BNS: Părinții pot asigura creșterea unui bebeluș cu 696 de lei pe lună


    Valoarea minimului de existenţă a constituit, în primul semestru al anului 2018, în medie pe lună 1895 de lei, fiind în creştere faţă de aceeași perioadă a anului trecut cu 1,6 la sută, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

1_X1SYRmJ.jpg

Se constată diferenţe semnificative între populația din orașe și cea de la sate. În municipiile Chișinău și Bălți minimul de existență este de peste 2000 de lei, iar în alte orașe și în mediul rural – de peste 1800 de lei.

Astfel, minimul de existență este cu numai 25 la sută mai mic decât veniturile disponibile lunare ale populaţiei. Salariul mediu lunar pe economie este de trei ori mai mare decât valoarea minimului de existență, iar pensia medie pentru limita de vârstă este egală cu minimul de existență.

Datele staistice arată că minimul de existență pentru un copil cu vârsta de până la 1 an este de 696 de lei, valoarea medii a acestei valori pentru copii fiind de 1.815 de lei. Indemnizațiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani acoperă valoarea minimului de existenţă pentru pentru această categorie în proporţie de numai 91%. În cazul persoanelor neasigurate, mărimea indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor, de 540 lei, acoperă doar 35 la sută din minimul necesar.

radiochisinau.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.