Ce spun angajații grădinițelor din municipiu despre adaosul de 500 de lei la salariu


    Din septembrie, bucătarii, dădacele, ajutorii de educatori și alți angajați ai grădinițelor vor primi salarii mai mari cu 500 de lei.

img_6384.jpg

Majorarea a fost aprobată ieri în cadrul ședinței Consiliului Municipal al Capitalei, ca o încercare de a soluționa criza de personal din instituțiile preșcolare. Atât directorii de grădinițe, cât și angajații spun că 500 de lei este putin și nu-i motivează să rămână în serviciu, care este extrem de dificil, transmite Ştiri.md cu referire la TV8.

Doamna Olga lucrează de-o viață în bucătăria grădiniței. Și-a petrecut aici 28 de ani, printre cratițele grele și căldura înădușitoare.

„Uite așa le ridic de pe plită și le trag aici, de una singură. Dar pe cine să rogi?”, spune Olga. 

Femeia spune că pregătește mâncarea de una singură, pentru că a doua bucătăreasă a plecat din cauza salariului prea mic. Din septembrie, aceasta ar urma să primească 2.500 de lei, o leafă prea mică, în comparație cu volumul enorm de muncă și reponsabilitatea imensă.

„Nu vor, nimeni nu vrea. Întrebăm de cine putem să vină să lucreze, pentru că miza este închiderea grădiniței. De lucru este foarte mult și pentru 2.500 de lei… Este foarte puțin. Cum eu sunt pensionară, eu mă voi obișnui. Dar cei tineri nu vor veni în loc, nici măcar cu acești 500 de lei pe care îi adaugă, dacă vor fi adăugați”, spune Olga David, bucătăreasă.

Pe lângă lipsa bucătarilor, în multe grădinițe din capitală este nevoie și de ajutori de educatori, iar o parte din cei care activează în această funcție sunt cu gândul la plecare. Printre ei este și Daniela. Tânăra muncește în calitate de ajutor de educator la o grădiniță din capitală și spune că adaosul la salariu nu o motivează să rămână aici.

„Tot e puțin. – Și ce ai să faci? Rămâi sau… – Nu, plec. – De ce? De atâta că-i obositor cu 2.000 să lucrezi”, afirmă Daniela Născurtă, ajutor de educator.

Lucrătorii grădinițelor spun că așteaptă majorări și mai mari.

„La noi totu-i scump, dar acești 500 de lei nu cred că o să schimbe foarte mult”, răspunde bucătăreasa.

„Cu un copil mic la gazdă, nu-ți ajunge”, a spus Doina Ciobanu, ajutor de educator.

„Nu chiar ne schimbă cu acești 500 de lei, dar… supraviețuim, cum s-ar spune. Vrem ceva mai bine”, spune Ana, spălătoreasă.

Directorii de grădinițe confirmă că se confruntă cu o lipsă acută de cadre. În opinia lor, criza de personal nu se va ameliora datorită suplimentului salarial de 500 de lei.

„Sigur că este foarte puțin pentru oameni, chiar și 2500 să aibă salariul pentru un muncitor auxiliar, tot e puțin. Și de aceea, lumea nu vrea să vină la serviciu, adică chiar săptămâna trecută s-a concediat doamna spălător de veselă”, a declarat Lilia Manoli, directoare de grădiniță.

Reprezentanții sindicatelor salută decizia de acordare a adaosului, dar insistă pe o creștere a salariilor pentru toți angajații din sistemul de învățământ, nu doar din treapta preșcolară.

„Ne punem mari speranțe în adoptarea Legii salarizării sectorului bugetar, în care noi credem că se va opera o majorare pentru toți angajații din ramură. Aici suntem în proces de negociere cu partenerii și sperăm că cuvântul nostru va fi auzit”, a spus Ghenadie Donos, președintele Federației Sindicale a Educației și Științei.

Pe parcursul anului de studii curent, grădinițele din Chișinău s-au confruntat cu un deficit de peste 1.000 de angajați, cu cele mai multe locuri vacante pentru educatori, ajutori de educatori și bucătari. Salariul mediu lunar al acestora este de 1.200 de lei, față de 4.000 de lei cât primește, în medie, un bugetar. Ultima dată, salariile angajaților din grădinițele municipiului s-au majorat în septembrie, anul trecut, cu câteva sute de lei.

tv8.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Astfel, preturile de sector vor stabili locațiile unde producătorii agricoli din oraşele şi satele (comunele) din componenţa municipiului Chişinău îşi vor putea comercializa producţia, cu respectarea măsurilor de prevenire și diminuare a răspândirii virisului COVID-19, transmite diez.md.
      Producătorii agricoli vor putea comercializa legume, fructe şi altă producţie agricolă, în baza autorizaţiilor de funcţionare eliberate de preturile de sector şi a documentelor corespunzătoare de însoţire.
      De asemenea, autorităţile vor asigura în locaţiile stabilite condiţii sanitare pentru desfăşurarea comerţului.
      diez.md
    • victoriaaxentii
      De victoriaaxentii
      Dragi mamici, cine cunoaste o gradinita privata in zona Telecentru ? 
      am plecat de  la Alba ca Zapada . rusine nu au. cer bani pentru ca stam acasa in pandemie. si nu ca asa, dar cu santaj.
      astept propuneri . multumesc
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Astfel, ca şi majoritatea ţărilor europene, începând cu ora 03:00, în Moldova acele ceasornicului vor fi date cu o oră înainte, transmite Știri.md. 
      Astfel ora 03:00 va deveni ora 04:00, ceea ce înseamnă că moldovenii vor dormi cu o oră mai puțin.
      Moldova practică trecerea la ora de vară şi de iarnă de două ori pe an, primăvara şi toamna, începând cu anul 1979, pentru a utiliza optimal lumina firească şi pentru a reduce iluminarea artificială. 
      La 26 martie 2019, Parlamentul European a votat pentru anularea schimbării orei în Uniunea Europeană, începând cu anul 2021. 
      știri.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      „Venim cu recomandări către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de a fortifica măsurile de igienizare în cadrul instituțiilor educaționale. Vreau să atenționez managerii instituțiilor de învățământ nu doar să informeze copiii privind aceste măsuri, ci și să asigure organizarea acestui proces – să existe săpun și apă.
      Atunci când blocul sanitar se află afară și ne dăm bine seama că nu există apă caldă, să existe toate dispozitivele corespunzătoare pentru a asigura dezinfectarea mâinilor copiilor. Informarea copiilor este și responsabilitatea părinților, dar solicităm respectuos să se implice și cadrele didactice”, a menționat ministra.
      Un studiu realizat de Platforma Copiilor, prezentat în martie 2018, ilustrează o situație îngrijorătoare: chiar dacă 90% dintre copiii intervievați spun că există lavoare unde pot să-și spele mâinile, 70% dintre aceștia menționează că rar există sau niciodată nu există săpun. De asemenea, 75 la sută dintre respondenți au menționat că la WC nu există niciodată hârtie igienică și că mirosul este foarte urât.
      În ultimele 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 12 cazuri suspecte de infectare cu COVID-19, dintre care zece adulți și doi copii. Pacienții sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii.
      Pentru a reduce riscul infecției, respectați următoarele reguli: 

      suntparinte.md
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, transmite Știri.md.
      „Fac un îdemn către părinți. Sunt și eu mamă, am și eu doi copii. Vacanța nu presupune lăsarea copiilor fără supraveghere.
      Solicităm responsabilitatea față de copii.
      Evităm autotratamentele , să apelăm telefonic 112” a declarat ministra Sănătății.
      În total, în Republica Moldova avem 3 cazuri pozitive de coronavirus.
      știri.md
      Детские сады, школы и университеты в Молдове закрываются
      Детские сады, школы и университеты в Молдове будут закрыты с завтрашнего дня, 11 марта, как минимум на одну неделю
      Об этом заявила министр здравоохранения Виорика Думбрэвяну, сообщает stiri.md
      "Я сама мама, у меня двое детей. Каникулы не означают, что детей можно оставлять без присмотра. Прошу проявить ответственность по отношению к детям. Следует избегать самолечения, в случае необходимости необходимо звонить в 112", - сказала Думбрэвяну. 
      Отметим, что сегодня в Молдове подтверждено еще два случая коронавируса. Речь идет о мужчине и женщине, вернувшихся из Италии.
      point.md
  •