Noua tehnologie în Moldova: Cu un fir de păr afli starea ta de sănătate


    Tehnologia care ne oferă posibilitatea ca prin intermediul unui fir de păr să aflăm starea generală de sănătate a ajuns şi în Moldova. Screeningul poate arăta la ce boli eşti predispus. Procedura constă în scanarea unui fir de păr, iar informaţia acumulată e transmisă în Germania. Medicii de acolo analizează cei peste 100 de indici şi, în decurs de 24 de ore, pacientul poate afla rezultatele. 

Ana Maria Moraru a hotărât să-şi verifice starea de sănătate împreună cu mama ei. Astfel, într-un document de 34 de pagini, specialiştii i-au întocmit un plan alimentar individual pentru 90 de zile. 

"Nu a fost deloc dureros, foarte atent. Nu ştiam că am nevoie de peşte pentru că eu de obicei nu consum. Mi s-a prezentat un program, o anumită dietă pe care trebuie să o respect", a spus pacienta.

Potrivit specialiştilor, cu ajutorul acestui utilaj este evaluată activitatea hormonală, sistemul imunitar, dar şi cantitatea de metale grele şi de radiaţie acumulate în organism. 

"Ne arată dacă am fost supuşi unor intoxicaţii cu substanţe chimice. Poate să ne arate dacă avem probleme care pot să ne afecteze sistemul cardiovascular, diabet, dacă suntem predispuşi pentru că arată dereglările în metabolismul zahărului", a declarat Luminiţa Suveică, nutriţionist.

Rădăcina firului de păr este o celulă vie prin care poate fi determinat chiar şi profilul genetic al persoanei. 

"Asta ţine de conţinutul anumitor substanţe în celule şi el poate testa prin micro metode prezenţa vitaminelor, prezenţa sau absenţa unor aminoacizi a unor lipide necesare organismului, insuficienţa lor şi corectarea lor printr-o terapie de substituţie", a menţionat Dumitru Amoasii, doctorul genetician.

Unii oameni au auzit pentru prima dată de existenţa acestui test şi au rămas uimiţi de posibilităţile pe care ni le oferă noile tehnologii:

"Dacă medicina evoluează, de ce să nu profităm de ceea ce propune ea. Reacţionez pozitiv, mi se pare absolut veridic şi oportun".

"Eu fac studiile în domeniul medicinii şi consider că ar fi foarte bine ca fiecare să-şi cunoască sursa de vitamine, bolile la care este predispus pe viitor".

"Nu am auzit de astfel de teste. Ştiu că poate fi scanat firul de păr pentru a afla starea lui de sănătate, dar de altceva nu am auzit. Prefer analizele de laborator cum ar fi analiza de sânge sau altele".

Preţul procedurii efectuată la un centru privat din Capitală este de 100 de euro.

publika.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.