Studiu: Topul locurilor cu cel mai înalt risc de infectare cu COVID-19


    99 la sută din infectările cu SarsCov2 sunt cazuri locale sau cu transmitere comunitară. Spaţiile publice şi aglomerate sunt preferatele viruşilor.

COVID-19-scaled.jpg

Mai mulţi cercetători de la trei instituţii de învăţământ superior din Statele Unite ale Americii au făcut un top al locurilor cu cel mai înalt risc de infectare, pe care ar trebui să le evitaţi, dar şi cu zonele verzi, adică sigure, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.

Cercetătorii americani au delimitat zonele de risc după culori: roşu, oranj, galben şi verde. Vom începe cu locurile în care există risc înalt de îmbolnăvire, şi anume zona roşie.

Astfel, petrecerile în spaţii închise, barurile dar şi cluburile de noapte pot fi o sursă importantă de contaminare cu noul coronavirus. La fel şi transportul public, călătoriile cu avionul, slujbele bisericeşti sau cinematografele ori sălile de concert.

Pericol mare este şi atunci când practicăm fotbalul sau baschetul, pentru că nu se păstrează distanţa de protecţie. Pericolul de infectare poate creşte când petrecem o perioadă mai îndelungată într-un spaţiu închis.

Risc înalt - ROŞU

- Petreceri în spaţiu închis
- Baruri şi cluburi de noapte
- Practicarea sporturilor, precum fotbalul sau baschetul
- Folosirea transportului public
- Călătoria cu avionul
- Participarea la slujbe bisericeşti
- Participarea la concerte, vizite la cinema şi teatru
- Vizionarea meciurilor şi a competiţiilor sportive.

În zona oranj există un risc mediu sau înalt de infectare. E vorba de spaţiile unde mai multe persoane ating frecvent aceleaşi suprafeţe şi unde există un contact apropiat între ocupanţi, cum ar fi sălile de sport sau saloane de înfrumuseţare dar şi situaţiile când luăm masa în spaţii închise sau muncim de la birou.

Risc mediu sau înalt – ORANJ

- Sălile de sport
- Frizeriile, saloanele de înfrumuseţare
- Lucrul într-un birou
- Luatul mesei în spaţii închise.

Cercetătorii au stabilit că există un risc mediu de infectare atunci când vizităm medicul în secţiile ambulatorii, mergem la stomatolog, la cumpărături sau utilizăm serviciile de taxi. Chiar şi atunci când mergem la un restaurant cu terasă sau la muzeu, putem să ne îmbolnăvim de COVID-19, din cauza fluxului crescut de persoane. Aceasta este zona galbenă.

Risc mediu – GALBEN

- Vizitarea medicului în secţiile ambulatorii
- Tratament la medicul stomatolog
- Cumpărături
- Serviciile de taxi sau car sharing
- Luatul mesei în spaţiile deschise ale restaurantelor
- Vizitarea muzeelor.

Cel mai sigur loc este propria locuinţă, susţin specialiştii. Sigure sunt considerate şi procurarea alimentelor la pachet, alergarea sau mersul cu bicicleta de unul singur sau cu o altă persoană, cât şi un picnic în aer liber, cu păstrarea distanţei. Toate acestea se încadrează în zona verde.

Risc mic – VERDE

- Propria locuinţă
- Cumpărarea alimentelor, cafelei sau produselor de patiserie la pachet
- Alergarea sau mersul cu bicicleta de unul singur sau cu o altă persoană
- Picnic în aer liber sau luatul mesei pe terasă sau balcon, cu alte persoane dar cu menţinerea distanţei de protecţie.

Pentru a evita îmbolnăvirea cu SarsCov2, purtaţi mereu masca de protecţie, spălaţi-vă cât mai des pe mâini şi evitaţi zonele aglomerate.

tvrmoldova.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      E important să acorzi o atenție deosebită curățeniei în baie, pentru că picăturile microscopice capabile să poarte virusul se pot împrăștia în țoață încăperea, iar de aici în toată casa, transmite Știri.md cu referire la Andreearaicu.ro.
      Un studiu publicat de Journal of Applied Microbiology a arătat, de exemplu, că picăturile și particulele pot ajunge la o distanță de aproape doi metri când tragi apa.
      Asigură-te că urmezi pașii corecți în procesul de curățarea
      Înainte de a începe curățenia în baie, spală-te pe mâini. Dacă folosești dezinfectanți, ar trebui să alegi unii de calitate.
      Trebuie să te concentrezi pe curățarea zonelor mai folosite din baie, precum clanța ușii, vasul de toaletă și zona din preajma acestuia, întrerupătorul electric, priza, capul și furtunul de duș, perdeaua sau geamul cabinei de duș, cada.
      Orice suprafață pe care o poate atinge cineva trebuie curățată. Aici intră și aparatura folosită în baie (uscător de par, periuțe electrice, aparat de ras și de tuns). Ar fi bine să ții aparatele electrice în punguțe sau săculețe, recomandă Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA și să le cureți cu o soluție ce conține cel puțin 70% alcool.
      Așteaptă câteva minute ca soluțiile să acționeze
      „Nu e cazul să faci din curățenie un motiv de panică”, spune Brian Sansoni, purtător de cuvânt al American Cleaning Institute. Acesta subliniază, însă, că trebuie să fii sigură că faci o curățenie temeinică.
      După ce ștergi suprafețele dure, precum chiuveta, cada și vasul de toaletă, lasă-le 3-5 minute să se usuce, recomandă American Cleaning Institute, apoi spală-le din nou cu o cârpă și apă. Sansoni spune că oamenii nu știu că trebuie să aștepte, dar e important ca soluțiile dezinfectante să aibă timp pentru a-și face efectul și a ucide germenii și virusurile.
      Dacă te gândești că n-ai cum să dai greș, Sansoni amintește că un sondaj efectuat de institutul Ipsos la comanda instituției sale a arătat că 42% din americani nu curăță corect baia și pot fi vulnerabili la infecții. Mulți nu respectă instrucțiunile producătorilor prezentate pe etichete, inclusiv aceea de a așteptă câteva minute pentru că soluțiile să acționeze.
      După posibilitate, folosește altă baie dacă ai în casă pe cineva bolnav
      Dacă un membru al familiei sau un coleg cu care locuiești are simptome de COVID-19, e important să-i asiguri o baie separată. Daca nu exista aceasta posibilitate, persoana cu simptome trebuie să curețe de fiecare dată suprafețele pe care le-a atins, arată CDC.
      Dacă persoana e atât de bolnavă încât nu poate curăța, următoarea opțiune este ca altcineva, care nu are simptome, să dezinfecteze baia. Poți să aștepți cât vrei înainte de a intra în baie, nu neapărat imediat după folosirea băii, dar ai grijă la măsurile de protecție: neapărat să ai masca pusă și mănuși. Iar după ce ieși, trebuie să le arunci.
      Protejează-te corespunzător
      Vasul de toaletă este ținta prioritară, ținând cont că simptomele COVID-19 pot include vărsături și diaree. Ca măsură suplimentara de protecție, Schaffner recomandă și folosirea șervețelelor umede, pe care le poți arunca apoi la gunoi. Schimbă–ți hainele după ce ai terminat curățenia.
      În plus, dacă cineva din casă este bolnav, este foarte important să-i speli separat prosoapele și hainele. CDC recomandă să urmezi sfaturile producătorilor de materiale textile și să le speli la cea mai înalta temperatura
      Săpunul e mai bun decât dezinfectantul
      „Acum știi că virusurile, inclusiv coronavirusul, pot rezista o vreme pe suprafețe – câteva ore, chiar câteva zile – ceea ce înseamnă că trebuie să cureți tot timpul”, spune Dr. Sanjay Gupta, șeful secției de sănătate de la CNN.
      Dacă ai reacții adverse din cauza dezinfectanților și a substanțelor din șervețelele umede, nu uita că te poți baza pe săpun, inamicul numărul unu al germenilor. „Mulți cercetători spun că este mai bun”, arată Dr. Gupta.
      Există o explicație științifică: la nivel microscopic, noul coronavirus este înconjurat de o coroană constituită din lipide. Săpunul înlătură acest strat care înconjoară proteina din interior și virusul devine vulnerabil, fiind anihilat. Procesul este similar cu acela în care săpunul înlătură grăsimea, când apa simpla nu poate face acest lucru.
      Termină curățenia corespunzător
      Partea finala a curățeniei este esențială. Gupta spune că nu trebuie să porți neapărat mănuși când faci curat. Dar dacă le porți, ai grijă ca atunci când le dai jos să o faci corect – întorcând ușor mănușa pe măsură ce o înlături, astfel încât să nu atingi cu mâinile partea exterioară. După ce arunci mănușile la gunoi, spală-te temeinic pe mâini cu apă și săpun.
      stiri.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Experții din Wuhan au analizat probele de aer din diferite părți ale două spitale, transmite Știri.md cu referire la stiripesurse.ro.
      Rezultatele au arătat că virusul, numit SARS-CoV-2, nu era detectabil peste tot, cu excepția a două zone „predispuse la aglomerație”, scrie Daily Mail.
      Cercetătorii au descoperit particule virale care pluteau în aerul toaletelor spitalului, care aveau o foarte mică ventilație. Concluzia medicilor este: virusul se păstrează în aerul toaletelor publice, în condițiile în care ventilația este deficitară.
      De asemenea, medicii chinezi au descoperit concentrații deosebit de mari în încăperile în care personalul medical a depozitat și apoi a luat echipamentul de protecție.
      Studiul publicat azi sugerează că virusul se poate lipi pe îmbrăcăminte și poate reveni din nou în aer atunci când sunt îndepărtate măști, mănuși și haine.
      stiripesurse.ro
  •