Cum arată cea mai mare pisică din lume ce cântăreşte 15 kilograme


    La cei şapte ani ai său, motanul Omar din rasa Maine Coon, este deja vedetă pe Instagram. Acesta măsoară 1,20 m şi a ajuns la greutatea de 15 kg. Acest lucru îl face să fie considerat cea mai mare pisică din lume.

img-0493.jpg

Când stăpâna lui, Stephy Lawrence, l-a adus acasă, Omar arăta ca orice altă pisică din rasa lui, mică, pufoasă şi adorabilă. Asta se întâmpla în 2013, însă de atunci şi până astăzi, acest membru al familiei s-a transformat într-un mic... monstru. Acest lucru i-a adus, însă, celebritatea pe Instagram, având aproape 150.000 de urmăritori.

image.png

Pisicile din rasa Maine Coon sunt, de altfel, mai mari decât cele obişnuite, oscilând între 5 şi 10 kilograme. Însă Omar le întrece, stabilind un record pentru rasa lui.

image.png

image.png

Programul acestui animal de companie este precum cel al unui copil mic: se trezeşte la ora 5 dimineaţa, mănâncă micul dejun, ce consta în hrană uscată specială, cu multe vitamine şi minerale, apoi iese în curtea din spatele casei, unei îşi face siesta alături de cei doi companioni din rasa Shetland, Penny şi Rafiki, pe care aproape că îi ajunge ca talie. La cină serveşte numai carne crudă de cangur, singura pe care vrea să o mănânce, de altfel.

image.png

clickpentrufemei.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • calatoarea
      De calatoarea
      pisica e foarte dragalasa, din poze nu prea se vede dar e cu ochii albastri, pufosenie cu piciorusele scurte si grasute 
      cautam un motan (de dorit tot colorpoint, dar poate si persan) pentru data viitoare   in Chisinau.
      scrie-ti in privat :)
       


    • RedCat
      De RedCat
      На Рышкановке, в районе Макдоналдса 23 января пропал рыжий кот. Кот ласковый, пушистый, глаза жёлтые, откликается на кличку Рыжик,
      был в зелёном ошейнике от блох. Вполне возможно что могли увезти в другой район. Возраст примерно 2,5 года (подобрали 1,5 года назад с улицы.)
      Довольно крупный, вес 5 кг. Из примет - мочка носа слегка стёрта - была ранка, стёр нос об асфальт, зажило но след остался, точно по середине спинки носа.
      Голос для такого кота довольно тонкий, скрипуче-писклявый. Кот был на свободном выгуле - привык так жить до того как взяли домой, но к лотку приучен.
      Пожалуйста, если у кого-то есть хоть какая-то информация - откликнитесь!!!
      Очень надеюсь на помощь!!!
      069156585 - Жанна, 069533339, 079583899 - Денис 44-66-98
      Заранее спасибо всем за участие!!!!!!!!!!!!


       
       
       
       






  •