Trucuri care te ajută să devii o șoferiță mai bună


    Uneori, a merge la volanul unei mașini pare a fi o adevărată provocare pentru unele doamne. Cu toate acestea, trebuie să ții cont de faptul că ar fi bine să-ți depășești frica de a șofa. Nu uita de regulile de circulație și ține cont de câteva sfaturi pe care să le implementezi încă din primele zile când ești la volan. 

automotive-1866521_1920.jpg

În ciuda tuturor prejudecăților legate de femeile care conduc, un studiu care a analizat statistici legate de asigurări și rata accidentelor de pe șosele a arătat că, de fapt, femeile conduc mai bine decât bărbații, sunt mai atente la volan și provoacă mai puține accidente, întrucât își asumă mai puține riscuri. Atunci când ești, însă, la început când abia ți–ai luat carnetul de conducere, sunt puțini care se urcă la volan cu încredere în abilitățile lor. 

Responsabilitatea ieșirii cu mașina în trafic nu ține însă doar de experiență, ci și de respectarea regulilor de circulație și a câtorva obiceiuri pe care este bine să ți le creezi încă de la început. Fie că ți–ai luat recent permisul sau că a trecut un timp de când ai condus ultima oară, iată ce ar trebui să știi, astfel încât să conduci în siguranță și să te simți mai stăpână pe tine la volan:

Învață cum să ții corect mâinile pe volan

Ani la rând, instructorii auto își învățau elevii să țină mâinile în partea superioară a volanului. Dacă ne imaginăm volanul drept cadranul unui ceas, atunci poziția corectă a mâinilor ar fi fost la orele 10 și 14 pe cadranul imaginar. Însă numeroase studii au dus la schimbarea acestei reguli, demonstrând că, de fapt, este mai prudent să îți ții mâinile mai jos, fie pe mijlocul volanului, fie la orele 8 și 16 de pe cadran. Acest obicei îți dă mai mult control și stabilitate asupra mașinii, iar mâinile se află într-o poziție mai lejeră, astfel că nu vei mai obosi la fel de repede la drum lung.

Învață să parchezi cu precizie

Parcarea mașinii este o operațiune simplă, odată ce înveți să apreciezi corect distanțele și să manevrezi autoturismul. Însă, într-un oraș aglomerat, chiar și cei mai experimentați șoferi trebuie să devină creativi atunci când caută un loc de parcare sau să facă manevre mai multe, mai complicate, pentru a reuși să își strecoare mașina printre alte autoturisme.

Pentru un începător, echiparea mașinii cu senzori de parcare performanți poate fi cea mai bună soluție pentru a se asigura că își staționează în deplină siguranță autoturismul, fără a risca să lovească sau să zgârie propria mașină sau pe cele din jur.

În plus, îți poți exersa abilitățile de parcare folosindu-te de patru cutii sau conuri de circulație, pe care să le așezi în diferite poziții, într-un poligon sau într-un spațiu deschis și să încerci apoi să parchezi mașina între cutiile respective fără a le lovi.

Ia câteva lecții suplimentare

Dacă nu te-ai mai urcat de ceva timp la volan și simți că ți–ai pierdut experiența, un curs de condus defensiv sau câteva ore suplimentare cu un instructor te pot ajuta să îți recapeți încrederea și să simți din nou că stăpânești autoturismul. Experiența la volan este extrem de utilă și atunci când trebuie să iei decizii rapid și să te bazezi pe reflexe, care se formează în timp, așa că s-ar putea să te simți mai în siguranță când ești în mașină cu cineva care te poate ghida. De asemenea, dacă nu ai mai condus prin oraș la ore de vârf, când trebuie să te poți strecura cu mașina prin intersecții aglomerate, poți învață câteva trucuri și sfaturi utile luând niște lecții suplimentare.

Asigură-te că ai vizibilitatea deplină

Mașinile echipate cu camere video pe fată și pe spate îți asigură maximum de vizibilitate, completând cu succes oglinzile retrovizoare. Ca începător, este bine să iți formezi un obicei din a te baza doar pe oglinzi, astfel încât, în situația în care te urci la volanul unei mașini care nu are camere, să te descurci la fel de bine. Însă, odată ce ți–ai intrat în mână, camerele video completează perfect senzorii de parcare pentru a-ți maximiza precizia și a spori siguranța autoturismului tău.

Fii pregătită pentru condus în condiții dificile

Chiar și cei mai experimentați șoferi pot avea probleme în a conduce în condiții de iarnă, pe viscol sau pe gheață ori noaptea, când vizibilitatea este redusă. Asigura-te că mașină ta este perfect pregătită dacă urmează să pleci la drum pe timpul iernii și că este echipată cu cauciucuri speciale pentru sezonul rece și cu lanțuri. Vara, ai grijă să nu îți lipsească din mașină o pereche de ochelari de soare pentru condus, astfel încât să nu fii deranjată de razele puternice și să îți poți menține atenția la drum cât timp te afli la volan.

kudika.ro





Recenzie utilizator

Comentarii Recomandate

Nu sunt comentarii de afișat



Vizitator
Adaugi comentarii ca vizitator. Dacă ai un cont, te rog autentifică-te.
Adaugă un comentariu...

×   Alipit ca text avansat.   Alipește ca text simplu

  Doar 75 de zâmbete maxim sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


  • Conținut similar

    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Traseele naționale sunt deja împânzite de comercianți, care le culeg din pădure și le vând chiar pe marginea drumului, transmite Știri.md cu referire la tv8.md. 
      Deși i-am rugat să ne explice, de ce reguli se conduc, atunci când le strâng, vânzătorii ambulanți, fie că au refuzat să o facă, fie ne-au rugat să-i credem pe cuvânt, că toate ar fi bune. 
      Specialiștii atenționează, însă, că există un șir de indicii simple și detalii la care trebuie să fim atenți, atunci când este vorba de consumul ciupercilor. 
      La rândul său, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă anunță că numărul cazurilor de intoxicații cu ciuperci este în creștere. 
      Doar în perioada 12-19 octombrie curent, au fost înregistrate 46 de persoane cu astfel de intoxicații.
       
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Știai că sarea poate fi folosită în pantofii sport? Sau că te ajută să scapi de mirosul de ceapă de mâini? Iată cum poate fi folosită să elimini mirosurile urâte în cel mai simplu mod.
      Sarea și încălțămintea sport
      Pune o cană de sare grosieră sau grunjoasă în două șosete fine din lycra și pune apoi cele două pachețele cu sare în teniși transpirați cu care a venit băiețelul tău de la fotbal sau în pantofii sport cu care ai fost pe munte. Sarea atrage o bună parte din umezeala din pantofi, împiedică dezvoltarea bacteriilor și totodată împiedică apariția mirosului neplăcut, până când reușești să speli încălțămintea transpirată.
      Sarea, mirosul de ceapă, de usturoi sau de pește
      Este foarte neplăcut să gătești ceva cu ceapă sau cu pește și să îți miroasă mâinile toată ziua urât. Mirosurile urâte de condimente pot fi combătute cu sare. Știm deja că săpunurile, oricât de parfumate ar fi nu elimină chiar atât de bine izul neplăcut. Dar sarea o poate face, în combinație cu lămâie. Ca atare, pune sare din plin pe o felie de lămâie și freacă bine mâinile. În câteva minute, pielea ta rămâne curată și miroase a proaspăt!
      Sarea, perdelele și mirosurile urâte de țigări
      Într-o casă de fumători mirosul se impregnează în mobilă, în vopseaua de pe pereți, dar și în perdele, pături, așternuturi sau perne. Dacă vrei să scapi de el, nu este suficient doar să le speli la mașină. După spălare, este bine să clătești perdelele și așternuturile în apă rece cu puțină sare, pentru că astfel devin mai albe și scapi de mirosurile urâte de tutun. După ce le-ai clătit cu sare, bineînțeles, trebuie să le clătești de două ori și cu apă curată, fără niciun adaos sau să pui doar o cantitate foarte mică de balsam.
      libertateapentrufemei.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Soluția este o mai bună organizare a șifonierului – nu te teme, nu durează atât de multe precum crezi, mai ales dacă ții cont de aceste sfaturi!
      Plan de atac
      Nu te grăbi, ci rezervă-ți 1-3 ore pentru această activitate. Pregătește-ți un playlist cu muzică care te binedispune, eventual cheamă în vizită o prietenă care te poate sfătui: cu ce îți stă mai bine, la ce să renunți? Vei mai avea nevoie și de 2 cutii sau sacose.
      Sortarea hainelor
      Împarte hainele în 3 categorii: de păstrat, de donat și de aruncat.
      Haine de aruncat
      În această cutie sau sacoșă intră acele haine prea uzate, pătate sau decolorate, pe care nu le-ai putea dona. În funcție de materialul din care sunt confecționate, poți păstra câteva dintre ele pentru a le transforma în cârpe pentru curățenie.
       
      Haine de donat
      Cu siguranță și tu ai în șifonier haine care nu te reprezintă, nu ți se mai potrivesc, în culori care nu te prind sau în care pur și simplu nu te simți confortabil. Totuși, dacă sunt în stare bună, le poți dona, fie unor prietene, fie persoanelor cu situație materială proastă.
      Haine de păstrat
      Păstrează doar haine în care te simți cu adevărat bine, care te fac să te simți de milioane de fiecare dată când le îmbraci. Asigură-te că se potrivesc cu minim 3 alte piese din garderoba ta, și ca stil, și ca nuanțe.
      Bineînțeles, poți păstra și haine care au nevoie de mici ajustări, cât timp chiar le vei duce la croitorie. Dacă amâni acest lucru de câteva luni bune, e clar că nu o vei face nici în curând. Același lucru este valabil și pentru piesele care ți-au rămas puțin mici: păstrează-le doar dacă ești sigură că vei slăbi suficient în următoare luni.
      Organizarea hainelor în șifonier
      Aranjează cât mai multe haine pe umerașe, pentru a te asigura că sunt mereu la îndemână și nu se șifonează. Pune pe rafturi doar hainele pe care le poți mai rar sau care nu au nevoie să stea întinse, precum blugii.
      Lenjeria intimă și șosetele se depozitează cel mai bine în cutii de dimensiuni mici. Pentru sutiene, folosește o altă cutie, mai ales dacă ai multe.
      Hainele „de casă” și pijamalele nu se vor supăra dacă vor ajunge pe rafturi, nici hanoracele sau puloverele.
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Piersicile sunt unele dintre fructele vedetă ale sezonului de vară. Nimic nu se compară cu gustul dulce şi aroma puternică ale unui persici coapte, aşadar este păcat să nu te bucuri, cu adevărat, de ea atunci când o consumi. Dar care sunt indiciile care îţi arată că fructul este copt? Nu e nimic complicat, stai liniștit: sunt fox patru la număr și sunt ușor de reținut. Vorbim despre culoare, formă, textură și miros. Să le luăm în ordine.
      Cum să alegi o piersică coaptă?

      Culoarea
      Primul lucru pe care va trebui să-l faci este să te uiţi la culoarea piersicii. Petele roşiatice de pe coajă nu indică faptul că o piersică este coaptă, mai ales că ele pot apărea în contactul direct cu razele de soare. Există producători de piersici care ştiu acest lucru şi, astfel, îşi cultivă fructele ca să fie cât mai atrăgătoare posibil.
      Dacă în mare parte, culoarea este verde sau prea deschisă este semn că piersica a fost culeasă mult prea devreme. O piersică bună are zona din jurul codiţei galbenă şi nu verde, iar coaja este uşor zbârcită. În afară de soiurile de piersici albe sau galbene, în general, un fruct copt are o culoare portocaliu închis uniformă, mai precis, nu observi această culoare doar în anumite zone ale fructului.
      Forma
      Piersica tinde să se rotunjească pe măsură ce ajunge la maturitate, prin urmare alege mai degrabă una rotundă decât una ovală.
      Textura
      Piersicile, spre deosebire de alte fructe, continuă să se coacă chiar şi după ce au fost culese. Nu aştepta până sunt foarte coapte, iar asta pentru că nivelul de aciditate va creşte, iar textura va deveni prea moale şi, ulterior, vor putrezi. Dacă ai ales piersici mult prea coapte, pune-le în frigider pentru a le întrerupe procesul de maturare şi, astfel, le poţi păstra între patru şi şapte zile.
      O piersică este predispusă la vânătăi şi nu este indicat să o strângi pentru a testa dacă este coaptă sau nu, mai degrabă încerci o apăsare delicată cu degetul mare sau o verifici cu podul palmei, închizând uşor pumnul. Ideal ar fi să găseşti o textură fermă, însă nu prea tare, iar atunci când presezi cu degetul o piersică, locul respectiv ar trebui să-şi revină la forma iniţială. Dacă ai o livadă cu piersici, poți testa maturitatea lor atunci când le culegi: dacă se desprind greu, este semn că încă nu s-au copt.
      Mirosul
      Atunci când te afli lângă piersici, ele trebuie să emane mirosul specific. Nu e neapărat nevoie să guşti vreuna pentru a-i simţi dulceața şi aroma parfumată. La fel ca oricare alt fruct, nu le cumpăra pe cele inodore.
      Trucuri pentru a obţine piersici coapte
      Dacă ai cumpărat, din neatenţie, piersici care nu sunt foarte coapte, iată la ce trucuri poţi apela:
      Le aşezi într-un loc uscat, la temperatura camerei. La fel ca avocado și mere, piersicile emană gaz de etilenă, un hormon natural care ajută la maturare. Gazul de etilenă va ajuta piersicile tari pe care le-ai pus într-o pungă de hârtie să se înmoaie mai repede. O altă variantă este să înveleşti fructele în şervete de bucătărie care nu vor lăsa aerul să pătrundă. Reţete cu piersici
      Deserturile de vară sunt delicioase şi nu se referă doar la îngheţată. Când ai poftă de ceva dulce, poţi alege dintre următoarele reţete:
      Tartă cu piersici și bezea
       
      Piersici pe pat de foietaj
       
      Salată caldă de fructe
       
      sodelicious.ro
    • LupuCristinna
      De LupuCristinna
      Pentru că a fost nevoită să petreacă mai mult timp acasă decât de obicei, Caitlin a decis să folosească timpul liber într-un mod constructiv. S-a dedicat noii sale pasiuni, aceea de a modifica haine second hand.
      A ajuns la această activitate mai puțin obișnuită datorită pasiunii sale pentru moda vintage. Pentru că îi era dificil să găsească piese vestimentare vintage care să arate impecabil și să i se potrivească perfect, tânăra în vârstă de 33 de ani a decis să-și facă singură ținutele.

      Pentru că se pricepe la croitorie și are o mașină de cusut, Caitlin a început să modifice radical hainele din materiale interesante pe care le găsea în magazinele second hand.
      Iar pentru ca activitatea sa fie și mai interesantă, aceasta a decis să-și stabilească o limită de cost: va cumpăra și va modifica numai haine mai ieftine de zece dolari. La magazinul second hand din orașul său, Jacksonville, North Carolina, rochiile costă 4 dolari, rochiile de seară 6 dolari, iar fustele 3 dolari. Însă la alte magazine prețurile erau mai mari, astfel că și-a stabilit această limită.


      Atunci când cumpără haine vintage, Caitlin este în căutarea pieselor deosebite, unice. „Broderiile, printurile vintage interesante, aplicațiile și orice alt detaliu care poate face o haină specială. Apoi analizez materialul și dacă mă pot descurca să-l modific. La final verific cusăturile, nasturii și fermoarele să văd dacă le pot muta”, spune tânăra.

      Cu multă îndemânare, pricepere și creativitate, Caitlin reușește să transforme haine vechi și lipsite de personalitate în piese vestimentare frumoase și interesante, pe care orice femeie și le-ar dori.
      Descoperă câteva dintre cele mai frumoase ținute create de ea.






      eva.ro
  •