Ce spune locuInța despre personalitatea ta


    Acasă la tine ar trebui să vină doar prietenii, pentru că spațiul în care locuiești spune multe despre personalitatea ta. Vezi ce dezvăluie căminul tău la prima vedere.

Ușa de la intrare

 

Potrivit specialiștilor, culoarea ușii de la intrare spune multe despre tine. Astfel, dacă este roșie, înseamnă că nu îți este teamă să ieși în evidență și să spui ce crezi. O ușă albastră arată că ești relaxată în orice situație. Verdele arată că ești o persoană care ține la valorile tradiționale, iar negrul arată că ești o persoană persistentă, conservatoare și rezervată.

 

Sertarul cu șosete

 

Un sondaj citat de rd.com a scos la iveală faptul că oamenii organizați și ordonați au cel mai dezordonat sertar cu șosete. Experții susțin că oamenii meticuloși petrec timpul organizând și prioritizând aspecte mai importante din viața lor.

 

Zona de sub pat

 

Cei mai mulți oameni, chiar și cei foarte curați, uită să șteargă și pe sub pat, iar zona respectivă este plină de praf. Dacă la tine este mereu curat și sub pat, atunci s-ar putea să ai un comportament ușor obsesiv și s-ar putea să fii anxioasă. Sociologii susțin că o persoană anxioasă va va încerca să controleze cu orice preț mediul înconjurător.

 

Fețele de pernă

 

Dacă fețele de pernă sunt mari, în culori aprinse sau în dungi, ești o persoană încrezătoare, curajoasă și nu îți pasă ce cred oamenii despre tine. Dacă fețele au buline, ești amuzantă, iar dacă îți plan animal-print-urile, ești creativă. Oamenii care au figuri geometrice pe fețele de pernă preferă ordinea.

 

Dușul

 

Dacă petreci mult timp în duș sau îți plac băile lungi, înseamnă că simți nevoia să socializezi. Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Yale a arătat că oamenii care stau mult în baie se simt singuri și izolați. Oamenii de știință cred că subconștientul folosește căldura apei pentru a înlocui nevoia de căldură emoțională.

 

Cafeaua

 

Dacă în dulapul tău se găsește cafea instant, înseamnă că ai obiceiul de a amâna lucrurile. Oamenii care beau cafeaua neagră sunt direcți și nu suportă non-sensul, iar cei care beau latte vor să le facă pe plac celorlalți. Persoanele care preferă cafeaua cu diferite arome sunt spontane și au o inimă tânără.

 

Patul

 

Patul dă detalii importante despre cât de mult sport faci și ce simți despre job-ul tău. Dacă ai impresia că este o pierdere de timp să îți faci patul, probabil îți urăști serviciul și eviți să mergi la sală. Un sondaj efectuat pe 68.000 de oameni a arătat că cei care își fac patul au un job care le place și fac mișcare în mod regulat. Psihologii sunt de părere că această situație se datorează faptului că oamenii fericiți vor o viață ordonată.

 

Pereții

 

Psihologii au observat că oamenii care au citate inspiraționale sau postere pe pereți sunt, de obicei, nevrotici. Aceștia se folosesc de mediul înconjurător pentru a-și calma nervii și a trece cu bine de o zi tensionată.

 

Dulapul cu haine

 

Dacă dulapul tău este plin cu uniforme de la fostul loc de muncă ori cu haine care nu îți mai vin, ești prinsă în trecut. Fă-le o poză și scapă de ele.

 

Cât ești de ordonată

 

Studiile au arătat că oamenii au idei mai bune într-un mediu dezordonat. Totuși, când ai ordine în jur, ești mai generoasă cu ceilalți.

 

unica.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.