Detalii despre cazul copilului din Capitală diagnosticat cu rabie


    Băiatul de 11 ani diagnosticat cu rabie, care se află la spital în stare extrem de gravă, s-a îmbolnăvit acum zece zile, după ce a fost zgâriat de un câine necunoscut, care i-a sărit în spate în timp ce copilul mângâia un alt patruped.

1066867__5d2f1c36a3b6b.jpg

Băiatul a acuzat slăbiciuni generale, cefalee, lipsa poftei de mâncare, febra până la 39,3 de grade Celsius și agitație. 

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, la spital starea băiatului s-a agravat, iar la 16 iulie s-au observat semne de aerofobie, pierderea vocii, în baza cărora și a altor momente epidemiologice s-a suspectat rabia. Ofițerul de presă al ANSP, Olesea Croitor, a declarat pentru IPN că diagnoza de rabie a fost confirmat deocamdată doar clinic. Din anamneză epidemiologică s-a constatat că băiatul este atașat de câini și pisici, inclusiv fără stăpân, fiind frecvent salivat, zgâriat, mușcat ușor.

Conform ANSP, în instituțiile medicale nu s-au înregistrat adresări ale pacientului după asistență medicală privind contactul cu aceste animale. În prezent, anchetarea epidemiologică continuă.

În legătură cu acest caz s-a autosesizat și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Solicitat de IPN, șeful Direcției sănătate și bunăstarea animalelor, Vitalie Carauș, a declarat că începând cu ziua de marți, specialiștii au intervenit, împreună cu autoritățile locale și alte subdiviziuni pentru a face investigații în zonă. 

Aceștia urmează să stabilească dacă există suspiciuni de boală sau animale bolnave. Potrivit șefului de direcție, în zona respectivă, în ultimii 15 ani, nu au fost înregistrate cazuri de rabie. Anual câinii din această zonă sunt vaccinați contra rabiei.

Cazul se presupune că a avut loc în preajma localității Ciorescu din municipiul Chișinău, însă ancheta va stabili circumstanțele exacte.

Specialiștii atenționează populația, în cazul unor eventuale mușcături de animale, să ceară operativ ajutor medical. Potrivit datelor ANSP, în primele luni ale anului curent, a fost depistată rabia la 23 de animale în 13 teritorii administrative.

ipn.m





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Mihaela Dicusar,: ”Prețurile pentru chirie a unei ținute de carnaval variază între 200 și 400 de lei. De exemplu, un costum de Moș Crăciun costă 300 de lei, omuleții de zăpadă ajung până la 250, iar pentru o rochie de prințesă, părinții vor scoate din buzunare 350 de lei”.
      De trei ani, Ala deține un salon de închiriere a costumelor pentru matineele copiilor. Spune că ideea unei asemenea afaceri a venit de la fiicele sale, care își doreau tot timpul ceva diferit pentru petreceri. Femeia spune că majoritatea părinților a rezervat deja costumele pentru cei mici.
      ”Pentru că, cu cât mai aproape de sărbători, cu atât e mai dificil să găsești un costum pentru data de care aveți nevoie”, spune Ala Covaliova, proprietara unui salon de costume.
      Ca în fiecare an, la matineul de Crăciun, picii preferă personajele asociate cu iarna, precum oameni de zăpadă, crăciunei sau să fie în rol de fulguțe.
      ”Din tendințele noi, am observat că se caută fulguțe nu doar pentru fete, ci și pentru băieți. Anterior nu erau căutate. Acum nu le avem, dar ne-am însemnat acest lucru. Și brăduții sunt întrebați. Și pentru fete, și pentru băieți”, subliniază proprietara.
      Și costumele naționale sunt la mare căutare. Straiele sunt îmbracate la matineele cu o tematică mai tradițională, cum ar fi șezătorile.
      ”De obicei, sunt căutate de colective mai mari, la școală sau grădiniță. Arată foarte bine. Ce preferă băieții? Evident că super eroii. Dar fetele? Prințese. Tot ce lucește”, potrivit Alei Covaliova.
      Totuși, în timp ce unii părinți preferă să închirieze costumele, alții le găsesc la piață. Aici le pot cumpăra la un preț mult mai mic, mai ales că nu trebuie să le dea înapoi.
      ”Alegeți un costum pentru matineu? Da, la școală. Pentru fată. Cum vi se par prețurile. Bune. Nu v-ați gândit să luați în chirie? Nu costul e tot ca la piață. Mai bine o procur”.
      ”Pentru cine alegeți? Pentru nepoțel la grădiniță. În chirie nu v-ați gândit să-l luați? Nu. E scump? Și scump, dar vreau să fie a lui”.
      Chiar și așa, vânzătorii se plâng că, anul acesta, cumpărătorii s-au cam rărit.
      ”La ce preț rochițele? 150-200. 250 iată așa. Acum au început matineele, nu vin cumprărătorii? Nu vin, iau în chirie”.
      ”Sunt foarte ieftine, dar deja nu ai cui să le vinzi. Să fie ele și la 50 de lei, la reducere”.
      Pentru comoditatea părinților, unele saloane expun costumele online sau propun servicii de livrare la domiciliu.
      tv8.md
    • julia122997
      De julia122997
      Dacă acestea vor coincide cel puțin cu una din cele 43 de serii retrase din vânzare în România, medicamentul va fi scos din vânzare și din farmaciile din țara noastră.
      Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a anunțat retragerea de pe piață a medicamentului Debridat – un sirop pentru copii, folosit în afecțiuniloe gastrointestinale. Producătorul ar fi decis să retragă produsul de pe piața din România, din cauza unui incident care s-a petrecut pe linia de umplere a fabricii din Franța, unde e posibil ca un corp metalic să fi ajuns în flacoane.
      Produsul din seriile afectate va fi distrus și după aceea se va relua distribuirea lui.
      Debridat sirop este des recomandat bebelusilor si copiilor, foarte folosit pentru tratamentul simptomatic al tulburărilor funcționale gastrointestinale și biliare, în special în cazul durerilor și crampelor abdominale, spasmelor digestive, excesului de gaze intestinale, diareei și/sau constipației.
      tv8.md
    • julia122997
      De julia122997
      Așa arată o statistică îngrijorătoare, realizată de Organizaţia "Salvați Copiii". Alături de specialiști în IT vor merge în școli pentru a le explica părinților și copiilor despre pericolele de pe internet.
      Vârsta medie la care copiii încep să petreacă timp online este 9 ani. Peste 90% spun că intră pe internet de pe telefonul mobil și au deja un cont pe o rețea de socializare.
      Mai grav este că 13% au recunoscut că au renunțat la somn sau la mâncare pentru a fi online. 
      Aproape jumătate dintre ei postează date personale, precum adresa unde locuiesc, iar unui copil din 5 i s-au cerut poze în care să își arate părțile intime. 
      Îngrijorător este faptul că 5% dintre copii spun că au trimis astfel de mesaje cu conținut sexual. Mulți dintre cei care petrec mai mult timp cu prietenii în mediul virtual decât în realitate au probleme de comportament.
      Iulia Băltăreţu, psihoterapeut: "Atunci când există numite nevoi emoţionale neîndeplinite, acela este momentul în care ei se îndreaptă din ce în ce mai mult spre tablete, spre telefoane. 
      În momentul în care ajungi să petreci ore în şir pe telefon, nu ştii cum să porţi o conversaţie, cum să îţi faci prieteni".
      "27% dintre elevi petrec peste 6 ore online și procentul acestora se dublează dacă vorbim despre o zi de vacanță sau sfârșit de săptămână", subliniază Teodora Stoica, manager de proiect Organizaţia Salvaţi Copiii.
      Specialiștii în securitate cibernetică au dezvoltat aplicații pentru părinți, prin care aceștia pot monitoriza accesul copiilor la internet. Pot monitoriza conținutul, impune restricții și pot limita timpul pe care copiii îl petrec pe telefon sau pe tabletă.
      În cadrul proiectului "Ora de net", voluntari de la "Salvați Copiii" și specialiști în securitatea cibernetică vor merge în 15 școli pentru a vorbi cu 500 de profesori și părinți despre siguranța în mediul digital.
      Un studiu recent arată că părinților le este cel mai greu să le explice copiilor pericolele într-un mod în care să poată înţelege, să îi facă să ia în serios amenințările si să nu se lase influențați de alți copii.
      stiri.tvr.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Da, noi ducem pedeapsa, dar și copiii noștri o ispășesc din cauza noastră.
      Deja când ești aici mamă cu copil, deja înțelegi că nu mai vrei să ai de afacere cu încălcări.
      Nici nu vreau să mă gândesc sau să-mi imaginez asta.
      Ala este una din cele trei deținute, care stau cu copiii la penitenciarul de la Rusca. Femeia a ajuns aici pentru tentativă de omor pe când fetița ei avea doar trei luni. De atunci s-a scurs un an și ceva, iar între timp a rămas din nou însărcinată. Bebelușul va veni pe lume peste trei luni, la o maternitate din capitală, ca mai apoi să revină la Rusca. Pentru că mai are opt ani de detenție, tânăra spune că doar copiii îi amintesc că viața continuă și că are pentru ce să mai trăiască.
      La, deținută
      Copiii ne mai țin. Timp de două luni am stat fără copii și e cu totul altfel. E mai bine cu copil. Ai de cine să ai grijă, simți alături o parte din tine.
      Femeia împarte aceeași cameră cu o altă deținută. Acasă, Victoria mai are trei copii, doi băieți și o fată, iar în penitenciar se află mezina familiei: o fetiță de doar doi ani, pe care însă a născut-o pe când încă se afla în libertate. Copiii cei mai mari se află cu părinții deținutei, în Ucraina. Acolo, va ajunge și fetița, când va împlini 3 ani și jumătate.
      Victoria, deținută
      Nu îmi închipui momentul despărțirii. Nici cuvinte nu am. Este foarte greu. –Nu vă gândiți la asta încă? –Este greu și pentru noi, dar înțeleg că și ei îi va fi greu, care s-a obișnuit ca timp de trei ani să stea doar pe brațele mamei, chiar și bunicul care o va îngriji îi va fi un străin.
      Femeia spune că deși copiii sunt prea mici ca să înțeleagă unde se află, aceștia duc dorul plimbărilor mai lungi la aer liber și a rudelor.
      Clar lucru că ei încă nu înțeleg ce este asta. Văd oameni, ca în libertate. Când văd o mașină, știu că este o mașină. Ne se deosebește cu nimic. Problema este că oamenii de aici îi sunt străini.
      Iar pe Liuba o podidesc lacrimile când își amintește despre cum i-a fost luată fiica, pe care a născut-o după gratii și pe care crescut-o tot aici. S-a întâmplat acum doi ani, însă femeia nici acum nu poate trece peste ruptura dureroasă.
      Liuba, deținută
      Oriunde mă uitam prin zonă, îmi aminteam cum alergam cu dânsa. E o durere foarte mare. Orice nu făceam, totdeauna îmi apărea în față și mă întristam că nu pot să o îmbrățișez, să particip la evenimentele pe care le face. Acum la matineu nu pot să o văd.
      Pe lângă fiică, acum în vârstă de 5 ani, femeia mai are și un băiat, de 7 ani. Îi vede cum cresc doar din fotografii.
      Asta la „Adio, grădinița”, deja aproape de Anul Nou. Năstica, aici a fost cu mine în detenție. Asta a fost la camera de rugăciuni.
      Pentru a trece mai ușor peste despărțire, multe femei își găsesc refugiul în muncă, mai ales că astfel se reduce termenul de detenție. La penitenciar au o secție specială, unde croiesc haine pentru forțele armate. Aici lucrează și Rima, care este așteptată acasă de două fiice minore.
      Rima, deținută
      Ținem legătura, vine la întrevederi, dar mă strădui nu prea des, pentru că mi se rupe inima când se duce acasă. E dureros. Se distruge copilul și eu mă distrug.
      Până a se despărți de copii, dar și imediat după, femeile trec printr-o terapie psihologică specială.
      Sergiu Bacalîm, psiholog
      Foarte des vin persoanele, practic zilnic. Sunt cazuri când se formează și rând. Ne străduim mama în continuare să mențină legătura cu copilul.
      În total, în sistemul de penitenciar din Moldova, alături de mamele lor cresc 13 copii. Majoritatea dintre ei se află la penitenciarul de tip spital „Pruncul”.
      tv8.md
    • julia122997
      De julia122997
      Robotul se cheamă „Ori Hime” și va avea dimensiuni mici, pentru a putea fi plasat pe un birou sau pe o masă, scrie Daily Mail.
      Robotul va avea două „mâini” mobile și o cameră montată pe cap, toate putând fi controlate de pe o tabletă.
      Începând de luna trecută, elevii școlii și-au comandat propriul robot, care este plasat pe birourile lor, oferindu-le șansa de a vedea în direct cursurile, prin intermediul camerei.
      Robotul este dotat și cu un microfon, astfel studenții pot auzi și pot fi auziți în timpul cursurilor.
      „Este amuzant să pot roti robotul în ce direcții vreau să privesc”, a declarat o studentă.
      „Robotul poate fi folosit cu ușurință, iar studenții chiar se simt de parcă asistă la cursuri”, potrivit unui profesor al școlii.
      Șeful companiei care a creat roboții s-a confruntat cu astfel de probleme, neputând participa la multe dintre cursuri, ceea ce l-a determinat să găsească o modalitate pentru a ajuta studenții cu probleme de sănătate.
      stirileprotv.ro
  •