Trei cazuri noi de rujeolă în Capitală, la copii cu vârste cuprinse între 1 și 2 ani


    Specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică au înregistrat în săptămâna curentă trei cazuri noi de rujeolă.

er-3.jpg

Șeful Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a menţionat că toate cele trei cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău, la copii cu vârste cuprinse între unu și doi ani.

Micuţii sunt nevaccinaţi, iar unul dintre ei a revenit recent din România. Cazurile se află în proces de investigare.

Teritoriile afectate de rujeolă de la 1 ianuarie 2019 pînă în prezent sînt: Chișinău – 43 cazuri, Drochia – 18 cazuri, Ocnița – 6, Ialoveni – 2, Briceni – 1 caz, Edineț – 1 caz, Ştefan Vodă – 1 caz și Glodeni – 1 caz.

Potrivit datelor ANSP, numărul cazurilor de rujeolă înregistrate în R. Moldova a ajuns la 414, dintre care 341 în 2018. O creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri a fost atestată în luna august 2018, fiind înregistrate 239 de cazuri confirmate.

Rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspândește rapid. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menține 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

unica.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Chiar dacă știm că nu trebuie să avem cu toții același număr de kilograme și că esențial este să fim sănătoși și să avem o stare de bine în fiecare zi, parcă tot căutăm diete minune care să ne facă să slăbim rapid. Dietele minune nu există, iar ceea ce ar trebui să faci este să îți stabilești un program pe care să îl urmezi, atât din punct de vedere al alimentației, cât și al antrenamentelor.
      Pe lângă astea, mai sunt și alte aspecte cărora ar trebui să le acorzi atenție:
      1. Degeaba faci exerciții fizice dacă nu ai și o alimentație sănătoasă
      Ai putea crede că, dacă faci suficient de mult sport, vei putea să pierzi câte kilograme îți dorești, însă nu este așa. Pentru a putea slăbi într-un mod sănătos, trebuie să faci exerciții fizice, dar și să ai o alimentație echilibrată. Sportul reprezintă o mică parte din întreg procesul de slăbit, iar alimentația este cea care joacă rolul principal. 
      2. Trebuie să mănânci și grăsimi
      Multe persoane au impresia că ar trebui să evite alimentele bogate în grăsimi pentru a putea ajunge la silueta dorită. Însă, ai nevoie de grăsimi sănătoase deoarece ele sunt esențiale sănătății tale, oferindu-ți energie și senzația de sațietate. Trebuie să te asiguri că alegi grăsimi sănătoase și eviți alimentele procesate. Astfel că te poți orienta către avocado, măsline, pește gras, tofu sau diverse semințe, cum sunt cele de in, dovleac, susan sau de floarea soarelui.
      3. Nu există un singur mod prin care poți să slăbești
      Fiecare metabolism este diferit și e important de reținut asta. O dietă care a funcționat la o persoană nu îți va oferi garanția că te va face și pe tine să pierzi în greutate. Din acest motiv, contează să îți cunoști corpul și să nu încerci diete care îți pot face rău. De asemenea, e esențial să consulți și un medic specialist înainte de a începe tot procesul, pentru a te asigura că urmezi un plan potrivit ție. 
      4. Trebuie să te odihnești suficient
      Somnul are o foarte mare legătură cu slăbitul. Multe studii au arătat că, dacă nu reușești să te odihnești suficient și nu dormi cele opt ore recomandate pe noapte, te poți îngrășa. Așa că, trebuie să îi permiți corpului tău să se odihnească îndeajuns de mult, astfel încât să poți avea energie a doua zi.
      5. Poți mânca ciocolată, fără să te îngrijorezi că te îngrași
      Este adevărat că, dacă vrei să slăbești sănătos, trebuie să ai o alimentație corespunzătoare, dar asta nu înseamnă că trebuie să îți impui restricții. Iar printre restricțiile des vehiculate în diete ar fi ciocolata. Însă, ciocolata neagră are o mulțime de antioxidanți și poate scădea riscul bolilor cardiovasculare.
      6. Poți bea și alcool
      Studiile arată că poți bea și un pahar de vin roșu și totuși să pierzi în greutate. Antioxidanții care se regăsesc în vinul roșu sunt potriviți dacă vrei să slăbești, așa că este modalitatea excelentă de a te relaxa de la stresul zilnic, dar și de a pierde în greutate. Însă, reține faptul că nu trebuie să exagerezi și e important să consumi alcool în mod responsabil.
      elle.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Numai de la începutul anului, oamenii legii au inițiat 31 de cauze penale privind abuzul și exploatarea sexuală în Internet a copiilor, dinte care 28 privind Pornografia infantilă, 2 pentru Hărțuirea sexuală și una privind Ademenirea minorului în scopuri sexuale, transmite Știri.md.
      Totodată, au fost efectuate 13 percheziții, în cadrul cărora au fost ridicate peste 40 de dispozitive de stocare a datelor informatice, utilizate de către infractori.
      În acest context, IGP avertizează repetat părinții despre pericolul victimizării minorilor în mediul online.
      De asemenea, oamenii legii recomandă părinţilor respectarea următoarelor măsuri de educare şi instruire a copilului:- 
      - Familiarizați-vă cu tehnologia utilizată de către copil ca să înţelegeți cum acesta îşi petrece timpul în mediul online și ce dispozitiv folosesc pentru aceasta.
      - Fiți cel mai bun prieten al copilului din mediul online. „Împrieteniţi-vă”, apreciaţi-i postările - dacă vedeţi ceva ce vă îngrijorează vorbiţi-i atent, între patru ochi.
      - Explicați copilului că utilizatorii din Internet se pot prezenta sau afișa în profil cu date false.
      - Familiarizați-vă cu paginile web și programele cu acces la Internet folosite de copil.
      - Instalați calculatorul într-o cameră comună pentru a fi posibilă monitorizarea site-urilor accesate.
      - Conveniți asupra regulilor casei despre utilizarea Internetului.
      - Interesați-vă cine sunt prietenii virtuali, cu cine și unde copilul merge.
      - Explicați copilului să nu comunice numele, adresa sau alte date personale străinilor.
      - Explicați copilului să nu răspundă străinilor, la fel cum nu vorbește cu oameni străini în stradă.
      "Doar prin implicare activă, responsabilitate și atitudine, putem ajuta un copil să NU devină prizonier al lumii virtuale! Navigați în siguranță pe Internet!", îndeamnă polițiștii.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Mai exact, conform datelor Ministerului Educației, este vorba despre aproape 30.000 de elevi, care nu au tehnică de calcul. Chiar și cel mai simplu laptop este prea scump pentru familiile acestora, transmite Știri.md cu referire la Tv8.md. 
      Astfel că, părinții, dar și autoritățile nu cunosc cum vor participa copiii la lecțiile online. Responsabilii anunță că, deocamdată, au identificat doar 3.000 de calculatoare, adică doar 10 la sută din cantitatea de care e nevoie.
      Oamenii care vor să-i ajute pe elevi să înceapă noul an școlar cu tehnică modernă, pot accesa harta interactivă, de pe site-ul Ministerului Educației, unde găsesc cantitatea de calculatoare necesară în fiecare raion și numărul de telefon la care pot apela.
      tv8.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Incidentul a avut loc în vestul Greciei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro. În mod uimitor, copilul și-a păstrat calmul în tot acest timp.
      Un feribot s-a apropiat de el, după ce căpitanul a observat mica ambarcațiune în formă de inorog și s-a apropiat să verifice despre ce este vorba.
      Echipajul a preluat micul sinistrat și l-a adus în siguranță la țărm, spre bucuria părinților și a echipelor care îl căutaseră în zadar mai multe ore.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      De exemplu, la una dintre grădinițe copiii au fost rugați să-și lase jucăriile acasă și să vină cu propriile sticle pentru apă. Micuții au petrecut mai mult timp pe afară, pentru că așa e mai sigur, spune administrația, transmite Ștriri.md cu referire la Tv8.md.
      Din cauza pandemiei, copiii de la o grădiniță privată din capitală au petrecut toată ziua afară. Au încercat să păstreze distanța socială, pe cât a fost posibil, iar în timpul activităților nu s-au atins de lucrurile altor copii.
      Educatorii spun că micuții s-au conformat ușor noilor reguli, pentru că știu cât de periculos e virusul:
      „E periculos virusul? -Da, pentru că poate îmbolnăvi orice om. -Îți e frică? -Nu, pentru că nici nu-l văd, dar știu toate regulile”.
      Părinții care și-au dus copiii la grădiniță au fost nevoiți să semneze o declarație pe propria răspundere și nu au fost lăsați să intre în instituție. Programul copiilor, deocamdată, este doar până la ora 13:00, fără somn.
      tv8.md
  •