Un nou studiu arată cum schimbă afecțiunea ADN-ul copiilor


    Locul copiilor este în brațele părinților de fiecare dată când aceștia simt nevoia. Nu încape îndoială că cei mici sunt înconjurați de iubire și afecțiune încă din primele secunde de viață, făcându-i să se simtă în siguranță și confortabil. Un studiu din 2017 arată că aceste dovezi de dragoste îi schimbă la nivel molecular, iar efectele se văd mulți ani.

bonnie-kittle-122261-unsplash.jpg

Studiul oamenilor de știință de la Universitatea British Columbia din Canada arată că acei bebeluși care au avut parte de mai puțină afecțiune fizică ajung să experimenteze schimbări la nivel molecular care afectează expresia genelor. Experții subliniază faptul că studiul lor se află încă în stadii incipiente și spun că ar fi prea devreme să își dea seama de unde provine schimbarea.

Chiar și așa, cercetarea ar putea oferi oamenilor de știință informații utile despre modul în care atingerile afectează epigenomul – modificările biochimice care influențează exprimarea genelor în organism. Pentru a ajunge la primele rezultate, părinții a 94 de copii au fost rugați să treacă într-un jurnal obiceiurile de afecțiune fizică la adresa celor mici pe parcursul a cinci săptămâni de la naștere, dar și comportamentul bebelușilor (cât de des plâng, ce program de somn au și altele asemenea).

adult-affection-baby-698878.jpg

Apoi, patru ani și jumătate mai târziu, cercetătorii au preluat mostre ADN de la copii pentru a analiza o anumită modificare biochimică, numită metilare ADN. Metilarea ADN-ului este un mecanism epigenetic în care anumite părți ale cromozomului sunt marcate cu molecule mici de carbon și hidrogen, schimbând adesea modul în care genele funcționează și afectează expresia lor.

Astfel, au descoperit diferențe de metilare ADN între copiii care au fost îmbrățișați mai mult și cei care au fost mai puțin, afectând cinci regiuni specifice ale ADN-ului, din care una legată de sistemul imunitar, iar cealaltă de metabolism. Metilarea ADN-ului acționează, de asemenea, ca un marker al dezvoltării biologice normale și a proceselor care au loc împreună cu ea și poate fi influențată și de factori de mediu externi.

Apoi, vârsta epigenetică (adică vârsta biologică a sângelui și țesuturilor din corp) s-a dovedit a avea valori mai mici în rândul copiilor care nu primiseră prea multă afecțiune fizică în copilărie. „La copii, credem că îmbătrânirea epigenetică mai lentă poate să se reflecte mai puțin favorabil în procesul de dezvoltare”, a explicat  cercetătorul Michael Kobor. De fapt, concluzii similare au fost prezentate într-un studiu din 2013.

adorable-affection-baby-1174589.jpg

Desigur, afecțiunea nu poate face decât bine copiilor și este benefică pentru dezvoltarea lor, dar studiul oamenilor de știință canadieni este primul care analizează modul în care aceasta ar putea schimba vârsta epigenetică a copiilor.

În continuare, cercetătorii urmează să studieze dacă imaturitatea biologică observată în rândul copiilor se dovedește a avea efecte negative asupra sănătății lor, atât cea fizică, cât și cea psihică. „Dacă cercetările continuare confirmă aceste descoperiri inițiale, ele vor sublinia importanța de a oferi contact fizic, mai ales în cazul bebelușilor agitați”, a explicat cercetătoarea Sarah Moore.

tabu.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Comisia Europeană a interzis recent comercializarea acestora în blocul comunitar, transmite Știri.md cu referire la unica.md.
      În ţara noastră însă acestea pot fi cumpărate uşor. Medicii trag un semnal de alarmă şi atenţionează că pasta gelatinoasă are o compoziţie chimică periculoasă. Jucăria slime pentru copii este periculoasă datorită substanţei care o face elastică. 
      Preţul unui slime este de doar 20 de lei, însă efectele pe care acesta le poate provoca ar putea costa scump. Unii comercianţi nu știu că jucăriile pe care le vând pot provoca intoxicaţii grave. Nici cumpărătorii nu sunt conştienţi de riscuri.
      Potrivit legii, pentru a interzice vânzarea slime-urilor periculoase, Agenția pentru Protecția Consumatorilor trebuie să înregistreze cel puțin o reclamație din partea cumpărătorilor.
      Până acum însă acest lucru nu s-a întâmplat. Medicii trag un semnal de alarmă şi spun că în fiecare zi câțiva copii ajung la Institutul Mamei şi Copilului după intoxicaţii cu substanțe chimice periculoase. 
      De multe ori, micuţii prepară smile-uri artizanale conform reţetelor de pe Internet, folosind substanțe chimice de uz casnic. În rezultat, se aleg cu arsuri.
      „În primul rând, este vorba de o arsură chimică a cavității bucale, a esofagului și a stomacului. Aceasta duce la cicatrizarea esofagului, cu îngustarea ulterioară a acestuia şi până la obstrucția completă. Copilul nu poate mânca, mâncarea nu trece prin esofag în stomac”, a spus şeful secţiei Terapie Intensivă, IMC, Mihail Maliţev.
      Aceste intoxicaţii sunt deosebit de periculoase pentru copiii de până la 3 ani. O dată cu apariția simptomelor precum înroșirea gurii, lăcrimarea, anxietatea și lipsa poftei de mâncare, trebuie să consultați imediat un medic.
      unica.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Ai observat că alegerile celui mic se focalizează pe chips-uri, produse din făină albă, dulciuri și prăjeli? Este momentul să iei măsuri pentru a preveni riscurile pentru sănătate, dar trebuie să procedezi subtil pentru a nu elimina brusc toate aromele care îi plac. Chiar dacă tu știi deja care sunt beneficiile legumelor și fructelor proaspete, precum și ale produselor lactate sau ale fripturii slabe, cel mic va avea nevoie de o perioadă de adaptare și nu este util să încerci să faci prea multe schimbări simultan.
      Potrivit specialiștilor, aproximativ 60% dintre copiii cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani au un meniu deficitar în nutrienți și numai 20% dintre ei consumă cele 5 porții de fructe și legume recomandate zilnic. În plus, 10% din totalul de calorii este reprezentat de produse de tip fast food. 
      De unde ar trebui să începi?
      Este indicat să avansezi cu pași mici spre meniul ideal pentru ca și copilul tău să ajungă să aprecieze gustul natural, fără un exces de zahăr sau sare. Îi poți oferi în continuare câte o prăjitură sau o brioșă, dar asigură-te că alături pui și felii de fructe sau nuci crude. 
      Iată cum trebuie să procedezi timp de 5 săptămâni pentru a crea un meniu benefic pentru copilul tău:
      Prima săptămână: adaugă o porție de fructe în fiecare zi
      Majoritatea copiilor adoră cerealele și vor mânca un castron mare înainte de a pleca la școală sau a merge la joacă. Nu îi interzice acest lucru, dar oferă-i o porție de fructe înainte de bolul de cereale. Dacă tocmai s-a sculat și îi este foame precis va accepta o jumătate de banană, 5-6 felii de portocală sau un bol mic de zmeură ori mure. În continuare îl poți lăsa să-și aleagă cerealele preferate. De asemenea, copilul tău nu va avea nimic împotrivă dacă amesteci fructe de pădure cu micul dejun clasic, dar nu exagera. 
      Fă o schimbare și nu îi mai oferi prăjituri cu lapte după ce se întoarce de la școală. Prepară un smoothie cu ingrediente naturale. Amestecă în blender o cană de suc de portocale, ½ banană, ½ cană de iaurt simplu și 10 căpșuni proaspete. O altă variantă este să-i adaugi fructe și la masa de prânz pe care o ia la școală.Poți încerca merele, perele, strugurii sau piersicile.
      A doua săptămână: adaugă o porție de legume în fiecare zi
      Dacă mai sunt doar 5 minute până la ora cinei poți servi un aperitiv format din broccoli, cartofi dulci sau o salată de crudități. Copiilor le plac de obicei boabele de mazăre și porumb congelate, așa că merită să testezi această variantă. În loc de chips-uri sau alune prăjite dă-i copilului rondele crocante de morcov, boabe de strugure sau roșii uscate cu ulei de măsline.
      Nu uita că legumele pot fi consumate și pe cale lichidă, în cadrul unui smoothie.
      A treia săptămână: adaugă o băutură sănătoasă în fiecare zi
      În loc să lași copilul să plece de acasă cu o sticlă de suc cu mult zahăr, mai bine alege sucul natural de fructe sau laptele semidegresat. O sticlă de suc acidulat conține aproximativ 10 lingurițe de zahăr și 150 de calorii, așa că este mai util să creezi o variantă acidulată benefică, combinând în părți egale suc de fructe cu apă minerală.
      A patra săptămână: adaugă o gustare sănătoasă în fiecare zi
      Între micul dejun și masa de prânz oferă-i copilului un mix de fructe confiate și nuci, iaurt sau boabe de strugure. Sunt alternative delicioase pentru prăjituri sau chips-uri. Poți opta și pentru popcorn preparat acasă, cu puțină sare sau batoane granola, cu ingrediente naturale și unt de arahide.
      A cincea săptămână: adaugă un aliment cu un conținut foarte ridicat de fibre în fiecare zi
      Analizează cu atenție conținutul cerealelor de la micul dejun și înlocuiește ambalajele atractive, care pot ascunde mult zahăr adăugat, cu fulgi integrali de secară, grâu sau hrișcă. Pentru o schimbare treptată nu elimina brusc marca de cereale care îi place copilului, ci înjumătățește porția și adaugă fulgi de cerale integrale, crescând treptat proporția de ingrediente naturale. Pentru a menține gustul dulce poți adăuga miere sau zahăr brun.
      Utilizează orez integral, roșu sau negru pentru felurile de mâncare preferate ale copilului și optează pentru pastele din grâu dur când alegi rețete noi.
      eva.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Problema nu ar fi o noutate pentru conducerea instituției preșcolare, care a fost sesizată și anterior despre prezența gândacilor, însă ar fi promis că situația se va rezolva, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.
      Directoarea grădiniței este în concediu, iar accesul pe teritoriu ne-a fost interzis de angajații instituției. 
      De partea cealaltă, reprezentanții Direcției Educație ne-au spus că în curând aici, dar și în alte grădinițe din sectorul Ciocana, vor avea lor dezinsecții.
      Aceste imagini le-am primit de la un părinte, copilul căruia frecventează grădinița 212 din sectorul Ciocana al capitalei. Femeia spune că problema gândacilor de bucătărie este prezentă de mai mulți ani, în această instituție preșcolară.
      PĂRINTE: „Noi am înregistrat chiar în bucătăria grupei, unde de obicei se pune mâncarea copiilor, în chiuvetă – gândaci, pe mese, pe scaun, peste tot. Un grup de părinți a mers la directoare. Ea a zis că cunoaște despre problemă, însă nu este atât de grav, noi o vom soluționa, dar nu postați nicăieri imagini. Copiii vin acasă cu pișcături de gândaci”.
      Tot de la ea am aflat că, lunar, părinții plătesc donații, a câte 50 de lei, pentru fondul grădiniței. Iar contul asociației ar fi deschis pe numele directoarei.
      PĂRINTE: „La întrebarea de ce este pe numele directoarei, directoarea ne-a argumentat că grădinița nu poate să aibă două conturi bancare și din cauza aceasta ea a fost nevoită să facă contul pe numele dumneaei”.
      Ne-am deplasat la fața locului, dar nu am fost lăsați să filmăm în interiorul grădiniței. O angajată ne-a spus că șefa și directoarea adjunctă ar fi în concediu.
      De la direcția Educație a sectorului Ciocana am aflat că există un demers despre prezența gândacilor la această grădiniță. Și alte instituții preșcolare au invocat probleme similare. O reprezentantă a direcției ne-a declarat că în perioada următoare în aceste grădinițe vor avea loc dezinsecții.
      tv8.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Ghiozdanele au fost înmânate marţi, 20 august, în cadrul unui eveniment distractiv pentru beneficiari, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.md.
      Rechizitele școlare au fost colectate timp de o lună de către reprezentanţii Fundaţiei, susţinuţi de mai multe întreprinderi din ţară. Unele dintre acestea au oferit servicii, iar banii acumulaţi i-au donat campaniei amintite, iar altele au asigurat copiii cu produse proprii. De asemenea, au participat toţi doritorii să ajute copiii nevoiaşi. „Doar împreună putem să aducem zâmbetul pe chipul cât mai multor copii care nu îndrăznesc, decât cu eforturi mari, să spere la un viitor mai bun”, au afirmat reprezentanţii „Caritas Moldova”.
      Potrivit Fundaţiei, “Ajută-mă să-mi pregătesc rucsacul de școală” - este campania care, ajunsă la cea de-a treia ediție, “bucură, an de an, tot mai mulți copii și implică oameni cu suflet mare, dornici de a contribui la fapte bune și la un viitor mai bun pentru cei mici”.
      Astfel, în primii doi ani de desfăşurare a acestei campanii, datorită sprijinului acordat, zeci de copii au pășit în noul an școlar cu ghiozdane noi și rechizite școlare. “Și în acest an ne propunem să ajutăm cât mai mulți copii nevoiași, pe care îi avem în evidență. Aceasta fiind şi o formă de motivare a copiilor de a-și continua studiile”, susţine “Caritas Moldova”.
      Fundația de binefacere “Caritas Moldova” este o organizație cu caracter umanitar și non-profit, care de peste 20 de ani îngrijește persoanele defavorizate din țara noastră. Principalii beneficiari ai structurii sunt: persoanele în etate, fără adăpost, persoane cu dizabilități, copii, tineri, studenți, familii vulnerabile, familii monoparentale, șomeri, persoane aflate în situații de risc şi alte categorii sociale în impas. Pe parcursul perioadei de activitate, “Caritas Moldova” a oferit ajutor, în fiecare an, pentru  aproximativ cinci mii de persoane.
       
      moldpres.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Modelul francez a fost surprins la plajă, împreună cu iubitul ei DJ, Milane Meritte. Frumoasa blondă a purtat un costum de baie din două piese, cu sutien negru și bikini colorați, iar ca accesorii a purtat un colier lung și o pereche de cercei asortați. 

      Thylane și Milane au postat prima fotografie împreună în ianuarie, după care au fost surprinși de mai multe ori în Los Angeles.
      Fiica prezentatoarei TV, Véronika Loubry și a jucătorului de fotbal, Patrick Blondeau, a debutat ca model încă din copilărie, când a și fost desemnată cea mai frumoasă fetiță din lume. La doar 4 ani, aceasta a defilat pe podium pentru designer-ul Jean-Paul Gaultier.
      Recent, Thylane și-a recuperate titlul într-un colaj făcut de TC Candler, numit Cele Mai Frumoase 100 De Fețe din 2018.

      În septembrie, Thylane a fost prezentă la Milan Fashion Week, unde a defilat pentru brandul BYBLOS. În aceeași săptămână, aceasta a anunțat că va lansa propiul brand vestimentar.

      În momentul de față, Thylane este brand ambassador L`oreal și imaginea celebrului parfum Lolita Lempicka.
      perfecte.ro
  •