrise – pe care credeți că celălalt le știe, și pe care nu este necesar să le transmiteți.
      Aici apare ceea ce se numește gând automat negativ, respectiv ghicirea gândurilor. Este momentul ca regulile nescrise să fie formulate cu subiect și predicat, să devină reguli scrise. Spre binele și evoluția sănătoasă a relației voastre de cuplu.
      elle.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Acestea sunt datele Biroului Naţional de Statistică, care a elaborat "Portretul statistic al femeilor şi bărbaţilor în Republica Moldova în anul 2018", pe care l-a publicat în preajma Zilei internaţionale a femeii.
      Potrivit agenţiei Infotag, în studiu se menţionează că raportul diferă semnificativ în funcţie de anumite grupe de vârstă. De exemplu, bărbaţii predomină în grupele de vârstă 0-14 ani, raportul fiind de 105 bărbaţi la 100 femei. Diferenţele sunt mai accentuate în cazul populaţiei de 65 ani şi peste, la 100 femei revenind 61 de bărbaţi.
      Acest lucru este determinat de faptul că speranţa de viaţă la femeile din Moldova este cu 8,7 ani mai mare decât a bărbaţilor - 75 ani şi, respectiv, 66,3 ani.
      Femeile din Moldova se căsătoresc mai devreme decât bărbaţii, iar nivelul lor de instruire este mai mare comparativ cu cel al bărbaţilor.
      Ponderea femeilor în populaţia ocupată este însă mai mică decât cea a bărbaţilor: 49,7% faţă de 50,3%. În anul 2018, salariile femeilor au fost mai mici cu 14,4% decât ale bărbaţilor sau 5 800,7 lei faţă de 6 779,4 lei în cazul bărbaţilor.
      Din total conducători de toate nivelurile, 59,7% sunt bărbaţi. Participarea femeilor la luarea deciziilor la nivel parlamentar relevă o reprezentare a femeilor în proporţie de 20,8%, în Guvern - de 33,3%, în poliţie - mai puţin de 20%, în organele judecătoreşti - de 48,3%.
      infotag.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Pe de alta parte, cate persoane, atatea tipuri de structuri de relationare exista si nu se gaseste un model de relatie care sa se plieze, la perfectie, pe sufletelor tuturor.
      Si totusi, monogamia si iubirea sunt sinonime de vreo 2000 de ani. Ciudat, mai ales cand stim atatea exemple in care monogamia nu este singurul mod de a iubi.
      Unii sunt monogami innascuti, altii se preschimba in asa ceva, pe cand o categorie de oameni se chinuie sa ramana fideli monogamismului ales la un moment dat, iar acest compromis se lasa cu frant de inimi, viata dubla sau durere pentru ei si cei din jur, victimele colaterale ale neasumarii de sine.
      Monogamia este un deziderat pe care-l numim al nostru de mici
      Asa am vazut in familie, pe strada, la scoala, in filme.Lumea isi cauta acea persoana perfecta si traieste in pereche.
      E o apucatura emotionala la care visam dintotdeauna.Am preluat-o de peste tot si este asa de bine infiltrata in colturile fiintei noastre, incat nu mai stim daca ne-a fost sau nu straina la inceput sau s-a nascut odata cu noi.
      Monogamia reflexiva e fix asta, cea care ti-a intrat in reflexul gandirii
      Cand si de ce, nimeni nu mai stie.S-a pierdut in negura timpului. Cert e ca odata intrata in sistem, nu pleaca de la sine si da tonul unor maxime in jurul carora ajungi sa-ti vezi intreaga viata.
      Ajungi sa faci din traire o cursa, preferabil liniara – sau cel putin asa iti pui in gand – care sa te duca de la A la B.De la trait singura, la gasit sufletul pereche si ramas cu el. End of story. Asa intelegi viata, iubirea, fericirea.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Procentul a ajuns, astfel, la 40% anul trecut, unul istoric din acest punct de vedere. Din totalul filmelor lansate, 43% au avut în rolul principale bărbaţi, iar 17% au avut mai mulţi protagonişti.
      Pe lângă asta, 45% dintre protagonistele din anul 2019 au jucat în filme produse de studiouri, iar restul în lungmegtraje independente. 
      „Avem doi ani consecutivi cu câştiguri pentru protagoniste, indicând începutul unei schimbări pozitive în ceea ce priveşte reprezentarea”, a spus Martha Lauzen, director al Centrului de la San Diego şi autoarea studiului, citată de Variety.
      Totuşi, în 2019 numărul femeilor care au deţinut roluri importante şi care au avut replici în filme a fost asemănător celui înregistrat în 2018 - ajungând la 37%, în cazul rolurilor importante, cu un procent mai mult decât în anul precedent, şi la 34%, în cazul personajelor cu replici, cu un procent mai puţin faţă de 2018.
      Per ansamblu, anul trecut, 70% dintre personajele feminine importante au fost caucaziene, 18%, de culoare, 6%, latino-americane, şi 5% - asiatice.
      Femeile au interpretat roluri principale în lungmetraje horror (26%), drame (24%), comedii (21%), urmate de filme de acţiune (16%), SF (8%) şi animaţii (5%).
      În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, ei au fost protagonişti ai filmelor de acţiune în proporţie de 26%, apoi în drame (24%), animaţii (21%), comedii (14%), filme horror (12%) şi SF (2%).
      Pentru acest studiu au fost analizate 2.300 de personaje din 100 de filme cu cele mai mari încasări la nivel nord-american în 2019. Între acestea se numără „Captain Marvel”, „Little Women” şi „Us”.
      Un alt studiu arată că 20% dintre regizorii, scenariştii, producătorii, editorii şi directorii de imagine ai acestor filme au fost femei. Cu 4% mai mult decât în 2018.
      news.ro
  •