Filip, către Fusu: Rugaţi inspectorii dvs să mai coboare din birouri şi să discute cu autorităţile locale și cu părinţii


  • 1696
  • Prim-ministrul Pavel Filip s-a adresat cu o solicitare către Ministerul Educației cu privire la intenţia acestora de a trimite copiii din grădiniţe în vacanţă pentru 42 de zile.

Premierul i-a sugerat să organizeze mai multe discuții cu autoritățile locale și cu părinții, pentru a se evita speculațiile. 
„Am şi eu o solicitare către Ministerul Educaţiei, care din punctul meu de vedere, din dorinţa nobilă de a face un bine copiilor şi părinţilor, au amestecat puţin lucrurile în privinţa vacanțelor. Vorbesc de ordinul prin care aţi modificat regulamentul cu privire la funcţionarea instituţiilor preşcolare.

Aţi văzut toate discuţiile care au fost şi sunt acum în societate, cu atât mai mult că această întrebare a existat şi până a fi modificat acest regulament şi se descurcau cu toţi, atât grădiniţele, cât şi părinţii de comun acord cu autorităţile locale”, afirmă Pavel Filip.

Premierull i-a cerut ministrei Fusu ca reprezentații ministerului vizat să ducă discuții cu actorii implicați în conflict și să se ajungă la un numitor comun. 

„De aceea rugămintea mea este înainte de a pune punctul final, pentru că am înţeles că nu este înregistrat în registul de la Ministerul Justiţiei şi încă nu a fost publicat acest ordin, rugaţi inspectorii dvs să mai coboare din birouri şi să discute cu autorităţile locale, cu părinţii de la grădiniţe, astfel încât să găsim acest numitor comun şi oamenii să plece în concediu şi copii să beneficieze de vacanţă, dar şi în această perioadă să fie petrecută aceasta igienizare.

Cu toţii am dus copiii la grădiniţe şi ştim că vara una lucrează, iar altele sunt închise pentru acest lucru, dar ne descurcăm cumva. Eu cred că se poate de găsit un numitor comun şi vă rog să faceţi acest lucru. Haideţi săptămâna viitoare mai discutaţi, astfel încât să liniştim acesta situaţie, care a provocat discuţii înainte de a fi pus punctul final”, conchide prim-ministrul.

Ministra Educației dă asigurări că s-a discutat cu părinții care au nemulțumiri în această privință, inclusiv s-a discutat cu educatori din grădiniție, cu șefii de direcții de învățământ.

„Într-adevăr practica de a face reparații și igienizare în înstituțiile de învățământ timpuriu este absolut necesară și vom găsi un numitor comun, pentru că soluțiile există și deja au fost aplicate în practică anii precedenți. Noi am publicat încă o dată la transparența decizională regulamentul, care încă nu este avizat de Ministerul Justiției. Bineînțeles că vom face modificări la regulament în așa fel în care toate lumea să fie împăcată”, explică Corina Fusu.

unimedia.info


Поделись новостью с друзьями!