Terapia vampir – cea mai nouă procedură de întinerire folosită de vedetele de la Hollywood


    Scriitorul Bram Stoker, a transformat România, mai exact Trasilvania, în locul de naştere al vampirilor. Poveştile cu vampiri sunt cele mai incitante, iar Hollywood-ul a făcut istorie prin nenumărate filme realizate pe tema vampirilor.

Dacă până acum ideea de folosire a sângelui pentru viaţă veşnică era doar un basm, mai nou, chirurgia estetică a transformat acest lucru într-o realitate. Terapia vampir este cea mai nouă procedură a chirurgiei estetice folosită de vedetele de la Hollywood. Cercetătorii au descoperit că sângele ”tânăr” oxigenează creierul, formează noi vase de sânge şi îmbunătăţeşte memoria.

 

Un studiu al Universităţii Harvard arată că o "proteină tânăra", care circulă în sânge este direct responsabilă pentru revitalizarea creierului şi păstrarea muşchilor tineri şi puternici. Proteină, cunoscută sub numele de "GDF11", este prezentă în sânge în cantităţi mari atunci când suntem tineri, dar se reduce odată cu înaintarea în vârstă. În cadrul experimentelor pentru studiu, sângele cobailor de trei luni a fost injectat, în mod repetat, în cobai de 18 luni, care se aflau aproape de sfârşitul duratei lor de viaţă. La final, s-a descoperit că "terapia vampir" a îmbunătăţit memoria şi durata lor de viaţă.

 

Chirurgii esteticieni au preluat aceste studii şi au venit cu o formulă nouă de întinerire a feţei prin injectarea cu sânge propriu.

 

Cum funcţionează terapia vampir pentru înfrumuseţare?

 

Pentru început se foloseşte acid hialuronic pentru a se reda o formă frumoasă feţei. Apoi, medicul estetician izolează factorii de creştere din sângele pacientului. Când aceşti factori de creştere sunt injectaţi, celulele stem multi-potente se activează şi crează un ţesut nou. Acest ţesut nou are colagen, celule de grăsime pentru fineţe şi noi vase de sânge pentru o strălucire sănătoasă, scrie vampirefacelift.com. Celulele recoltate din sângele pacientei sunt acei factori de creştere pe care corpul îi utilizează în mod normal pentru a vindecă ţesuturile deteriorate.

 

”Se recoltează o cantitate de aproximativ 3-5 ml de sânge de la pacientă, apoi, folosind o centrifugă, izolăm trombocitele. Toată procedura durează maximum 10 minute. Folosind crema anestezică şi un ac foarte mic injectăm aceste celule în anumite zone ale fetei, precum: zona ochilor, zona nazogeniana, pomeţi, frunte. Rezultatele sunt aproape magice pentru că aceste celule transmit informaţia că această zona a fost afectată, iar ele se activează şi crează un ţesut nou şi tânăr”, spune Dr. Silvia Stănculescu-Vasalos, chirurg estetician la clinică Metamorphosis Center din Bucureşti.

 

Deşi sunt foarte folosite în SUA, acest tip de intervenţii minim invazive au început să capete notorietate şi în rândul femeilor din România. Printre vedetele care au folosit această metodă se află: Kim Kardashian, modelul istraelian Bar Rafaeli, Rupert Everett, Nicoleta Luciu sau Mihaela Rădulescu.

 

Până în prezent, nu s-au înregistrat reacţii adverse sau complicaţii în urmă folosiri terapiei vampir pentru înfrumuseţare.

 

Preţul unei şedinţe este de aproximativ 200 EURO.

 

csid.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.