Vine Crăciunul: Află povestea colindelor!


    „Primiți cu colindul„? Potrivit tradiției, oamenii primesc în casele lor, în zilele de Crăciun, colindătorii, care vestesc Naşterea Mântuitorului şi sosirea unui nou an.

colindatori.jpgPerioada colindului începe, de obicei, în ajunul Crăciunului şi se întinde până la Bobotează. Potrivit doxologia.ro, obiceiul colindatului trebuie căutat în Imperiul Roman, în perioada precreștină a sa. Romanii numeau „calendae” primele zile ale fiecărei luni, când organizau festivități în cinstea unor zei, mergând din casă în casă, intonând un fel de cântece rituale cu caracter augural: urări pentru fertilitate, rodire şi belşug. Acest obicei se practica și la începutul anului agrar ori la sfârşitul său, ba chiar și toamna, în perioada culegerii recoltei.

Nu departe de acest ritual erau și tracii, chiar dacii care, prin sărbători asemănătoare, își cinsteau zeii.

În lumea romană erau foarte cunoscute festivitățile „calendelor” lui Ianuar, închinate, după cum se ştie, străvechiului zeu latin, Ianus Geminus, cel cu două feţe. Se pare că însăși denumirea de „colindă” de aici provine.

Însă, odată ce poporul românesc, chiar în perioada plămădirii sale ca neam, l-a întâlnit pe Hristos, vechile colinde păgâne au fost încreștinate, textele acestora fiind rezervate unor istorii biblice, cu precădere legate de întruparea și nașterea Fiului lui Dumnezeu. Drumul de la „calendae” la „colinde” s-a parcurs, așadar, în mai multe secole. Cântecele noilor „calende”, colinde, nu mai preamăresc pe Ianus Geminus, nici pe tracul Dionisos, nici alte zeităţi, ci ele încep să vestească Naşterea Dom­nului, să facă urări creştineşti de sănătate, de belşug şi de pace pentru anul nou.

Versurile colindelor ascund o teologie adâncă și se dovedesc o continuare a slujbelor din Biserică, deoarece bunul creștin de odinioară, ajuns acasă de la dumnezeiasca Liturghie, unde a auzit, din Sfânta Evanghelie ori din predica preotului, istoria întrupării și Nașterii Mântuitorului nostru, la plăpânda lumină a opaițului, candelei sau lumânării, încălzit de focul vetrei humuit, a alcătuit poezii religioase de o sensibilitate aparte, strecurând în ele adevăr evanghelic și farmec artistic. Atât de mult s-a contopit sărbătoarea Crăciunului cu obiceiul colindatului, încât fără acesta, praznicul preaslăvitei Nașteri ar fi mai sărac. Le auzim an de an, suntem familiarizați, dar mai ales încântați de ele, încât rareori ne-am pus problema să le deslușim istoricul și sensurile lor profunde.

Primele colecții cunoscute de colinde s-a realizat în secolul al XVIII-lea, la sfârșitul unei Catavasier tipărit la Râmnic, în 1747. Colindele inserate au fost prefațate de o succintă notă explicativă: „Aicea, la sfârșitul cărţii, puserăm şi stihirile ce le cântă copiii când umblă cu steaua, în seara naşterii lui Hristos. Şi, cetitorule ce vei citi şi cu poetice vei socoti, şi de nu vor veni la număr (silabisirile), bine să ştii că noi, precum le-am găsit, aşa le-am şi tipărit, după cum s-au obicinuit a se cânta, şi n-am umblat a le număra”.

A urmat trudnica lucrare a renumiților folcloriști, teologi și muzicologi români, care a dat naștere la numeroase colecții de colinde, depozitare a unei inegalabile creații de secole a poporului român dreptcredincios, închinată praznicului Nașterii Domnului Hristos.

Istoria acestor fascinante creații populare datează de aproape două mii de ani, când strămoşi umblau şi colindau din casă în casă, din familie în familie, anunţând vestea cea mântuitoare a întrupării Mântuitorului lumii. Recunoscându-se valoarea inestimabilă a colindelor românești, precum și tradiția colindatului în cete, UNESCO a trecut străvechiul obicei în Patrimoniu său imaterial, începând cu anul 2013. 

Unele dintre cele mai cunoscute colinde sunt “Deschide uşa, creştine!”, “Am plecat să colindăm”, “Leru-i ler” sau “Florile dalbe”.

thewoman.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Tot în această perioadă, pe buzele celor mici și mari apar diferite întrebări legate de Crăciun și de sezonul festiv în general. Iată 10 întrebări frecvente ale copiilor, răspunsurile la care trebuie să le cunoști:
      1. Câți reni poartă sania lui Moș Crăciun? 
      9 reni.
      2. Cine l-a creat pe Rudolf, cel mai popular ren din gașca lui Moș Crăciun? 
      Acest ren ghiduș, atât de iubit de toată lumea, a fost creat de Robert L. May în anul 1939, atunci când a scris o poezie cu temă de Crăciun pentru a atrage cumpărători în magazinul său de cadouri. Se pare că totul a pornit de la o reclamă, deci!
      3. Cine este autorul cărții « O poveste de Crăciun »? 
      Autorul acestei cărți este scriiitorul britanic Charles Dickens.
      4. Cine a furat Crăciunul în cel mai popular film pe care îl știm cu toții de sărbători? 
      Grinch a furat Crăciunul.
      5. Care a fost prima țară ce a inventat tradiția brazilor de Crăciun în această perioadă magică din iarnă? 
      Germania.
      6. Cine a inventat luminițele electrice de Crăciun? 
      Deși el a fost inventatorul becului electric, luminițele de Crăciun au fost inventate tot de Thomas Edison, în anul 1880.
      7. Cu legenda cui este înrudit Moș Crăciun? 
      Moș Crăciun este înrudit cu Sfântul Nicolae, care se sărbătorește la noi pe data de 6 decembrie. 8. Când a fost declarat Crăciunul o sărbătoare federală? În anul 1870.
      9. Cum este numit Moș Crăciun în Franța? 
      Père Noël.
      10. Unde a avut loc Nașterea Domnului? 
      Nașterea Domnului a avut loc în Betleem, orașul sfânt.
      deby.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Târgul își va aștepta vizitatorii în perioada 21 decembrie 2019 – 10 ianuarie 2020, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din centrul capitalei.
      Pe parcursul celor trei săptămâni, în cadrul târgului se vor desfășura concerte în toate zilele de weekend, de Crăciun și de Revelion.
      Printre artiștii care vor cânta la târgul de Crăciun se numără Valy Boghean, SunStroke Project, Nelly Ciobanu, Katharsis, Anișoara Puică și mulți alții. Târgul se va încheia în data de 10 ianuarie cu o Gală-concert și Tombola de Sărbători.
      Pentru vizitatori vor fi amenajate mai multe zone de agrement: ei vor putea intra în căsuța lui Moș Crăciun, se vor distra la carusele, își vor face poze memorabile, vor savura din deliciile culinare de iarnă și vor putea cumpăra cadouri autohtone pentru cei dragi.
      Târgul va fi deschis pentru toată familia zilnic, de la ora 12:00 până la ora 22:00, în zilele de odihnă – între 10:00 și 22:00, iar în noaptea dintre ani programul va fi prelungit până la ora 02:00 după miezul nopții.
      Evenimentul, inspirat de târgurile tradiționale de Crăciun din orașele europene, a ajuns la a treia ediție și este organizat de Guvernul Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău.
      unimedia.info
    • julia122997
      De julia122997
      Pentru evitarea unor incidente urmați următorii pași esențiali:
      cumpărați întotdeauna din magazine și puncte de vânzare online demne de încredere; achiziționați doar jucării care au aplicat marcajul CE. „Marcaj CE” înseamnă un marcaj prin care producătorul indică faptul că jucăria respectă cerințele aplicabile stabilite în legislația comunitară de armonizare transpusă și în legislația națională. Nu confundați marcajul CE cu alte simboluri. Atenție! Acestea au rolul să vă deruteze și riscați să procurați jucării periculoase pentru copii; alegeți jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale. Jucăriile care nu sunt destinate unui grup de vârstă specific al copiilor pot să îi rănească. Asigurați-vă că urmați recomandările referitoare la vârstă, în special simbolul de interzicere care vizează copii între 0 și 3 ani; nu cumpărați jucării cu părți mici, detașabile, pentru copii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și pot să se înece cu părțile mici; la jucăriile care conferă mobilitate utilizatorilor, verificați prezența și buna funcționare a dispozitivului de frânare care trebuie să fie adecvat tipului de jucărie și energiei cinetice generate de aceasta; jucăriile nu trebuie să fie alimentate la o sursă de energie a cărei tensiune nominală depășește 24 de volți. Transformatorul electric pentru jucării nu face parte integrantă din jucărie; asigurați-vă că jucăriile nu prezintă niciun pericol pentru sănătate și niciun pericol de vătămare a ochilor sau a pielii prin lasere, diode emițătoare de lumină (LED-uri) sau orice alt tip de radiație; o jucărie destinată utilizării de către copiii mai mici de 36 de luni trebuie să fie proiectată și fabricată astfel încât să poată fi curățată. O jucărie textilă trebuie, în acest scop, să fie lavabilă, cu excepția cazului în care conține un mecanism care ar putea fi deteriorat dacă se îmbibă cu apă la spălare; solicitați prezentarea declarației de conformitate pentru jucăria care v-a captat atenția. Prin redactarea declarației de conformitate, producătorul își asumă responsabilitatea pentru conformitatea jucăriei; acordați atenție sporită jucăriilor pe care intenționați să le achiziționați. Acest tip de produs de calitate corespunzătoare nu poate fi înlocuit cu un produs similar celui procurat, în 14 zile calendaristice, dacă acest produs nu vă convine ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă nu poate fi utilizat conform destinației din alte cauze; îndepărtați toate ambalajele și păstrați întotdeauna instrucțiunile. Asigurați-vă că ambalajul din plastic nu constituie un obiect de joacă pentru copii, deoarece aceștia riscă să se sufoce. diez.md
    • julia122997
      De julia122997
      Hrăneşte-te cu regularitate 
      Unul dintre secrete este să mănânci puţin şi des. Nutriţioniştii spun că este indicat să iei o gustare la două ore şi jumătate-trei ore. Astfel vei ţine sub control nivelul glicemiei din organism şi nu vei simţi nevoia de a mânca mai mult, mai ales dulciuri. Şi încă un sfat: ia o pauză de cel puţin zece minute după fiecare fel. 
      Nu pleca nemâncat la petreceri 
      Ştiind că au o masă în familie, multe persoane stau nemâncate toată ziua. Total greşit, căci vor mânca repede, mult şi cu poftă, ceea ce este un dezastru pentru digestie! Nu numai că mâncarea se va transforma mai uşor în kilograme nedorite, dar rişti să te şi îmbolnăveşti. Cel mai bine este să mănânci normal în timpul zilei, poate un pic mai puţin decât de obicei.
      Ceaiul verde reduce efectul alcoolului 
      O masă festivă nu are farmec fără puţin alcool. Ca să nu ai probleme din această cauză, bea câte două căni de ceai verde pe zi, căci este bogat în antioxidanţi şi elimină toxinele. Este indicat să bei un pahar de apă după unul de alcool.
      Ai grijă ca porţiile să fie mici 
      La aceste ocazii avem obiceiul să mărim porţiile, să gătim mai sofisticat. Ce-ar fi ca anul acesta să alegi porţii mai mici? Aşa, nici nu te vei mai chinui să termini tot din farfurie şi nici nu te vei simţi inconfortabil după masă. Totodată, ai grijă să mesteci încet şi să savurezi fiecare înghiţitură. 
      O salată înainte de masa festivă 
      Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, SUA, au ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă o salată verde cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a lua cina acumulează cu 12% mai puţine calorii decât în mod normal. Astfel, înainte de festinul de Sărbători, consumă o farfurie de salată verde simplă, cu ulei de măsline şi cu oţet balsamic.
      Alege deserturi sărace în calorii 
      Desertul este cel care dă cele mai mari bătăi de cap atunci când vine vorba de surplus de kilograme, căci majoritatea dulciurilor conţin multe calorii. De aceea, încearcă să prepari prăjituri fără prea multe nuci (bogate în calorii) şi să foloseşti zahăr brun sau miere. Iar în loc de două felii de cozonac, ce-ar fi să mănânci doar una? 
      Plănuieşte înainte să mănânci 
      Când eşti invitat la masă, verifică toate opţiunile de mâncare şi gândeşte-te la ce ai putea renunţa. Dacă nu te poţi abţine de la nimic, mănâncă din fiecare câte puţin. Ai grijă şi la sucurile acidulate. În exces, pot favoriza apariţia colăceilor de pe burtă. 
      Ingredientele dietetice, de preferat 
      Când găteşti, înlocuieşte ingrediente ca laptele şi smântâna, bogate în grăsimi, cu produse light. Totodată, folosind ulei de măsline, salvezi 104 calorii, în timp ce utilizând 500 de grame de iaurt light în loc de smântână grasă, salvezi 720 de calorii. De asemenea, alege garnituri din legume înăbuşite. 
      Atenţie la cum combini alimentele! 
      În aceste zile, ai grijă să consumi la fiecare masă carbohidraţi (orez brun, fructe, legume rădăcinoase), proteine (carne slabă, brânză, ouă) şi grăsimi „bune” (peşte gras, nuci, ficat). Cele trei grupe de alimente fac ca nivelul glicemiei din organism să fie constant, astfel încât să nu-ţi pierzi energia şi să nu ai senzaţia de foame mai des decât de obicei. Astfel, nu vei simţi nevoia de a te repezi asupra tuturor bunătăţilor care vor fi pe masa de Crăciun. 
      thewoman.md
    • julia122997
      De julia122997
      Ingrediente
      1 kg coaste de porc
      1 linguriţă sare grunjoasă
      ½ linguriţă piper măcinat grosier
      1 linguriţă coriandru măcinat
      1 linguriţă cimbru
      1 linguriţă rozmarin
      1 linguriţă chimion măcinat
      3 căţei usturoi
      1 ceapă rasă
      Pentru glazură:
      2 linguriţe muştar iute
      2 linguri miere
      Mod de preparare - Costiţe de porc
      Combini, într-un bol, toate condimentele cu ceapa şi cu usturoiul zdrobit. Condimentezi coastele, le înveleşti în folie alimentară şi le laşi la frigider de seara până dimineaţa. Pentru glazură, freci muştarul cu mierea şi laşi deoparte.
      Scuturi de condimentele în exces, apoi aşezi costiţele pe grătarul bine încins. După 10-12 minute, le întorci şi le mai ţii încă 10 minute. Le ungi de fiecare dată cu glazură şi le ţii până când carnea e rumenită.
      clickpoftabuna.ro
  •