Cum îți faci viața mai grea?


    Uneori, problemele pe care le consideri atât de importante și care crezi că-ți taie din frumusețea vieții sunt doar un rezultat al acțiunilor tale. Cum faci ca viața să pară mai complicată decât este de fapt, vezi mai jos. 

1574163303.jpg

Iei lucrurile foarte personal

Indiferent de situație, aproape tot timpul iei lucrurile personal și le permiți să te influențeze într-un mod negativ. Oamenii fericiți nu fac asta; nu atribuie intenția acțiunilor neintenționate ale altor oameni pentru că știu că fiecare are propria poveste.

Ești vedeta propriului tău film

Crezi că lumea se învârte în jurul tău. Până la urmă, ai fost în centrul atenției aproape întreaga ta viață, de ce ai crede ceva diferit? Renunță la aceste gânduri pentru că iți fac mai mult rău decât bine. Crezi că lumea se învârte în jurul  tău. Până la urmă, ai  fost în centrul atenției aproape întreaga ta viață, de ce ai crede ceva diferit? Renunță la aceste gânduri pentru că iți fac  mai mult rău  decât bine.

Ești destul de pesimistă

Negativitatea nu face decât să aducă și mai multă negativitate în viața ta. Este un obicei care până la urmă te va seca de orice strop de energie. Ești sigură că permiți toxicității să fie atât de prezentă în viața ta?

Ai așteptări nerealiste

De la tine, de la oamenii dragi. De la tot ce se întâmplă în jurul tău. Astfel de așteptări vor aduce doar nefericire în viața ta. Minimizează–ți așteptările, maximizează–ți bucuriile.

Aștepți un semn

De la Dumnezeu, de la Univers, de la destin. Dar nu ar fi mai bine să nu pui pe pauză viața ta, ci să te bucuri de ea? Și dacă acel semn nu va veni niciodată? Dacă faptul că ești în viață este un semn pe care tu nu îl iei în calcul?

Nu îți asumi riscuri

Trăiește fără limite. De fiecare dată când trebuie să faci o alegere care implică un risc mai mare, nu mai sta pe gânduri și accept-o. Uneori vei căștiga, alteori vei pierde… însă, în cele din urmă, vei fi bucuroasă că ai făcut-o.

Îți compari în mod constant viața cu a altor oameni

O să te rog să te oprești din acest obicei chiar acum. Nu îi face asta sufletului tău, nu merită. Fiecare om are propria poveste, propriile probleme, propriul drum, propriile obstacole pe care trebuie să le depășească. Trăiește-ți viață așa cum îți  dorești și nu mai  sta să  te mai uiți în stangă și în dreapta să vezi ce fac oamenii din jurul tău.

kudika.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • julia122997
      De julia122997
      Ți-am pregătit o listă cu 10 lucruri de care ai nevoie pentru a avea o viață împlinită.
      1. Sex
      Sexul regulat reduce depresia, anxietatea, stresul și crește stima de sine, întărește imunitatea și calitatea somnului devine mai bună. Atunci când atingi orgasmul, oxitocina este eliberată, un efect amnezic cuprinzându-te timp de 4-5 ore.
      2. Somn
      Întreaga ta ființă și relațiile tale depind de somn. „Multe studii arată faptul că lipsa de somn este foarte periculoasă. Sunt făcute teste simple pe oamenii ce duc lipsă de somn, acestea arătând că ei lucrează și comunică cu cei din jur mai rău chiar decât cei care au consumat alcool”, spun experții American Sleep Association.
      3. Sport
      Exercițiile fizice pot fi adevărate miracole pentru corp și minte. Sportul regulat reduce stresul, ajută intelectul și te umple de energie pozitivă. Per total, te ajută să funcționezi mult mai bine.
      4. O relație sănătoasă
      Toată lumea își dorește conexiuni ce aduc pozitivitate în viața lor. O relație sănătoasă îți crește încrederea în tine și te ajută să fii o persoană pozitivă. Dacă în sfârșit ai parte de o relație stabilă, unde primește destulă iubire, experiența aceasta va schimba în mintea ta orice gând vechi negativ pe care-l aveai.
      5. Stimularea activității mentale
      Stimularea activității mentale este la fel de importantă precum somnul sau sportul. Poate să fie făcută prin muncă sau hobby-uri creative, iar acest lucru te va face să te simți ca un om împlinit și va ajuta creierul să funcționeze mai bine.
      6. Joacă
      Copiii nu sunt singurii ce au nevoie de joacă, și adulții trebuie din când în când să recurgă la această metodă! Când a fost ultima oară când te-ai pierdut așa tare în moment încât nimic nu a mai contat? Creativitatea, spontaneitatea și experiențele noi sunt esențiale spiritului tău și te ajută să ai o armonie în viață.
      7. Atingeri fizice
      Nu este vorba de sex, ci de îmbrățișări, ținut de mână, mângâieri. Te-ai născut cu nevoia de a fi atinsă. Dacă un copil nu primește afecțiunea necesară, acesta suferă. O atingere caldă eliberează oxitocină, reducând nivelul de stres. Corpul tău va interpreta atingerile ca și cum cineva ți-ar spune „Sunt aici pentru tine”.
      8. Comunitatea
      Ca și copiii, adulții au nevoie de o comunitate ce îi ajută să simtă că aparțin de ceva. Valorile tale sunt întărite de suportul grupului de prieteni, al comunității. A fi parte dintr-o echipă ce îți împărtășește interesele este ceea ce ne ajută cel mai mult în viață.
      9. Timp de relaxare
      La fel cum o baterie are nevoie de încărcare, așa ai și tu în unele momente. A te relaxa puțin este foarte important, ține minte, viața este despre moderație.
      10. Observație
      Ia-ți timp pentru a te înțelege și a te observa. Dacă o conexiune cu tine nu există, viața ta nu va fi destul de satisfăcătoare. Cum să obții ce ai nevoie dacă nu te înțelegi? Cum te poți încrede în instinctele tale dacă nu te gândești la comportamentul tău?
      Dacă înveți cum să îți observi pașii în lume, o să îți oferi unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care viața le poate da.
      elle.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Pentru a-i ajuta pe oameni să se elibereze de propriile bariere, psihoterapeutul rus Mihail Litvak a creat ceea ce numește „Aikido psihologic”, o serie de reguli eficiente, ușor de înțeles și de urmat. 
      Descoperă câteva dintre regulile pline de înțelepciune ale unuia dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din lume:
      1. Planifică-ți acțiunile și organizează-ți bine viața, iar fericirea va veni apoi de la sine.
      2. Dacă îți dorești ceva foarte mult, nu aștepta și nu cere cuiva permisiunea de a avea sau de a face acel lucru. Asigură-te că tu ești cel care deține controlul.
      3. Nimeni nu respinge pe nimeni. Oamenii merg înainte. Cel care este lăsat în urmă se consideră respins.
      4. Cum te poate ajuta cineva dacă nu faci nimic ca să te ajuți singur?
      5. Dacă cineva ți-a făcut o favoare, te-a ajutat și încearcă să te facă să te simți vinovat pentru asta, plătește-i datoria și renunță la acea persoană.
      6. Ar trebui să împărtășești numai bucuriile cu prietenii și dușmanii. Prietenii tăi vor fi fericiți, iar dușmanii vor fi supărați.
      7. Capacitatea de a iubi și accepta singurătatea este un semn de maturitate emoțională. Facem cele mai bune lucruri atunci când suntem singuri.
      8. Este mai bine să comunici cu o carte bună decât cu o persoană goală.
      9. Este plăcut să vorbești cu prietenii. Însă este și mai util să vorbești cu dușmanii.
      10.Atunci când o persoană nu are un scop, nu vede nimic. Scopul este cel care ascute privirea.
      11. Nu săpa în viețile altor oameni. În schimb, sapă în ceva ce îți aduce beneficii, precum știința sau filozofia.
      12. Există un motiv principal pentru care ar trebui să renunți la un loc de muncă sau la o relație - nu îți oferă posibilitatea să te dezvolți personal sau profesional.
      13. O persoană care nu are nimic bun de spus despre ea însăși, dar vrea, totuși, să vorbească, va începe să-i vorbească de rău pe alții.
      14. Fericirea ta crește atunci când o împărtășești cu alți oameni și îi faci fericiți.
      15. Învață să trăiești pentru tine și nu căuta să-ți dovedești constant valoarea în fața celorlalți. Altfel îți vei irosi viața trăind pentru alții.
      16. Caută cărarea potrivită în loc de cărarea cea dreaptă. Drumul potrivit nu este întotdeauna drept.
      17. Semnele maturității spirituale sunt abilitatea de a iubi și abilitatea de a face față singurătății.
      18. O persoană imatură are multă cunoaștere, însă nu știe ce să facă cu ea. O persoană matură are cunoaștere și știe și ce să facă cu ea. De aceea, imaturii doar critică, în timp ce maturii acționează.
      19. Nu știu drumul spre succes. Dar știu drumul către eșec - este dorința de a fi plăcut de toată lumea.
      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Natalia are acum un blog foarte popular, unde povestește despre cum e viața unei rusoaice în Africa.
      Despre educație
      ,,Uneori îmi pare, că aici nu există copii. Adică există, dar doar până la 2 ani. După asta brusc devin maturi. Până la 2 ani se joacă cu copiii, îi giugiulesc, îi poartă în brațe. 
      Deja începând cu 1 an, copiii sunt dați la școală, unde învață alfabetul, cifrele. 

      Copiii se încadrează repede în viața de zi cu zi. Am citit statisticile: „În Nigeria, 90% dintre copiii de 2 ani pot să se spele singuri, 75% pot face cumpărături, iar 39% își pot spăla farfuria după ce au mâncat.” Principiul educației: nu trebuie să pierzi timpul pe educație, trebuie să fii un exemplu bun”.
       Despre modă și frumusețe
      ,,În Nigeria nu există astfel de concepte precum culoare „masculină” sau „feminină”. Aici poți întâlni bărbați îmbrăcați în haine de orice culoare, chiar și roz. Floricele, fruturași și chiar țesături cu dantelă și paiete, În Nigeria bărbații poartă de toate. Și apropo, de la asta nu arată mai puțin masculini!
      Turbanele sunt o necesitate aici. În primul rând, africanii au părul foarte complicat. Este mult mai ușor să îl acoperi, decât să-ți faci o coafură. 
      În al doilea rând, praful, care este foarte dificil de spălat, dacă capul nu a fost acoperit. Ca să înțelegeți: căciula nu este pur și simplu împletită, ci are și căptușeală din blană artificială. 
      De asemenea, aici se poartă jachete, scurte, chiar și șosete din lână la +35 de grade Celsius. Aici așa e moda, cu cât mai multă blană, cu atât ești mai în trend”.

      ,,De obicei, noi purtăm lenjerie albă sub hainele albe, pentru ca aceasta să se observe mai puțin. Aici oamenii poartă lenjerie neagră, sub hainele albe”.
      Pentru noi exotic înseamnă mango, iar pentru ei – un măr. Mărul este cel mai scump fruct aici. La noi, toți își doresc să se bronzeze. Iar aici toți cumpără săpun, geluri, uleiuri și creme cu inscripția „înălbitor”.
      Pentru noi, părul natural este cel mai frumos. Pentru femeile din Nigeria, cel artificial, perucile și șuvițele.

      Ne-am obișnuit, că mama gătește dejunul pentru copii, iar aici copiii gătesc pentru mame și dejunul, și prânzul, și cina.
      Întrebările de care nu le pasă și la care nu cunosc răspunsul:
      -Câți ani au părinții tăi?
      Aici nu se obișnuiește să întrebi despre vârsta celor mai bătrâni. Mai mult de atât, mulți pot să nu aibă acte. Documentul cu taxa pentru electricitate, iată principala hârtie în Nigeria (cu aceasta poți deschide chiar și un cont în bancă, iar fără de ea nu ai voie).
      -Ce temperatură a aerului este afară?
      O întrebare inutilă. Cui îi pasă? La noi, toți știu că în decembrie și ianuarie ai nevoie de un pulover, iar din august până în octombrie, de umbrelă.
      -Ce înălțime/greutate ai?
      Presupun, că din mărimi sunt cunoscute doar cele necesare pentru coaserea hainelor.
      -Câți km sunt din punctul A până în punctul B?
      Cel mai exact răspuns la această întrebare, pe care l-am auzit – este „departe”.

      Filosofia mamei nigeriene. Această femeie (mama mea nigeriană) spune uneori niște lucruri, pe care nu pot să nu le notez.
      -„Căsnicia este cel mai îngrozitor și cel mai minunat lucru, care ți se va întâmpla în viață.”
      -„Reține, de fiecare dată când plângi tu, eu plâng împreună cu tine! Tu vrei ca eu să plâng?”
      -„Dacă nu mi-aș fi trimis toți copiii să învețe în Rusia, aș fi putut să-mi construiesc o casă luxoasă, și nu numai. Dar asta nu mă va face fericită. Investiția în copii este cea mai profitabilă!”
      -„Copiii tăi vor soluționa toate problemele tale. Este suficient, pur și simplu, să-i privești.”

      Despre aventurile soțului meu în Rusia
      În prima perioadă, pentru a cumpăra o găină în magazin, Jacob își îndoia mâinile de la coate (în stilul dansului rățuștelor) cu cuvintele: „Co-co-co, please”. A
      poi, când vânzătoarea își dădea seama, în sfârșit, și îi aducea o găină înghețată și curățată de pene, Jacob concretiza: „Co-co-co is it ok?”. În Nigeria, găinile se vând vii.
      Odată, fără să-și dea seama, Jacob i-a spus femeii de la ușa casei noastre „Mulțumesc, Ma”. Ea s-a îndârjit la el cu teul indignată: „Ce fel de Ma’ sunt eu pentru tine?” În Nigeria, se consideră cea mai înaltă formulă de respect să numești o femeie adultă „Ma”.

      Despre condițiile de trai și de ce există ceva mai important ca asta
      Nu avem apă deja de 5 zile. Ultima oară aceste „5 zile” s-au lungit până la o lună. Cum trăiesc? Adună apă în butelii și o păstrează. Atunci când se termină, o cumpără. Îl cheamă pe bărbatul cu butelii, iar cei care au posibilitate sapă în căutarea ei.
      Electricitate se oferă după regim, internetul mobil merge intermitent. Acum ne bucurăm de electricitate dimineața de la 8:00 până la 14:00, iar seara de la 20:00 până la 00:00. 
      Dar te obișnuiești cu asta, chiar de disciplinează. Îmi planific din timp ziua, știu când să-mi încarc telefonul sau să folosesc internetul. În Ijevsk puteam să stau în telefon zile întregi și să ratez multe momente frumoase din viața mea.
      Înainte de prima mea vizită în Nigeria, nu am citit și nu m-am interesat de această țară. Mulți mă speriau cu diferite stereotipuri. 
      Dar eu nici nu mă gândeam la asta, că acolo, acasă la soțul meu poate fi rău. Prima dată am stat în Nigeria o lună, am fost și în sat, și în provincie, și în capitală și am văzut cât contrast există în această țară. 
      Nimic nu m-a speriat. În capul meu întotdeauna a fost și este acest gând: „Dacă în această țară s-a născut și a fost educat un bărbat atât de minunat, înseamnă că și țara lui e minunată.” Și iată-mă aici, unde în fiecare zi mă conving cât de diversă este Nigeria!
      povestiri.net
    • julia122997
      De julia122997
      Copiii sunt cei mai vulnerabili în fața pericolului de orice fel. Nu au experiența necesară de a lua deciziile potrivite în momente de criză. De fapt, nici adulții nu sunt pregătiți pentru asta de multe ori. Oricât de mult și-ar dori părinții, nu își pot proteja copiii în fiecare clipă. Mulți copii se pot afla la un moment dat în fața unei situații periculoase, în care trebuie să decidă singuri. Iar decizia pe care o iau poate face în unele cazuri diferența dintre viață și moarte.
      "Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti pentru o zi. Învaţă-l să pescuiască şi îl hrăneşti pentru o viaţă", spune un proverb chinezesc.
      Să-ți ții copilul ca într-un glob de sticlă, protejat de tot ceea ce i-ar putea face rău, nu este o strategie bună. Îl vei apăra atunci când ești lângă el, dar amintește-ți că nu vei fi mereu lângă el. Cea mai bună strategie este să-l înveți cum să reacționeze în caz de pericol, cum să nu se pună singur în pericol și ce să facă pentru a-și proteja viața. 
      Iată câteva lucruri de bază pe care un copil ar trebui să le știe ca să se protejeze singur:
      Cum să interacționeze cu străinii
      Lecțiile pe care părinții noștri ni le dădeau când eram mici sunt valabile întotdeauna, indiferent de generație. Pentru că printre oamenii aparent perfect normali pe care îi intâlnim există și monștri, care pândesc momentele de slăbiciune. Este suficientă o singură astfel de întâlnire nefastă, așa cum o demonstrează și povestea sfâșietoare a Alexandrei. 
      - învață-ți copilul că nu ar trebui să urce niciodată în mașina unui străin, indiferent ce i-ar spune;
      - nu ar trebui să plece nicăieri cu o persoană străină;
      - nu trebuie să dea unei persoane necunoscute detalii despre unde locuiește, unde învață sau ce program zilnic are;
      - nu trebuie să lase nicio persoană străină să intre în casă atunci când este singur acasă;
      - nu trebuie să discute pe Internet cu persoane pe care nu le cunoaște și să anunțe întotdeauna dacă cineva necunoscut îl abordează pe rețelele de socializare;
      - învață-l să-ți spună întotdeauna dacă o persoană cunoscută sau necunoscută, adult sau copil, are un comportament nepotrivit față de el/ea.
      Adolescenții trebuie învățați să nu-și lase niciodată băuturile nesupravegheate la o petrecere, la un concert sau în club. Cele mai bune variante sunt băuturile îmbuteliate, care sunt desfăcute sub ochii lor. Băutura nu trebuie lăsată niciodată nesupraveghetă sau lăsată în grija prietenilor sau persoanelor care îi însoțesc. Mărturia unei tinere dovedește că drogurile și pastilele puse în băutură reprezintă o practică tot mai răspândită:
      De asemenea, altă regulă esențială este să nu plece de la club/petrecere/concert cu o persoană pe care abia a cunoscut-o.
      Cum să se apere
      Cursurile de autoapărare sunt extrem de utile, atât în copilărie cât și la maturitate.O persoană care știe să se apare are mult mai multe șanse decât una care a văzut în filme cum se face. Sportul este excelent pentru copii, iar un curs de autoapărare îmbină sportul cu o abilitate practică pe care oricine trebuie să o stăpânească. Una dintre cele mai eficiente practici de autoapărare este Krav Maga, o combinație de tehnici împrumutate din diverse arte marțiale, dar aplicate la situații reale. Simularea unor scenarii care apar cel mai des în realitate și învățarea celor mai bune moduri de a reacționa sunt esențiale pentru a reacționa corect în situații de pericol.
      Ce să facă în caz de cutremur sau incendiu
      Din păcate nici adulții nu știu prea bine ce să facă în astfel de situații. Fiecare familie ar trebui să pună răul înainte și să-și facă strategii pe care să le respecte în caz de pericol. Cei de la Inspectoratul Situațiilor de Urgență oferă adesea sfaturi despre cum ar trebui să acționăm în caz de pericol. Adaptează sfaturile pentru casa ta și învață-i pe copii unde și cum să stea în caz de cutremur sau pe unde pot ieși în caz de incendiu. Abordearea de tipul "mie nu mi se poate întâmpla" este cea mai periculoasă. Oricui i se poate întâmpla. Vorbesc din proprie experiență, pentru că la vârsta de patru ani priveam împreuna cu fratele meu cum casa noastră arde, în timp ce mama era în ambulanță, iar tata nu ajunsese acasă de la serviciu.
      Cum să traverseze corect strada
      L-ai învățat să treacă numai pe la trecerea de pietoni și când este verde la semafor. Dar nu-l învăța să se bazeze pe faptul că mașinile vor opri. De foarte multe ori nu o fac. Orice adult are experiențe urâte cu trecerile de pietoni. Cu toții am fost, probabil, în pericol de moarte la un moment dat pentru că un amețit de șofer nu a văzut trecerea de pietoni sau semaforul. E ceva la ordinea zilei. Învață-ți copilul să treacă numai atunci când mașinile au oprit. Nu trebuie să alerge niciodată pe trecerea de pietoni. Dacă mașinile de pe banda de lângă trotuar au oprit, să verifice dacă și cele de pe banda următoare sau cele de pe celălalt sens l-au văzut și opresc. 
      Să știe să înoate
      Cursurile de înot sunt excelente pentru copii. Nu doar că acest sport îi ajută să se dezvolte frumos, dar le poate salva viața. Nu te baza pe faptul că îl înveți tu, când mergeți la mare o dată pe an sau la piscină de două ori pe vară. Sunt șanse mari să nu-ți iasă. Un instructor îl va învăța tot ce trebuie să știe despre apă, cât este de periculoasă și cum să înoate corect încă de la început.
      Nu este corect să le transformăm copilăria într-o înstrucție ca de armată. Nu este corect să-i închidem în casă de teamă că există cineva, undeva, care le-ar putea face rău. Nu ar trebui să-i învățăm să trăiască veșnic cu frica în sân. Dar putem să-i pregătim pentru această lume nebună, în adevăratul sens al cuvântului.
      eva.ro
    • maria981s
      De maria981s
      „Draga mea, în curând vom deveni părinți”


      „Dragă mea, nu plânge. Ăsta e doar un film”
      „Dragul meu, nu plânge. Ăsta e fotbal”


      „Apoi ea spune că nu ține minte sfârșitul filmului”

      „Ai luat totul necesar? Da.”
      „Ești sigur că ai luat totul necesar?. Întocmai.”
      „Nu-mi pot găsi lenjeria. Eu cred că am uitat-o.”

      „Ce drăguț”






      diez.md
  •