Angelina Jolie trăiește o mare dramă: riscă să-și piardă copiii. Ce a decis judecătorul


    Angelina Jolie, care se află la Londra în toiul filmărilor pentru Maleficient 2, a somată de judecătorul care se ocupă de cazul ei de divorţ să îi permită fostului ei soț să stea mai mult cu copiii lor. În caz contrar, vedeta de 43 de ani riscă să piardă custodia fizică a acestora, potrivit tmz.com.

angelina-BIG.jpg

Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au separat în septembrie 2016, dar încă nu au reuşit să-şi rezolve toate problemele şi să divorţeze. În primele luni după ce s-au separat, Jolie a decis să îi ţină pe cei şase copii ai lor departe de Pitt. La acel moment, presa internaţională vorbea despre dependenţa de alcool a lui Brad Pitt, care l-ar fi determinat să aibă un comportament violent faţă de copii.

Angelina Jolie se află la un pas să piardă custodia fizică a celor șase copii pe care îi are cu Brad Pitt – 3 biologici și 3 adoptați – dacă nu le va permite acestora să interacționeze cu tatăl lor, potrivit unei surse din apropierea actriței americane. Judecătorul consideră că această restricție este „dăunătoare” dezvoltării pshicie și emoționale a copiilor. Instanța este de părere că cei șase sunt în deplină siguranță alături de tatăl lor, așadar a sugerat faptul că ei ar trebui să aibă o relație solidă și sănătoasă atât cu Angelina, cât și cu Brad.

Judecătorul a stabilit că Brad Pitt va putea să-i sune pe copii oricând dorește, fără ca Angelina Jolie să intervină.  Instanța a decis și niște reguli privind custodia pe timpul verii. Actorul se va putea întâlni cu cei șase copii în Londra, acolo unde Angelina Jolie locuiește cu chirie într-o casă, în luna iunie. Timp de 10 zile îi este permis să petreacă 4 ore pe zi cu unul sau doi dintre copii, nu cu toți în același timp.

Între 27 iunie și 1 iulie el va avea permisiunea de a petrece aproximativ 10 ore pe zi cu aceștia, iar începând cu 1 iulie între 8 și 14 ore pe zi. Un psiholog va fi prezent în timpul întâlnirilor dintre actor și copii, iar Angelina îi va putea suna pentru discuta cu ei. Între 21 și 29 august, Brad are acordul instanței de a petrece o săptămână cu ei în Los Angeles. Și în acest caz, un psiholog va fi prezent. Potrivit raportului, Maddox, băiatul cel mare de 16 ani, acesta va decide singur cât timp vrea să petreacă cu tatăl său. Judecătorul a subliniat că dacă Angelina Jolie nu va respecta termenii, atunci ea va pierde custodia primară pe care o deține în favoarea fostului soț.

tabu.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Cu alte cuvinte, trebuie să fii suplă și cu o formă fizică perfectă ca să te îmbraci cu anumite piese vestimentare și mai ales, cu ținutele pe care le poartă celebritățile fie pe covorul roșu, fie în viața de zi cu zi.
      Însă bloggerița Katie Sturino este hotărâtă să schimbe această concepție greșită. Katie are un blog și o pagină Instagram unde postează numeroase imagini stylish în care copiază ținutele purtate de vedete. Fashionista dorește astfel să schimbe percepția femeilor plinuțe care sunt de părere că nu vor arăta niciodată bine purtând anumite haine.
      În urmă cu câțiva ani, Katie Sturino lucra ca PR în lumea modei și a dat un interviu pentru blogul Man Repeller despre cum să alegi ținutele și trendurile în funcție de forma corpului. A fost surprinsă de reacția cititorilor: „Am observat că numeroase femei au pus comentarii în care se arătau încântate că cineva oferă sfaturi de stil pentru femeile plus size. M-a făcut să realizez că nu există multe reprezentante cu formele mele în lumea blogurilor de modă”, a declarat Katie pentru purewow.com.

      Prin urmare, Katie și-a propus să creeze un blog dedicat celor ca ea, adică femeilor plus-size care iubesc moda și vor să se îmbrace impecabil zi de zi. „Am simțit că este timpul ca cineva să apară și să fie sincer în ceea ce privește moda și forma corpului”, a mai spus bloggerița. Astfel a apărut site-ul său, numit The 12ish Style.

      Katie își dorește ca femeile de pretutindeni să-și accepte formele și să se lase purtate de magia modei, fără să se gândească la formele lor ca la un impediment. Astfel că și-a propus să recreeze ținutele vedetelor cu piese vestimentare identice sau asemănătoare. În acest fel demonstrează că o ținută bună arată excelent pe oricine, indiferent de măsurile pe care le poartă și de forma corpului.

















      eva.ro
    • julia122997
      De julia122997
      Un look conturat îți va da instant mai multă expresivitate, de aceea se observă că pentru vedete aspectul genelor și sprâncenelor este foarte important. De asemenea, pielea este un element-cheie, chiar și atunci când nu poartă machiaj.
      De ce arată vedetele mai bine decât noi chiar și în zilele în care ies la o banală plimbare? Vezi mai jos care sunt detaliile pe care le-ai ignorat până acum:
      1. Gene expresive fără mascara
      Genele lungi și dese sunt un simbol al frumuseții feminine, iar celebritățile știu asta. Nu toate ne-am născut cu gene imense (culmea, uneori bărbații au mai mult noroc la capitolul asta), dar în ziua de azi există o grămadă de proceduri care ne pot evidenția genele.
      Foarte multe vedete apelează la extensiile de gene, optând pentru cele cu aspect natural, așa cum vedem la Nina Dobrev. Chiar dacă nu porți machiaj și nu ai avut parte de 8 ore de somn, genele dese îți conturează ochii, îi fac să pară mai mari și mai luminoși. Extensiile de gene nu sunt singura procedură la care poți apela.
      Mai ai la dispoziție și laminarea sau permanentul de gene, ce presupun „ridicarea” și curbarea lor cu ajutorul unei soluții ce le menține astfel timp de 3-4 săptămâni. La final, nu-ți va veni să crezi că sunt chiar genele tale: vor fi mai lungi, mai viguroase, mai vizibile – chiar și fără mascara.
      Și dacă nici laminarea nu e de tine, atunci poți apela la serumurile pentru creșterea genelor, care îți pot oferi și ele rezultate spectaculoase, însă trebuie să aștepți minimum o lună pentru a vedea schimbările.
      2. Sprâncene conturate
      După cum bine știi, sprâncenele ne pot schimba întreaga fizionomie, așa că e foarte important să aibă o formă care ne flatează. Sprâncenele prea rare și deschise la culoare îmbătrânesc chipul și te fac să arăți mai palidă, tocmai de aceea vedetele apelează la microblading, procedura semi-permanentă care te asigura că te bucuri de sprâncene conturate chiar și atunci când nu porți machiaj.
      3. Piele ușor bronzată
      Ai observat că vedetele sunt ușor bronzate chiar și iarna? E adevărat că merg în vacanțe exotice pe tot parcursul anului sau trăiesc în regiuni însorite, însă pe lângă toate astea apelează la produse pentru bronz progresiv, atât pentru ten, cât și pentru restul corpului. Un pic de bronz „încălzește” nuanță pielii și te face să pari mai luminoasă, mai expresivă. Chiar și culoarea părului este pusă în valoare atunci când pielea nu e albă că laptele.
      andreearaicu.ro
    • alexandrarum
      De alexandrarum
      1. Această fetiță de doi ani seamănă leit cu Ed Sheeran
      2. Acest băiețel poate fi confundat cu ușurință cu moștenitorul casei regale
        3. Când era mic, prietenul meu semăna perfect cu Mrs. Doubtfire
      4. În timpul sarcinii, mama acestui băiețel a privit probabil numai filme cu Danny DeVito
        5. Ce avem noi aici? E Jay Z, în persoană! Sau nu?
        6. Copilul acesta seamănă cam prea tare cu Vin Diesel
        7. Această fetiță pare a fi o bucățică ruptă din Jamie Oliver
        8. Iar acest bebeluș cam seamănă cu Kevin din The Office
        9. Oare acest copil și Gordon Ramsay sunt rude?
        10. Băiețelul acesta seamănă prea mult cu John Legend, câștigător la premiile Grammy
        parintidenota10.ro
    • julia122997
      De julia122997
      La 56 de ani Quentin a devenit tată pentru prima oară. Soția acestuia în vârstă de 36 de ani ar fi născut un băiețel. Potrivit insiderilor atât mama, cât și copilul se simt bine, iar numele pe care l-au ales părinții pentru nou născut încă nu se știe.

      Cu Danielle, Tarantino s-a cunoscut în cadrul unei premiere de film, în 2009. După 7 ani aceștia au început să formeze un cuplu, iar peste încă un an Quentin a cerut-o pe Danielle în căsătorie. În anul 2018, ei au organizat o nuntă, la care au fost prezente doar cele mai apropiate persoane ale cuplului.
      ea.md
    • julia122997
      De julia122997
      Chiar și cei mai stricți tați se pot schimba complet atunci când devin bunici. Bărbații celebri nu fac excepție - chiar dacă unii dintre ei încă mai topesc inimile femeilor, au devenit cei mai cool bunici și sunt nedezlipiți de nepoții lor, pe care îi alintă tot timpul.

      Bright Side a cercetat biografiile vedetelor și a descoperit câțiva bărbați din showbiz care sunt bunici. Iată ce bine le stă lângă nepoții lor!
      Snoop Dogg

      Deși numele lui a fost asociat cu femei frumoase, mașini scumpe și multe bijuterii din aur și cu diamante, în viața reală Snoop e un tip mai ponderat decât pare în videoclipurile sale. Artistul are mulți copii, dar și două nepoate, și postează periodic imagini cu ele pe rețelele de socializare, spre deliciul fanilor.
      Tom Hanks

      Starul are trei nepoți: doi din partea fiului său cel mare, Colin, și o nepoțică din partea fiului mic, Chet. Copiii lui spun că Tom este un bunic foarte amuzant și grijuliu.
      Till Lindemann

      Solistul trupei rock germane Rammstein a devenit tată la vârsta de 22 de ani. Mult timp a crescut-o singur pe fiica lui, Nels, până s-a recăsătorit. El mai are o fiică din al doilea mariaj, Marie Louise. În 2007, Till a devenit bunic, iar nepotul său, Fritz Fidel, este un mare fan al trupei Rammstein.
      Sting

      Muzicianul are șase copii și patru nepoți. Sting e convins că n-a fost un tată bun, dar se străduiește să se descurce mai bine ca bunic. "Am devenit un bunic mai responsabil decât eram ca părinte. Îmi iubesc toți copiii, dar știți, am fost un star rock. Acum sunt un simplu bunic", a mărturisit Sting într-un interviu.
      Nicolas Cage

      Actorul are doi nepoți. În 2014, s-a născut primul dintre ei, Lucian, iar doi ani mai târziu a venit pe lume Sorin. În ciuda programului său foarte încărcat, Nicolas Cage încearcă să păstreze legătura cu nepoții și sprijină financiar creșterea lor.
      Harrison Ford

      Starul are trei nepoți și o nepoțică: Eliel, Guiliana, Ethan Ford și Waylon. Ford poate fi numit cel mai bun bunic de la Hollywood: își face mereu timp pentru familia lui, chiar dacă are un program încărcat, și participă la evenimente caritabile, dineuri și picnicuri cu rudele sale.
      Jim Carrey

      Jim a devenit bunic la 48 de ani și spune că nepotul său este cea mai mare bucurie din viața lui. "Sunt fericit că am un nepot. Odată mă jucam cu el și mi-am dat seama că aș muri fără el!", a scris actorul pe Twitter.
      Pierce Brosnan

      Pierce are trei nepoți și trei nepoate. El a devenit bunic la vârsta de 44 de ani. Favorita lui este Marley May, cu care petrece mult timp.
      Eddie Murphy

      Starul de comedie are o familie numeroasă. Are patru băieți și șase fete, așa că e normal să fie și bunic. În iulie anul trecut, fiica lui vitregă a născut o fetiță, Evie Isla, pe care Eddie o iubește din tot sufletul.
      Charlie Sheen

      Charlie a devenit bunic la 47 de ani, în 2013, când s-a născut nepoata lui, Luna. Actorul spune că s-a schimbat mult de când este bunic, iar viața lui se împarte acum în două - înainte și după nașterea nepoatei sale. Charlie o adoră pe Luna și încearcă să petreacă cu ea cât mai mult timp posibil.
      eva.ro
  •