În ce condiții pot fi ridicate restricţiile la frontierele externe UE pentru R. Moldova


    Restricţiile la frontierele externe ale UE ar putea fi menţinute pentru statele în care riscurile de sănătate publică sunt prezente, acest lucru fiind valabil şi pentru R. Moldova.

30188240.jpg

Despre acest lucru a vorbit europarlamentarul român, Dragoş Tudorache, în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, transmite Știri.md.

„Zona de risc este inevitabilă şi nu ţine de regimul de mobilitate, de vize şi de paşaport. Câtă vreme există riscurile de sănătate publică într-un stat care beneficiază de regimul liberalizat de circulaţie aşa cum este R. Moldova, câtă vreme acele riscuri de sănătate publică se menţin, atunci şi cetăţenii vor avea de suferit pentru că restricţiile se vor menţine în privinţa acestor cetăţeni. Şi cetăţenii vor fi afectaţi”, a spus europarlamentarul.

Oficialul a menţionat că măsurile la care au recurs ţările UE, de închidere a frontierelor interne şi externe pe perioada pandemiei, au fost dictate de securitatea şi riscurile de sănătate publică.

„Măsurile de siguranţă luate în perioada acestei crize nu au fost doar nişte măsuri care au ţinut de credibilitatea pasagerilor sau cetăţenilor unei ţări sau nu şi de riscurile pentru mobilitate şi pentru siguranţa trecerii frontierei, ci au ţinut de riscurile de sănătate publică”, a spus Dragoş Tudorache.

Europa îşi redeschide graniţele pe măsura ieşirii din izolarea provocată de pandemie. O bună parte dintre ţările UE au ridicat restricţiile la frontierele interne ale UE pentru călătorii europeni. Spania urmează să redeschidă graniţele pentru vizitatorii din UE şi din spaţiul Schengen începând cu 21 iulie.

Comisia Europeană a recomandat deschiderea frontierelor externe ale Uniunii Europene din 1 iulie şi a chemat statele membre ale comunităţii să formeze lista ţărilor, pentru cetăţenii cărora vor fi scoase restricţiile.

Amintim că un nou record de cazuri de infectare cu COVID-19 a fost înregistrate în R.Moldova miercuri, 17 iunie, când au fost confirmate 478 de noi cazuri de infecţie cu noul coronavirus. Astfel, bilanţul persoanelor infectate a ajuns la 12.732 de cazuri. Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus urcă la 433.

tvrmoldova.md





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Informația a fost oferită de serviciul de presă al Ministerului de Externe de la Chișinău, în contextul în care autoritățile elene au prelungit interdicția de călătorie pentru cetățenii țării noastre pentru încă 14 zile. 
      Între timp, autoritățile române i-au anunțat pe cetățenii țării vecine care vor să intre cu mașina în Grecia, în perioada 1-15 iulie, că pot trece numai prin punctul frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas. Măsura a fost impusă pentru ca cei care tranzitează vama să completeze formularul electronic ca să fie puși la evidență.
      De asemenea, diplomația română menționează că Atena poate modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul elen, în funcție de numărul de cazuri noi de COVID-19 înregistrate.
      La sfârșitul săptămânii trecute, Grecia a relaxat și mai mult restricțiile privind evitarea răspândirii noului coronavirus. A fost reluată activitatea teatrelor, pot fi organizate din nou conferințe, concerte și iarmaroace.
      De asemenea, începând de luni, țara europeană și-a redeschis frontierele pentru cetăţenii a 20 de ţări, printre care şi România.
      publika.md
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Existența acestor restricții și faptul că mulți europeni lucrează de acasă înseamnă că nivelul călătoriilor va rămâne scăzut față de perioada de dinaintea pandemiei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
      Spaţiul Schengen, care cuprinde 22 de ţări din UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, permite trecerea frontierelor fără controale, însă granițele au fost în mare parte închise timp de trei luni, cu excepţia traficului de bunuri şi deplasarea lucrătorilor din domeniile esenţiale.
      Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, le-a cerut săptămâna trecută statelor membre ale UE să ridice controalele interne la frontieră până luni şi să permită redeschiderea graduală spre alte ţări începând din iulie.
      Decizia ar putea ajuta la salvarea sezonului de vară, parte esenţială a industriei turismului în Europa.
      Alături de domeniile recreative şi cultură, aceste sector reprezintă aproape 10% din economia UE, iar în ţările mediteraneene, care au fost puternic lovite de pandemie, asigură un procent chiar mai mare.
      Din Islanda şi până în Grecia, multe restricţii pentru cetăţenii din UE şi din Schengen se relaxează de luni, dar asta nu înseamnă o revenire la călătoriile libere pentru cei 420 de milioane de locuitori din Spaţiul Schengen.
      Germania, Belgia, Franţa şi Grecia au restabilit de luni libera circulaţie cu toate ţările din UE, potrivit AFP.
      Spania nu va primi însă turişti străini până la 21 iunie, cu excepţia unor insule spaniole. În alte părţi, dreptul de a călători depinde de ţara în care locuieşti şi de ţara în care vrei să mergi.
      Grecia impune carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin de pe o serie de aeroporturi din opt ţări din UE. Cehia are un sistem bazat pe culori şi interzice intrarea turiştilor din ţări de nivel „portocaliu” şi „roşu”, cum ar fi Portugalia şi Suedia.
      Danemarca va permite accesul turiştilor din Islanda, Germania şi Norvegia, dar nu şi din Suedia, cu condiţia ca ei să rezerve cel puţin şase nopţi de cazare.
      Croaţia, care depinde în mare măsură de turism, şi-a redeschis de asemenea frontierele. O decizie similară a luat şi Polonia, care primeşte cetăţeni din UE începând de sâmbătă.
      Carantina obligatorie de două săptămâni din Marea Britanie pentru vizitatori înseamnă că şi britanicii vor avea parte de aceeaşi izolare în Franţa.
      Înainte de criză, 3,5 milioane de persoane traversau în medie pe zi graniţele interne din UE, conform unui raport de anul trecut al Parlamentului European.
      Circa 1,7 milioane de persoane făceau naveta spre muncă. Multe dintre aceste persoane lucrează acum de acasă, în timp ce prelungirea restricţiilor şi îngrijorările privind sănătatea ar urma să limiteze turismul şi călătoriile de afaceri.
      De exemplu, pe aeroportul din Bruxelles, în prima zi de redeschidere operează circa 60 de zboruri, 10% din normalul de 600.
      digi24.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      În acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că își vor intensifica acțiunile de prevenire și control a răspândirii infecției COVID-19 pe teritoriul țării, transmite Știri.md.
      Totodată, Ministerul Sănătății reamintește cetățenilor și agenților economici măsurile de restricție aprobate de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și menționează că cei care nu vor respecta regulile vor fi sancționați conform legislației în vigoare.
      Este interzisă: 
      - aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 ani, în afara domiciliului și în spațiile publice, fără necesitate stringentă;
      - aflarea persoanelor pe terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement;
      - părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu;
      - organizarea şi desfășurarea tuturor activităților/competițiilor cu caracter cultural–sportiv, precum și alte măsuri/evenimente în spații/clădiri închise
      - plimbarea prin parcuri, într-un grup de mai mult de 3 persoane.
      Agenților economici le este permisă:
      - comercializarea produselor la pachet și în regim catering prin unitățile de alimentație publică și prin unitățile ce comercializează produse de patiserie, panificație și alte produse alimentare cu vânzare la geam;
      - comercializarea produselor alimentare la pachet prin unitățile de alimentație publică din cadrul unităților de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității; Comerțul ambulant, se va desfășura în baza autorizaţiei de amplasare emisă de autoritatea publică locală, cu asigurarea obligatorie a respectării normelor pentru reducerea răspândirii infecției COVID-19 și amplasarea punctului de comerț la o distanță de 3 metri unul de celălalt.
      - organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu), cu excepția spațiilor care sunt în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție;
      - întrunirile cu caracter religios (oficierea serviciilor divine sau altor manifestări tradiţionale religioase) se vor desfășura strict în aer liber (curțile bisericilor, mănăstirilor, altor lăcașe sfinte), cu respectarea obligatorie a distanței sociale de minim 2 metri și cu purtarea obligatorie de către toți participanții a măștilor de protecție, iar începând cu 05 iunie 2020, întrunirile cu caracter religios, oficierea slujbelor religioase, se permit și în interior, respectând cerinţele de organizare.
      stiri.md
    • maria981s
      De maria981s
      Potrivit Băncii Mondiale, în 104 țări din lume există locuri de muncă interzise femeilor, printre care și R. Moldova, unde femeile nu au voie să conducă autobuze cu mai mult de 14 locuri, transmite Știri.md cu referire la zdg.md.
      Unele țări publică liste de locuri de muncă considerate prea periculoase pentru femei (în Rusia există 456 de astfel de locuri de muncă, printre care conducerea unui tren sau conducerea unei nave).
      Altele împiedică femeile să lucreze în sectoare întregi, noaptea sau în locuri de muncă „necorespunzătoare moral” (în Kazahstan femeile nu pot sacrifica bovine, porci sau rumegătoare mici). În patru țări, femeile nu pot înregistra o afacere. În 18 țări, soțul îi poate interzice soției să lucreze.
      În Mumbai, de exemplu, comercianții de sex feminin nu pot lucra la fel de târziu ca cei de sex masculin.
      Restricțiile privind munca pe timp de noapte au fost introduse în Anglia în timpul Revoluției Industriale. Ele s-au bazat pe ideea că femeile nu erau doar mai slabe și mai vulnerabile la exploatare decât bărbații, dar nu aveau nici competența necesară. În 1948, Organizația Internațională a Muncii a încercat încă să mențină femeile departe de mine și de alte lucrări industriale pe timp de noapte. Spania a eliminat abia în 1995 restricțiile privind angajarea femeilor în minerit, lucrări de electricitate și unele lucrări de construcții.
      Unele legi au fost implementate surprinzător de recentă: Vietnamul a interzis femeilor să conducă tractoare de 50 sau mai mulți cai putere în 2013.
      Totodată, în ultimii ani, țări precum Bulgaria, Kiribati și Polonia au eliminat toate restricțiile pentru femei, Columbia și Congo au scăpat de unele dintre ele.
      zdg.md
  •