A uimit o lume întreagă: O femeie din SUA a învățat să piloteze cu picioarele


    O femeie din Arizona, Statele Unite ale Americii, a uimit o lume întreagă și a devenit o sursă de inspirație pentru mii de oameni, după ce s-a învățat să piloteze cu picioarele.

colaj-2.jpg

Pentru Jessica Cox este ceva obișnuit să își folosească picioarele pentru a face diferite activități, precum dans, taekwondo, înot sau chiar pilotaj. Femeia s-a născut fără mâini și chiar după trei decenii, a rămas un mister de ce braţele ei nu s-au dezvoltat în uterul mamei.

„Mama mea a avut o sarcină normală. Apoi, în ziua în care m-am născut a fost un şoc pentru părinţii mei, în special pentru mama, care a fost devastată când doctorul i-a spus: Bebeluşul tău nu are niciun braţ”, a povestit femeia.

Cu toate acestea, Cox nu s-a simțit niciodată limitată în a progresa, iar familia a fost cea care a susținut-o cel mai mult în toate pornirile sale.

190424150122-13-jessica-cox-super-169.jpg

Cât despre pilotaj, femeia spune: „Fac cu picioarele ce alţi piloţi pot să facă cu mâinile”. Aceasta mai recunoaște că prima sa experiență în acest domeniu a speriat-o:

„Pilotul m-a adus în faţa avionului. Şi-a luat mâinile de pe manetă şi m-a lăsat pe mine să efectuez zborul. Chiar dacă ceva ne sperie, este important să facem faţă şi să trecem peste”, mărturisește Jessica Cox. 

Tânăra este absolventă a Universității din Arizona, iar imediat după finalizarea studiilor a început cursuri pentru a deveni pilot. Bineînțeles că, cazul său unical a necesitat multă răbdare și dedicație din partea instructorilor săi.

jessica-cox.jpg

Am avut mai mulţi instructori de zbor şi asistenţi de-a lungul cursurilor mele, deci au fost trei ani de proces pentru a reuşi să depăşeşc greşelile pe care le făceam”, a spus Cox.

Mai mult decât atât, o importanță majoră o are avionul pe care-l pilotează, întrucât acesta trebuie să fie compatibil cu abilitățile ei.

8wt2512---jessica-cox-main.jpg

În anul 2008, Jessica Cox a fost certificată de Administraţia Aviaţiei Federale pentru a putea pilota un Ercoupe, avion sport de mici dimensiuni, transmite Adevarul.

În ceea ce privește primii săi ani de viață, femeia spune că a avut o copilărie absolut normală și a fost implicată în activități extracuriculare.

„De la lecţii de dans, la taekwondo, până la lecţii de înot şi de modeling, în fiecare zi după şcoală aveam câte o activitate de făcut”, a zis ea.

maxresdefault.jpg

Deși de multe ori a fost discriminată din cauza problemei sale, Cox a mers înainte și și-a schimbat percepția.

„Niciodată nu am făcut conexiunea asta înainte. Acum, pur şi simplu mă gândesc că picioarele mele sunt mai bune”, a mai adăugat Jessica Cox.

Femeia este un adevărat exemplu, întrucât pe lângă pilot, aceasta mai este deținătoarea a trei centuri negre în taekwondo şi a călătorit în mai mult de 20 de ţări ca speaker motivaţional.

zugo.md




Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.