Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile


    Pe 14 ianuarie, moldovenii sărbătoresc Anul Nou pe stil vechi și Sfântul Vasile. Se spune că așa cum îl vei petrece, așa îți va merge pe tot parcursul anului. Iată ce ai și ce nu ai voie să faci în această zi!

Romanian Traditions (Christmas & New Year's Eve)Foto Toma  Bonciu-laRomania-Carpathian Garden.jpg

Sfântul Vasile are o poveste interesantă, pe care nu mulți creștini o cunosc. El a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, iar tatăl său a fost dascăl în cetate. Era iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, așa că Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.

Mai mult, Sfântul Vasile a fost considerat părintele monahismului oriental, iar operele sale au pus bazele vieții monahale sistematice. Una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale este “Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”. În plus, el este primul ierarh care a întemeiat, pe lângă biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379. Pe atunci încă nu împlinise 50 de ani și a în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Vasile

Noaptea dintre 13 și 14 ianuarie se mai numește și Revelion pe stil vechi sau seara Sfântului Vasile. În această noapte se spune că cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. O altă tradiție spune că pe Iisus Hristos îl cheamă de fapt Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

În obiceiurile populare se mai spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Sfântul Vasile a fost bucuros la primirea acestui dar și a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. Din acest motiv, de Sfântul Vasile există obiceiul de a colinda și a ura.

Datina populară spune că aşa cum va fi musafirul din ziua de 14 ianuari, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. În această zi, este bine să bei mult vin pentru că se spune că atât cât va bea omul în această zi va avea sânge în obraz în timpul anului.

În ziua de Sfântul Vasile se înnoiesc toate, așa că oamenii trebuie să-și facă un gând bun, dacă vor să le meargă bine tot anul: “Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi”. O altă tradiție spune că trebuie să se fiarbă în oală un cap de porc, pentru că aşa cum porcul râmă numai înainte, tot aşa va merge şi omul spre belşug. Aceste obiceiuri se păstrează pentru ca familiei să îi meargă bine tot anul și să aibă spor.

Dacă de Sfântul Vasile  e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. De asemenea, dacă noaptea  este “lină şi senină”, acesta este un semn că Noul An va fi unul bun.

avantaje.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Înainte de a vorbi despre Dragobete, trebuie să spunem că Făurar (cum este numită luna Februarie), îşi are numele de la meşterii fauri care, în această perioadă, pregăteau uneltele – în special fiarele de plug – pentru un nou an agrar. Pe de altă parte, odată cu această lună, obişnuitele şezători se încheiau şi pe primul plan erau situate preocupările legate de muncile câmpului, de reparare a uneltelor, de pregătire a seminţelor şi a tuturor celor necesare semănatului, scrie istorie-pe-scurt.ro.
      Luna lui Făurar este considerată capricioasă: când plânge, când râde, când viscoleşte, când se năpusteşte gerul spunându-se că Februarie se luptă cu Martie care a luat cu împrumut câteva zile de la fratele său mai mare. Încă de la debutul lunii Februarie, în lumea satului românesc încep pregătirile pentru culturile de primăvară, pentru recolta următoare. 1 februarie aduce Triful viilor, zi în care, printr-un ritual de protecţie, viţa de vie şi pomii se stropesc cu agheasmă, spre a fi ferite de dăunători (boli, lăcuste, viermi şi gândaci). Triful mai este numit şi Năvalnicul şi se spune că ar fi fost un fecior frumos, “căzut din cer, care încurcă cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Când intra într-un sat, toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau buimace.
      Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este. Numit şi Cap de primăvară, (fiindcă din această zi debutează primăvara) Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană, cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor. Dragobetele aduce în vremurile noastre răsunete ale unor practici de propieţiere, ce face legătura cu un nou an roditor, cu înnoirea firii, cu o primăvară ce se doreşte a fi propice pentru semănat. Prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, fiind ziua constituirii perechilor, atât pentru păsări, care îşi fac noi cuiburi sau le repară pe cele vechi, cât şI pentru oameni. Băieţii încearcă să intre în graţiile fetelor pe care le admiră, Dragobetele fiind o sărbătoare a îndrăgostiţilor, de aici şi expresia “Dragobetele sărută fetele”. Cât despre bărbaţii însuraţi, se zice că, în această zi, nu este bine să le supere pe femei! Nu e bine să te cerţi cu soţia în casă nici c-o altă femeie, că-ţi merge rău. De la Dragobete, cap de primăvară, se aprindeau în toate zilele prin casă rădăcină de iarbă mare. Dacă timpul era favorabil, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelui şi brânduşa de primăvară. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.
      Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

      Obiceiuri şi tradiţii străvechi de sărbătoarea Dragobetelui
      Sărbătoarea Dragobetelui are o simbolistică bogată şi interesantă. Dragobetele îngemănează în esenţă sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui. În vremuri de demult (în anumite zone chiar şi astăzi!), în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. Culesul florilor se continua cu voie bună şi cântece, cu un fel de joc numit “zburătorit”. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele!”
      Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii. În anumite zone fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire. De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii credeau că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor. La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. În rostul împerecherii păsărilor nu ai voie să intervii, se crede. În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţa şi iubire.
      În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpada cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu aceasta apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele. În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
      În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. Este obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime. Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma. În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător ca simbolistica noptii de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
      istorie-pe-scurt.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Participarea la diferite activități din sfera profesională sau legate de responsabilitățile familiale te poate stresa, iar supărarea și agitația vor face mult mai dificilă luarea deciziilor și orientarea în situații complexe. Dacă vei adopta și tu principalele obiceiuri care te vor face o persoană mai calmă propuse de bustle.com vei reuși să întâmpini fiecare conflict sau stare emoțională neprevăzută cu optimism și creativitate.
      „Deși este adevărat că anumite părți ale stării de dispoziție sunt prestabilite, există foarte multe aspecte pozitive care pot fi învățate. Din moment ce învățăm să ne supărăm este clar că putem învăța și cum să fim mai calmi”, a declarat dr. Gretchen Kubacky pentru bustle.com.
      Fiecare persoană reacționează diferit în fața situațiilor dificile, dar obiceiurile potrivite îți vor oferi baza necesară pentru a te ocupa de fiecare aspect care necesită analiză și compararea alternativelor fără să ai parte de acumularea stresului și a supărării.
      Iată care sunt principalele obiceiuri care te vor face o persoană mai calmă: 
      1. Exersează starea de mindfulness
      Indiferent dacă alegi să meditezi sau să faci plimbări în natură, starea de mindfulness te va ajuta să diminuezi semnificativ anxietatea și stresul. Te vei concentra pe momentul prezent și nu vei permite minții să călătorească tot timpul spre trecut sau viitor, analizând în mod inutil lucruri care nu se întâmplă chiar acum.
       
      2. Respiră adânc
      În cadrul studiilor de specialitate s-a demonstrat că abilitatea de concentrare exclusivă asupra ritmului respirației combate stresul și perioadele încărcate cu emoții negative. Este foarte util să-ți începi fiecare zi cu exerciții de respirație care te vor ajuta să te concentrezi mai ușor și să-ți reordonezi prioritățile.
       
      3. Gândește-te bine înainte să reacționezi
      „O regulă folositoare este să te gândești la un mesaj text, la un email sau la o discuție timp de 24 de ore înainte de a răspunde. În acest mod îți acorzi intervalul necesar pentru a-ți procesa reacția la nivel psihologic și îți vei trasa mai clar poziția printr-un răspuns bine formulat. Dacă vei trimite răspunsul prea devreme sunt mari șanse să regreți ce ai scris”, potrivit dr.Rhona Milrad, terapeut.
       
      4. Odihnește-te suficient
      Somnul este mult mai important decât crezi pentru menținerea calmului. După o noapte nedormită sau de somn agitat vei fi mai irascibil, te vei enerva din cauza aspectelor minore și vei fi vulnerabil în fața stresului. Fă tot posibilul pentru a-ți asigura un somn profund și liniștitor și vei vedea că și calmul va apărea fără să faci eforturi speciale.
       
      5. Reglează-ți așteptările
      Potrivit specialiștilor, nu contează atât de mult dacă lucrurile merg foarte bine, ci este mai important ca totul să decurgă mai bine decât te aștepți. Persoanele calme nu sunt dependente de anumite rezultate, ci învață să facă tot ce pot, iar apoi să accepte efectul obținut.
       
      6. Evită substanțele care îți pot agrava agitația
      Limitează strict consumul de cafeină și folosirea tutunului sub orice formă. Va fi mult mai probabil să te enervezi din orice dacă le folosești des.
       
      7. Scrie în jurnal
      Este foarte util să ai mereu la tine un jurnal în care să-ți notezi gândurile și emoțiile care te preocupă. Când le așterni pe hârtie le oferi un alt loc în care să rămână, în loc să le depozitezi tot timpul în mintea ta. Un jurnal va neutraliza depresia, anxietatea și stresul acumulat și te poate ajuta să recunoști tipurile de situații care îți declanșează stările emoționale negative pentru a le putea gestiona eficient. 
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Iată care sunt tradițiile:
      Spaniolii obișnuiesc să mănânce câte o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului de la miezul nopții, fiecare boabă reprezentând câte o dorințe pentru anul ce vine. Se crede că, în funcție de cât de dulce este boaba respectivă așa va fi și luna respectivă – mai bună sau mai dificilă.
      Și portughezii au același obicei ca și spaniolii, doar că înlocuiesc boabele de strugure cu smochine. În Grecia, tradiția spune că este bine să fie pe masă o prăjitură numită „vassilopitta”, în care se pune câte o monedă de aur sau de argint. Cel care o găsește va avea noroc tot anul.
      În noaptea dintre ani, belgienii din unele zone mănâncă un preparat pe bază de varză murată și cârnați, având sub farfurie, în buzunare sau în mână câte o monedă, ca să aibă bani întregul an.
      În Scoția, tradiția spune că prima persoană care trebuie să intre în casă de Revelion este bine să fie un bărbat cu părul închis la culoare și care să aducă un dar. Astfel se consideră că familia respectivă va avea noroc tot anul. În caz contrar, există superstiția că anul ce vine va fi unul cu ghinion.
      În unele țări din America Latină, la 12 noaptea se poartă o anumită culoare pentru a avea parte de noroc. Despre culoarea galbenă se spune că este semn de bani, în timp ce despre culoarea roșie se crede că aduce noroc în dragoste.
      La ruși, tradiția este să se deschidă ușile și ferestrele la miezul nopții de Revelion ca să intre anul cel nou în casă. În unele regiuni din Italia, se aruncă obiecte vechi pe fereastră, simbol al anului care tocmai se încheie. Acest obicei, însă, este din ce în ce mai rar, din cauza pericolului care îi pândește pe cei aflați în stradă când se aruncă obiecte pe fereastră.
      Femeile nemăritate din Belarus aşteaptă noaptea de Anul Nou ca să afle dacă se vor căsători. Ele ţin în mână câteva boabe de porumb, cu care ademenesc un cocoş. Potrivit tradiţiei, fata căreia îi dă târcoale cocoşul, se va căsători în anul următor.
      În Danemarca se sparg farfurii în ușa vecinilor. Familia cu cele mai multe cioburi adunate în fața ușii va avea parte de cel mai mult noroc. În Irlanda, fetele singure își așează vâsc sub pernă în noaptea dintre ani ca să-și găsească adevărata dragoste.
      Brazilienii obișnuiesc să-și ia lenjerie intimă cât mai colorată de Anul Nou pentru a atrage norocul și dragostea. Filipinezii preferă hainele cu buline și preparatele culinare cu forme rotunde. Se crede că forma rotundă invocă monedele și aduce prosperitate.
      Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.
      În India, Anul Nou se sărbătoreşte diferit în funcţie de regiune. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi până sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou.
      În Vietnam, Anul Nou este numit ‘Tet Nguyen Dan sau mai simplu ‘Tet. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.
      În Japonia, oamenii îşi petrec o săptămână întreagă pregătindu-se pentru venirea noului an. Casa trebuie curăţată foarte bine pentru a preveni apariţia oricăror spirite rele. Toate datoriile trebuie plătite şi, mai ales, toate certurile rezolvate şi greşelile iertate.
      Pentru japonezi, Anul Nou, numit ‘Oshogatsu, este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. Sunt organizate ‘petreceri de uitat anul sau ‘Bonenkai, prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi sake (băutura tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani înăuntru. În ziua de Anul Nou se scriu pe o hârtie visele şi dorinţele.
      libertatea.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Ai o multime de lucruri de facut in ianuarie, conform listei tale cu rezolutii. Trebuie sa iti faci abonament la sala, sa incepi dieta, sa dai startul acelui proiect ambitios. Deja ai obosit numai gandindu-te la toate acestea, nu-i asa? Haide sa incepem cu inceputul!
      Anul bun si productiv se cunoaste inca din prima luna. Totusi, nu inseamna ca trebuie sa te agiti si sa incepi toate lucrurile in acelasi timp. Tine minte ca echilibrul este cheia!
      Top 10 lucruri de facut in ianuarie pentru un 2020 de neuitat
      1. Lasa-te sa simti noul inceput
      Chiar daca este indicat sa incepi anul in forta, lucrurile pot astepta pana a doua zi din an. Ia-ti data de 1 ianuarie pentru a respira adanc, pentru a te odihni dupa party-ul de Revelion si pentru a simti, cu intreaga fiinta, aerul lui 2020. Nu te grabi!
      2. Scrie-le cate un mesaj celor mai apropiate persoane din viata ta
      Ia-ti un moment si gandeste-te care sunt cei mai importanti oameni de langa tine. Pot fi parintii, prietenii, alte rude sau cunostinte. Scrie cate un mesaj pentru fiecare.
      Multumeste-le din nou pentru cadourile de sarbatori, ureaza-le un an plin de magie si spune-le cat de mult inseamna pentru tine.
      3. Strange decoratiunile de Craciun
      Chiar daca iti place sau nu, sarbatorile au ajuns la final. E timpul sa strangi globuletele si beteala, sa plantezi bradul in curte sau sa il pui inapoi in cutie. Daca ai impodobit geamurile sau camerele, asigura-te ca faci curatenie peste tot.
      4. Fa un update profesional
      In ultima vreme, probabil ca te-ai detasat de viata ta profesionala si te-ai axat doar pe familie si prieteni. Acum, la inceput de ianuarie, este timpul sa iei legatura cu echipa ta, cu managerii sau cu partenerii de afaceri.
      Arunca o privire pe calendar si intra treptat in atmosfera, pentru ca business-urile tale sa prospere in 2020.
      5. Mergi la dentist si fa-ti analizele de sange
      Fara indoiala, cariera si viata personala sunt esentiale. In toata agitatia de la inceputul anului, nu iti omite propria sanatate. Mergi la medic pentru un control de rutina, fa-ti analizele de sange si viziteaza-ti stomatologul. Dupa toate acestea, te vei simti fresh si plina de energie!
      6. Fa curatenie in conturile de social media
      Pentru a incepe anul cu forte noi, arunca o privire prin conturile tale de Facebook, Instagram si alte retele sociale. Sterge fotografiile care nu iti mai plac, actualizeaza-ti datele si lasa in feed doar ceea ce te reprezinta.
      De asemenea, asigura-te ca toate parolele si conturile tale sunt salvate intr-un loc sigur. Nici un back-up nu ar strica, asa ca actualizeaza-ti datele din cloud!
      7. Verifica-ti si planifica-ti bugetul
      Stim ca sarbatorile au afectat semnificativ conturile din banca. Cadouri pentru tine, pentru cei dragi, investitii in decoratiuni, mancare si gadget-uri. Toate acestea au lasat urme vizibile in buget, asa ca este timpul sa preiei controlul.
      Verifica-ti fiecare cont bancar, inclusiv pe cele de economii. Fa o evaluare si planifica-ti urmatoarele luni, pentru a nu te lasa luata de val.
      8. Mergi la salon
      Fie ca vrei sa incerci un look nou sau sa iti reimprospatezi aparitia, fa o vizita la salonul tau preferat. Tunde-ti parul, fa-ti manichiura, penseaza-te si rasfata-te cu un tratament facial. Boost-ul de energie si incredere in sine este garantat!
      9. Cumpara-ti un jurnal
      Indiferent daca ai tinut pana acum un jurnal sau nu, este momentul sa iti cumperi o agenda draguta si sa te apuci de luat notite zilnice sau macar saptamanale.
      A fost demonstrat in studii ca persoanele care isi scriu scopurile si planurile pe hartie au sanse mult mai mari sa le indeplineasca si sa castige venituri mai mari.
      Asadar, noteaza-ti cat mai des gandurile, planurile, ideile, listele cu sarcini, cumparaturi sau filme pe care vrei sa le vezi. Vei ramane organizata si vei fi mult mai productiva!
      10. Rezolva lucrurile ramase din 2019
      Inainte de a-ti incepe noul an cu forta si energie, termina task-urile care ti-au ramas din 2019. Cu siguranta exista un proiect pe care nu ai apucat sa il finalizezi, un curs la care nu te-ai mai inscris sau o prietena alaturi de care n-ai mai apucat sa iei pranzul promis.
      Fa aceste lucruri, apoi incepe, usor-usor, sa iti pui in practica planurile si rezolutiile pentru 2020!
      andreearaicu.ro
  •